Timp de patru sezoane, Theo Rose a interpretat-o pe Vera Maximilian, în serialul Clanul.

De la un sezon la altul, Theo a construit un personaj care a trecut prin foarte multe schimbări, a interpretat scene memorabile, iar printre locațiile în care a filmat a fost și penitenciarul Rahova. A câștigat aprecierea celor de acasă pentru cum a reușit să o pună în scenă pe Vera, iar Theo spune că serialul i-a schimbat viața.

Aseară, cei de acasă au urmărit, cu sufletul la gură, cum s-a încheiat povestea Verei! „Clanul a fost cea mai frumoasă provocare din viața mea profesională de până acum. De la casting am simțit că profesional mă va marca în cel mai pozitiv mod, deși știm toți că n-a fost doar profesional. Mi-a schimbat viața și mi-a dezvăluit încă o posibilă cale lungă și frumoasă de urmat. Am învățat ce nu se învață în nicio școală de actorie, ci doar în practică și mi-am înfruntat cele mai mari frici legate de joc. Am fost susținută și ajutată de echipă și colegi și am petrecut doi ani frumoși filmând pentru un serial pe care îl urmăresc cu disperare odată cu cei de acasă. Sunt fanul proiectului din care am făcut parte și asta e o satisfacție imensă. Le mulțumesc tuturor telespectatorilor pentru încurajări și validare și nu pot să promit decât că îmi voi alege cu atenție proiectele următoare. Îmi va lipsi Clanul”, a declarat Theo Rose.

Vera a murit, dar lucrurile sunt departe de a fi rezolvat în familia lui Măcelaru. Poate Tătuțu’ să treacă peste ceea ce a făcut sau va fi mișcarea care-i va schimba tot parcursul?

Ce se va întâmpla în următorul episod din Clanul puteți afla deja de pe VOYO și luni, de la 20:30, pe PRO TV.