Am observat ca este un film despre razboi, cu POW-americani si imediat am tras concluzia ca il voi vedea pe Jai Courtney, Garrett Hedlund si Domhnall Gleeson intr-un remake dupa Saving Private Ryan sau in cel mai rau caz, o reinterpretare dupa Rambo. Dar dupa ce am vizionat acest film, trebuie sa-mi dau jos palaria de pe cap si sa recunosc ca am avut o impresie total gresita, iar in randurile urmatoare voi explica motivele mele:

Daca ati citit romanul Unde se avanta vulturii de Alistair MacLean, sau macar ati vizionat ecranizarea acestuia, in exact acelasi mod incepe si Unbroken. Un grup de tineri aviatori inghesuiti in conserva de metal al unui Bombadier B-24, care este atacat cu artilerie flak de fortele japoneze. In cursul acestei aprigi lupte pentru supravietuire, Angelina ne prezinta si eroul filmului sau, respectiv Luis Zamperini, interpretat de catre Jack O’Connell, un actor relativ necunoscut, singura mentiune de apreciat din filmografia sa fiind intruchiparea lui Calisto din 300: Rise of an Empire. 

Tanara si promitatoarea regizoare alege folosirea secventelor tip “flashback” in aceasta pelicula pentru a creea o stare de imersiune fata de personajul principal si ne prezinta pe rand motivatia si dezvoltarea de la un tanar rebel imigrant italian dornic sa faca orice pentru a iesi in evidenta in mod negativ, la un atlet apreciat, iubit de toata comunitatea si cu un viitor stralucit in atletism.

Trebuie sa precizez ca aceasta modalitate folosita de regizoare este de bun augur, nu creeaza o supra-prezentare a personajului pentru a plictisi publicul cinefil, cum s-a intamplat intr-un mod abuziv in Man of Steel de catre Zack Snyder, care efectiv ne-a saturat de secventele cu copilaria lui Clark, dar totusi aici discutam despre o drama, nu despre un blockbuster.

Nu as dori sa va indic prea multe spoilere despre desfasurarea acestei pelicule, as putea face o asemanare cu un amalgam de alte filme despre atleti olimpici, supravietuire si drame de razboi, puse cap la cap de o regizoare promitatoare, dar pot preciza ca impactul emotional asupra cinefililor este foarte puternic, doar o persoana insensibila nu poate avea o grimasa de amaraciune cand observa conditiile si regimul in care erau tratati prizonierii de razboi.

Din pacate, scenariul nu a permis folosirea si prezentarea in detaliu a celor trei actori indicati in prologul acestui scurt review, cea mai drastica masura fiind luata fata de Jai Courtney, care nu apare in mai mult de 7-8 secvente, fara a avea nici cel mai mic impact asupra peliculei in general.

De asemenea, nu pot sa nu remarc si relative indiferenta a scenaristilor fata de soarta personajelor secundare ale acestui film, fiind mai preocupati sa prezinte motivatia, greutatile si oportunitatile ivite in viata eroului principal, fiind evidenta dorinta de a creea o stare de imersiune.

Totusi trebuie apreciat efortul fizic urias depus de Jack O'Connell si Domhnall Gleeson pentru a intruchipa personaje din acest film. Pot estima faptul ca au pierdut circa 20-30 de kilograme in greutate, in conditiile in care acestia erau oricum intr-o stare fizica generala slaba.

Unbroken este un film foarte bun, as putea sa il pozitionez intre locurile 2-6 ale "Best Movies of 2014", cu mentiunea ca pana in prezent nu am vazut Boyhood, despre care am auzit niste zvonuri ca este o capodopera. Primul loc in topul personal este ocupat de Interstellar, poate cel mai inovator film pe care l-am vazut vreodata.

Totodata, as putea sa mai precizez faptul ca nu sunt de accord ca acest film a fost nominalizat la Oscar doar la categoriile de sunet (viata cinematografica a lui Roger Deakins fiind o categorie separata) totusi avand in vedere sacrificiul fizic suferit de Jack O’Connell si Domhnall Gleeson, precum si portretizarea cu exactitate a lagarelor de concentrare japoneze, cred ca se merita extins si la aceste alte trei categorii, dar aici este o discutie separata...

Angelina Jolie si adevaratul Louis Zamperini, cu putin timp inainte de moartea acestuia din 2 iulie 2014.