Este, totodată, cel care a readus în atenția publicului și a criticii din România literatura gotică (prin scrierile sale, dar și prin activitatea sa culturală).
În 2010, a publicat romanul …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea); ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primite de critică şi de public, şi a câştigat numeroase premii, inclusiv unul acordat de Societatea Europeană de Science Fiction.
Apare, ca personaj, în nuveleta Ispășirea, scrisă de prof. documentarist Ciprian Mitoceanu. Este membru al organizației scriitoricești și artistice (internaționale) „Imagicopter: The Author/Artist Cooperative”.
A apărut, în calitate de expert în istoria vampirismului, în episodul Hunting Vampires al serialului Expedition Unknown, realizat de Travel Channel.
În România, a fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București ori studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”.A participat, în primăvara acestui an, la sesiunea științifică a Academiei Române (Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei).
Astăzi stăm de vorbă cu Oliviu Crâznic, încercând să aflăm mai multe despre el și despre curentul gotic în cultura contemporană.
Ai debutat cu romanul …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul în 2010 și ai făcut furori printre cititori și critici. De ce goticul pentru debut, dintre toate abordările posibile? Ce te atrage în mod deosebit la gotic și ce îți oferă acesta ca scriitor?
Predestinare? M-am născut de Ziua Morților, în Lupeni, Transilvania, iar numele meu de familie, „Crâznic”, înseamnă, printre altele, și „incubus”. Glumesc (în ceea ce privește predestinarea – celelalte informații sunt reale).
Cred că un orășel transilvănean de munte, poveștile unei bunici nemțoaice și lectura unor Le Fanu, Hawthorne, Lovecraft, Poe explică „de ce?”-ul. La Gotic (care constituie mai degrabă o specie a curentului romantic, decât un curent propriu-zis), mă atrag misterul și sistemul medieval de valori (unul dintre sensurile termenului englezesc „Gothic” fiind chiar acela de „medieval”); ca scriitor, îmi oferă posibilitatea (și provocarea) unei scriituri ornate, elegante, tip „bijuterie”, dar și ocaziade a invita cititorii să exploreze, alături de mine, misterele unui Univers umanist.
Pentru că tot ai fost comparat cu Walpole și Poe, spune-ne ce creații gotice din cultura universală (romane, filme, muzică, poezie etc.) te-au influențat cel mai mult ca scriitor și de ce.
În ceea ce privește proza gotică, am pomenit mai sus numele esențiale pentru mine. Aș mai adăuga romanele Salem’s Lot (Stephen King), Castelul din Ronquerolles (Frédéric Soulié) și Regele întunericului (Michel Zévaco).
Poezie? În principal, creațiile unor Bacovia, Keats, Poe, Macedonski.
Filme? Castelul negru / The Black Castle (1952), Blestemul omului-lup / The Curse of the Werewolf (1961), seria Subspecii / Subspecies (1991-1998) și serialul Umbrele întunericului / Dark Shadows (1991) au constituit, probabil, baza culturii mele în acest sens.
Muzică: Lake of Tears, Moonspell, My Dying Brideș.a. [Dr Ștefan Bolea a realizat un foarte interesant – și onorant – studiu referitor la influența muzicii gotice asupra scriiturii mele: Once Upon Atrocity. Gothic Music Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel, studiu publicat, sub egida Facultății de Litere a Universității „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, în revista academică (tipărită) Caietele Echinox].
Motivele sunt, întotdeauna, aceleași: creațiile gotice sondează misterul prin cunoaștere, ceea ce nu poate fi decât fascinant și util deopotrivă.
Ce filme gotice consideri că vor rămâne în istorie ca fiind reprezentantele permanente ale curentului? Dar romane?
Pe lângă filmele deja menționate, nu putem ignora goticul expresionist german, filmele gotice realizate de studiourile cinematografice americane „Universal” (seria Universal Monsters)î n prima jumătate a secolului al XX-lea, cele produse ulterior de studiourile britanice „Hammer” (seria Hammer Horror) și, respectiv,„Amicus”, filmele americanului Roger Corman (Poe Cycle) și filmele regretatului actor spaniol Paul Naschy.
