Pe data de 13 aprilie la cinema are premiera Rampage: Scăpați de sub control, bazat pe jocul video cu același nume, un clasic al genului arcade din anii ’80.

De regie s-a ocupat Brad Peyton, iar producător Beau Flynn. Cei 2 împreună cu Dwayne „The Rock” Johnson colaborează a treia oară după succesele San Andreas, thriller-ul de acţiune ce a a ajuns acum la încasări de 460 de milioane de dolari în toată lumea şi la Journey 2: The Mysterious Island, film cu încasări internaţionale de 335 milioane de dolari. De scenariu s-a ocupat Ryan Engle (Non-Stop).

În jocul video trei persoane se transformă în monştri uriaşi (o gorilă, o șopârlă şi un vârcolac) şi încep să distrugă clădiri, în ciuda atacului armatei. Scenariul filmului e diferit față de joc, dar ideea e aceeași. De data asta avem bunul, răul și urâtul (o gorilă, un crocodil și un lup).

Davis Okoye (Dwayne Johnson) e un specialist în studiul primatelor ce nu prea agreează compania oamenilor. Singura legătură specială a lui este cea pe care o are cu George, un exemplar rar de gorilă albinoasă.

George (Jason Liles) e o gorilă extrem de inteligentă, care a fost în grija lui de când a fost salvată de braconieri.

Claire Wyden (Malin Akerman) conduce un experiment ce folosește o tehnologie de editare a genei, care e utilizată în întreaga lume în încercările de a vindeca bolile sau de a readuce la viață animale dispărute. Modul în care e folosită această tehnologie în mod negativ e folosită în film, modificând AND-ul animalelor.

Acestă tehnologie e plasată în niște canistre speciale, experimentele având loc în spațiu. Când un experiment scapă de sub control, trei canistre se prăbușesc pe pământ în trei locuri: San Francisco - unde gorila curioasă pe nume George se transformă într-o imensă bestie violenta; Wyoming - unde un lup se transformă într-o bestie nemiloasă de 9 metri cu abilităţi pe care vă las să le descoperiţi în film și în apele din Florida unde un aligator se transformă într-o reptilă de lungimea a 4 terenuri de fotbal. Situația devine într-adevăr dramatică atunci când sunt cele 3 animale se îndreaptă spre Chicago.

Pe măsură ce Nordul Americii este distrus de aceşti predatori, Okoye face echipă cu un inginer genetic discreditat pe nume Kate Caldwell (Naomie Harris) şi agentul Harvey Russell (Jeffrey Dean Morgan) pentru a găsi un antidot, în timp ce încearcă să evite o catastrofă globală şi să salveze creatura care i-a fost cândva prietenă.

Gorila George este jucată prin intermediul montion-capture-ului de către Jason Liles, un actor înalt de 2,06 m, de efectele vizuale ocupându-se cei de la Weta Digital (compania lui Peter Jackson, responsabila pentru efectele speciale ale trilogiei Lord of The Rings şi ale filmelor King Kong, Avatar  şi The Jungle Book).

Jason a studiat luni de zile gorilele ca pregătire pentru acest rol motion capture. A observat mişcările lor, limbajul corpului şi felul în care îşi exprimă emoţiile: bucurie, durere, tristeţe, iubire, agresiune etc.

Rampage se transformă într-o cursă nebunească și captivantă. Monștrii aceștia sunt neobosiți, iar Dwayne se ia efectiv la trântă cu ei. „Gigantul” întâlnește alți giganți.

Este o luptă pentru supraviețuire în care liniștea e scoasă din program. Dar cel mai mult mi-a plăcut că cei de la Warner Bros. au înţeles că un astfel de film trebuie să aibă mult umor şi să nu se ia „prea în serios”.

Sunt destul de multe momente amuzante la care nu se poate să nu vă distrați și voi. Eu unul ador filmele serioase, dar la acesta nu m-am putut abține să nu mă amuz. E un fel de Transformers în zilele lui bune, dar cu animale care suferă mutații.

Pe lângă efectele speciale „la înălțime" am apreciat prestația lui Jeffrey Dean Morgan care aici mi-a adus aminte de memorabilului său personaj Neegan din The Walking Dead, având foarte multe ticuri și replici care ne aduc aminte de el. Nu trebuie uitat nici schimbul de replici dintre cei doi duri (The Rock si Dean Morgan) care și el va face deliciul celor din sală.

În 2005 Dwayne Johnson a mai jucat într-o adaptare a unui joc video, Doom, care a fost un eşec. Atunci, Doom a fost catalogat de critici drept un „dezastru”. Johnson a mărturisit, fără ocolişuri, că după experienţa cu Doom, a înţeles cât de problematică este adaptarea unui joc video: „Am trăit blestemul jocurilor video, căci am făcut Doom. Iar Doom, bazat pe un joc extrem de popular, a fost incredibil de prost primit. Am trecut de această nereușită experimentând din nou «blestemul»”.

Oare va reuși acest film să depășească blestemul adaptării jocurilor video? Potrivit unora, cu siguranță. Dar rămâne de văzut. Aștept cu nerăbdare să văd ce părere aveți voi despre acest film.

Rampage va rula în cinematografele din țară începând cu 13 aprilie fiind distribuit de Vertical Entertainment.


Din aceeasi categorie...

Dogman sustine cainii abandonati, din 25 ianuarie

“Mângâie un câine și o să-ți găsești un job permanent”, hrănește-l și te vei bucura de recunoștința și dragostea lui toată viața.  

Glass: Supereroi la terapie

Din 18 ianuarie veţi putea urmări cel mai nou film al lui M. Night Shyamalan, Glass, care reprezintă apogeul unei trilogii începute în 2000 cu Unbreakable / Indestructibilul si continuata in 2017 cu Split. ...

Oh, Ramona! de Cristina Jacob, in cinematografe din 14 februarie

Oh, Ramona! este rescrierea cinematografică a cărții Suge-o, Ramona! lui Andrei Ciobanu pe care regizorul și scenaristul Cristina Jacob a ales-o pentru noul ei proiect de comedie. ...

Super promotie LEGO

Pro Video impreuna cu LEGO lanseaza o campanie inedita LEGO. Cumpără seturi LEGO Movie, LEGO CITY, LEGO DUPLO sau LEGO Friends de minimum 120 de lei și PRIMEȘTI CADOU un DVD Marea Aventura LEGO. ...

Bumblebee: Orice aventura are un inceput

Din 28 decemebrie puteți urmări în premieră, cel mai nou film al seriei începute în 2007 de Michael Bay, Transformers. Bumblebee e un prequel al acestei serii și e primul film pe care nu-l regizează Michael Bay. ...

Aquaman: Home is calling

Din 21 decembrie poate fi urmărit la cinema al șaselea film al seriei DCEU (DC Extended Universe): Aquaman.

Mortal Engines: Unele cicatrici nu se vindeca niciodata

Producătorii succeselor Lord of the Rings / Stăpânul inelelor și The Hobbit / Hobbitul, ne aduc din 7 decembrie la cinema Mortal Engines / Maşinării infernale. O nouă sagă spectaculoasă e pe cale să înceapă. ...

Robin Hood: Legenda o cunoasteti, povestea nu

Din 7 decembrie poate fi urmărit la cinema Robin Hood. Doar că nu mai e legenda cunoscută de toată lumea.

The Possession of Hannah Grace: Moartea e doar inceputul

Din 30 noiembrie veți putea viziona în cinematografe filmul horror The Possession of Hannah Grace / Diavolul în carne şi oase.

Cinema Calimani din Toplita se redeschide dupa 12 ani cu filme 3D

Consiliul Local al Municipiului Topliţa şi Primăria Municipiului Topliţa împreună cu SC Cine & Film Concept SRL inaugurează miercuri 5 decembrie 2018 Cinematograful Călimani din Topliţa, după 12 ani în care acesta a fost închis. ...

The Nutcracker and the Four Realms: Magia Craciunului

Din 30 noiembrie poate fi urmărit în cinematografe adaptarea povestirii The Nutcracker and the Mouse King scrisă de E. T. A. Hoffmann.

Creed II: Mostenirea e pe umerii lui

Studiourile Warner se întorc cu o nouă aventură din universul Rocky Balboa, din 24 noiembrie la cinema.

Rocky / Creed: Recapitularea seriei

Din 23 noiembrie are premiera in cinematografe Creed II - cel mai nou film al seriei Rocky. Motiv cu care, ca propunem o recapitulare a celebrei serii de filme.

