Apel nepreluat

(2008)

One Missed Call

Premiera RO

22 Februarie 2008

Premiera SUA

04 Ianuarie 2008

Regia

Eric Valette

Cu

Edward Burns, Shannyn Sossamon, Azura Skye

Gen

Horror, Mister, Thriller

Durata

87 minute

Rating

N-15 - Nerecomandat sub 15 ani

Sinopsis Apel nepreluat

Expresia inofensiva apel nepreluat a intrat in vocabularul nostru odata cu aparitia telefoanelor mobile, care au devenit un element esential al vietii noastre cotidiene. Aceste doua cuvinte simple, ce apar pe ecranul telefonului, ne provoaca de obicei curiozitate sau frustrare, dar pentru Beth si prietenele sale, ele declanseaza o panica de moarte. Ce fel de groaza poate declansa un spirit malefic, in conditiile in care amenintarea vine pe calea undelor?, se intreaba regizorul Eric Valette. Este un concept simplu, dar ceea ce m-a atras pe mine catre acest proiect a fost profunzimea povestirii si faptul ca ea dezbate teme universale. Apel nepreluat a fost inspirat de romanul Chakushin Ari, al romancierului japonez Yasushi Akimoto, autor de mare succes. Romanul a fost ecranizat pentru prima data in 2003, de catre regizorul japonez Takashi Miike. Pentru adaptarea americana, care trebuia sa devina scenariul filmului Apel nepreluat, realizatorii l-au contactat pe talentatul romancier si scenarist Andrew Klavan. Admirator al genului japonez de horror, denumit si J-horror.Una dintre provocarile la care trebuia sa raspunda Klavan era modificarea elementelor structurale ale scenariului astfel incat filmul sa se adreseze unor spectatori occidentali, dar, in acelasi timp, sa ramana fidel povestirii originale. El afirma: Cu toate ca ideea conceptuala a filmului Apel nepreluat trece dincolo de barierele culturale sau de limba, filmul original ia in calcul un public care cunoaste legendele japoneze urbane si alte traditii culturale legate de supranatural, cu care americanii nu sunt familiarizati. Acest lucru m-a determinat sa adaptez unele dintre aceste elemente la imagini si realitati care sunt mult mai semnificative si inspaimantatoare pentru publicul american. Tugend intervine, spunand: In timp ce cautam un regizor pentru film, ne-a venit in minte thriller-ul frantuzesc realizat de Eric Valette, Malefique. Actiunea filmului se petrece intr-o inchisoare, unde grupul de detinuti care ocupa o celula face rost de o carte de vrajitorie. Detinutii vor sa foloseasca tehnici oculte pentru a evada, dar lucrurile iau cu totul alta intorsatura. Am fost uimiti de reusita lui Eric de a reda aceasta poveste intr-un timp atat de scurt si de a ne provoca spaima si perplexitatea care ne-au tintuit pe scaune tot timpul filmului. Filmul marcheaza debutul regizorului francez in cinematografia americana. Valette remarca: Pentru mine, Apel nepreluat reprezinta ceea ce reprezentau filmele horror ale anilor 1970, pe care imi placea sa le urmaresc. Este un film imprevizibil, care pune in valoare personajele. In acelasi timp, povestirea este contemporana pentru ca se desfasoara intr-o lume in care aproape toti avem cate un telefon mobil. Si, dupa cat se pare, nu suntem singurii care am invatat sa utilizam aceasta tehnologie. IDENTITATEA APELANTULUI Actiunea filmului Apel nepreluat se deruleaza de-a lungul a catorva zile de groaza din viata lui Beth Raymond, o studenta la psihologie, ale carei prietene cad victima unor apeluri de amenintare cu moartea. Detectivul Jack Andrews, care isi pierduse sora intr-un misterios incendiu la spital, face legatura intre moartea surorii sale si cea a celor doua prietene ale lui Beth. Cand Beth insasi primeste apelul, cei doi pornesc o cursa contra cronometru pentru a rupe lantul terorii si pentru a infrange raul, printr-o confruntare directa. Shannyn Sossamon