Sinopsis Ultimele zile ale lui Hitler

A crezut adesea ca era doar o chestiune de timp pana cand Germania avea sa produca un film artistic despre Hitler. Cu numai cativa ani in urma, asa ceva probabil ca inca ar fi parut o indrazneala prea mare. Dar realizarea unui asemenea film face parte dintr-un proces continuu, treptat si inexorabil, prin care epoca lui Hitler este perceputa ca apartinand istoriei. Sau este chiar un sentiment si mai important: aceasta epoca este deja istorie. Dintotdeauna si pe drept cuvant, dictatorul a chinuit constiinta istoricilor germani. Ceea ce s-a intamplat in timpul regimului sau si in numele sau a distrus, poate pentru totdeauna, orice posibila relatie pozitiva cu trecutul Germaniei. Am putea adauga ca felul in care tara s-a luptat sa faca fata acestui trecut tulbure a fost de multe ori laudabil, insa evenimentele indepartate in timp ajung in mod necesar sa fie percepute diferit, o data cu trecerea timpului. Devin o parte din istorie. Asa stau lucrurile in toate societatile, Asa vor sta lucrurile si in cazul germanilor. Biograful lui Hitler, Ian Kershaw 17 septembrie 2004 The Guardian, Londra Cand scriitorul si producatorul Bernd Eichinger a citit spalturile cartii Der Untergang (Ultimele zile ale lui Hitler: In interiorul buncarului lui Hitler, Ultimele zile ale celui de-al Treilea Reich), lucrarea lui Joachim Fest, si-a dat seama ca gasise cheia dramatica a unui film pe care de mai multe decenii isi dorea sa il faca, dar pe care nu crezuse ca va fi posibil vreodata sa il realizeze, din cauza dimensiunilor sale epice. Cartea lui Fess se concentreaza asupra ultimelor zile ale Reich-ului, iar Eichinger a vazut ca epopeea cumplita a lui Hitler si a poporului sau, cei 12 ani cat a fost la putere, se reflecta in acele ultime 12 zile din buncar. Ultimele zile ne spun multe despre felul in care fanatismul, ca fenomen de masa, a functionat in primii ani ai regimului si a rezistat apoi pana la finalul amar al acestuia, spune Eichinger. Eichinger a citit o alta carte extrem de importanta cam in aceeasi perioada cu volumul lui Fest: memoriile lui Traudl Junge, secretara personala a lui Hitler. (Until the Final Hour: Hitler's Last Secretary - Pana in ultimul ceas: Secretara personala a lui Hitler) Fest mi-a dat reperele cronologice, Traudl Junge mi-a dat personajul care putea sa tina laolalta toata aceasta poveste. Der Untergang este primul film german care abordeaza subiectul lui Hitler in mod direct, dupa filmul din 1956 al lui G.W. Pabst DER LETSTE AKT (Ultimul act), care a fost relatat din punctul de vedere al unui soldat german de rand, rol interpretat de Oskar Werner. Regizorul Oliver Hirschbiegel spune: In ceea ce priveste istoria filmului german, aici pasim pe un teren cu totul nou, pentru ca nu exista nici un element cinematic de referinta. Dupa ce am citit cartea, mi-a fost clar ca, daca ma dedic acestui proiect, va trebui sa ma dedic in mod total, complet. Cu alte cuvinte, urma sa imi petrec doi ani de viata in Al Treilea Reich, cu toate acele personaje si acea ideologie primitiva. Mi s-a facut parul maciuca… Sotia mea m-a sfatuit sa nu fac asta. Totusi, am constatat ca aceste idei nu imi dadeau pace, iar in adancul sufletului, inainte sa accept sa lucrez la acest proiect, stiam ca deja ma preocupa. Bruno Ganz a fost prima optiune a lui Hirschbiegel pentru rolul lui Hitler. El i-a trimis actorului scenariul si un exemplar din cartea lui Joachim Fest. Ganz a vizionat filmul lui Pabst, in care actorul de teatru Albin Skoda juca rolul lui Hitler. Filmul l-a convins ca era cu adevarat posibil sa joace rolul dictatorului. De obicei, cauti discrepante fata de original, dar acest rol capatase parca o viata proprie. Ma uitam la acel Hitler si ma gandeam ca nu e o parodie, e joc actoricesc in stare pura. Este posibil sa abordezi acea fiinta oribila care a fost Hitler cu ajutorul imaginatiei si lecturilor personale. Pentru mine, momentul cand mi-am dat seama ca asa ceva e posibil a fost decisiv. Eichinger isi aminteste ca, in timpul probelor de imagine din Munchen, Bruno era cam preocupat, asa ca i-am sugerat sa incercam cu ceva machiaj. A functionat imediat. Cand artistul de make-up a terminat, Bruno a iesit in costum - se pregatise foarte bine pentru proba de imagine - iar efectul a fost uluitor. Toata echipa de filmare a ramas muta. I-am aratat pe urma imaginile de la test si a zis, cu o usoara ezitare in stil elvetian: Da, cred ca ar trebui sa accept. Ganz comenteaza: Am fost uimit de cat de mult ma apropiasem de Hitler, cel putin in exterior. Apoi