"Acum mai mult de 25 de ani, cred ca tot intr-un noiembrie, ieseam bulversat de la Cinemateca dupa ce vazusem un film american cu titlu misto: Midnight Cowboy (Cowboy-ul de la miezul noptii, r. John Schlesinger). 

Era cu Jon Voight, la a carui moarte din alt film, Campionul (The Champ), cu si mai multi ani in urma, plinsesem cu lacrimi de crocodil. Aici insa Jon Voight reusea sa supravietuiasca, dar murea Dustin Hoffman (da, erau amindoi pe rol principal!). De data asta n-am mai plins, dar filmul a ramas in mine.

Este povestea lui Joe Buck (Jon Voight), un provincial naiv ce vine la New York crezind ca se poate “realiza” ca gigolo, dar care esueaza lamentabil in lumea sordida a schiopului Radso (Dustin Hoffman), cel care pina la urma ii va fi singurul prieten din marea metropola.

Cind intrasem in sala, nimic nu ma pregatise pentru ceea ce urma sa vad: un altfel de cowboy, un altfel de New York, o altfel de America, totul diferit fata de ce-mi inchipuiam atunci. Deh, ca adolescent, eram plin de vise, iar filmul asta mi le-a scuturat serios.

Dupa ‘89, la o alta vizionare, filmul avea sa-mi faca inca o surpriză: era color, domnule! (ce-i drept, si cu ceva scene alb-negru, o petrecere la Andy Warhol - wow, ce atmosfera!).

Dincolo de revelatia asta, pentru mine a fost si atunci acelasi film dur din care nu lipsea umorul, acelasi film modern din care nu lipsea emotia.

Cu tot schiopatatul lui Radso, eu cred ca sta in picioare si acum, dupa 45 de ani.

(n.a. - multe filme de la Cinemateca erau pe atunci in copie alb-negru)."