Filmul reprezinta debutul in lung metraj al regizorului Jamil Hendi si este un thriller cu accente supranaturale, filmat integral in Romania.
Vizitatorul este un thriller in care un cuplu tanar, Luca si Otilia, tineri aflati la inceputul vietii, se muta in marele oras ajutati de Vlad, prietenul lor din copilarie.
Ei se muta cu chirie intr-o cladire veche in care mai locuieste doar un batranel, Felix. Apartamentul are o istorie sumbra, fosta chiriasa, Irina a disparut in urma cu sase luni in conditii misterioase. Intr-o noapte Otilia dispare, asemeni fostei chiriase.
Din acest moment incepe un joc nebun in care Luca trebuie sa afle ce s-a intamplat cu sotia lui si sa faca fata acuzatiilor celorlalti, in special acuzelor lui Vlad, care nutreste sentimente pentru Otilia.
“E usor sa spui film independent, in ziua de azi. Dar, pentru echipa noastra, a fost cu adevarat "independent": o echipa mica, doar 15 zile de filmare (13 cumulate si doua zile de completari, filmari in cele mai friguroase nopti ale anului), locatii reale dar cu un istoric la fel de interesant precum "rolul" jucat de ele in film (avem si o istorie cu o caseta video, folosita in film ca si recuzita, gasita in locatie intamplator, care, ulterior, s-a dovedit a fi o inmormantare reala).
Si o gramada de istorisiri care fac ca totul sa prinda viata, suflet, si sa faca din Vizitatorul o alternativa in cinematografe a filmului romanesc, o alternativa independenta, curajoasa. Sunt multe de spus despre cum a fost realizat filmul dar cel mai bine va las pe voi sa il urmariti in cinematografe” a declarat Jamil Hendi, regizorul filmului Vizitatorul.
Jamil Hendi este un tanar regizor roman nascut pe 1 decembrie 1984 la Iasi si va fi prezent la premierele de gala ale filmului in Bucuresti si Piatra Neamt impreuna cu actorii si echipa filmului.
Mai multe dintre productiile sale de scurt metraj si mediu metraj (Sinucide-ma, Ultimul Strigat al Balaurului, Midas si Povestea Fantomei) au bifat selectii la festivaluri de film din tara si strainatate precum: Anonimul IIFF, DaKINO, Portobello, Mumbai, Cannes Short Film Corner, Roma MedFilm, Clermont Ferrand etc.
Vizitatorul a avut premiera in anul 2016 in cadrul sectiunii Shadows a TIFF dupa care a urmat sa mai valideze si alte selectii oficiale la festivaluri celebre precum: Shanghai International Film Festival (iunie 2016), Cairo International Film Festival (noiembrie 2016), Jagran Film Festival (octombrie 2016), Portobello Film Festival (septembrie 2016).
Filmul a reusit sa obtina si un premiu de interpretare prin Ionut Grama - Cel mai bun actor strain in rol principal la Fright Night Film Festival – Louisville, SUA – noiembrie 2016.
In total filmul a reusit sa “viziteze” patru continente si opt festivaluri de film.
Din 21 aprilie, publicul bucurestean si din tara poate descoperi in programul cinematografelor, cel mai nou film romanesc: Vizitatorul.
In tara, filmul urmeaza sa ruleze in 18 orase: Bucuresti, Iasi, Constanta, Timisoara, Craiova, Deva, Botosani, Piatra Neamt, Lugoj, Braila, Baia Mare, Pitesti, Targu Mures, Ploiesti, Resita, Oravita, Vulcan si Caransebes.
Rolurile principale sunt interpretate de Ionut Grama si Oana Irina Dutu. In alte roluri ii veti putea descoperi pe: Andrei Ciopec, Andreea Bosneag, Oleg Apostol, Ion Haiduc, Carmen Cinteza, Andrei Vasilescu, Mia Crisan, Anastasia Dima, Andra Iulia Stoicescu, Oana Gabriela Draghici, Cristian Toma, Bogdan Oproescu, Razvan Raduta, Bogdan Fanariu si Emil Gradinescu, in calitate de invitat special.
De asemenea, filmul beneficiaza si de o coloana sonora menita sa accentueze suspansul, compusa special de catre compozitorul Alexandru Ovidiu Stoica.
Filmul este o productie Realdreh Productions in asociatie cu AJJA Film si este distribuit de AJJA Film.