Filmul incepe exact unde ne-a lasat Dezolarea lui Smaug acum un an, si anume cu una bucata dragon cu capsa pusa, gata-gata sa faca frigarui din locuitorii din Laketown. Ceea ce ii si iese pana la un punct, numai ca unul din locuitorii orasului ii pune bete in roate. Nu e greu sa-ti dai seama ca e vorba de Bard, un Luke Evans care inca nu a reusit sa ma convinga ca a fost alegerea perfecta pentru rol, fiindca numai lider innascut nu-mi inspira.
Inapoi in Erebor, Thorin este din ce in ce mai afectat de comoara care l-a acaparat si pe bunicul sau, Thror, ba chiar incepe sa se comporte in maniera lui Smaug, devenind obsedat de aur si aparandu-l cu orice pret. Armitage abordeaza rolul cu un aer Shakespeare-ian, Thorin aducand uneori a Regele Lear, iar alteori, mai ales prin paranoia de care da dovada, a Macbeth. De altfel, Batalia celor Cinci Ostiri este, fara doar si poate, filmul lui Armitage, care reuseste sa impleteasca in Thorin nebunie, lacomie, dar si mandria si curajul care l-au ajutat sa-si salveze neamul de la pieire
Din pacate insa, asta e, oarecum, o problema, cel putin pentru mine. Filmul nu se numeste The Dwarf, iar Hobbitul din titlu e pe alocuri ignorat. Martin Freeman face si aici un rol absolut exceptional, insa e uneori umbrit de Thorin in plina nebunie. Cea mai buna scena a filmului e, de altfel, una impartita de cei doi, si fara sa dezvalui nimic va voi spune ca este si ultima scena pe care cele doua personaje o au impreuna, deci pregatiti batistele.
Desi cel mai scurt (si cel mai bun, de altfel) film al trilogiei, Batalia celor Cinci Ostiri isi face timp sa aduca fanii pe drumul nostalgiei - avem parte de o scena, scurta de altfel, in care apar Galadriel, Elrond si Saruman (Christopher Lee e inca fascinant), iar melodia de sfarsit e interpretata de Billy Boyd (Pippin din trilogia LOTR).
Avem parte si de mult Legolas, prea mult ca sa il includ in categoria anterioara, si prea mult in general de altfel. Peter Jackson pare sa aiba o slabiciune pentru elful-ninja, asa ca profita pana la exasperare de orice scena de batalie pentru a-l introduce pe Orlando Bloom in ea. Apropo de elfi, inca imi displace din tot sufletul povestea de dragoste dintre Kili si Tauriel, dar macar datorita ei avem parte de o scena destul de interesanta cu Thranduil (Lee Pace e excelent), scena in urma careia ajungi sa intelegi macar partial de ce se comporta in felul in care o face si a ales sa ignore atata timp ce se intampla in afara regatului sau.
Si ca tot vorbeam de Thranduil, macar acum stim de unde si-a mostenit Legolas calitatile de ninja- Elful sr. se descurca mai mult decat respectabil pe campul de lupta, cu sau fara elanul din dotare, iar Pace reuseste sa fie de-a dreptul impunator de la cei 2 metri pe care ii are.
Cea de-a doua mare slabiciune-devenita-problema a regizorului e CGI-ul. Avem parte de mult prea mult, imprastiat peste tot si mai ales unde nu trebuie - tancul-pe-picioare Dain e complet CGI, partial fiindca Billy Connolly e destul de bolnav, si partial fiindca.. asa vrea Peter Jackson probabil. Totul e CGI de altfel, si pe alocuri e deranjant. Da, intelegem de ce nu au putut avea un dragon real pe platouri (e scump sa inchiriezi unul, si birocratia te omoara), dar nu si de ce batalia s-a dat intre niste armate din pixeli.
Cum am mai spus si inainte, insa, Batalia celor Cinci Ostiri e cel mai bun film al trilogiei: e dinamic, nu e repetitiv si mai ales are parte de o pleiada de roluri exceptional interpretate. Pe langa cei mentionati anterior, merita amintit si Graham McTavish (Dwalin), care ii tine piept cu brio lui Thorin in cele mai demente momente ale sale, dar si, bineinteles, Ian McKellen, care il joaca pe Gandalf cu aceeasi naturalete ca intotdeauna.
Pe langa asta, e filmul care face trecerea catre trilogia Lord of the Rings, si, mai mult decat atat, e foarte probabil sa fie ultimul film despre Middle Earth pe care il vom vedea mult timp de acum incolo, si sigur ultimul facut de Peter Jackson (el a zis-o, nu noi). Si, in ciuda tuturor defectelor sale, reuseste sa-ti stoarca macar o lacrima, dar si sa te faca sa zambesti atunci cand, ca de niste vechi prieteni, dai de aluzii la trilogia veche. Asa ca eu va recomand cu caldura sa-l urmariti, si sa va lasati purtati in Middle Earth, one last time.
Nota: 8.5/10
