Primul sezon The Protector a fost lansat în decembrie anul trecut și a atras atenția fanilor din Turcia și din toată lumea. 

Povestea lui Hakan, care a devenit un erou ce luptă împotriva forțelor întunecate pentru a proteja orașul Istanbul, a fost urmărită de peste 10 milioane de oameni din toată lumea.

Care sunt regiunile și țările care au urmărit The Protector cel mai mult până acum? Turcia este desigur prima pe listă la nivel global, urmată de țări din America Latină, precum Brazilia și Mexic.

Urmează țările Africane, unde aventurile lui Hakan au fost foarte apreciate potrivit Netflix. Canada și Australia sunt alte țări surpriză în care primul serial original turcesc Netflix a stârnit entuziasm. Desigur, foarte mulți fani The Protector se află și în țările din Europa. Franța se află în top pe continent, urmată de Germania, Spania și Italia. Pe de altă parte, abonații din Orientul Mijlociu s-au uitat la primul original turcesc la fel de mult ca abonații din Franța.

Actorii din Sezonul 2 al serialului The Protector au anunțat data globală de lansare cu un video special. 26 aprilie este ziua în care va fi lansat mult-așteptatul sezon 2.

Despre Netflix

Netflix este liderul global al rețelelor de televiziune prin internet, cu 139 de milioane de abonați din peste 190 de țări care se bucură de seriale, documentare și lungmetraje într-o mare varietate de genuri și limbi. Abonații au acces nelimitat la conținut, oricând și oriunde, pe orice tip de dispozitiv conectat la internet. Aceștia pot reda, întrerupe și relua vizionarea fără publicitate sau angajamente.


Din aceeasi categorie...

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, în selecția Festivalului de la Cannes 2024

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, în selecția Festivalului de la Cannes 2024

Nasty, documentarul despre viața și cariera tenismenului român Ilie Năstase a fost inclus în selecția celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lum...

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, va avea premiera mondială în Competiția Oficială la Cannes 2024

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, va avea premiera mondială în Competiția Oficială la Cannes 2024

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat în Competiția Oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes care va avea loc între 14 și 25 mai. ...

Lynx Festival 2024 va avea loc între 4 - 9 iunie

Lynx Festival 2024 va avea loc între 4 - 9 iunie

Prima ediție a festivalului de fotografie și film documentar, dedicat exclusiv naturii, a fost sold-out.