Ursuletul Paddington s-a nascut in 1958, din imaginatia autorului pentru copii Michael Bond, ale carui opere, A Bear Called Paddington si seria Paddington Bear s-au vandut in peste 35 de milioane de exemplare si au fost traduse in peste 40 de limbi.
In mod surprinzator, desi ursuletul a aparut la televiziune, in mai multe seriale britanice, aceasta este pentru prima data cand autorul Michael Bond isi da consimtamantul pentru transpunerea pe marele ecran a personajului creat de el.
Cu o distributie de exceptie, filmul foloseste vocea lui Ben Whishaw pentru Paddington, sustinut de actorii Hugh Bonneville, Sally Hawkins, Julie Walters, Nicole Kidman, Madeleine Harris si Samuel Joslin.
Bazat pe celebra serie de carti pentru copii a autorului britanic Michael Bond, filmul spune povestea amuzanta a unui ursulet venit din indepartata jungla peruviena tocmai la Londra, in cautarea unui camin.
Singur si parasit in gara din Paddington, realizeaza ca e posibil ca viata in marele oras sa nu fie asa cum si-a imaginat. Temerile ii sunt spulberate in clipa in care face cunostinta cu familia Brown.
Citind biletelul pe care-l poarta atarnat de gat - pe care sta, scris de mana, "Va rog, aveti grija de acest ursulet. Va multumesc." - ei ii ofera intai un ceai, apoi o familie si un acoperis deasupra capului.
Se pare ca norocul ii surade lui Paddington - pana cand intra in scena un personaj macabru, a carui singura dorinta este aceea de a-l captura si a-l impaia pentru muzeu.
Regia si scenariul sunt semnate de Paul King, producatorul filmului este David Heyman, iar producatori executivi Rosie Alison, Jeffrey Clifford si Alexandra Ferguson.
Efectele speciale sunt realizate de compania britanica Framestore.
Distributia este formata din: Ben Whishaw (vocea lui Paddington), Hugh Bonneville (Dl. Brown), Sally Hawkins (Dna. Brown), Nicole Kidman (Millicent), Jim Broadbent (Dl. Gruber), Julie Walters (Dna Bird), Peter Capaldi (Dl. Curry), Michael Gambon (vocea unchiului Pastuzo), Imelda Staunton (vocea matusii Lucy), Samuel Joslin (Jonathan Brown) si Madeleine Harris (Judy Brown).
Filmul este distribuit in Romania de InterComFilm Distribution.