Dupa cum v-ati dat deja seama, probabil, noi, Cinefanii, suntem fani Marvel (nu degeaba ne-am dus cu mic cu mare la Londra sa-l intalnim pe “taticul” Marvel, Stan Lee) si ne bucuram ori de cate ori aflam o veste noua din ograda lor, si ne grabim sa le impartasim cu voi.

Cea mai noua stire de pe frontul Marvel il priveste pe unul dintre cei mai interesanti supereroi ai universului, daca supererou e un termen adecvat pentru Doctor Strange (vot final: nu prea e). 

Stephen Strange nu a capatat puteri supranaturale din cauza unor radiatii, nu l-a muscat nici o ganganie radioactiva si nici nu s-a nascut cu vreo mutatie, ci stapaneste artele magiei.

Acum, si pe ecrane, vorba sloganului. Ma rog, nu chiar acum, dar in curand, mai exact pe data de 8 iulie 2016. 

Filmarile vor incepe, se pare, in luna mai a anului viitor, si Marvel sunt foarte aproape de a incheia negocierile cu studiourile Pinewood, din Marea Britanie, loc in care de altfel se toarna si Episodul VII. Stiti voi din ce.

Printre numele vehiculate pentru personajul principal au fost Jared Leto, Tom Hardy sau Benedict Cumberbatch, iar mai apoi se auzea ceva de Joaquin Phoenix, care insa se pare ca va juca un alt rol in film. 

Eu una l-as vedea pe Aidan Gillen, mai ales ca Petyr Baelish seamana atat de bine cu imaginea clasica a lui Strange. Sau, de ce nu, pe Pedro Pascal. Numa’ zic.