m-a coplesit ambitia in stare pura pe care o cunoaste orice actor: voiam sa joc acest rol. Ganz, desi elvetian, a reusit sa redea vocea lui Hitler nu repetand ca un papagal delirul discursurilor acestuia, ci studiind o caseta absolut unica: o inregistrare de sapte minute care reda o discutie oarecare a lui Hitler, la o petrecere. Caseta a fost inregistrata in secret de un diplomat finlandez si scoasa pe furis din Germania, in timpul razboiului. Accentul a fost partea cea mai usoara. Actorul povesteste: Imi amintesc foarte clar o scena in care avea pe genunchi un copil care canta "Kein schöner Land in dieser Zeit" (Nu exista tinut mai frumos in zilele noastre). Acest copil si fratii sai urmeaza sa fie ucisi la scurta vreme dupa acest moment, de catre propriii lor parinti, sotii Goebbels. A fost oribil. E un moment in care efectiv iti vine sa o iei la fuga. Au mai fost si alte scene si dialoguri dificile, de pilda uriasele divagatii antisemite. Dar, cand m-am decis sa accept acest rol, stiam ce presupune. Restul distributiei este un fel de Whos Who, o lista de celebritati a cinematografiei germane contemporane. Fiecare actor si-a abordat rolul cu multa grija. Pentru Alexadra Maria Lara, care joaca rolul secretarei lui Hitler, Traudl Junge, a fost o chestiune de intelegere. Am incercat sa ma lamuresc cum trebuie sa se fi simtit in acele zile stranii din ultima parte a razboiului aceasta tanara, care de fapt isi dorise sa devina dansatoare. Cum trebuie sa fi fost pentru ea ca, treptat, sa inteleaga cumplitul cosmar din care facea parte - ea, care isi admira seful si il respecta aproape "ca pe un prieten patern". As putea oare sa o inteleg pe Traudl? Trebuie sa o inteleg daca joc rolul ei. Dar, fiind un subiect atat de complex, este foarte greu de raspuns la aceasta intrebare. Mi se pare fascinant sa am de-a face cu aceasta femeie si cu rolul meu, care imi permite sa privesc cu alti ochi acest cumplit capitol din istoria Germaniei, formulandu-mi acum propriile mele intrebari si idei. O asemenea abordare te face sa te pui pe tine insati sub semnul intrebarii, ceea ce e un lucru bun." In cartea ei, "Pana in ultimul ceas", Traudl Junge spune clar ca tineretea nu reprezenta in nici un fel o scuza si ca, daca nu a stiut nimic despre exterminarea evreilor, e pentru ca nu a dorit sa stie ceva despre acest lucru. Nu a incercat sa scape de vinovatie si, dupa razboi, nu a simtit niciodata ca ar fi fost nevinovata. O respect pe Traudl Junge, care a fost gata sa se confrunte cu ea insasi si sa se schimbe pe sine, prin reflexie. Thomas Kretschmann, care joaca rolul ofiterului SS Fegelein, a considerat ca un asemenea proiect este prea interesant pentru a fi refuzat. Dupa ce jucase cu putin timp in urma rolul unui ofiter nazist in filmul lui Roman Polanski The Pianist, el spune: De fapt, imi dorisem sa las acest gen de rol in urma mea, caci deja il jucasem mai mult decat simteam nevoia. Apoi am citit insa scenariul si mi s-a parut atat de bun, de corect, incat am fost total vrajit. Filmul prezinta nebunia din buncar pe fundalul realitatii - populatia care sufera. Am fost foarte bucuros sa pot participa la acest proiect. El s-a documentat minutios pentru acest rol. Fiind cumnatul lui Hitler - Fegelein s-a casatorit cu sora Evei Braun- el si-a croit cu multa siretenie drum spre ierarhia superioara a sistemului. Era un ticalos. Desigur, existau multi alti ticalosi, dar Fegelein era un ticalos cu totul aparte. Din tot ce am reusit sa citesc despre el reiese ca acest om a actionat numai si numai in interesul sau personal. Era un fel de "baiat de aur", pe care femeile il iubeau, dar barbatii il urau. Eu fac categoric parte din generatia a carei familie a fost afectata de razboi, spune Christian Berkel, care joaca rolul Dr. Schenck. Tatal meu a fost medic militar si a fost luat prizonieri de rusi, intocmai ca si Schenk. Mama provenea dintr-o familie de evrei si toti ai ei, in afara de bunica mea si doi veri, au fost ucisi in Holocaust. Faptul ca am putut sa particip la acest film a insemnat extrem de mult pentru mine. Rolul Ministrului Propagandei al lui Hitler, Joseph Goebbels, a fost o provocare dificila pentru actorul Ulrich Matthes. Ca actor, chiar daca este vorba de personaje pe care ti le imaginezi ca pe niste monstri sau demoni malefici, trebuie sa fii capabil sa le intruchipezi ca pe niste oameni. Nu poti sa "joci" elementul malefic. Goebbels nu se considera malefic, iar pentru mine acesta a fost cel mai dificil lucru: sa las deoparte judecata mea morala, ca om constient de realitatile