In preambul as dori sa va spun ca viziunea mea despre cinematografie este atrasa de filmele care incanta publicul, care prezinta ceva ce nu ai putea vedea niciodata in viata de zi cu zi sau la stirile de la ora 17.00, ori care macar aduc un minim beneficiu intelectual dupa vizualizarea acestora. 

Consider ca in momentul cand chemi o persoana la cinematograf si ii soliciti sa achite contravaloarea unui bilet, filmul este dator sa ii prezinte ceva special, care sa il impresioneze iar la final sa nu fie dezamagit de investitia efectuata. 

Aici se bifurca drumul pentru diversitatea de gusturi a publicului, unii prefera dramele, altii filmele romantice, iar eu am ales filmele care sa iti puna un zambet in coltul gurii cand te ridici de pe scaun si iti doresti sa il revezi pe Blu-ray peste circa 80 de zile, cand va fi lansat oficial. 

Din pacate, la exemple negative suntem loviti fara mila de diverse “blockbustere” (cu mari ghilimele) care efectiv ne batjocoresc prin lipsa unei minime tentative de scenariu si ne prezinta diverse focuri de artificii filmate sub forma unui film artistic. Da, da, la tine fac referire… iar esti repetent la capitolul asta, domnule Michael Bay!

Hai sa revenim la robotii nostrii, si iata ca tocmai ce am fost delectat cu un film pe gustul meu, plin de umor si actiune de buna calitate si care m-a tinut lipit de scaun timp de circa o ora si 45 de minute care au trecut extrem de repede si nu am resimtit nici o urma de plictiseala.

Filmul in cauza este evident continuarea (semi)succesului anului 2013, ce a fost regizat de actual castigator al Oscarului pentru cel mai bun regizor, Guillermo del Toro, dar care de aceasta data a preferat sa se rezume la creionarea scenariului si la calitatea de producator executiv. Regia in cauza poarta amprenta lui Steven S. DeKnight, un regizor relativ necunoscut care a mai dat viata serialelor DareDevil, Spartacus si Smallville.

Ca o nota personala, trebuie apreciat curajul casei de productie Legendary, care au preferat un regizor tanar si dornic de inovare si astfel i-au pus pe tava un buget (extrem de) consistent de circa 150 de milioane de dolari pentru a aduce un suflu nou unei francize asemanate pe nedrept cu Transformers sau Power Rangers. 

Putini ar fi crezut ca filmul va avea priza la public dar eu ii doresc sa faca incasari cat mai bune si sa ne delecteze si cu partea de final, o merita.

Evenimentele acestuia au loc la circa 10 ani dupa finalul razboiului prezentat in partea incipienta si se desfasoara in jurul lui Jake Pentecost, fiul razvratit al defunctului maresal Stacker Pentecost, fiind pus in fata unei unor noi incercari, de aceasta data mai anevoioase si cu sanse minime de izbanda.

Daca ar fi sa aleg un actor capabil sa-l interpreteze pe Jake Pentecost, primele trei variante ar fi fost Michael B. Jordan, John Boyega, sau Chadwick Boseman, cu mentiunea ca ultimul deja are 41 de ani si consider ca alegerea secundului a fost de bun augur, avand un personaj mult mai apropiat de varsta sa, tot timpul pus pe glume si care a adus un plus de valoare si calitate per ansamblu.

In plan usor secund se afla Scott Eastwood, care il interpreteaza pe colegul de breasla al lui Jake si care la randul sau are un rol important in desfasurarea evenimentelor.

De asemenea, Charlie Day si Burn Gorman isi reiau rolurile de cercetarori excentrici si dornici sa fie implicati in lupta contra monstrilor colosali, intr-un fel sau altul.

Pentru un film care se recomanda ca fiind un comedy action-adventure, acesta se descura foarte bine la aceste trei capitole, avand cateva momente destul de bune de haz iar interactiunea personajelor este creativa si extrem de pozitiva, mai ales personajele mai tinere care ne sunt prezentate de la cadeti neinstruiti si pana la “soferi” de succes ai unor colosi magnifici.

Privind scenariul, acesta nu este atat de liniar precum v-ati fi imaginat, fiind un usor twist in intriga, insa nu doresc sa va ofer spoilere in acest sens.

Calitatea cea mai mare a filmului este latura de action-adventure, intrucat desfasurarea evenimentelor este pur si simplu un deliciu vizual iar secventele de lupta dintre robotii gigant si monstrii poate rivaliza oricand cu cea a unor supereroi, ba chiar o depaseste din punct de vedere al dimensiunii acestora.

Pe aceasta cale doresc sa apreciz munca echipei de productie si a celei de efecte speciale care au reusit sa dea viata acestor veritabili colosi, intrucat nivelul de detaliu folosit la roboti, monstrii si mediile incojuratoare este pur si simplu impresionant.

Este lesne de inteles ca aspectul vizual al filmului este ireprosabil iar efectele 3D si-au facut prezenta intr-un mod apreciabil, efectul de adancime a imaginii si de eye-popping fiind folosit destul de corect. 

Tot la acest capitol, imi arat aprecierea fata de regizorul Steven S. DeKnight pentru numeroasele cadre widescreen folosite tocmai pentru a releva dimensiunea generoasa a luptelor prezentate. Ca o paralela, consider ca cel mai mare pacat al primului film a fost ca toate cele trei secvente de lupta s-au desfasurat in medii translucide (un ocean agitat, un oras pe timp de noapte si o zona subacvatica) care efectiv au obturat calitatea imaginii, insa in cazul de fata aceasta stare de fapt este reglementata intr-un mod favorabil de echipa de productie iar rezultatul este spectaculos.

Cum era si normal, din pacate pentru filmul nostru, acesta este lovit pe alocuri de unele clisee folosite in stereotipul de action-aventure, insa eu personal nu am fost deranjat de acestea si nu mi-au stricat placerea de vizionare.

Pacific Rim 2 se adreseaza absolut tuturor spectatorilor, avand un ton vesel si plin de viata, fapt care ii confera sanse ridicate de a-l revedea. 

Va recomand cu cea mai mare caldura sa va dedicati circa doua ore din timpul dumneavoastra pentru a viziona Pacific Rim 2: Revolta, cu sfatul de a alege cel mai mare ecran disponibil in orasul dumneavoastra si sa nu ii uitati pe juniori care vor fi incantati la maxim de desfasurarea actiunii. 

Multumesc Ro Image pentru invitatia la acest film.