Trei dintre cei mai iubiti actori romani, Radu Beligan, Marin Moraru si Mircea Albulescu, vor fi omagiati la Noaptea Alba a Filmului Romanesc, care va avea loc pe 16 septembrie, in zece locatii din Bucuresti. 

Spectatorii ii vor (re)vedea pe regretatii mari actori in cateva dintre cele mai bune roluri ale lor, iar un tribut in memoria cineastului Ovidiu Bose Pastina va marca 10 ani de la disparitia sa. 

Ajuns la a saptea editie, maratonul Noaptea Alba a Filmului Romanesc va aduce pe ecrane, pe 16 septembrie, filme de fictiune si documentare premiate in marile festivaluri sau cu succes la public, drame, comedii si thrillere in proiectii speciale sau in avanpremiera. 

Proiectiile vor avea loc la Cinema Muzeul Taranului, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural „Casa Artelor”, Parcul Titan (Parcul Artelor), Parcul Crangasi, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point si Clubul de Educatie Alternativa (Ferentari).

Pe marele actor Radu Beligan, care a incetat din viata in iulie anul acesta, la 97 de ani, publicul va avea ocazia sa-l vada in Dupa-amiaza unui tortionar (r. Lucian Pintilie, 2001), alaturi de Gheorghe Dinica, Ioana Ana Macaria, Coca Bloos si Dorina Chiriac

Beligan joaca rolul unui fost detinut politic care, impreuna cu o jurnalista, se intalneste cu un fost tortionar pregatit sa-si marturiseasca crimele. 

Filmul, inspirat de cartea Drumul Damascului, de Doina Jela, a fost prezentat in selectia oficiala a Festivalului de la Venetia. Cel mai longeviv actor roman, Beligan a fost celebrat pentru intreaga cariera la Gala Premiilor Gopo, in 2014.

Marin Moraru are un rol memorabil in Operatiunea Monstrul (r. Manole Marcus, 1976), una dintre cele mai populare comedii romanesti din toate timpurile, cu peste 1,6 milioane de spectatori inainte de 1989. 

Un grup de cinci barbati pleaca, fara stirea nevestelor, intr-o expeditie in Delta, cu un tel categoric: prinderea „monstrului”, un somn gigantic care ar fi mandria oricarui pescar din tara. Doi dintre ceilalti aventurieri sunt Toma Caragiu si Octavian Cotescu

Regretatul actor Marin Moraru s-a stins pe 21 august, la 79 de ani. Anul trecut, a fost distins cu Premiul de Excelenta la Festivalul International de Film Transilvania.

Inconfundabil, Mircea Albulescu face unul dintre rolurile carierei lui in filmul La capatul liniei (r. Dinu Tanase, 1982). 

Doi barbati eliberati din inchisoare calatoresc impreuna prin tara, incercand sa se reintegreze in societate. 

In distributie: Dan Condurache, Ioana Craciunescu, Paul Lavric. Pentru performanta sa, actorul a castigat Premiul pentru interpretare masculina la Costinesti, in 1983. 

Dupa o cariera impresionanta, cu sute de roluri in cinema si teatru, Mircea Albulescu s-a stins in aprilie, anul acesta, la 81 de ani. 

La 10 ani de la disparitia sa neasteptata, la doar 50 de ani, regizorul Ovidiu Bose Pastina va fi comemorat printr-o proiectie-tribut a catorva dintre cele mai valoroase scurt metraje ale sale: Arta apararii individuale, Atelier cu calauza, Iar ca sentiment un cristal, Oameni care povestesc

Cineastul a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, a lucrat ca documentarist la Sahia Film si a realizat scurt metraje de fictiune. A fost unul dintre primii regizori de spoturi publicitare dupa 1989, iar de la mijlocul anilor ‘90 a lucrat in televiziune. 

Pe 16 septembrie, la Noaptea Alba a Filmului Romanesc, spectatorii vor avea ocazia sa vada filme romanesti recente, precum Ilegitim (r. Adrian Sitaru), Dincolo de calea ferata (r. Catalin Mitulescu), Acasa la tata (r. Andrei Cohn), Bucuresti NonStop (r. Dan Chisu) sau Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tanase), dar si o selectie de documentare si scurt metraje noi de la TIFF 2016.

Celelalte filme din program, invitatii speciali si programul vor fi anuntate in curand.


Din aceeasi categorie...

Peste 56.000 de oameni s-au bucurat weekendul trecut la Comic Con 2024

Peste 56.000 de oameni s-au bucurat weekendul trecut la Comic Con 2024

În weekendul ce s-a încheiat, a avut loc la Romexpo în București, o nouă ediție Comic Con România.

Challengers o aduce pe Zendaya în turneu pe marile ecrane din 26 aprilie

Challengers o aduce pe Zendaya în turneu pe marile ecrane din 26 aprilie

Totul pentru tenis, performanță și succes! Zendaya revine pe marile ecrane cu un rol ambițios și fără precedent, din 26 aprilie în filmul Challengers.

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2 va putea fi vizionat din 26 aprilie în 22 de orașe din țară

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2 va putea fi vizionat din 26 aprilie în 22 de orașe din țară

Cabinetul de miniștri din Guvernul Copiilor 2 / Government of Children 2 vă dă întâlnire din 26 aprilie în cinematografele din 22 de orașe din țară.