istorice, si sa joc acest rol ca un simplu actor. Corinna Harfouch explica ce a atras-o la rolul Magdei Goebbels. Ceea ce m-a interesat cu adevarat a fost ideea ca dragostea materna, instinctul fundamental de a-ti proteja copiii, a putut la un moment dat sa devina un sentiment atat de distorsionat, de pervertit, in aceasta paradigma a fanatismului. Cea mai dificila scena, desigur, este cea in care le dau copiilor somniferul. Ca actrita, am fost capabila sa ma desprind de mine insami si sa vad din exterior in ce directie m-ar duce aceasta scena. Nu voiam sa merg in directia respectiva, iar nervii mei erau intinsi la maximum inainte de filmare. A fost un moment de mare intensitate. O replica fidela completa a buncarului a fost construita intr-un studio de sunet din Bavaria Studios, langa Munchen. Acelasi studio a gazduit un alt film revolutionar despre al doilea razboi mondial, productia lui Wolfgang Petersen Das Boot. La fel ca si submarinul care l-a precedat, buncarul din Der Untergangera de fapt un studio obisnuit, cu patru pereti. Echipa de filmare si actorii si-au petrecut mai multe saptamani in interiorul acestui buncar claustrofobic, realizat cu un uimitor aer de autentic. Bernd Lepel, designer-ul de productie: Nu am avut loc pentru imaginatie sau interpretare libera. Provocarea cu care ne-am confruntat a fost sa realizam ceva cat mai autentic, si am obtinut efectul dorit. Decorul din buncar era cu adevarat claustrofobic. A fost construit special, deci nu era loc de miscare pentru camere, care in cea mai mare parte erau manevrate manual. Am folosit numai lumini care sa sugereze surse naturale, caci aveam un tavan fix, fara nici un dispozitiv sofisticat de iluminare. Am vrut ca publicul sa aiba senzatia de claustrofobie si sa simta aerul fetid care plutea in buncar. Aceeasi filosofie a luminii a fost folosita si pentru filmarile exterioare. Regizorul Hirschbiegel: Noaptea trebuia sa fie noapte. Asta a fost cea mai mare problema. In Berlin, in 1945, nu mai existau felinare de strada care sa lumineze. Existau doar lumina focurilor, flacarile scoase de tunuri si lumina lunii. Ca sursa de lumina, am folosit un balon care functiona ca o lumina naturala. Din fericire, noul material de mare viteza produs de Kodak este extrem de sensibil. Pentru secventele exterioare, echipa a folosit locatii care aratau precum Berlinului din aprilie 1945. Am fost in mai multe locuri, inclusiv in Bulgaria, Republica Ceha si Romania, spune Eichinger. Dar in St. Petersburg am gasit exact strazile care ne trebuiau. E uimitor cat de mult seamana acest oras cu Berlinul din epoca razboiului. Multi arhitecti germani au ridicat acolo cladiri, fapt care devine imediat evident. Spre sfarsitul anului 1941, armata germana a blocat orasul St. Petersburg, devenit apoi Leningrad, taindu-i orice legatura cu Moscova. In iarna lui 1941-1942, orasul a ramas complet izolat. A urmat una dintre cele mai cumplite perioade de foamete din istorie. Peste un milion de oameni au murit de foame. Leningradul a suferit o moarte cumplita, lenta. La inceputul razboiului, orasul avea o populatie de 3,5 milioane locuitori. Dintre acestia, doar 600 000 au supravietuit. Eichinger isi aminteste perioada cat a lucrat in Rusia: Filmarile din St. Petersburg au fost o aventura. Cand filmezi in locatie undeva, intotdeauna e o aventura. A existat insa o dinamica mai profunda de data asta, din cauza distrugerilor oribile suferite de oras din cauza nazistilor. El isi aminteste imaginea a 700 figuranti rusi imbracati in uniforme germane, reconstituind caderea Berlinului pe strazile din St. Petersburg. Luaseram cu noi doar principalii oameni din echipa germana. In schimb, am luat cu noi o echipa de filmare numeroasa, alcatuita din rusi, care au fost minunati. Personal, consider ca se poate spune ca am ajuns foarte departe, daca putem sa facem impreuna un film acum, in acest oras, referitor la acest subiect. El mai spune: Am dorit sa filmam acest film in limba germana, cu actori germani si un regizor german. Regimul nazist si al doilea razboi mondial au fost cu siguranta cele mai sumbre, cele mai traumatizante evenimente din istoria Germaniei. Generatia mea s-a nascut dupa razboi, dar aceasta este si istoria noastra, deci trebuie sa o acceptam si noi. Cred ca era momentul ca oamenii de cinema din Germania sa aiba curajul de a aduce acest material pe ecrane chiar ei. Aceasta ar trebui sa constituie o declaratie de principii catre toate generatiile, in care sa se arate ca intoleranta, rasismul si fanatismul duc inevitabil la prabusirea in prapastie.