Propunerea Palestinei la Premiile Oscar ajunge la Festivalul Filmului Palestinian din Romania

Documentarul Ghost Hunting (2017), premiat la Berlin și propus de Palestina pentru Premiile Oscar, va putea fi văzut la Festivalul Filmului Palestinian (FFP) din România, în prezența regizorului Raed Andoni. ...

Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald, cine e Credance?

Studiourile Warner se întorc cu o nouă aventură din universul Harry Potter (cea mai profitabilă franciză din portofoliu), din acest weekend la cinema.

Ne-a parasit Legendarul STAN LEE, parintele super-eroilor MARVEL

Ziua cea mai neagră a fanilor Marvel, a benzilor desenate și a filmelor cu super-eroi a sosit: ne-a părăsit STAN LEE.

Overlord: Al doilea razboi mondial cu zombie

Overlord este unul din cele mai bune filme horror ale acestui an. Caracterul criminal al Holocaustului şi cruzimea trupelor SS îşi găsesc corespondentul în caracterul inuman al zombilor. Din 9 noiembrie poate fi vizionat la cinema. ...

The Girl in the Spider's Web: Justitiara hacker Lisbeth Salander se intoarce

Hackerul de geniu Lisbeth Salander, justiţiara din populara trilogie Millennium a lui Stieg Larsson revine pe marile ecrane din 9 noiembrie, în The Girl in the Spider's Web / Prizonieră în pânza de păianjen. ...

Incepe Saptamana Filmului Maghiar 2018!

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București organizează în perioada 11-18 noiembrie 2018 Săptămâna Filmului Maghiar, gala filmelor maghiare în București.

Cele mai bune filme pentru copii la editia aniversara KINOdiseea 2018

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea va avea loc la București, în perioada 8-13 noiembrie.

Bohemian Rhapsody: They will rock you!

Dragi prieteni cinefani, am deosebita onoare de a va vorbi astazi de un film epic, o capodopera a genului biografic și unul din cele mai emotionale pe care le-am vazut in ultimii ani, respectiv Bohemian Rhapsody. ...

Goosebumps 2: Haunted Halloween - Maleficul Slappy se intoarce

Goosebumps 2: Haunted Halloween / Goosebumps 2: Halloween bântuit e continuarea filmului cu acelaşi nume lansat în 2015.

Hunter Killer: Actiune si suspans la cote inalte

Va salut, dragi prieteni cinefani! Iata mai jos review-ul meu pentru o surpriză destul de plăcuta a acestui an, respectiv Hunter Killler.

Iulia Vantur debuteaza la Bollywood

Iulia Vantur debuteaza la Bollywood in rolul principal din filmul Radha Kyun Gori Main Kyun Kaala, regizat de Prem Soni.

Singura la nunta mea: Din 2 noiembrie in cinematografele romanesti

Lung metrajul de debut al regizoarei Marta Bergman, Singură la nunta mea/ Seule à mon mariage, va rula începând de vineri, 2 noiembrie 2018, în cinematografe din mai multe orașe românești, iar proiecții speciale, în prezența protagonistei Alina Șerba...

Evenimente

Ghinionistul, primul film romanesc care ajunge pe platforma Netflix

Comedia filmată în judeţul Caraş-Severin turnat la Reșița, Anina și Văliug poate fi vizionat și pe Netflix. E vorba despre Ghinionistul regi...

Noutati Home Entertainment

A star is born pe 4K UHD, Blu-ray STEELBOOK si plastic si DVD

Pro Video lansează pe 4K UHD, Blu-ray STEELBOOK, Blu-ray și DVD, filmul care a câștigat globul de Aur pentru: cel mai bun cântec orginal (Sh...

Ultimele Stiri

Dogman sustine cainii abandonati, din 25 ianuarie

“Mângâie un câine și o să-ți găsești un job permanent”, hrănește-l și te vei bucura de recunoștința și dragostea lui toată viața.  

21-01-2019 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Glass: Supereroi la terapie

Din 18 ianuarie veţi putea urmări cel mai nou film al lui M. Night Shyamalan, Glass, care reprezintă apogeul unei trilogii începute în 2000 cu Unbreakable / Indestructibilul si continuata...

