Conform publicatiei The Guardian, ultima noutate interesanta care il priveste pe Joss Whedon este aceea ca regizorul a decis sa paraseasca platforma de socializare Twitter din cauza atacurilor repetate la adresa sa, in special a celor care au urmat ultimului film din seria Avengers

Joss si-a sters de curand contul de pe care obisnuia sa posteze.

In ultimul mesaj acesta a scris: “Multumesc tuturor oamenilor care au fost atat de amabili, amuzanti si care m-au inspirat.”

Se pare ca, desi ultimul Avengers a fost un mare succes in box-office, multi dintre spectatori aveau nemultumiri in legatura cu diverse fire narative, cu personajele sau chiar cu sexismul cu care este reprezentata Black Widow. 

Sigur, comentarii rautacioase apar in legatura cu orice film, mai de succes sau nu. Probabil nu exista film care sa fi avut parte doar de pareri favorbaile tocmai pentru ca, si filmul, ca orice forma de arta, este perceput de fiecare in mod diferit. 

Din pacate Joss pare sa fi luat comentariile destul de personal iar decizia sa este una parca putin pripita. Sa speram totusi ca regizorul se va intoarce macar pe alta platforma pentru a ne tine la curent cu progresul muncii sale.

Whedon a mai avut episoade in care si-a exprimat frustrarea fata de reteaua de socializare. Intr-o convorbire cu Entertainment Weekly, acesta declara ca, desi utilizarea Twitter este amuzanta, aceasta ii ocupa foarte mult timp si ca seamana, aproape, cu un nou job care ii acapareaza timpul.

Totusi incidentul face vizibil un fenomen deloc de neglijat in mediul online si anume agresarea diverselor persoane de catre o persoana anume sau de catre o intreaga categorie de utilizatori. Detasarea cu care victima trateaza incidentele difera, insa, in functie de persoana in sine.

Cu toate acestea, Avengers: Age of Ultron a reusit sa ajunga la cifra de 630 de milioane de dolari global si sa fie in fruntea box office-ului american pentru al doilea weekend consecutiv.

In Romania poate fi vazut in cinematografe din 24 aprilie, distribuit de Forum Film.