Dupa un program intensiv de filme cu un palmares international impresionant si o serie de evenimente speciale inedite, Festivalul International de Film Comedy Cluj si-a desemnat castigatorii sambata seara.

Evenimentul a avut loc la Cinema Florin Piersic in prezenta a peste 700 de invitati. Gazdele serii au fost Gianina Corondan si actorul Sorin Dobrin (foto sus).

8 lung metraje prezentate in premiera nationala au intrat in cursa pentru premiile Competitiei Internationale a celei de-a VI-a editii Comedy Cluj: Cel Mai Bun Film, Cel Mai Bun Regizor, Cel Mai Bun Scenariu si Cea Mai Buna Interpretare. 

Juriul a fost format din regizorii Cecília Felméri, Igor Mirkovic, Mike Ott, Lodewijk Crijns si criticul de film Mihai Fulger (foto).

Pelicula Jacky in regatul femeilor semnata de regizorul si scenaristul Riad Sattouf a fost dublu premiata: Cel Mai Bun Film si Cel Mai Bun Scenariu.

Juriul a decis in unamitate sa premieze „cel mai implinit film, care transmite emotii universale si utilizeaza umorul in cel mai eficient mod, ca o critica sociala”. 

Actrita Anamaria Vartolomei a primit cele doua trofee Comedy Cluj in numele echipei filmului. Tanara a jucat alaturi de actori celebri precum Charlotte Gainsbourg, Vincent Lacoste sau Michel Hazanavicius.

Indraznet si inovator, Jacky au royaume des filles / Jacky in regatul femeilor spune povestea unei unei femei autoritare din Republica Democratica Bubunne care isi condamna oponentii la spazuratoare. In aceasta tara ciudata, femeile sunt la putere, in vreme ce barbatii, imbracati in robe din cap pana in picioare, au indatoriri domestice.

Lionel Baier a fost desemnat cel mai bun regizor al celei de-a 6 editii Comedy Cluj pentru „maniera in care a condus actorii si a reconstruit epoca” in Marile unde / Les grandes ondes a l’ouest

Filmul se concentreaza pe aventurile a trei jurnalisti elvetieni in Portugalia anului 1974 cand o revolutie e pe cale sa izbucneasca. Baier combina un umor bine gestionat, tropi nostalgici si comentarii socio-istorice. 

Premiul pentru cea mai buna interpretare a fost acordat actritei Elise Shaap pentru rolul sau din Ramas bun lunii /  Farewell to the Moon. Un personaj complex, ca de vis care se dovedeste a avea propriile fantezii si pe care Shaap il transforma intr-o fantezie a spectatorilor. Prezent la Gala Comedy Cluj, regizorul Dick Tuinder a primit trofeul in numele actritei. 

Juriul Competitiilor de Scurt metraje format din frumoasele si talentele actrite Andreea Vasile, Diana Cavallioti si Iulia Verdes (foto) au decis acordarea unei mentiuni speciale pe langa cele doua premii ale sectiunii competitionale. 

Filmul Studies on Hysteria / Studii asupra isteriei (Germania) in regia lui Gabriel Borgetto, “nu putea trece neobservat in economia unor scurt metraje care au ceva de spus pe un ton atat de indraznet”. Productia Academiei de Film Baden Wuttemberg este unul dintre acele filme care, prin curaj si autenticitate, isi castiga dreptul de a se face vizibil fara prea multe explicatii.

Goodman / Om Bun (Rusia) a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun scurt metraj. Juriul a apreciat filmul tinerei Anna Yanovskaya pentru jocul curat, simplitatea mijloacelor, pentru mesajul simplu dar foarte puternic si in special pentru necesitatea lui in societatea in care traim si a contextului politic actual. 

Goodman / Om Bun spune povestea unor tineri care isi apara libertatea si a unui maior de politie care incearca sa ii saboteze. 

Regizorul grec Michael Felanis a primit premiul pentru cel mai bun Scurt metraj independent pentru A Hardworking Robber / Un hot muncitor. 

Este povestea unui hot care decide sa nu isi foloseasca doar arma pentru a-si castiga existenta. Un film in care ironia, autoironia si asumarea acesteia sunt inchegate intr-o contructie unitara cu un ritm foarte bine ales. 

Publicul Comedy Cluj a avut rolul sau bine definit de-a lungul maratonului de filme prezentate in cele 9 zile de festival. Debutul in regie al lui celebrului actor Mike Myers, documentarul Oameni extraordinari: Legenda lui Shep Gordon a avut cel mai mare succes si a primit unul dintre cele mai importante premii ale serii, Premiul Publicului. 

Myers il urmareste pe impresarul lui Alice Cooper, prietenul lui Janis Joplin, Jim Morrison si Jimi Hendrix – indragita vedeta de la Hollywood, Shep Gordon. 

Unul dintre cei mai iubiti si apreciati actori de teatru si film, Victor Rebengiuc a primit Premiul de Excelenta al celei de-a VI-a editii a Festivalului International de Film Comedy Cluj.

Actor de o versatilitate incredibila, cu o experienta de peste 50 de ani in teatru si film, Victor Rebengiuc este o figura marcanta in dezvoltarea culturii romanesti. Tipatescu, Apostol Bologa, Tanase Scatiu, Iancu Pampon, Ilie Moromete sau Niki Ardelean sunt doar cateva din seria rolurilor memorabile. 

Ceremonia de decernare a premiilor a fost urmata de proiectia filmului Pride, in regia lui Matthew Warchus. Prezentat in sectiunea Quinzaine des Realisateurs si premiat la Cannes, filmul a fost recunoscut de catre celebra publicatie de cinema IndieWire drept „exemplificarea perfecta a comediei”.

Festivalul International de Film Comedy Cluj a fost organizat de Fundatia Europeana pentru Cultura Urbana.

Making Of-ul festivalului a fost realizat de echipa formata din Laviniu Lazar, Marieta Manolache, Gabriel Chelcea, Daniel Dan si poate fi urmarit aici: