Sinopsis O logodna foarte lunga

Au fost odata ca niciodata cinci soldati francezi care au plecat la razboi pentru ca asa este lumea. -- Sébastien Japrisot, O logodna foarte lunga Unul dintre cele mai ambitioase si mai iesite din comun proiecte din cinematografia franceza, O logodna foarte lungaeste materializarea unui vis vechi de 10 ani al regizorului Jean-Pierre Jeunet. Cand a citit romanul lui Sebastien Jasprisot in anul 1991, Jeunet a fost cucerit in intregime de extraordinara poveste de dragoste – si de eroina acesteia Mathilde – si a inceput sa viseze la adaptarea acesteia pentru ecran. Prima data cand am deschis cartea nu am mai putut sa o las din mana decat dupa ce am terminat-o, isi aminteste el. In primul rand, este poveste foarte, foarte draguta, puternica si originala despre aceasta tanara care refuza sa accepte ca iubitul ei este mort, in ciuda tuturor dovezilor. In al doilea rand, am descoperit aici multe dintre propriile-mi preocupari si interese, cum ar fi Razboiul din 1914-18 si Parisul anilor 20. Un amestec de inocenta si fantezie impregneaza intreaga perioada in ciuda gravitatii evenimentelor. Jeunet a considerat ca hotararea de care personajul principal da dovada este de-a dreptul irezistibila. Jeunet spune: Totul se reduce la asta. Epigraful la cartea lui Japrisot este un citat din Alice in Tara Minunilor a lui Lewis Carroll … Abilitatea unora de a vedea ceea ce altii nu pot sau, si mai important, de a nu se uita la ceea ce toata lumea vede, este ceea ce ma impresioneaza profund. Mathilde este profund convinsa ca are dreptate, in ciuda a ceea ce toti ceilalti cred. Ea se trezeste singura impotriva lumii intregi. Si desi are momente de nesiguranta, ea gaseste puterea de a-i convinge pe ceilalti si ii atrage de partea ei. Inteleg in esenta aceasta putere si perseverenta. Este o caracteristica similara cu a cuiva care vrea sa faca filme dar vine dintr-un mediu complet descurajator. La vremea aceea Jeunet abia terminase filmarile la primul sau film de mare succes Delicatessen. Atunci cand relativ necunoscutul regizor a aflat ca Warner Bros. detineau drepturile asupra cartii, si-a pus acel vis in asteptare, mergand mai departe pe drumul lui plin de imaginatie nebuneasca ca industrias de filme. Zece ani mai tarziu, succesul mondial pe care l-a inregistrat Amélie a schimbat total situatia. Jeunet a aflat ca Warner Bros. detineau inca drepturile si planuiau acum sa faca un film bazat pe aceasta poveste. Dorinta lui de a adapta cartea lui Japrisot s-a reaprins iar pasiunea pentru proiect devenise, de fapt, si mai pronuntata de vreme ce intalnise in sfarsit actrita ideala pentru rolul Mathilde: Audrey Tautou. Atunci cand am citit cartea pentru prima data m-am intrebat cine ar putea interpreta rolul Mathilde dar nu m-am putut gandi la nimeni. Cand am intalnit-o pe Audrey m-am gandit imediat, Iat-o pe Mathilde, stand chiar in fata mea. In seara ceremoniei decernarii premiilor Oscar® (la care Amélie a fost nominalizat la categoria Cel Mai Bun Film Strain, Cel Mai Bun Scenariu, Cea Mai Buna Imagine si Cel Mai Bun Director Artistic), a intrebat-o pe interpreta din Amélie daca i-ar placea sa lucreze impreuna cu el la un alt film. Ea i-a raspuns: Sigur ca da, daca este cu aceeasi echipa.. Acest lucru n-a facut decat sa-l convinga si mai mult. A luat hotararea ca O Logodna Foarte Lunga sa fie filmat in Franta, in limba franceza si cu actori si echipa franceza. Warner Bros. a acceptat. Obtinand 35% din fonduri de la Warner Bros., filmul urma sa fie produs de 2003 Productions – o companie de productie franceza creata de Francis Boespflug, din care Warner Bros. detine un capital minoritar. Cele doua companii mai colaborasera deja la doua filme: Lex-femme de ma vie a lui Josiane Balasko si Le Carton. Astfel, visul a inceput sa devina realitate. In timp ce fundatia era pusa, regizorul a inceput sa adapteze romanul, colaborand cu scenaristul de la Amélie, Guillaume Laurant. Este un roman care iti taie rasuflarea, spune