Conform cinemablend.com se pare ca Pietro Maximoff, Quicksilver din Avengers: Age of Ultron, nu se va mai intoarce in urmatorul film, avand in vedere ca personajul sau (spoiler alert!) este considerat a fi murit salvandu-l pe Hawkeye. 

Desigur, exista de mult legenda cum ca in universul Marvel nimeni nu moare cu adevarat deoarece se poate intoarce oricand in poveste, insa declaratia actorului pare sa infirme astfel de sperante.

Totusi, regizorul pare a fi imaginat si un fir narativ alternativ, avand in vedere ca Aaron Taylor-Johnson afirma ca avea un costum deja pregatit pentru cazul in care personajul sau nu ar fi murit.

Actorul declara: “Este universul Marvel. Era in intentia noastra sa decurga asa cum s-a intamplat. Exista un costum creat in caz ca nu as fi murit. Care era extraordinar.”

Actorul confirma ca momentul care i-a implicat pe Quicksilver si Hawkeye a conferit partea necesara de dramatism scenariului. Ne ramane totusi curiozitatea privind costumul lui Quicksilver in cazul in care acesta ar fi supravietuit. 

Poate la un moment dat vom avea chiar sansa sa-l vedem in vreo postare legata de filmele din seria Avengers, in cazul in care regizorul va decide sa il dezvaluie publicului.