Silviu Purcarete este unul dintre cei mai apreciati regizori de teatru din Romania si Europa. Are o experienta de peste 30 de ani in domeniu si a realizat spectacole memorabile in special la Teatrul National din Craiova si la cel din Sibiu. Este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa, detinator al Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai buna regie teatrala in 1995 si Premiul pentru excelenta artistica al Fundatiei Hamada (Festivalul International de la Edinburgh 1991). Spectacolul Faust realizat la Teatrul National Radu Stanca Sibiu a fost unul din capetele de afis ale Festivalului de la Edinburgh 2009, cel mai mare eveniment de gen din lume, iar la editia 2012 a aceluiasi festival, Silviu Purcarete a fost premiat cu premiul Herald Angel pentru spectacolul Calatoriile lui Gulliver. Undeva la Palilula este o productie Libra Film, realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si al programului MEDIA al Uniunii Europene. Scenariul a fost apreciat la nivel international, castigand in 2005 premiul Balkan Fund al Festivalului de Film de la Salonic." />
Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează o nouă ediție a Caravanei Noului Cinema Românesc în Polonia în perioada 17 aprilie – 1 decembrie 2024.
Emanuel Lazarescu | 18 Aprilie 2024
SkyShowtime ne eanunță că Barbra Streisand, cântăreață, compozitoare, actriță, scriitoare și regizoare, câștigătoare a premiilor Emmy®, Grammy®, Oscar® și Tony®, a înregistrat o melodie nouă intitulată Love Will Survive, dedicată serialului SkyShowtime Original, The Tattooist of Auschwitz.
Emanuel Lazarescu | 18 Aprilie 2024
Bettany Hughes, istoric, autor, prezentator și profesor premiat, revine la Viasat History cu un nou sezon al seriei documentare Bettany Hughes: Comori / Bettany Hughes' Treasures of the World.
Emanuel Lazarescu | 18 Aprilie 2024
Editura RAO anunță lansarea romanului Băieții din Biloxi / The Boys from Biloxi, un nou thriller marca John Grisham.
Emanuel Lazarescu | 17 Aprilie 2024
Unificarea. Momentul atât de așteptat de către toți cei rămași în competiție.
Emanuel Lazarescu | 17 Aprilie 2024
Premiera documentarului Nasty, despre viața și cariera lui Ilie Năstase, a adus împreună unii dintre cei mai importanți sportivi români din istorie, personalități internaționale, vedete și mii de fani.
Emanuel Lazarescu | 17 Aprilie 2024
Himera / La Chimera, o incursiune în universul fermecător al cineastei italiene Alice Rohrwacher, pe urmele unui englez îndrăgostit ce explorează tezaure antice și iubiri pierdute, va avea premiera în cinema de vineri, 19 aprilie.
Emanuel Lazarescu | 17 Aprilie 2024
Folosesc instrumente, gândesc creativ, comunică cu alte specii și probabil pot visa. Veți putea vedea scene incredibile din viața unor nevertebrate unice în cea mai recentă producție Secretele caracatiței avându-l ca producător executiv pe James Cameron.
Emanuel Lazarescu | 17 Aprilie 2024
În episodul de aseară, toate lucrurile au luat o întorsătură neașteptată!
Emanuel Lazarescu | 16 Aprilie 2024
Au luptat 13 săptămâni cu toate puterile. Au demonstrat că merită să fie printre cei mai buni și au depășit fiecare provocare.
Emanuel Lazarescu | 16 Aprilie 2024
Au inspirat milioane de români prin gastronomie, au dărâmat granițele bucătăriei de acasă și, cu pasiune, au transformat fiecare farfurie într-o adevărată operă de artă.
Emanuel Lazarescu | 16 Aprilie 2024
Seria limitată, în care joacă Ewan McGregor, este bazată pe romanul bestseller scris de Amor Towlesși va fi disponibilă în exclusivitate pe SkyShowtime din 18 aprilie.
Emanuel Lazarescu | 16 Aprilie 2024
National Geographic invită telespectatorii într-o călătorie fascinantă spre viitor odată cu lansarea seriei NASA: Culisele Inovațiilor. Premiera documentarului va avea loc pe 16 aprilie, ora 21:00.
Emanuel Lazarescu | 15 Aprilie 2024
Cariera de peste cinci decenii a actorului Dan Nuțu va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor Gopo 2024, din 29 aprilie.
Emanuel Lazarescu | 15 Aprilie 2024