Laurant. Felul lui Japrisot de a ne purta cu el pana la sfarsit este de-a dreptul captivant… [Initial am fost preocupati de] redarea acelui echilibru subtil intre povestea de dragoste plina de lumina si contextul ei infiorator. Ceea ce este minunat la O Logodna Foarte Lunga este faptul ca tenacitatea, taria de caracter si increderea eroinei trec dincolo de ororile razboiului. Jeunet si Laurant au muncit fara odihna pentru a descoperi povestea simpla care se gaseste in centrul acestui roman vast, pentru a putea centra acest proiect ambitios pe calatoria eroinei de pe parcursul filmului. Prima noastra sarcina a fost aceea de a lua separat aceasta masinarie ultrasofisticata, asa cum ar fi demontarea unui motor in partile sale componente pentru a vedea cum functioneaza, explica Jeunet. Laurant dezvolta, Pentru inceput am colaborat pentru a cadea de acord asupra a ceea ce trebuia pastrat si la ce trebuia sa se renunte si am decis asupra unei structuri. Apoi Jean-Pierre a scris un rezumat de 30 pagini. Pe baza acestuia am scris o prima versiune a scenariului. Dupa aceea, a fost un continuu du-te vino intre mine si Jean-Pierre pana cand am ajuns la o versiune finala. Mi-a facut reala placere sa lucrez cu Jean-Pierre din cauza constantei lui griji pentru simplitate si eficienta. Atunci cand au adaptat romanul, scriitorii au fost nevoiti sa ia si niste decizii dificile pentru a crea o versiune mai potrivita pentru ecran a povestii. In special, Jeunet si Laurant au trebuit sa gaseasca o modalitate de a transforma partile epistolare ale cartii in film. In vreme ce un dispozitiv literar clasic, folosirea literelor trimise si primite de Mathilde in cursul cercetarii ei poate fi dificil de adaptat. Am pastrat cateva litere dar le-am poetizat vizual, spune Jeunet. Si am transformat multe dintre ele in intalniri efective intre Mathilde si alte personaje. In filme, este intr-adevar nevoie de un pic mai multa eficienta si spectacol fara insa a depasi masura. Totodata am profitat de sansa (careia nu i-am putut rezista) de a introduce pe parcurs cateva dintre propriile-mi idei. Sa spunem doar ca Mathilde este un pic mai activa in film si petrece mai putin timp citind decat in carte. Scriitorii au luat si decizia dificila de a modifica un alt aspect important din carte. Ei au decis ca Mathilde nu va fi imobilizata in scaunul cu rotile ci va suferi de poliomielita, si va schiopata. In roman cititorul sfarseste prin a uita de scaunul cu rotile, spune Jeunet, totusi, pe ecran… ar sfarsi prin a fi prea greoi. Ar fi aparut totodata greutati din punct de vedere al productiei, iar eu vreau ca aceasta sa se desfasoare cat mai liber cu putinta. Regizorul si scenaristul au perfectionat impreuna scenariul pe parcursul mai multor luni. Munca noastra a fost foarte diferita de cea de la Amélie, spune Laurant. Amélie a fost un scenariu complet original. Jean-Pierre si cu mine ne-am prezentat ideile si am pornit cu conturarea filmului de acolo. Acum, am pornit de la o poveste clara, cu rasuciri de situatie si intorsaturi si o intriga originala. Punctul nostru de plecare au fost personajele care evolueaza si au sentimente. Tot acest efort de a scrie a avut loc cu binecuvantarea lui Sébastien Japrisot. Jeunet ii explicase ceea ce urma sa faca. Din pacate, nu am avut timp sa ma intalnesc cu el, spune Jeunet. Atunci cand am vorbit, acesta a spus, Acum este copilul tau. Fa asa cum crezi mai bine. Dar vino la mine dupa ce ai terminat. Din pacate, a murit cu o saptamana inainte ca scenariul sa fie finalizat. M-a intristat acest lucru. Pe parcurs, Jeunet si Laurant au facut o cantitate enorma de cercetari, au citit romane si rapoarte ale vremii. Fascinatia din copilarie a lui Jeunet pentru acest subiect a furnizat un punct de plecare excelent pentru calatoria obositoare. Jeunet afirma, Este un lucru ciudat. Desi am crescut in Lorraine, nu am crescut cu povestile acelei perioade. Nici unul dintre membrii familiei mele nu a fost in mod direct in razboi, deci nu mi-au transmis