in cadrul Galei ce va avea loc pe 28 martie, la Teatrul National I.L Caragiale din Bucuresti si va fi transmisa in direct, de la ora 19.00, pe TVR 2 si TVR HD.
De-a lungul carierei sale, Florin Piersic a avut o colaborare de exceptie cu regizorul Ion Popescu-Gopo, al carui nume il poarta cel mai important eveniment dedicat valorilor cinematografiei romanesti.
Unul dintre cele mai importante trofee, Premiul pentru Intreaga Cariera a fost acordat la editiile precedente unor actori emblematici pentru filmul romanesc: Coca Bloos, Radu Beligan, Mitica Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Jean Constantin.
Nascut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiti si mai prolifici actori din Romania, cu o cariera impresionanta atat in teatru cat si in cinema si televiziune.
Absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica (promotia 1957), Florin Piersic a debutat doi ani mai tarziu pe scena Teatrului National din Bucuresti cu rolul titular in Discipolul diavolului.
Au urmat roluri principale in Tragedia optimista, Oameni si soareci, Orfeu in Infern, Zbor deasupra unui cuib de cuci, Gaitele, Logodnicele aterizeaza la Paris, Straini in noapte sau Dulcea pasare a tineretii, roluri ce au demonstrat, constant, o versatilitate greu de egalat.
Debutul cinematografic s-a produs in 1957, cu filmul franco-roman Ciulinii Baraganului, scris si regizat de Louis Daquin dupa un roman de Panait Istrati.
Confirmarea a venit, insa, gratie unei colaborari ce avea sa se intinda pe mai multe decenii: unul dintre actorii preferati ai lui Ion Popescu-Gopo, Florin Piersic a jucat in nu mai putin de cinci dintre filmele maestrului, de la roluri de mica intindere - O poveste ca in basme, S-a furat o bomba sau Pasi spre luna - pana la roluri principale, precum cel subversiv-iconic al printului visator din De-as fi... Harap Alb sau, mai tarziu, cel al Imparatului din Ramasagul.
Personajul din De-as fi..., impreuna cu tragicului centurion Sabinus din epicul lui Mircea Dragan, Columna (1968) l-au transformat pe Florin Piersic, aproape instantaneu, intr-unul sex-simbol al epocii, replica romaneasca a lui Alain Delon, Giuliano Gemma sau Fernando Rey.
De-a lungul celor 5 decenii de cariera cinematografica, Florin Piersic a putut fi vazut in co-productii internationale (Sapte baieti si o strengarita, Frumoasele vacante, Lupta pentru Roma) si in productii romanesti apartinand tuturor genurilor cinematografice, de la drama la comedie si de la filme istorice la filme de suspans, realizate de Savel Stiopul (Aproape de soare, Aventuri la Marea Neagra, Agentul straniu), Francisc Munteanu (Drum nou, Tunelul, Roscovanul), Mircea Dragan (Explozia, Fratii Jderi, Stefan cel Mare – Vaslui 1475, Cuibul salamandrelor), Sergiu Nicolaescu (Mihai Viteazul), Mircea Muresan (Pintea, O lebada iarna), Geo Saizescu (Eu, tu si Ovidiu) sau Virgil Calotescu (Ultima frontiera a mortii, Reteaua „S”).
In paralel, actorul si-a consolidat pozitia de icon gratie rolurilor Anghel Saptecai din seria de filme cu haiduci realizata de Dinu Cocea (Haiducii lui Saptecai, Saptamana nebunilor, Zestrea domnitei Ralu) si Margelatu din filmele de aventuri Trandafirul galben, Drumul oaselor, Misterele Bucurestilor, Masca de argint, Totul se plateste, Colierul de turcoaze.
Cele mai recente roluri facute pentru marele ecran au fost cele din productiile experimentale si independente Fix Alert si Eminescu versus Eminem realizate de Florin Piersic Jr.
Cea de-a 10-a editie a Galei Premiilor Gopo este organizata de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Babel Communications.
Co-organizatori: Primaria Municipiului Bucuresti, Centrul de Creatie, Arta si Traditiei al Municipiului Bucuresti, Teatrul National Bucuresti I. L. Caragiale.
In imagine: Florin Piersic fotografiat de Nicu Cherciu.