Sinopsis Jurnal de bord

Intr-o perioada cand un sentiment perfid de anxietate se insinueaza in insasi ideea de calatorie cu avionul, filmulFlightplan invita publicul la bordul unui thriller sofisticat, cu suspense, care se deruleaza integral intr-un avion in zbor - un spatiu inchis unde, in lumea zilelor noastre, izolarea, spaima si suspiciunile sunt deja amplificate la maximum. Cand fiica lui Kyle Pratt nu este gasita la bord, devotata sa mama este aruncata intr-o urzeala complicata de mister, tradare si conspiratie, care o va purta pana in cele mai profunde abisuri ale dragostei materne… invitand publicul sa asiste la aceasta calatorie interioara. Desi povestea filmului Flightplan a fost creata cu mult timp inainte de evenimentele din 11 septembrie 2001, scenariul a capatat o noua relevanta dupa aceste momente sangeroase, reflectand o noua epoca a calatoriilor internationale, dominata de nesiguranta si ingrijorarea provocata de ceilalti pasageri aflati la bord, precum si de sentimente protectoare amplificate, in cazul parintilor. Filmul nu a fost in nici un moment o poveste despre terorism, insa dupa evenimentele din 11 septembrie, teme precum paranoia sau perceptia modificata asupra strainilor au devenit tot mai de actualitate. Scenariul, o combinatie de emotii umane, dileme etice si fiori care tin cititorul cu sufletul la gura, a atras atentia producatorului laureat cu Oscar® Brian Grazer. Cunoscut pentru diversitatea gusturilor care l-au adus de la curajosul 8 Mile pana la productia laureata cu Oscar A Beautiful Mind, Grazer a considerat ca acest thriller complex, de mare intensitate, ar fi o completare interesanta pentru reporteriul dinamic de filme artistice al companiei Imagine. Sentimentul generat de Flightplan este cel al unui mister a la Hitchcock, care se deruleaza integral in lumea inchisa ermetic a unui avion modern, cu toate ungherele, cotloanele si ascunzatorile sale, spune Grazer. Combinatia dintre aceasta idee irezistibila si o poveste adevarata, de mare rezonanta emotionala, o poveste despre pierdere si durere, este plina de forta. Scenaristul Peter A. Dowling a scris prima ciorna a scenariului la Flightplan dupa o idee foarte simpla - o idee care parea sa aiba posibilitati nesfarsite de a genera suspense si mister. Era o adaptare la contextul contemporan a unuia dintre cele mai fasinante teme de mister cinematografic: disparitia brusca si inexplicabila a unei persoane dragi. O mama aflata intr-un avion care zboara la mare altitudine constata brusc ca i-a disparut fetita, pe care nimeni nu recunoaste ca ar fi vazut-o vreodata la bord. Aceasta idee a fost doar inceputul, pentru ca mi-am dat seama ca de aici puteam sa ma indrept in mai multe directii, explica el. Putea sa fie o poveste supranaturala, un caz de rapire a unei persoane de catre extraterestri. Ar fi putut sa implice halucinatii sau fantezii. Sau ar fi putut sa fie un thriller foarte realist. Asta a fost directia (si provocarea) care m-a interesat cu adevarat, pentru ca dintotdeauna am fost atras de filmele cu o intriga foarte strans construita, in special cele care se petrec in spatii restranse. In acelasi tima, m-am gandit ca ar fi o evolutie emotionala puternica, in care un parinte sa se confrunte cu o criza personala chinuitoare. Flightplan are o premisa care te captiveaza, spune producatorul executiv Robert DiNozzi, care i-a adus scenariul initial al lui Dowling lui James Whitaker, la Imagine Entertainment. Este, evident, o idee extrem de incitanta, insa exista si un element absolut primordial, care cred ca ar rezona perfect cu publicul. Ideea unui copil care dispare si a unui parinte prins intr-o situatie in care nimeni nu ii da crezare, nimeni nu il poate ajuta, iar el nu stie in cine poate avea incredere sau cel putin daca mai poate avea incredere in propria lui sanatate mintala - iata o idee care are o incarcatura emotionala uriasa. La Imagine, Brian Grazer a fost si el atras de prima schita a lui Dowling, dar a avut imediat ideea de a adauga intregii povesti o noua dimensiune: in locul personajului masculin central pe care il solicita scenariul, Grazer a sugerat ceva complet diferit. El a avut ideea de a o distribui pe actrita Jodie Foster, detinatoarea Premiului Oscar - cu care Grazer isi dorea de ani de zile sa lucreze - in rolul personalitatii puternice, dar misterioase, plasate in centrul acestei povesti de suspense. Pentru un asemenea thriller, nu exista o alegere mai buna decat Jodie Foster, comenteaza Grazer. Ea este insasi intruchiparea empatiei, e o persoana care place, este credibila ca mama, dar poate in acelasi timp sa demonstreze o cantitate uimitoare de forta cand este pusa la incercare. Cand Foster a semnat pentru acest rol, intreaga productie a capatat o noua energie. Grazer l-a adus apoi pe scenaristul Billy Ray, pentru a dezvolta mai departe povestea pentru Foster, re-creand-o pe Kyle Pratt (numele a ramas acelasi) ca pe o vaduva indurerata, al carei instinct matern este solicitat la maximum cand fiica ei dispare in imprejurari pe care nimeni nu poate sa le inteleaga sau sa le explice. Ray a considerat ca povestea are un bogat potential pentru o complexa drama psihologica. Cand mai multi straini sunt adunati intr-un avion, iar la aceasta premisa de baza se adauga tensiune si suspiciune, situatia devine exploziva si se pot studia reactiile umane in conditii de presiune. Se vede cum oamenii isi dezvaluie atat aspectlee pozitive, cat si pe cele negative, cand au de luat decizii dure. El continua: Dupa parerea mea, Flightplan este o poveste despre groaza, vazuta prin ochii lui Kyle Pratt, alias Jodie Foster, in rolul unei vaduve foarte inteligente, dar posibil instabile ca stare psihica, o femeie in care nu stii daca poti avea sau nu incredere. Stiam ca Jodie urma sa aduca inteligenta acestui rol, ca urmare am scris povestea in jurul personajului ei, ea ne-a imboldit si ne-a provocat sa facem filmul tot mai inteligent, tot mai strans tesut. Cand a fost vorba de gasirea unui regizor pentru Flightplan, Grazer si producatorii executivi Charles J.D. Schlissel si Robert DiNozzi s-au indreptat inca o data intr-o directie complet neasteptata - apeland la Robert Schwentke, un apreciat regizor de film german, in palmaresul caruia intra filme indraznete si originale precum Tattoo si The Family Jewels. Grazer si restul echipei au fost impresionati de abilitatea tanarului regizor de a crea o experienta foarte apropiata a tensiunii si incordarii, pe tot parcursul filmelor sale. Dupa cum spune Charles J.D. Schlissel: Robert este un tanar regizor sclipitor, unul dintre cei mai meticulosi oameni, cu o uriasa capacitate de inovatie in plan vizual. El vede lumea altfel, are un ochi extrem de atent pentru detaliu si este o persoana adorabila. A fost un element esential in conturarea traseului emotional al acestei povesti. Grazer adauga: Robert a regizat un film visceral, foarte intes, numit Tattoo. Urmarind acel film, mi-am dat seama ca acest om stie cum sa sperie publicul, cum sa creeze suspense si cum sa determine fiecare moment al productiei sa accelereze catre urmatorul. Am simtit ca el ar fi o "contragreutate" foarte importanta, ca punct de vedere pentru un thriller cu care doream sa depasim limitele genului. Schwentke a fost atras de ideea unui thriller derulat intr-un spatiu atat de neobisnuit, inchis ermetic, savurand ideea de a lucra cu un material de o asemenea greutate. In esenta, aceasta este povestea unei femei care trebuie sa se refaca psihic dupa moartea brusca a sotului ei. Nu aflam exact cum a murit el decat ceva mai tarziu, in cursul filmului, insa este clar ca aceasta femeie incepe sa piarda legatura cu realitatea, din cauza acestui eveniment. Se pune intrebarea in ce masura pierde ea aceasta legatura cu realitatea, si acesta este motorul dramatic al filmului. Situatia este complicata de faptul ca personajul lui Jodie a ramas acum singura persoana care are grija de fiica ei de sase ani. In ciuda durerii sale, ea trebuie sa mearga mai departe, de dragul fetitei. Aceasta poveste a fost pentru mine ocazia de a face un film de tip "puzzle", plin de rasturnari de situatii si modificari, cu o uriasa incarcatura emotionala, continua regizorul. Mi-a placut ideea unui film care, in cea mai mare parte, se deruleaza intr-un spatiu unic, inchis. Am decis sa nu includem imagini cu turnul de control sau cu orice alte personaje de la sol. Totul ramane inchis in spatiul claustrofobic al avionului, tinand publicul blocat la 11.300 metri altitudine, alaturi de personaje, si lasandu-i sa se lupte impreuna sa descifreze misterul.