nici mie povestile lor. Dar ca adolescent, am citit cu ardoare tot ce puteam despre acest subiect; Les Croix de Bois, Le Feu, La Peur, Orage dAcier…dar acest razboi a fost o reala ticalosie. Atunci cand oamenii vorbesc despre Al Doilea Razboi Mondial si, chiar de si mai marea atrocitate a celor care au fost impuscati pe post de exemplu, nu poti decat sa condamni acest razboi- si toate razboaiele, de fapt. Scriitorii au cautat imagini pentru a-i ajuta sa-si imagineze lumea asa cum Mathilde ar fi cunoscut-o pentru a o putea recrea in scenariu, bazandu-se nu atat de mult pe filme (Nu sunt foarte multe, altele decat Cararile Gloriei al lui Kubrick si Liniste pe frontul de vest al lui Lewis Milestone, spune Jeunet) cat pe rapoarte de stiri si documente ale vremii. Pentru Jean-Pierre, este extrem de important sa obtii fiecare detaliu asa cum trebuie, spune Laurant. Trebuie sa obtinem un impact vizual pentru toate ungherele si crapaturile si situatiile pe care Japrisot le descrie. Deci a trebuit sa facem multa munca de cercetare, pentru ne putea apropia cat mai mult posibil de realitate. De cand a aflat de moartea lui, s-a agatat cu incapatanare de intuitia ei, ca de acel fir subtire. De fiecare data cand cedeaza, ea il innoada la loc. Nu se descurajeaza niciodata. Si Mathilde are o dispozitie vesela. Ea isi spune ca daca firul nu o va duce la iubitul ei…atunci nu este nici o problema. Va putea oricand sa-l foloseasca pentru a se spanzura. Dupa terminarea scenariului, persoana care detinea rolul principal a fost si printre primii oameni care l-au citit. Tautou spune, Ceea ce m-a impresionat imediat a fost hotararea lui Mathilde. Desi totul pare a-i arata ca misiunea ei este imposibila, ea continua sa creada in ea in totalitate. Personal, eu nu as putea sa fiu in stare sa ma lupt in felul in care ea o face. Cat despre mesajul larg al povestii, Tautou comenteaza, Este o poveste de dragoste despre oameni care sunt despartiti de razboi. Puterea acestui film vine din relatia dintre tenacitatea lui Mathilde – ea ar face orice pentru a-si gasi iubitul, pe care toata lumea il crede mort- si brutalitatea contextului istoric. Nu este nimic siropos sau gratuit in sentimentele care sunt infatisate. Pe parcursul povestii de dragoste putem intelege oroarea si nedreptatea acestui razboi . La finalizarea scenariului, Jeunet a inceput sa alcatuiasca o distributie eclectica si surprinzatoare pentru film. El a adunat un grup divers de actori cu diferite abordari, experiente si tehnici amestecate. El a cautat totodata fete, personalitati si temperamente diferite. Am facut ceea ce fac intotdeauna, spune regizorul. Am cautat actorii care credeam eu ca ar interpreta cel mai bine personajele, fara a cauta o distributie stralucitoare. De aceasta data a fost altfel, pentru ca experienta si succesul pe care le-am inregistrat cu Amélie au insemnat sa am asi, chiar si pentru rolurile mici. In timp ce Audrey Tautou este secondata de unii dintre obisnuitii lui Jeunet, incluzandu-i pe Dominique Pinon, Tickey Holdago, Jean-Claude Dreyfus si Urbain Cancelier, a fost totodata si multi actori noi. Printre acestia se numara Clovis Cornillac, Marion Cotillard, Jean-Pierre Darroussin, Julie Depardieu, André Dussollier (care a fost vocea de fundal in Amélie), Tchéky Karyo, Jérôme Kircher, Denis Lavant si Jean-Paul Rouve. Al cincilea om era o Albastrea, porecla pentru promotia anului 1917. Inca nu implinise douazeci de ani. Acum se temea de orice: tunuri, gaze, maturatorii de transee, executii. Inainte de macel, era exact opusul, furtuni curajoase in operatiunile de salvare… In cautarea actorului potrivit pentru a interpreta rolul lui Manech, Jeunet a vizionat numerosi tineri actori francezi, dar cand l-a vazut pe Gaspard Ulliel in filmul Summer Things al lui Michel Blanc, regizorul a stiut ca il gasise pe iubitul lui Mathilde. Este ceva in legatura cu Gaspard, spune Jeunet. Camera il adora. Este un salbatic, dar are un simt al ritmului si nimereste intotdeauna nota