Sinopsis Nu te misca

Cat timp mi-am petrecut gandindu-ma la acest film? Mult, chiar foarte mult. Intr-o seara, sotia mea Margaret mi-a dat cateva pagini sa le citesc. Le-am citit, am urmarit pasii personajului din carte ca si cum s-ar scufunda intr-un abis al dragostei, al lasitatii, al milei, si am fost miscat. De femeia saraca, maltratata, de barbatul bogat, singur, de tanara fata in coma. Cand am citit despre nenorocirile lor, a inceput sa-mi fie mila de mine, ca barbat si ca tata. Si ceea ce reiese cel mai mult din aceasta poveste este misterul conditiei umane, straduinta de a trai, poezia. Acea sugestie a sublimului si ridicolului care fac viata minunata. Cum am citit acele pagini mi-am inchipuit povestea. Ma intrebam daca voi putea nu doar sa povestesc romanul, ci sa infatisez aceeasi intensitate morala. Oare voi putea filma linia subtire care desparte bunul de rau, dreptatea de nedreptate? Oare voi putea filma covarsirea femeii fara a adauga jigniri? Oare voi putea filma egoismul criminal al barbatului fara a-l condamna? Vreau sa arat putinele lucruri care conteaza cu adevarat. Poate de vina este varsta mea – nu mai sunt tanar – dar am incetat sa ma mai simt jenat. Vreau sa spun povesti despre lucruri umile, dezagreabile, necesare de care ai nevoie pe timpul vietii, care ne permit sa traim in decenta. Am cautat locuri si actori ca un orb, bajbaind in intuneric, adulmecand o pista buna, un vant bun. Aveam nevoie de o suburbie, si am gasit un oras fantoma; aveam nevoie de o femeie fermecatoare, si a aparut Penelope. Aveam nevoie de caldura, si am asteptat vara. Am ajuns pe platoul de filmare ca orice regizor, oboist de atata imaginatie, oboist de atatea notite. Am spus Se filmeaza! si am privit ceea ce am visat, ceea ce am vazut de nenumarate ori cu ochii inchisi. A fost diferit – mereu este diferit – dar a fost bine asa. Nu a fost usor sa fii regizor si in acelasi timp actor. In rest, ca povestea m-a distrus si in acelasi timp m-a ghidat. Am tipat, am tremurat si am fumat ca un toxicoman. Si mi-a fost frica ca voi muri inainte sa termin filmul. Si mi-am revenit cand au varsat sampanie pe mine dupa ultima scena, cand am infrant frica pe care am avut-o datorita acestui film, a acestei povesti emotionante, a acestui adevar. Sfarsitul acestui film a fost o placere: a fost ca si cum am scos coaja si am stors sucul. Trebuie sa multumesc tuturor, de la producatori pana la animatori, pentru sentimental special – ca o nostalgie prematura – pe care l-au pus in acest segment de viata prin care am trecut impreuna. Sergio Castellitto