Sinopsis Sef, si putin mai mult!

Regizorul Paul Weitz este dintodeauna atras de materiale care examineaza viata si surprizele ei, ironiile si coincidentele explorate apoi in adaptarea dupa Nick Hornby a sa si a fratelui sau Chris: About a Boy. Weitz a fost intrigat de relatia tata/fiu, in general, si in In Good Company a tratat-o dintr-un punct de vedere mai special. Iata ce spune regizorul / scenaristul: Am dorit sa creez un film in vena lui Billy Wilder, precum a fost, in multe privinte, About a Boy. Acela a fost un astfel de film englezesc, iar de aceasta data am dorit sa ma apropii de mituri americane si sa analizez cum relatiile economice pot afecta vietile oamenilor. Wilder a reusit sa balanseze cinismul cu optimismul, mai cu seama cu filmul sau Apartamentul in care a captat coliziunea intre visul American si tendintele noastre catre o cariera ambitioasa. O situatie foarte prezenta si astazi…… Dupa sase luni de prelucrare a povestii si dupa discutii cu fratele sau, care este Producatorul filmului, Paul Weitz a scos o poveste forte umana despre o relatie bizara intre doi barbati care isi gasesc status quo-ul existentei lor afectat de adevarul crud ca nu mai detin controlul asupra vietii lor profesionale sau personale… Weitz noteaza: Lumea mi-a povestit o seama de intamplari si de situatii ale rudelor si prietenilor ajunsi pe la jumatatea vietii, care au fost demisi sau au cazut victime reducerii efectivelor din firme. Iar acum acesti oameni de 50 de ani cauta noi locuri de munca la o varsta la care s-ar fi gandit ca se apropie de retragere…Toate astea mi-au hranit ideea despre un barbat de 51 de ani care se trezeste dintr-o data subalternul unui tip care are jumatate din varsta lui, trebuind sa faca fata umilintei acestei situatii… Dar in stilul tipic lui Weitz, explorarea a ceva ce ar fi putut deveni o perioada neagra in viata cuiva, este intreprinsa cu mult umor si cu o anume gentilete. Weitz spune: Este ca in multe situatii ale lui Cehov, in care in situatii foarte serioase personajele rad de ele-insele…daca sunt intr-adevar sanatoase. Eu nu fac o distinctie neta intre drama si comedie, ci doar modulez pe cat pot orice poveste intr-o comedie… Rolul lui Dan Foreman este taiat pe masura lui Dennis Quaid, care aduce o incredere de sine, o prezenta sincera, dublate de adancimi emotinale subtile, in fiecare rol pe care il joaca. El a fost primul actor distribuit in acest film si totodata ancora proiectului. Weitz spune despre Quaid: Unii actori ar fi considerat rolul prea putin important, sau neviabil. Ceea ce cred eu ca functioneaza cel mai bine este faptul ca personajul se afla intr-un mare pericol de a fi pus deoparte, desi relativ tanar si incredibil de vital. Este mai interesant sa vezi un astfel de om impins deoparte. Sunt foarte norocos ca Dennis a vrut sa joace acest rol cu un an mai in varsta decat este- in fiecare zi trebuia sa punem o gramada de pudra peste parul lui ca sa i-l albim… Ar fi trebuit sa-i dau putin din al meu… ..Am fost norocos sa o distribui si pe Scarlett, cea care face personajul sa para atat de real! Mi-a placut sa arat o relatie in care conflictul nu vine dintr-o disfunctionalitate, intrucat si tatal si fiica se iubesc foarte mult unul pe celallat. Dar ei sunt in mijlocul redefinirii relatiei lor, in care Alex nu mai este cel mai bun camarad al tatalui ei, ci o femeie adulta si independenta…