Paul Negoescu, regizorul comediei Doua Lozuri, este ambasadorul editiei Festivalului Filmului European, continuand astfel traditia inceputa acum peste un deceniu de a lasa cineastii romani sa vorbeasca pentru filmul european.

Festivalul i-a invitat sa vorbeasca pe limba lor, cea a cinema-ului, iar ei nu au dezamagit.

„Pentru mine cinema-ul este un limbaj universal si nu-mi vine sa-l impart pe zone geografice, etnii sau nationalitati. Imi plac, deopotriva, filme europene, americane, iraniene, japoneze etc. Cu toate astea, filmul european are, pentru mine, o semnificatie speciala pentru ca in filmul european regasesc mai multe valori in care cred. In filmul european conteaza mai mult viziunea autorului decat interesul financiar al unui investitor, iar cand autorul are deplina libertate creativa se pot naste filme autentice, neconventionale, indraznete etc. Mai mult decat atat, in vremuri care par sa duca din ce in ce mai mult spre o dezbinare intre oameni, cinematograful reuseste sa reziste ca un nucleu social care ne aduce la un loc, iar filmul european nu face exceptie.” spune Paul Negoescu.

Paul a regizat spotul de promovare a editiei actuale a festivalului, pornind de la o idee proprie, si ilustrand pasiunea pentru filmul european. 

Totodata, in acord cu noua directie a Festivalului, spotul face aluzie la capacitatea filmului de a starni nu doar emotie, ci  si dezbatere, capitol la care filmul european exceleaza:

Ambasadorii editiilor anterioare ale FFE sunt: Anca Damian (2016), Tudor Giurgiu (2015), Adrian Sitaru (2014), Catalin Mitulescu (2012), Radu Muntean (2011), Radu Jude (2010), Marian Crisan (2009), Cristian Mungiu (2008), Corneliu Porumboiu (2007) si Cristi Puiu (2006). 

Fiecare dintre ei a oferit o abordare originala pentru promovarea Festivalului, propunand ideea de scenariu, contribuind astfel la cronologia vizual-afectiva a ultimelor 10 editii:

Paul Negoescu, regizor si scenarist, a debutat in regie cu lung metrajul O luna in Thailanda (2012) si a castigat mai multe premii internationale pentru comedia Doua Lozuri (2016).

Festivalul Filmului European are loc in Bucuresti (4 – 11 mai), Iasi (12 – 14 mai), Targu Mures (19 -21 mai), Gura Humorului (19 – 21 mai) si Timisoara (26 – 28 mai).


Din aceeasi categorie...

A Star Is Born: Omida transformata in Fluture

A Star Is Born / S-a născut o stea alături de Bohemian Rhapsody sunt două musical-uri pe care le aștept de foarte mult timp. A Star Is Born poate fi urmărit în cinematografe din acest weekend. ...

Pup-o, ma!: Comedia anului se lanseaza din 26 octombrie la cinema!

Comedia ardelenească a anului, Pup-o, mă! regizata de Camelia Popa se lansează in cinematografele din toata tara din 26 octombrie.

Halloween: Michael Myers revine in forta

Halloween alături de The Nun a fost unul din cele mai așteptate filme horror ale anului. Îl vom putea viziona din 19 octombrie doar la cinema.

Din 26 octombrie, Tedy Necula ne invita sa Coboram la prima

Primul film inspiraţional românesc ajunge în cinematografele din România!

Superproductia Bollywoodiana Thugs of Hindostan ajunge la cinema in Romania

Cea mai așteptată producție de la Bollywood a anului, Thugs of Hindostan / Rebelii din Hindostan ajunge si pe marile ecrane din Romania.

We are Venom

Salutare, Cinefani! Iata ca anul 2018 ne aduce unul dintre cele mai asteptate filme bazate pe caractere din benzi desenate, respectiv Venom. Mai jos, cate ceva despre acest personaj si istoria lui: ...

Halloween: Recapitularea seriei

Pe data de 19 octombrie se va lansa cel mai nou film care-l va avea în rol principal pe criminalul de dădace Michael Myers, prilej cu care ne-am gandit sa facem o recapitulare a seriei de filme Halloween de pana acum. ...

Woman at War: Umor, electricitate si indrazneala ca-n basme - din 12 octombrie la cinema

Sabotarea rețelei electrice a unei țări cu un arc și o săgeată e posibilă în cel mai nou film islandez al regizorului Benedikt Erlingsson: Femeie în război / Woman at war, în care e natural ca o oaie să întâlnească o dronă sau muzica să devină person...

Marta Bergman si Guillaume Nicloux – printre invitatii Les Films de Cannes a Bucarest 2018

Singura prezență ‘românească’ cu un lung metraj în ediția 2018 a festivalului de la Cannes a fost Marta Bergman, regizoare născută în România, prezentă în secțiunea ACID cu filmul Seule à mon mariage, un lung metraj belgian filmat parțial în România...

