Ionut (Paul Ipate) si Mariana (Ioana Blaj) se vor casatori curand. E timpul ca familiile lor sa se intalneasca si sa puna la cale fericitul eveniment. Cuscrii par sa se inteleaga perfect: ii uneste pasiunea pentru telenovele, lux, muzica romaneasca a anilor ’80 si tuica. Mai ales tuica.
Pe masura ce sticlele se golesc, neintelegerile incep sa apara. Trei cupluri, trei viziuni asupra nuntii: fast si opulenta (cu porumbei albi, Holograf si Fuego), nunta traditionala (cu lautari si cort), sau una tinereasca? Optiuni diferite, tabere diferite. Nimeni nu cedeaza.
M-am bucurat sa vad destul de repede la cinema o alta comedie romaneasca care sa-mi placa si sa ma binedispuna (dupa America, venim! de acum cateva saptamani).
Regizorul Radu Potcoava se aventureaza pe teritoriul comediei si bine face! Dupa o drama cu o viata aproape inexistenta la cinema (Happy End, 2006) si doua scurt metraje de exceptie - Danut pleaca pe vapor (2008) si Tatal meu e cel mai tare (2012), Radu revine in forta pe marile ecrane cu acesta comedie cu distributie de calibru.
Alaturi de tinerii Paul Ipate si Ioana Blaj, ii regasim pe Mircea Diaconu (a doua colaborare cu Radu Potcoava dupa Happy End), Luminita Gheorghiu (excelenta intr-unul dintre putinele roluri comice din cariera acesteia) si Marian Ralea (si el delicios in rolul cuscrului care nu se mai opreste din baut). De remarcat si Gabriela Popescu, Sergiu Costache si Gheorghe Ifrim in roluri de mai mica sau mai mare intindere.
Una peste alta, Cuscrii este un film care cu siguranta o sa va binedispuna si o sa va faca sa radeti. Si daca mergeti in numar mare la cinema, cine stie… poate vedem si un sequel. Eu unul mi-as dori sa vad ce se mai intampla cu personajele.
Scenariul este scris de Iulian Postelnicu si Alexandru Papadopol.
A doua premiera a saptamanii este Serena, o drama plasata in perioada crizei economice din perioada interbelica, in statul Carolina de Nord, din SUA.
Serena spune povestea lui George (Bradley Cooper) si a sotiei sale, Serena (Jennifer Lawrence), ce calatoresc din Boston in muntii din Carolina de Nord, unde intemeiaza un imperiu al cherestelei, in anul 1929.
Alaturi de Bradley si Jennifer o putem vedea si pe indragita actrita Ana Ularu, care o interpreteaza pe Rachel, mama copilului lui George si femeia care credea ca ii va fi aleasa, dar ajunge sa fie ilegitima si amenintata.
Un film de atomosfera, regizat de Susanne Bier, autoare a 11 lung metraje, majoritatea productii daneze. Cu drama In a Better World (2010), Bier a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun film intr-o limba straina si premiul pentru cel mai bun film si premiul publicului la European Film Awards (2011).
A mai regizat succesele Things We Lost in the Fire (2007) si All You Need is Love, care a rulat anul trecut si pe marile ecrane din Romania.
A treia premiera a saptamanii este comedia English Vinglish / Off... engleza asta! Bani, faima si o buna cunoastere a limbii engleze. In India, acesti trei factori joaca un rol urias in modul in care societatea judeca individul.
English Vinglish este povestea unei femei care nu stie engleza si care se simte nesigura pe sine din cauza familiei si a societatii in general.
Circumstantele o determina sa depaseasca aceasta insecuritate, sa invete limba, sa dea o lectie lumii in ceea ce priveste modul in care poti deveni o femeie increzatoare in sine.
Filmat in cea mai mare parte in New York, comedia surprinde straduinta multor oameni din intreaga lume de a invata limba engleza, si a se descurca in America.
Amuzant, emotionant si sensibil, si pe alocuri dramatic acest film marcheaza revenirea la cinema a actritei Sridevi, dupa o pauza de mai mult de 8 ani.
Filmul a castigat premiul publicului la Festivalul de Film de la Palm Springs, precum si alte premii la festivaluri din intreaga lume. English Vinglish a fost propunerea Indiei la categoria cel mai bun film strain la Premiile Oscar si ma bucur ca a ajuns si pe marile ecrane dupa ce anul trecut a fost prezentat cu succes la Festivalul Comedy Cluj.
Al patrulea film al weekendului este drama de razboi Fury / Furia: Eroi anonimi. Actiunea filmului are loc in primavara anului 1945, in contextul in care aliatii inainteaza pe scena de lupta europeana.
In prim plan este Wardaddy (Brad Pitt), un sergent deja inrait de experienta razboiului, care se afla la comanda unui tanc Sherman supranumit Furia si a unui echipaj format din 5 oameni. Misiunea lor este una mortala. Depasiti numeric si cu munitie insuficienta, Wardaddy si oamenii lui, printre care si un soldat incepator care a ajuns cu forta in acest pluton, au slabe sanse de izbanda in eroicele lor incercari de a da lovitura de gratie trupelor naziste.
Alaturi de Shia LeBoeuf, Logan Lerman, Michael Pena si Jon Bernthal, Brad Pitt a incercat sa urmeze intocmai indicatiile regizorale si a experimentat in detaliu traiul soldatilor in transeele noroioase, locuind impreuna cu toti colegii sai intr-un cort timp de cateva zile, inainte de inceperea filmarilor.
Pelicula este semnata David Ayer (regizor al filmelor Street Kings, End of Watch si Sabotage si scenarist al succeselor Trainig Day si The Fast and the Furious).
In fine, ultima premiera a saptamanii este Automata, film ce marcheaza intoarcerea pe ecrane a lui Antonio Banderas.
SF-ul regizat de Gabe Ibanez (al carui scurt metraj Maquina din 2006 l-am premiat acum cativa ani cand am fost in juriu la Kinofest), este povestea lui Jacq Vaucan un agent al ROC robotics care investigheaza cazurile in care robotii au violat protocolurile primare de a nu face rau oamenilor. Ceea ce va descoperi, poate avea consecinte nebanuite pentru viitorul umanitatii…
Un film inovator care ne aduce aminte pe alocuri de I, Robot din 2004.