În continuarea și în completarea acestora, notăm, evident, ecranizările și „biografiile monstruoase” (cu această ocazie, răspund și la cea de a doua întrebare a acestui punct) dedicate faimoșilor Dracula, Omul-lup, Frankenstein, Dr Jekyll, Fantoma de la Operă, Cocoșatul de la Notre-Dame, Călărețul fără Cap, Jack Spintecătorul, Sweeney Todd, contesa Bathory, Carmilla ș.a., dar și filme care stau „pe propriile picioare” (seria Semn rău / The Omen,1976-1991, sau recentul Vrăjitoarea: O poveste din folclor / The VVitch: A New-England Folktale, 2015).
Care este filmul tău gotic favorit? De câte ori l-ai văzut? De ce ni l-ai recomanda?
Am văzut de nenumărate ori Subspecii III. L-aș recomanda fie și numai pentru că este filmat în România și vorbit (în mare parte) în limba română (de altfel, actori români ca Irina Movilă, Ilinca Goia și Ion Besoiu apar în roluri mai mult sau mai puțin importante de-a lungul seriei). Totodată, povestea respectă folclorul transilvănean dedicat strigoilor – diforme arătări scheletico-vampirice, melanj de Nosferatu și Quasimodo, parcă desprinse dintr-un coșmar medieval.
Iubitorilor proiectelor mai „ambițioase/elegante” le recomand A noua poartă, cu Johnny Depp (senzațional în acest rol!) și Frank Langella, regizat de Roman Polanski. Este o memorabilă ecranizare a romanului Clubul „Dumas” (Arturo Pérez-Reverte).
Un remake de film gotic pe care l-ai vedea în ziua premierei dacă s-ar face? De ce?
Oricare, deși mă tem de remake-uri. Semn rău / The Omen (2006), Femeia în negru / The Woman in Black (2012), Victor Frankenstein (2015), ca să nu mai vorbesc de Umbrele întunecate / Dark Shadows (2012) ș.a. au fost dezastre la modul absolut.
De ce m-aș duce la oricare remake gotic, totuși? Dacă nu din alt motiv, atunci pentru că studiez istoria goticului. Dar, în principal, pentru că încă sper că goticul adevărat nu a murit; unele filme recente (a se pct. 3) par să îmi confirme speranțele.
Un roman gotic neecranizat încă pe care abia aștepți să îl vezi în cinema dacă un studio ar decide să îl producă? De ce?
Majoritatea au fost ecranizate, unele de… sute de ori (Dracula, de exemplu – desigur, numărând și versiunile care se abat semnificativ de la materialul original).
Nu cred că a fost ecranizat Castelul din Ronquerolles; povestea superficialului aristocrat care ajunge la cheremul diavolului sigur ar captiva spectatorii, dacă ar încăpea pe mâinile unui regizor bun.
Consideri că am putea avea la un moment dat regizori români interesați de acest curent? Știm că ți s-a propus cel puțin o ecranizare a romanului …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul – spune-ne despre experiența de a-ți vedea cartea transformată în film, chiar și numai ca proiect de viitor.
Avem regizori români interesați de gotic – dacă ar fi să amintim aici fie și doar cele două ecranizări ale Domnișoarei Christina (Mircea Eliade). Din păcate, mass-media, în România, nu este, cu mici excepții, interesată de gotic (reminiscență, probabil, a mentalității comuniste, care considera goticul ca fiind „infantil”, ignorând respectul arătat reprezentanților acestuia în alte state și chiar în România precomunistă), ceea ce face dificilă răspândirea culturii de acest tip.
Au existat, până în acest moment, trei propuneri serioase de ecranizare a …Coșmarului, două dintre acestea evoluând până la discuții cu importanți actori, producători, oameni din lumea filmului, români și străini. Din varii motive însă (în principal, costurile), proiectele stagnează, actualmente.
În orice caz, faptul că se vorbește constant despre scrierile mele în lumea filmului mă face să cred că, mai devreme sau mai târziu, unul dintre proiecte se va concretiza.
Aș mai menționa aici și posibilitatea producerii unor scurt metraje care să transpună pe ecrane povești din Ceasul fantasmelor– un tânăr și talentat regizor și scenarist, aflat la început de carieră, Valentin Goran (primul său scurt metraj detectivistic independent, realizat cu participarea unor actori consacrați – Un caz complicat –, tocmai a fost finalizat), și-a exprimat, în mod repetat, intenții ferme în acest sens.
În volumul Ceasul fantasmelor abordezi nu numai goticul, ci ne oferi și povestiri dark fantasy, steampunk, space opera etc. Care dintre poveștile din acest volum s-ar preta cel mai bine la o ecranizare și de ce?