19-01-2019 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Ghinionistul, primul film romanesc care ajunge pe …

Comedia filmată în judeţul Caraş-Severin turnat la Reșița, Anina și Văliug poate fi vizionat și pe Netflix. E vorba despre Ghinionistul regizat de Iura Luncaşu.

17-01-2019 | Eveniment | Avramescu Alexandru Virgil

A star is born pe 4K UHD, Blu-ray STEELBOOK si pla…

Pro Video lansează pe 4K UHD, Blu-ray STEELBOOK, Blu-ray și DVD, filmul care a câștigat globul de Aur pentru: cel mai bun cântec orginal (Shallow), A star is born / S-a născut o stea.

17-01-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Valerian and the City of a Thousand Planets pe DVD

Empire Film lansează în format DVD cel mai nou SF regizat de Luc Besson, Valerian and the city of a thousand planets / Valerian și orașul celor o mie de planete.

17-01-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The Circle pe DVD

Empire Film lansează în format DVD ultimul film al lui Bill Paxton, The circle.

17-01-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

24 Hours to Live pe DVD

Empire Film lansează în format DVD thriller-ul 24 Hours to Live / 24 de ore pentru a trăi .

17-01-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The Man with the Iron Heart pe DVD

Empire Film lansează în format DVD filmul istoric The man with the iron heart  / Nume de cod: HHhH

17-01-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Home Again pe DVD

Empire Film lansează în format DVD comedia romantică Home again / Cum să faci ca s-o desfaci?

17-01-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Oh, Ramona! de Cristina Jacob, in cinematografe di…

Oh, Ramona! este rescrierea cinematografică a cărții Suge-o, Ramona! lui Andrei Ciobanu pe care regizorul și scenaristul Cristina Jacob a ales-o pentru noul ei proiect de comedie.

17-01-2019 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Incepe Oscar Weekend 2019!

Aflat la cea de-a 5-a ediție, Oscar Weekend aduce la Cinema Elvire Popescocele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria Cel mai...

17-01-2019 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Globurile de Aur 2019 - Castigatorii

Globurile de Aur 2019 ne-au oferit câteva surprize în acest an. Deşi era marele favorit, A Star Is Born regizat de Bradley Cooper, în care actorul, regizor și scenarist, joacă...

06-01-2019 | Eveniment | Avramescu Alexandru Virgil

Super promotie LEGO

Pro Video impreuna cu LEGO lanseaza o campanie inedita LEGO. Cumpără seturi LEGO Movie, LEGO CITY, LEGO DUPLO sau LEGO Friends de minimum 120 de lei și PRIMEȘTI CADOU un...

04-01-2019 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

DC Super Hero Girls: Legends of Atlantis pe DVD

Pro Video lansează cea mai nouă animaţie DC DC Super Hero Girls: Legends of Atlantis / DC Super Hero Girls: Legendele Atlantidei pe DVD.

03-01-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The Nun pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD, The nun / Călugărița: Misterul de la mănăstire, film care face parte din universul The Conjuring şi Annabelle, fiind un spin off al lui The Conjuring 2.

03-01-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Bumblebee: Orice aventura are un inceput

Din 28 decemebrie puteți urmări în premieră, cel mai nou film al seriei începute în 2007 de Michael Bay, Transformers. Bumblebee e un prequel al acestei serii și e primul...

24-12-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Aquaman: Home is calling

Din 21 decembrie poate fi urmărit la cinema al șaselea film al seriei DCEU (DC Extended Universe): Aquaman.

22-12-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Alpha pe Blu-ray si DVD

Empire Film lansează în format Blu-ray și DVD aventura prin care câinele s-a împrietenit cu omul, Alpha.

14-12-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The Predator pe Blu-ray şi DVD

Odeon Film lansează în format Blu-ray şi DVD, cel mai nou film din seria Predator, The predator.

14-12-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The Equalizer 2 pe 4K UHD STEELBOOK si plastic, Bl…

Empire Film lansează în format 4K UHD (STEELBOOK și plastic), Blu-ray și DVD noua aventură a lui Robert McCall, The equalizer 2.

13-12-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Benzi desenate

Romanul grafic Watchmen, disponibil in Romania la Editura Art

In colectia Grafic (Editura Art) a fost lansat volumul de banda desenata Watchmen. ...