Anca Vereanu, prezentatoarea emisiunii Doctorul Casei, care revine ACASA cu un nou sezon din 9 februarie, a revenit din vacanta de iarna, pe care a petrecut-o in statiunea montana Madonna di Campiglio, din Italia, alaturi de familie si prieteni, insa drumul de intoarcere a fost unul cu peripetii.

Sistemul de navigatie al masinii pe care au inchiriat-o le-a creat probleme pe drumul dinspre localitatea montana catre Milano, astfel ca au ajuns prea tarziu la aeroport: “Am fost un grup numeros, de 30 de persoane, cu tot cu copii. Noi am vrut sa plecam cu o zi mai drevreme, dar la intoarcere am pierdut avionul. Am avut probleme cu navigatia… Ne-am intors de doua ori din drum si pana la urma tot cu harta am ajuns la aeroport, insa prea tarziu, pentru ca deja se inchisesera portile. Asa ca ne-am atasat grupului si am mai ramas o zi in Milano”, spune Anca Vereanu.

Chiar daca a ratat zborul de intoarcere in Romania, Anca Vereanu nu a fost suparata. Din contra, s-a bucurat sa revada Milano, oras pe care nu il mai vizitase de aproape 10 ani: “Pana la urma a fost o bucurie sa mai ramanem o zi in Milano. Ne-am plimbat prin oras, Sonia a hranit porumbeii in palma, iar pe langa Domul din Milano am intalnit un pianist, Paolo Zanarella, care canta pe strada pietonala la un pian negru cu coada. Mi s-a parut extraodinar, i-am cumparat si cd-urile. Sonia, fiica mea cea mica, care face de 3 ani pian, s-a dus si i-a luat un autograf, a fost foarte incantata”, povesteste Doctorul Casei.

Anca Vereanu si-a incarcat bateriile in vacanta petrecuta in Italia, pe care a dedicat-o exclusiv sportului sau de iarna preferat si spune ca in Madonna di Campiglio i-a facut placere sa schieze mai mult ca niciodata:

“Peisajul este extraordinar in Madonna di Campiglio. Am schiat de dimineata pana seara. Nu am facut deloc shopping, am avut o vacanta pur sportiva. Am fost foarte incantata de partiile de aici, mai mult decat cele din Austria. Ziua, cand faceam pauza la schi, ne opream la cabana de langa partie. Acolo era un DJ care punea muzica, era o atmosfera de petrecere si chiar am dansat in clapari. Seara mergeam la piscina, iar de Sfantul Ion am facut o petrecere in hotel”.

Anca Vereanu este pasionata de sporturile de iarna din copilarie: “Tata m-a pus pe schiuri de la 3 ani si de atunci nu a fost iarna sa nu schiez, poate doar cand am nascut. Sonia schiaza tot de la 3 ani”.

Din aceeasi categorie...

Catalina Grama si Paul Ipate au devenit parintii unei fetite de nota 10

Actorii Catalina Grama (Jojo) si Paul Ipate au devenit in aceasta dimineata, pe 10 ianuarie, parintii unei fetite perfect sanatoase. 

Catalina Grama si Paul Ipate vor deveni parinti

Catalina Grama si Paul Ipate vor deveni parintii unei fetite la finalul acestui an.

Dylan O’Brien ranit pe platourile de filmare de la Maze Runner: The Death Cure

20th Century Fox a dat publicitatii in weekend o informare legata de un accident petrecut pe platourile de filmare ale ultimei parti

Ada Condeescu transformata in diva italiana

Actrita a acceptat propunerea inedita a hairstylist-ului Adrian Perjovschi.

Manu Bennett a fost arestat

Manu Bennett a fost arestat

Conform publicatiei Entertainment Weekly, celebrul actor Manu Bennett ar fi fost arestat in San Antonio ca urmare a unei altercatii. 

Nunta de vis pentru Adela Popescu si Radu Valcan

In mijlocul unei paduri din muntii Siriului, intr-un hambar imbracat in ghirlande de flori, care parca se pregatea sa se ridice la cer ajutat de sutele de baloane prinse de acoperis, intr-un loc parca desprins din povesti, Adela Popescu si Radu Valca...

Nepoata lui Morgan Freeman a murit asasinata

Conform publicatiei Daily Mail, nepoata lui Morgan Freeman, E'Dena Hines a murit asasinata de catre prietenul ei in cursul zilei de duminica. 

De ce a renuntat Hugh Jackman la Wolverine

Conform Cinemablend.com, Hugh Jackman a dat un motiv foarte inedit in ceea ce priveste motivele pentru care a renuntat la rolul care l-a consacrat si anume cel de Wolverine. Actorul a declarat:

Daniel Craig operat dupa accidentul de pe platourile Spectre

In urma cu ceva timp am aflat ca Daniel Craig ar fi fost ranit pe platourile de filmare ale noului film din seria Bond, SPECTRE.