Toate poveștile din Ceasul fantasmelor – inclusiv cele științifico-fantastice – sunt abordate dintr-o perspectivă gotică sau neogotică.
Venind și în continuarea răspunsului anterior, Pivnițele Palatului Charron (o poveste despre un preot răpit de doi bărbați misterioși și forțat să îngrijească rănile unei tinere ferecate în lanțuri) ar fi cel mai ușor de ecranizat (datorită personajelor puține și a decorului simplu), dar, probabil, Lenore Arras rămâne povestea care ar avea cel mai mare succes pe ecrane: un răzbunător rănit și cu vederea slăbită, o lume înghețată și bântuită de o amenințare supranaturală, un asasin cu o manta albă, doi copii vânați de propriii câini și o fată cu trandafir în păr dormind un somn straniu sub ninsoare – sună binișor, nu-i așa?...
Cu ce elemente ale literaturii gotice îți place să te “joci” cel mai mult? (romantismul, atmosfera sumbră, suspansul, emoția, elementele de supranatural / ocult etc)și pe care dintre ele le cauți cu interes în producțiile contemporane (fie literatură, muzică sau cinematografie, jocuri etc)?
Toate cele menționate de tine sunt elemente tipice goticului, și toate pot avea efect maxim dacă sunt exploatate adecvat. În ceea ce mă privește, utilizez și mă pasionează, printre altele, motivul alegerilor greșite, tehnica surprizelor „în cascadă”, rezistența umanismului(cu toate formele acestuia: iubire, prietenie, onoare etc.) în fața catastrofei, explorarea misterelor Universului.
Care ar fi descrierea pe care ai da-o pasionaților de gotic, atât în film cât și în literatură și coincide ea cu imaginea pe care o atribui propriilor tăi cititori?
Descrierea ar fi aceea pe care ne-o impune, de altfel, termenul în sine:pasionatul de gotic, indiferent dacă este creator de artă sau „simplu” consumator, are asupra lumii o viziune cu tentă medievală.
Cât de dezvoltat / răspândit consideri că este curentul gotic în cultura contemporană românească - muzică, film, vestimentație etc? Ce ai mai vrea să găsești pe piață în materie de gotic și nu prea există?
Din păcate, goticul, în România, este aproape inexistent, ca urmare a anatemei aruncate de regimul comunist asupra aristocrației, religiei, imaginației.
Mi-aș dori, în primul rând, să existe la noi, disponibile pentru a fi achiziționate, operele gotice clasice (așa cum există în alte țări, de unde suntem nevoiți să ni le procurăm) din toate ariile culturale: literatură, cinematografie, muzică, artă în general.
Știm că scrii literatură gotică (proză și poezie) și că ești pasionat de filme. Cum stai cu muzica la acest capitol? Ce formații din sfera goticului ne recomanzi? Consideri goticul și industrialul ca fiind apropiate sau cu totul diferite ca stil și mesaj?
Am amintit mai sus formațiile mele preferate. Desigur, lista exhaustivă este mult mai lungă (ca să mai pomenesc doar câteva, aleatoriu: L`Âme Immortelle, Amorphis, Cemetary, Diabolique, Dismal Euphony, EverEve, Grave Flowers, Heavenwood, Silentium, Sirenia…).
Aș recomanda și de pe plaiurile noastre: Gothic, Interitus Dei, Sin, Tiarra, dar și unele piese gotice ale unor formații dedicate în mod obișnuit altui tip de muzică: Destin, Ielele, Ochii din sertar, Spiritus Sanctus, Ziua vrăjitoarelor (Cargo), Jocul ielelor și Profetul (Compact) ș.a.m.d.
Există, firește, o legătură directă între industrial și gotic, tot astfel cum a existat o legătură directă între literatura gotică și revoluția industrială (motivul savantului nebun, ca să dăm un singur exemplu; vizionați videoclipul piesei muzicale Mutter, compuse de formația Rammstein, și este imposibil să nu faceți imediat asocierea cu Frankenstein).
Profităm de tine că ești un critic literar important în cultura contemporană, așa că te rugăm să ne explici mai multe despre diferențele dintre gotic, horror, terror și dark fantasy ca să mai clarificăm niște probleme cu “etichetele”. Dacă poți să o faci prin exemple de filme, cărți, producții culturale ar fi și mai grozav (zâmbet).
