Brazilienii

(2017)

Brazilok

Premiera RO

13 Octombrie 2017

Regia

Gabor Rohonyi, Csaba M. Kiss

Cu

Erik Lakatos, Barnabas Bergendi, Daniel Viktor Nagy

Gen

Aventuri, Romantic

Durata

105 minute

Sinopsis Brazilienii

Toată lumea joacă fotbal. Tot satul e în febra campionatului: echipele se pregătesc şi vor să ia victoria. Cele mai multe şanse le are, desigur, echipa „greilor” din consiliul local, conduşi de primarul (Fekete Ernő) care nu poate să greşească şi de adjunctul său (Schmied Zoltán), căruia nu-i place să greşească. Însă a venit timpul pentru schimbări: pentru prima dată în viaţa lor, se înscriu în competiţie şi prăpădiţii satului, adică nişte tineri care până acum frecau menta în ţigănie. În fruntea lor se pune un băiat rău cu picioare de aur (Nagy Dániel Viktor), proaspăt ieşit din puşcărie, respectiv preotul satului care este un as la dribling (Bánki Gergő). Şi echipa lor urmăreşte victoria. Miza devine şi mai mare atunci când un milionar misterios care se trage şi el din acest sat, se decide să-i premieze cei mai buni fotbalişti cu o excursie în Brazilia, iar astfel viaţa obişnuită a sătenilor este dată peste cap. Mari poveşti de iubire, şi mai mari bătăi în mulţimea de oameni, o percheziţie domiciliară supriză, bandiţi misterioşi, un angajat feroviar care ia foc, voievodul ţiganilor care ajunge într-un merţan – şi spre final aflăm şi cine şi unde pleacă în vacanţă.

Detalii tehnice Brazilienii

Tara

Ungaria

Distribuit in Romania de

Asociatia Filmtett

Distribuitor international

Hungarian National Film Fund