Chris Evans si Chris Pratt – super-eroi si in viata reala

Chris Evans - Captain America si Chris Pratt, unicul si inegalabilul Star-Lord au vizitat spitalul de copii din Seattle in cadrul unui eveniment caritabil. Evans s-a imbracat de asemenea in personajul pe care il joaca. ...

Harrison Ford ranit intr-un accident aviatic

Conform publicatiei online The Wrap, in cursul zilei de ieri, Harrison Ford a fost implicat intr-un accident aviatic din care, aparent, a scapat cu rani usoare dupa ce a reusit sa aterizeze fortat pe un teren de golf. ...

Robert Downey Jr. ofera fanilor un cadou neasteptat

Dupa dezvaluirea teaser posterului cu Iron Man, asa cum acesta urmeaza sa apara in Avengers: Age of Ultron, Robert Downey Jr. a mai anuntat si o campanie cu daruri speciale pentru fani dar si ca va face un nou mare anunt curand. ...

Margot Robbie l-a lovit pe Leonardo DiCaprio

Conform Cinemablend.com, actrita Margot Robbie l-ar fi lovit nu doar simulat pe Leonardo DiCaprio la auditiile pentru The Wolf of Wall Street. 

Ucigasul lui Chris Kyle condamnat la inchisoare pe viata

Lucrurile par a fi luat o turnura interesanta in procesul ucigasului lui Chris Kyle, eroul din filmul American Sniper, portretizat de Bradley Cooper. 

Organizatia contra discriminarii arabilor in SUA ii scrie lui Bradley Cooper

American Sniper pare a fi ajuns un film putin controversat dupa atacurile lui Michael Moore. Se pare ca acesta a reusit mai mult sa faca publicitate filmului decat sa-l discrediteze. 

Luke Evans – vizita pe “sestache” in Romania

Actorul Luke Evans (Dracula Untold, Fast 6, The Hobbit 2 si 3) se afla pentru doua zile in Romania unde participa la turneul de lansare al DVD-ului Dracula Untold / Dracula: Povestea nespusa. ...

Producatorii de arme sunt furiosi pe Liam Neeson

Compania PARA USA ia atitudine impotriva declaratiilor facute de actorul Liam Neeson. Afirmatiile starului din Taken 3 au dus la reactii vehemente din partea producatorului de arme, acesta declarand intr-o postare pe Facebook: ...

Michael Moore impotriva filmului American Sniper

Michael Moore este un regizor in jurul caruia au inceput mereu controverse. Documentarele sale (Bowling For Columbine, Fahrenheit 9/11, Sicko) au declansat diverse reactii politice de-a lungul timpului.  ...

George Lucas acuza juriul Oscarurilor de influente politice

George Lucas spune din nou lucrurilor pe nume. De data aceasta, cinemablend.com preia o stire care a aparut in The Hollywood Reporter. In cadrul emisiunii CBS This Morning George Lucas a facut o declaratie in legatura cu lista nominalizarilor la Osca...

Profesoara acuzata pentru ca a aratat elevilor un film horror

Cand vine vorba de vizionat filme in clasa, profesorii le aleg de obicei foarte minutios. Acesta nu a fost insa cazul pentru o profesoara suplinitoare din Ohio. 

Benedict Cumberbatch va deveni tatic

Benedict Cumberbatch va deveni tatic

Stirea cum ca celebrul actor Benedict Cumberbatch urmeaza sa devina tata a facut rapid inconjurul lumii. 

Familia Regala Britanica neaga implicarea in interzicerea unui documentar BBC

Secretarul de presa al Printului Charles a negat zvonul cum ca familia regala britanica a incercat sa blocheze difuzarea documentarului BBC, Reinventing the Royals. 

Kaley Cuoco-Sweeting din The Big Bang Theory isi cere scuze

Actita din Big Bang Theory a declarat la un moment dat pentru publicatia Redbook: “Nu am fost niciodata acea fata feminista cerand egalitate.” 

Coreea numeste The Interview un film dezgustator

Coreea de Nord a numit sanctiunile impuse de Barack Obama ca urmare a atacului cibernetic de la Sony “ostile si dezgustatoare”. De asemenea a numit The Interview un film dezgustator si un motiv de a acuza de terorism un stat suveran. ...

Hans Zimmer refuza sa recunoasca problemele de sunet din Interstellar

Conform cinemablend.com, ar exista anumite probleme de sunet care apar in timpul filmului Interstellar (r. Christopher Nolan) si anume probleme de mixaj. Astfel pe alocuri coloana sonora acopera dialogul actorilor. ...