Venom: Simbiotii au ajuns pe Pamant

Venom, unul din cele mai complexe și enigmatice personaje din universul Marvel intră în cinematografe din 5 octombrie. Prima dată am făcut cunoștință cu acest anti-erou în Spider-Man 3 (2007), doar că de această dată e prezentat dintr-o altă postură...

Johnny English Strikes Again: Analog vs. Digital

Din 5 octombrie, rulează în cinematografele din România a 3-a aventură a agentului buclucaş MI-7, Johnny English. În 2003 s-a lansat primul film, iar al doilea a fost lansat în 2011.

The House with a Clock in Its Walls: Magia exista

Din 28 septembrie, rulează în cinematografele din România fantasy-ul The House with a Clock in Its Walls / Misterul Ceasului din Perete. O poveste despre bine și rău, curaj și sacrificiu, despre dragoste și pierderi, destinat atât celor mici cât și a...

Peppermint: Cand justitia e corupta, iti faci singur dreptate

Din 21 septembrie, rulează în cinematografele din România thriller-ul Peppermint / Peppermint: Gustul răzbunării.

Secretul fericirii: Proiectie la IPIFF 2018

Filmul lui Vlad Zamfirescu, Secretul Fericirii, poate fi vizionat miercuri, 19 septembrie 2018, la ora 20:00, la Cinema Glendale, din Șoseaua Cotroceni nr.9, București.

Banii sunt bani: Din 21 septembrie la cinema

Banii sunt bani / Money, noul thriller al regizorului georgian Géla Babluani, explorează același teritoriu noir cu care ne-a obișnuit de la debutul său premiat la Sundance: lumea ascunsă a violenței, relația oamenilor cu banii și capcanele pe care un...

A Simple Favor: Cu totii avem secrete

Din 14 septembrie, rulează în cinematografele din România thriller-ul A Simple Favor / O simplă favoare.

Marile premii de la Cannes se vad la Les Films de Cannes a Bucarest 2018

Ediția a 9-a a Les Films de Cannes à Bucarest (19 - 28 octombrie) aduce și anul acesta în România cele mai importante și premiate filme ale anului.

The Predator: Vanatoarea a evoluat

Din 14 septembrie, veți putea urmări la cinema cel mai nou film din seria Predator.

Ultimele zile de inscrieri la Alter-Native 2018!

20 Septembrie este ultima zi în care se pot înscrie filme pentru cea de a 26-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj ALTER-NATIVE!

Predator: Recapitularea seriei

Cum pe data de 14 septembrie se va lansa noul film Predator, ne-am gândit să facem o recapitulare a filmelor în care apare acest extraterestru „invincibil”, un adevărat prădător. ...

Luca: Horatiu Malaele a inceput filmarile la cel de-al treilea lung metraj pe care il regizeaza

După succesele filmelor Nunta Mută și Funeralii Fericite, Horațiu Mălăele și scenaristul Adrian Lustig fac din nou echipă, pentru a aduce pe ecrane povestea lui Luca, un tânăr expat în lupta cu destinul. ...

Irina Velcescu si Secretul Fericirii: De la Teatru la Film

Pe Irina Velcescu o știi cel mai probabil de pe scenele Teatrului Nottara sau Godot unde numele ei apare în lista de distribuție în spectacole precum Mărimea contează, Un pic prea intim sau Secretul Fericirii (varianta pentru teatru). ...

The Nun ajunge in fruntea box-office-ului romanesc in primul weekend de lansare

Producţia New Line Cinema filmată în întregime în România, The Nun  ce prezintă un nou şi terifiant capitol al universului The Conjuring s-a situat pe primul loc in box-office-ul weekendului trecut din Romania. ...

Scriitoarea Anna Todd vine in Romania in octombrie

Anna Todd, celebra autoare a fenomenului internațional After, vine la București pentru a lansa cea mai recentă carte a sa, Cele mai strălucitoare stele.

Comedia Povestea unui pierde-vara ajunge in cinematografe din 21 septembrie

Mult umor, un bărbat la 40 de ani prins între atracția către tinere și posibilitatea unei relații mature și un București luminos.

Evenimente

Propunerile Romaniei si Ungariei la Oscar – la Alter-Native 2018

Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native - care se va desfășura la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş, în perioada 7-11 n...

Noutati Home Entertainment

Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation pe 4K UHD, Blu-ray si DVD

Empire Film lansează pe 4K UHD, Blu-ray şi DVD, cea mai nouă aventură a familiei de monştrii din Trasilvania,  Hotel Transylvania 3: A Monst...

