Peste o saptamana, la Bucuresti, incepe HipTrip Travel Film Festival, singurul festival de film de calatorie din Romania. 

Gandit atat pentru iubitorii de cinema cat si pentru iubitorii de calatorii, festivalul isi propune sa aduca in acelasi loc povesti despre oameni si locuri, povesti care sa inspire si sa incurajeze spectatorii sa se transforme din visatori in calatori.

Sectiunea “Social Trip” aduce la Bucuresti filme despre aventuri cu grad ridicat de simt civic - “Calatorul e adesea cel mai in masura sa observe diferentele socio-economice dintre orase si regiuni, tari si continente, populatii si categorii profesionale. Cand calitatea de martor e dublata si de dorinta de a expune inechitatile, drumul se incarca de sens si poate produce o binevenita schimbare”, spune Catalin Olaru, selectionerul HipTrip.

Studentii-furnici / STUDaNTS (Macedonia, 2016, r. Tamara Kotevska) este un documentar despre studentii din sud-estul Europei care isi parasesc caminele pentru a gasi ceva mai bun in Statele Unite.

Evadare din pustiul urban / Urban Escape (Franta-SUA 2015, r. David de Rueda, Mélanie de Groot van Embden) este o calatorie in partile abandonate ale Americii, din New York pana in San Francisco. 

Cum ajungi sa escaladezi podurile New York-ului? Cum arata un turn de raciere vazut de sus? Unde sunt ascunse silozurile de rachete din America? Cei doi regizori francezi si-au propus sa gaseasca raspunsul la aceste intrebari si au plecat intr-o calatorie de trei luni de zile de-a lungul Statelor Unite.

Daca la cea de-a doua editie HipTrip a propus scurt metraje romanesti, anul acesta festivalul a inclus in program un calup de scurt metraje internationale din Thailanda, Bolivia, Elvetia, SUA si multe alte tari. 

“Scurtele” alese pe spranceana respecta nisa festivalului si ii adauga o noua valenta: pe langa misiunea de a va prezenta destinatii pe care sa le (re)descoperiti, o parte din aceste filme arunca lumina asupra unor aspecte sociale si politice ce compun cotidianul global.

Sectiunea de calatorii cinematografice pentru pitici, mamici si tatici, HipKids, aduce la Cinemateca Eforie filmul Fratii / Brodre (Norvegia, 2015, r. Aslaug Holm - foto sus), un film pe care Catalin Olaru l-a comparat cu Boyhood al lui Richard Linklater – “un documentar care ii urmareste pe Markus si Lukas Holm de-a lungul intregii lor copilarii, alternand perioadele petrecute acasa si la scoala cu vacantele. 

Pariul filmului sta in echilibrul pe care Aslaug Holm, regizoarea filmului si mama celor doi, il cauta intre rigoarea pe care o impune munca ei de documentarist si ambitiile ei estetice de cineast, respective datoriile materne si reactiile ei afective la actiunile mai totdeauna imprevizibile ale celor doi. Din aceasta scindare, rezulta un documentar plin de viata si de poezie, in doze egale”.

Deasemenea, HipTrip Travel Film Festival 2016 le propune micilor calatori, cu varste pana la 12 ani, o selectie de scurt metraje de animatie premiate la cele mai renumite festivaluri de profil din lume.

HipTrip Travel Film Festival (27-30 octombrie, Cinema Eforie si Cinemateca Union) este un festival dedicat cinefililor dependenti de calatorii, precum si celor care cauta inspiratie pentru viitoare calatorii. 

Este un mod de a ne aminti ca filmul in sine este o calatorie deschisa oricui, care ne poarta in cele mai indepartate colturi ale lumii, prin viziunea cineastilor care l-au creat. 

Pentru detalii suplimentare urmareste site-ul http://hiptrip.ro si facebook.com/hiptrip.ro.