a fost distribuita in rolul lui Beth Raymond. Actrita remarca: La suprafata, Beth pare a fi stapana pe ea. Este o studenta buna si o buna prietena, sarind in ajutorul oricareia dintre persoanele pe care le iubeste. Totusi, ea ascunde o mare rezerva de tristete, care se dezvaluie tot mai mult, deindata ce spiritul raului, care domina intreaga poveste, o obliga sa-si priveasca in fata demonii interiori. Sossamon s-a simtit atrasa de proiect din mai multe considerente. Am considerat ca scenariul este bine construit. Mi-a placut tema care abordeaza ruperea legaturii dintre oameni, ceea ce este o idee ironica, mai ales acum, cand toti ne simtim legati unul de altul prin intermediul telefoanelor mobile si a agendelor lor de contacte, afirma actrita. De asemenea, entuziasmul lui Eric a fot deosebit de contagios. De la prima noastra intalnire, mi-am dat seama ca ma voi simti la largul meu, in apropierea lui. Este asa de natural si extrem de creativ, incat nu te poti stapani si te lasi dus de val. In plus, a insistat ca situatiile din film sa fie bine argumentate si ancorate in realitate. La inceputul actiunii, Beth traieste in atmosfera idilica a unei universitati americane Totul pare perfect in viata lui Beth pana cand prietenele sale incep sa primeasca apeluri misterioase. Cand isi verifica casuta vocala, ele primesc o inregistrare inspaimantatoare, in care se aud pe ele insele, in lupta cu moartea, explica Sossamon. Apoi, peste trei zile de la mesaj, ele mor in aceleasi conditii ca in mesajul inregistrat pe voicemail. In zilele ce preced apelul, victimele au halucinatii, iar in momentul mortii le cade din gura o acadea rosie, sugerand ca au fost rapuse de o forta supranaturala. Daca incerci sa explici asa ceva politiei, te duc imediat la balamuc, rade Sossamon. Daca nu era detectivul Jack Andrews, probabil ca Beth ar fi avut o soarta de genul acesta. Jack Andrews este interpretat de Ed Burns, care provine chiar dint-o familie de politisti din New York. Tata, unchiul meu, cinci dintre verii mei si trei dintre cei mai buni prieteni ai mei din copilarie sunt politisti. Politia reprezinta o lume familiara pentru mine, spune Burns. La auzul vestii ca sora sa Jean a murit, Jack se repede la morga pentru a-i identifica cadavrul si pentru a-i ridica efectele personale. Odata ajuns acolo, el gaseste, in gura surorii sale moarte, o bucata de acadea rosie. Lucrul acesta ramane de neinteles pana cand Jack o aude la sectie pe Beth descriind moartea prietenelor sale unui politist neincrezator. Jack este singurul politist din sectie pe care il intereseaza povestea lui Beth, pentru ca si prietenele ei murisera cu o bucata de acadea rosie in gura, spune Burns. El insusi realizator de filme, Burns a fost incantat sa lucreze cu Valette, dupa ce a vazut filmul acestuia Malefique. El afirma: Pentru ca n-am mai facut niciodata un film de groaza, nici ca actor, nici ca regizor, am studiat foarte atent felul in care Eric a condus filmarile. El construieste tensiunea si suspansul cu eleganta si metoda. Aflata la prima conlucrare cu Burns, in fata camerei de filmat, Sossamon remarca: M-am inteles de minune cu Ed si amandoi aveam acelasi ritm. E foarte bun in ceea ce face si permanent amuzant. Shannyn a fost fantastica, comenteaza Burns. Era extrem de pasionata de rol si a fost o placere sa lucrez cu ea. Are un simt al umorului foarte dezvoltat si reactiona la poantele si farsele mele. In plus, amandoi impartaseam aceeasi placere de a lucra cu Eric. Stiam ca suntem in maini bune pe platoul de filmare.

Detalii tehnice Apel nepreluat

Tara

Japonia

Ecran

Normal (1.85:1)

Culori

Distribuit in Romania de

InterComFilm Distribution

Distribuitor international

Warner Bros.