Gala de inchidere a Festivalului International de Film Comedy Cluj va avea loc sambata, 19 octombrie, incepand cu ora 19:00, la Cinematograful Florin Piersic.
Programul galei de inchidere cuprinde decernarea premiilor festivalului si spectacolul eveniment The Chaplin Project.
Dupa succesul de anul trecut, Serge Bromberg revine la Comedy Cluj cu un cine-concert de exceptie care ne poarta de aceasta data prin filmografia lui Charlie Chaplin, acompaniata de muzica live si prezentata in maniera inconfundabila a marelui cineast, restaurator si muzician.
In 2014 va avea loc centenarul nasterii personajului Charlot. Lobster a lansat un lung proiect de restaurare a filmelor din aceasta perioada, intitulat Chaplin Project. Serge Bromberg va veni la Cluj cu magnifica restaurare a doua scurt metraje de Charlie Chaplin, realizata de Cineteca di Bologna si Lobster Films in cadrul Chaplin Project, Easy Street si The Pawn Shop.
De asemenea, in cadrul cine-concertului va fi proiectat un scurt metraj rar al lui Max Linder, Max dans un taxi, conservat la Praga de Arhiva Nationala de Film. Spectacolul va fi prezentat in avanpremiera publicului clujean, lansarea oficiala fiind programata dupa evenimentul de la Cluj.
In cadrul galei de inchidere va fi decernat si Premiul de Excelenta oferit anul acesta in dublu exemplar cuplului tata-fiica Amza si Oana Pellea.
Cele 10 titluri din 8 tari care intra in acest an in competitia pentru cel mai bun film de lung metraj la Festivalul International de Film Comedy Cluj sunt: Enough Said (SUA, r. Nicole Holofcener), Song for Marion (Marea Britanie, r. Paul Andrew Williams), Quartet (Marea Britanie, r. Dustin Hoffman), Reality (Italia, r. Matteo Garrone), Road North (Finlanda, r. Mika Kaurismaki), Russendisko (Germania, r. Oliver Ziegenbalg), Matterhorn (Olanda, r. Diederik Ebbinge), English Vinglish (India, r. Gauri Shinde), Paulette (Franta, r. Jerome Enrico) si Populaire (Franta, r. Regis Roinsard).
Juriul acestei editii va fi prezidat de Maja Bogojević, fondatorul si redactorul sef al primei reviste de film din Muntelegru-Camera Lucida, decan si lector al Universitatii Donja Gorica din Muntenegru, dar si fondator si presedinte al sectiunii din Muntenegru al asociatiei FIPRESCI (anul acesta fiind membra a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Cannes).
Alaturi de ea, cei care vor decide castigatorii acestui an sunt: Dan Burlac, unul dintre cei mai de succes producatori din Romania si castigator in calitate de coproducator al Leopardului de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul de la Locarno 2013, Simone Fenoil directorul departamentului de Proiecte Europene la Scuola Holden din Torino, Ksenia Koltsova colaboratoare timp de 10 ani pentru festivaluri internationale de film din Rusia si Oscar Alonso, responsabil de festivaluri si subventii la cea mai mare distribuitor european de filme spaniole si sud-americane, Latido Films.
Pretul unui bilet de acces la Gala de inchidere este de 10 lei.
Festivalul International de Film Comedy Cluj, editia a 5-a, 11-20 octombrie, Cluj-Napoca.