Nu cred că o putem lămuri în câteva cuvinte (zâmbet). Pentru a rezolva exact aceste aspecte, lucrez la un amplu studiu intitulat Fantasticul delimitat.
Ca să nu las totuși întrebarea fără răspuns, iată un mic citat din studiul în cauză (ale cărui prime două secțiuni le-am publicat în revista culturală EgoPHobia, în cadrul rubricii Studii fantastice):
„Ne refeream, astfel, în primul rând, la specia literară tematică primară a fantasticului (engl. fantasy), care se suprapune perfect categoriei estetice omologe și care se confundă cu originile și cu istoria literaturii, deoarece caracterizează și definește miturile, legendele și basmele popoarelor, precum și derivatele acestora: epopeile antice (EG: Sîn-lēqi-unninni, Epopeea lui Ghilgameș), romanele episodice antice (EG: Lucius Apuleius Madaurensis, Metamorfoze sau Măgarul de aur), cântecele de vitejie medievale (EG: Turold, Cântarea lui Roland), legendele cavalerești (EG: Sir Thomas Mallory, Moartea regelui Arthur), până la literatura modernă (EG: William Morris, Pădurea de dincolo de lume) și contemporană (EG: J.R.R. Tolkien, Stăpânul inelelor).
Specia literară tematică primară a fantasticului presupune, prin definiție, acceptarea de către cititor a unei convenţii propuse de autor, în baza căreia fantasticul constituie un simplu dat, nenecesitând vreo explicație. Ne refeream însă, totodată, și la specia literară tematică derivată a științifico-fantasticului (engl. science fiction), care s-a dezvoltat odată cu dezvoltarea științei și care presupune, prin definiție, acceptarea de către cititor a unei convenţii propuse de autor, în baza căreia fantasticul constituie un posibil realism, explicat prin anticipate descoperiri științifice; la specia literară tematică hibridă a neofantasticului (engl. science fantasy), care s-a dezvoltat reunind, în cadrul acelorași opere, fantasticul dat cu posibilul realism; în sfârșit, la specia literară tematică parcelară a goticului (engl. gothic) și, respectiv, la specia literară tematică parcelară a macabrului (engl. horror), care s-au dezvoltat reunind opere în care regăsim categoria estetică a fantasticului și opere în care nu regăsim respectiva categorie estetică”.
În ceea ce privește diferența estetică „horror” – „terror”, aceasta aulămurit-oalții înaintea mea, în special Ann Radcliffe (On the Supernatural in Poetry) și Stephen King (Danse Macabre). Rezumând, groaza este declanșată de ceea ce știi, iar teroarea – de ceea ce nu știi; groaza este ulterioară punctului culminant, în timp ce teroarea, dimpotrivă, îi precede acestuia.
Întoarcerea morților vii / Return of the Living Dead (1985) este un „horror” clasic, în care știm aproape din prima clipă ce se petrece, dar ne înfioară totuși atât ideea, cât, mai ales, ceea ce vedem pe ecran; păstrându-ne în aceeași arie „zombie”, Alesul Răului / Messiah of Evil (1973) este un „terror” clasic, pentru că misterul dăinuie până în ultima clipă a filmului.
Bineînțeles, de cele mai multe ori, groaza și teroarea se regăsesc în aceeași operă, important fiind de distins care dintre acestea două primează.
Trei motive pentru care să-ți citim cărțile în calitate de cinefili (zâmbet)
I. Atmosfera este „vie”.
II. Acțiunea este dinamică.
III. Povestea este interactivă („3D”); utilizarea narațiunii la persoana I îmi permite să transpun cititorul în chiar inima tragediei (ori a aventurii); misterul i se dezvăluie treptat, însă nu înainte să i se dezvăluie și personajului.
Probabil auzi întrebarea asta la fiecare interviu, dar nu ne putem abține: ce ne pregătești în viitor? La ce să ne așteptăm? Gotic, science-fiction, dark fantasy? Ai abordat cu succes toate aceste specii, cu care din ele vei continua?
După cum vă mărturiseam, toate speciile literare abordate de mine suferă o profundă transformare gotică în momentul așternerii pe hârtie.
Probabil următorul volum publicat va fi un SF (neo)gotic, Imperiul minciunilor, hărăzit frumoasei Ermengaarde și intrigilor care o mențin pe aceasta la putere într-un Univers futurist și însângerat.
Pe termen lung, goticul propriu-zis va continua să îmi domine opera și să mă caracterizeze ca scriitor.