corecta. Este absolut magic. El si Audrey formeaza un cuplu ideal, fiind amandoi inocenti si romantici- exact cuplul a carui poveste de dragoste domina in film. In timp ce strangea distributia pentru film, Jeunet alcatuia si echipa de productie, trecand pe lista ajutorul unor colaboratori frecventi si al unor colegi de termen lung, majoritatea dintre ei fiindu-i alaturi inca de la inceput. Pentru a filma, Jeunet l-a cooptat pe directorul de imagine Bruno Delbonnel, impreuna cu care a facut filmele sale de scurt metraj, printre care si Amélie. El l-a ales si pe creatorul de decoruri Aline Bonetto (care a lucrat cu el inca de la Delicatessen), designerul de costume Madeline Fontaine (care l-a intalnit la Orasul copiilor pierduti), make-up artist Nathalie Tissier, editorul Hervé Schneid, compania de efecte speciale Les Versailles si compania de efecte vizuale Les Duboi. Toti s-au bucurat atat de ocazia de a lucra impreuna inca o data dupa fabuloasa aventura care a insemnat Amélie pentru a da piept cu entuziasmul provocarii care ii astepta. MANECH: Aud bataile inimii. Sunt precum codul Morse. Ne vom casatori. Am noroc ca am fost condamnati, nu vom mai trebui sa asteptam sfarsitul razboiului. Acum voi merge acasa dupa executie…. Nou in a lucra cu Jeunet, actorul Gaspard Ulliel (Manech) a ajuns repede sa aprecieze stilul unic si viziunea regizorului. Ulliel spune, Jean-Pierre simte imediat cat de mult ii poate forta pe actorii sai. Abilitatea lui ii permite fiecaruia dintre noi sa transceanda la un anumit nivel si sa ne surprinda si pe noi. Spre exemplu, el poate da unui actor unele indicatii soptindu-i la ureche fara ca partenerul sau sa auda. Deseori este doar un cuvant sau un gest. Acest mic detaliu poate parea insignifiant, dar paradoxal aceasta schimba profund lucrurile. Spre exemplu, regizorul da un sfat neobisnuit pentru scena in care Elodie si Bastoche sunt in restaurant dupa o intalnire ciudata si incarcata emotional. Jérôme Kircher, cel care il interpreteaza pe Bastoche, explica, Desi este extrem de precis, Jean-Pierre il lasa pe actor sa faca sugestii. Este o placere sa creezi impreuna. El gaseste intotdeauna o mica modalitate de a regiza ceea ce face diferenta. Pentru [aceasta scena] unde personajul meu, un tamplar, este cu Elodie, el imi spune simplu, Imagineaza-ti ca ea este un bustean de lemn pe care tu vrei sa il sculptezi. Cu ajutorul acestei metafore eu am inteles imediat ce urmarea el. Totusi, scara filmului a prezentat multe provocari noi pentru regizor. Acesta era prima data cand regiza scene cu atat de multi figuranti si atat de multa actiune. Cele mai dificile au fost probabil lupta si scenele de razboi, spune el. Acest lucru s-a intamplat in special pentru ca a trebuit sa gasim figuranti care sa fie si buni actori dar si buni cascadori. Nu este de mirare ca la sfarsitul zilei a insistat sa-i cunoasca personal pe fiecare dintre ei. Si apoi, era un obuz in plus, intr-o dimineata pe frontul Buscourt… Una dintre cele mai intense perioade ale filmarii a fost perioada de 7 saptamani petrecuta in transee. Toti cei implicati – actori, tehnicieni si regizor- vorbesc cu inflacarare despre asta. Jeunet i-a pus pe actorii principali sa citeasca Les carnets de guerre de Louis Barthas, tonnelier. Este o marturie extrem de interesanta pentru ca nu este romantizata, si povesteste cu multa luciditate nu doar despre linia frontului, ci si despre ariergarda, impreuna cu plictiseala si corvezile zilnice, spune regizorul. Jeunet a pregatit chiar si figurantii pentru filmari dandu-le o colectie de marturii din viata de zi cu zi din transee, incluzand scrisori ale soldatilor francezi si fotografii din acea perioada. Astfel, explica el, atunci cand filmau in transee, aveau o idee despre cum era. MATHILDE: Este ceva necurat in asta… Maine plec la Paris! Pe langa toate aspectele fizice ale filmarii, elementele de design ca si problemele cinematografice, regizorul a luat hotararea de a profita de ultimele descoperiri ale tehnologiei pentru