Ultimele Stiri

A Star Is Born: Omida transformata in Fluture

A Star Is Born / S-a născut o stea alături de Bohemian Rhapsody sunt două musical-uri pe care le aștept de foarte mult timp. A Star Is Born poate fi...

20-10-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Pup-o, ma!: Comedia anului se lanseaza din 26 octo…

Comedia ardelenească a anului, Pup-o, mă! regizata de Camelia Popa se lansează in cinematografele din toata tara din 26 octombrie.

20-10-2018 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Halloween: Michael Myers revine in forta

Halloween alături de The Nun a fost unul din cele mai așteptate filme horror ale anului. Îl vom putea viziona din 19 octombrie doar la cinema.

20-10-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Din 26 octombrie, Tedy Necula ne invita sa Coboram…

Primul film inspiraţional românesc ajunge în cinematografele din România!

18-10-2018 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Propunerile Romaniei si Ungariei la Oscar – la Alt…

Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native - care se va desfășura la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş, în perioada 7-11 noiembrie - include, şi anul acesta, în programul de lung...

18-10-2018 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation pe 4K UHD…

Empire Film lansează pe 4K UHD, Blu-ray şi DVD, cea mai nouă aventură a familiei de monştrii din Trasilvania,  Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation / Hotel Transylvania 3: Monștrii în vacanță.

17-10-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Patient Zero pe Blu-ray si DVD

Empire Film lansează pe Blu-ray şi DVD un thriller pandemic, Patient Zero / Pacientul zero.

17-10-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Superproductia Bollywoodiana Thugs of Hindostan aj…

Cea mai așteptată producție de la Bollywood a anului, Thugs of Hindostan / Rebelii din Hindostan ajunge si pe marile ecrane din Romania.

17-10-2018 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Skyscraper pe Blu-ray 3D, Blu-ray si DVD

Pro Video lansează cel mai nou film cu Dwayne „The Rock” Johnson, Skyscraper / Infernul din zgârie-nori  pe Blu-ray 3D, Blu-ray și DVD.

17-10-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Mamma Mia: Here We Go Again pe 4K UHD, Blu-ray si …

Pro Video lansează continuarea celui mai iubit musical din toate timpurile, Mamma Mia: Here We Go Again / Mamma Mia: O luăm de la capăt pe 4K UHD, Blu-ray și DVD.

17-10-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Trilogia The Matrix pe 4K UHD

Pro Video lansează trilogia fratilor Wachowski The Matrix pe 4K UHD.

17-10-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

2001: A Space Odyssey pe 4K UHD STEELBOOK

Pro Video lansează capodopera lui Stanley Kubrick, 2001: A Space Odyssey / 2001: Odiseea Spațială pe 4K UHD STEELBOOK.

17-10-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Romanul grafic Watchmen, disponibil in Romania la …

In colectia Grafic (Editura Art) a fost lansat volumul de banda desenata Watchmen.

17-10-2018 | Benzi desenate | Emanuel Lazarescu

We are Venom

Salutare, Cinefani! Iata ca anul 2018 ne aduce unul dintre cele mai asteptate filme bazate pe caractere din benzi desenate, respectiv Venom. Mai jos, cate ceva despre acest personaj si...

16-10-2018 | CineStuff | Ionut Pavel

Halloween: Recapitularea seriei

Pe data de 19 octombrie se va lansa cel mai nou film care-l va avea în rol principal pe criminalul de dădace Michael Myers, prilej cu care ne-am gandit sa...

16-10-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Tag pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează un film inspirat pe o întâmplare adevărată (un joc de-a prinselea între oameni maturi), Tag / Tag: Dă-o mai departe pe Blu-ray și DVD.

15-10-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Ant-Man and the Wasp pe DVD

Pro Video lansează al 20-lea film din seria MCU, Ant-Man ant the Wasp / Omul-Furnică și Viespea  pe DVD.

14-10-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Woman at War: Umor, electricitate si indrazneala c…

Sabotarea rețelei electrice a unei țări cu un arc și o săgeată e posibilă în cel mai nou film islandez al regizorului Benedikt Erlingsson: Femeie în război / Woman at...

12-10-2018 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Asghar Farhadi vine in Romania la Les Films de Can…

Cel mai renumit regizor iranian, Asghar Farhadi, singurul regizor care a fost laureat cu două premii Oscar pentru cel mai bun film străin, vine la Les Films de Cannes à...

12-10-2018 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Marta Bergman si Guillaume Nicloux – printre invit…

Singura prezență ‘românească’ cu un lung metraj în ediția 2018 a festivalului de la Cannes a fost Marta Bergman, regizoare născută în România, prezentă în secțiunea ACID cu filmul Seule...

10-10-2018 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Benzi desenate

Romanul grafic Watchmen, disponibil in Romania la Editura Art

In colectia Grafic (Editura Art) a fost lansat volumul de banda desenata Watchmen. ...