Capodopere ale cinematografiei italiene, în proiecţii speciale la Timişoara

Capodopere ale cinematografiei italiene, în proiecţii speciale la Timişoara

Cinci capodopere ale cinematografiei italiene clasice, realizate de regizori celebri precum Federico Fellini, Vittorio De Sica, Pier Paolo Pasolini, Michelangelo Antonioni şi Roberto Rossellini, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecţii specia...

Piesa Dragoste şi Progres, o comedie spumoasă în regia lui Cătălin Saizescu a avut premiera la Piteşti

Piesa Dragoste şi Progres, o comedie spumoasă în regia lui Cătălin Saizescu a avut premiera la Piteşti

Sâmbătă 13 aprilie la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti a avut loc premiera piesei de teatru Dragoste şi Progres, scrisă de Bogdan Adrian Tomas şi regizată de Cătălin Saizescu - o piesă care face o radiografie amuzantă a cenzurii din p...

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează o nouă ediție a Caravanei Noului Cinema Românesc în Polonia în perioada 17 aprilie – 1 decembrie 2024.

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Premiera documentarului Nasty, despre viața și cariera lui Ilie Năstase, a adus împreună unii dintre cei mai importanți sportivi români din istorie, personalități internaționale, vedete și mii de fani. ...

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera / La Chimera, o incursiune în universul fermecător al cineastei italiene Alice Rohrwacher, pe urmele unui englez îndrăgostit ce explorează tezaure antice și iubiri pierdute, va avea premiera în cinema de vineri, 19 aprilie. ...

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde o au ca invitată pe Regizoarea Ana-Maria Comănescu. ...

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

La cea de-a 4-a ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), Animest continuă parteneriatul cu Animation Festival Network și deschide programul de mentorat dedicat cineastelor din lumea animației către alte două țări. ...

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Vineri 12 aprilie și sâmbătă 13 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti are loc premiera piesei de teatru Dragoste şi Progres regizată de Cătălin Saizescu, o piesa de teatru care face o radiografie a cenzurii din pe...

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024).

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Lungmetrajul Marele jaf al tramvaiului / The Great Tram Robbery semnat de regizorul sârb Slobodan Šijan, producție cu participare românească, are premiera în cinematografele din România pe 12 aprilie 2024. ...

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Guvernul Copiilor 2, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie.

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est, trupa fenomen care a cucerit topurile muzicale de-a lungul timpului, aduce în playlisturile de vară În camera ta.

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania (Muestra de Cine Rumano), în perioada aprilie - decembrie 2024.

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Pe data de 12 aprilie 2024 suntem invitati în Sala Mare a Muzeului de Istorie „Teodor Cincu”, pentru o seară de scurtmetraj documentar.

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde il au ca invitat pe Regizorul și producatorul Claudiu Mitcu. ...

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Aflată la debutul său cu filmul de lungmetraj Kingdom of Judas, Sabina Lisievici va putea fi văzută pe marele ecran, alături de echipa formată din artiști, atât cunoscuți cât și debutanți, începând cu 12 aprilie. ...

Au început înscrierile la Let's Go Digital! 2024

Au început înscrierile la Let's Go Digital! 2024

Adolescenții pasionați de film, fotografie sau editare video sunt așteptați să se înscrie într-unul dintre cele mai longevive programe dedicate lor din țară: Let’s Go Digital! (LGD!) din cadrul Festivalului Internațional de Film...

Un an dificil: umor, prietenie și un strop de nebunie, într-o savuroasă comedie, din 5 aprilie, la cinema

Un an dificil: umor, prietenie și un strop de nebunie, într-o savuroasă comedie, din 5 aprilie, la cinema

Éric Toledano și Olivier Nakache, duoul de regizori francezi care a cucerit publicul în 2011, cu Intouchables, revin pe marile ecrane cu o comedie de actualitate: Un an dificil. ...

Weekend de vis, noul film regizat de Ovidiu Georgescu, din 31 mai în cinematografe

Weekend de vis, noul film regizat de Ovidiu Georgescu, din 31 mai în cinematografe

Weekend de vis, un film plin de umor, în regia lui Ovidiu Georgescu, va putea fi văzut în cinematografele din România, începând din 31 mai.

Proiecții speciale ale filmului Horia - de azi, în cinematografele din marile orașe

Proiecții speciale ale filmului Horia - de azi, în cinematografele din marile orașe

Din 10 aprilie, filmul Horia va rula în cinematografele din toată țara.

Serie de filme online, în aprilie, la Institutul Cervantes: Povești de rezistență. În căutarea unui loc în lume

Serie de filme online, în aprilie, la Institutul Cervantes: Povești de rezistență. În căutarea unui loc în lume

Luna aprilie vine cu o nouă serie de filme online în programul Institutului Cervantes.

Ilie Năstase lansează discul Globe Trotter Lover

Ilie Năstase lansează discul Globe Trotter Lover

În 1987, aflat în plină glorie internațională, tenismenul român Ilie Năstase a primit propunerea de a înregistra două melodii în Franța.