a recrea Parisul anilor 1910 si 1920 cat mai fidel posibil- cu propriile lui straluciri vizibile pline de imaginatie, desigur- atunci cand se straduia sa recreeze transeele din Razboiul dintre anii 1914-18. Avansul din tehnologia digitala a facut ca acest tel ambitios sa fie posibil. Oricum, a necesitat o atentie sporita pentru detalii in timpul filmarii si pregatiri foarte sarguincioase. Tehnicieni de la Duboi, expertii in efecte speciale se aflau pe platoul de filmare mai tot timpul. Numeroase scene au fost filmate in fata unor ecrane verzi sau albastre si a fost chiar necesar, din cand in cand, sa se recurga la supraveghetori pe platou pentru a simplifica adaugarea de scene diferite (reale sau create in intregime digital) la aceeasi imagine in timpul post-productiei. Spre exemplu, pentru a crea scena care implica traficul rutier al vremii din Place de lOpera, producatorii au trebuit sa filmeze intai Place de lOpera asa cum aceasta este astazi, intr-un moment in care era parasita. Apoi pe o esplanada imensa in aer liber de la un centru de testare a automobilelor, au fost filmate toate vehiculele de epoca si figurantii costumati, miscandu-se in toate directiile. In cele din urma, a fost filmata in studio ultima miscare a camerei, care se termina in biroul detectivului Germaine Pire. Toate aceste elemente au fost apoi combinate si corectate. Pentru aceasta scena si alte secvente foarte spectaculoase (plimbarea in fata Palais du Trocadéro, explozia balonului cu aer cald, potopurile, districtul ParisLes Halles), am facut tot ce se putea inainte de filmare, in imagini generate de computer, spune Alain Carsoux, designer de efecte vizuale la Duboi. Carsoux a lucrat cu Jean-Pierre Jeunet la Orasul copiilor pierduti. Aceasta pre-vizualizare 3-D i-a permis regizorului sa detecteze problemele inainte si sa anticipeze constrangerile platoului sau de filmare. Mathilde are acum nouasprezece ani. Ea canta la tuba pentru ca suna ca un semnal de tristete. Elementul final al filmului a fost pus la punct cand Jeunet a recurs la renumitul compozitor Angelo Badalamenti, care scrisese coloana sonora pentru Orasul copiilor pierduti, pentru a crea coloana sonora la O logodna foarte lunga . Compozitorul isi aminteste ca in una dintre zile a primit un telefon de la Jeunet, care i-a spus simplu Angelo, am un film pentru tine. Actiunea se petrece in Al Doilea Razboi Mondial, dar nu acesta este subiectul. Este vorba despre trairile unei tinere femei si calatoria ei pentru a-si gasi iubirea vietii si toate suisurile si coborasurile pe care aventura le implica. Badalamenti continua, Apoi mi-a trimis a versiune provizorie a filmului, care a fost suficienta pentru mine ca sa compun cateva teme pentru personaje. In cazul lui Mathilde, am fost impresionat de suferinta ei, de frumusetea, curajul si perseverenta ei si am creat o tema bazata pe un tipar de patru note, care este foarte simplu dar care ii misca pe oameni. Inregistrarile au avut loc in Los Angeles, in fostele studiouri MGM acolo unde au fost inregistrate The Jazz Singer (Cantaretul de Jazz), The Wizard of Oz (Vrajitorul din Oz) si unde multe alte muzical-uri. Badalamenti este un muzician cu stil, iar eu iubesc asta, spune regizorul. Ador muzica pe care a scris-o pentru filmele lui David Linch, cum sunt Lost Highway si Mulholland Drive. Atunci cand editam scenele initiale, am adaugat aceasta muzica pe fundal si a functionat ca un vis. Compozitiile sale, care sunt foarte lirice si emotionale- si totusi simple- pur si simplu ma coplesesc. In concluzie, Jeunet spune Toti cei care au lucrat la acest film impart acelasi entuziasm, pentru ca este un film ambitios din punct de vedere vizual. Munca a fost enorma, colosala si parea sa nu se mai termine, pentru toti. Dar a fost o placere pentru noi pentru toti. O oportunitate de a lucra la un astfel de film nu apare in fiecare zi in Franta. Si am avut libertate artistica totala, in ceea ce priveste scenariul, distributia, filmarea, post-productia – totul.