Inscrie-te la Academia de Film CINEIMPACT inainte de 01 iulie și poți fi unul dintre câștigători.

Academia de Film CINEIMPACT te invită în cadrul unui program internațional de Art&Social Cinema, dedicat poveștilor vizuale realizate prin intermediul documentarului, care devine un instrument de cunoștere și conștientizare a provocărilor din viața cotidiană.

Cu ajutorul metodelor cinematografice și de antropologie vizuală, Academia își dorește să stimuleze inovarea studenților în domeniul filmului documentar, a relației dintre ficțiune și non-ficțiune, precum și în activismul social, astfel încât filmele cu marca Academiei să contribuie la un impact  local și global.

În perioada  25 August – 7 Septembrie 2018, timp de 14 zile va avea loc ce-a de-a 4-a ediție a Academiei de Film CINEIMAPCT în Câmpulung-Muscel, areal ales pentru patrimoniul său excepțional, suspendat magic între ruralul old-fashion și urbanul post-industrial. 

Dacă ai experiență în regie de film, cinematografie, editare de film, antropologie vizuală, video-art sau activism vizual, atunci te numeri printre candidații eligibili care pot câștiga la finalul Academiei de Vară CINEIMPACT, un grant pentru cel mai bun proiect din cadrul programului.

Cei mai buni 12 aplicanți studenți și profesioniști vor fi invitați să participe la aventura  CINEIMPACT, unde vor fi ghidați în explorarea lor cine-productiva de 3 tutori:

Ger Duizjings – antropolog și realizator de filme documentare experimentale, Prof. Regensuburg Uni, Director al Laboratorului Urban – University College of London; 

- Vintilă Mihăilescu – antropolog și membru în juriul unor festivale de film prestigioase, Prof. SNSPA, Coordonator Școală Doctorală; 

- Ionuț Pițurescu – cineast si antropolog, cîstigător al premiului Quinzaines des Realisateurs și al selectiei Cinefondation Atelier in cadrul Festivalului de la Cannes 2010/2015, Dr. in Sociologie si Antropologie Vizuală). 

Pe parcursul etapelor de cercetare, dezvoltare, producție si post-producție, participanții vor fi inspirați de master-class-urile unor experți invitați. 

Toți cei 12 autori ai filmelor rezultate vor fi sprijiniți în construirea unor strategii optime de distribuție pentru proiectele lor de film. Tipar sau nu / Pattern or not, unul dintre filmele produse anterior in cadrul Academiei de Film, creat de echipa internațională formată din Dorottya Balczó (regizor și director de imagine) și Andra Nedelcu (regizor și artist vizual), a fost selectat si promovat cu succes în una dintre secțiunile dedicate filmelor de scurt metraj (SFC) a Festivalului de Film de la Cannes 2016. 

Aplicațiile trimise cu cel puțin 5 zile înaintea termenului limită din 05 Iulie vor fi premiate în cazul în care sunt selectate (detalii pe site).

Perioada de Desfășurare: 25 August - 7 Septembrie 2018

Early Bird: 1 Iulie / Regular Deadline: 5 Iulie /Late Deadline: 10 Iulie

Informatii suplimentare: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Detalii si Înscriere: www.cineimpact.org


Din aceeasi categorie...

The Possession of Hannah Grace: Moartea e doar inceputul

Din 30 noiembrie veți putea viziona în cinematografe filmul horror The Possession of Hannah Grace / Diavolul în carne şi oase.

Cinema Calimani din Toplita se redeschide dupa 12 ani cu filme 3D

Consiliul Local al Municipiului Topliţa şi Primăria Municipiului Topliţa împreună cu SC Cine & Film Concept SRL inaugurează miercuri 5 decembrie 2018 Cinematograful Călimani din Topliţa, după 12 ani în care acesta a fost închis. ...

The Nutcracker and the Four Realms: Magia Craciunului

Din 30 noiembrie poate fi urmărit în cinematografe adaptarea povestirii The Nutcracker and the Mouse King scrisă de E. T. A. Hoffmann.

Creed II: Mostenirea e pe umerii lui

Studiourile Warner se întorc cu o nouă aventură din universul Rocky Balboa, din 24 noiembrie la cinema.

Rocky / Creed: Recapitularea seriei

Din 23 noiembrie are premiera in cinematografe Creed II - cel mai nou film al seriei Rocky. Motiv cu care, ca propunem o recapitulare a celebrei serii de filme.

Propunerea Palestinei la Premiile Oscar ajunge la Festivalul Filmului Palestinian din Romania

Documentarul Ghost Hunting (2017), premiat la Berlin și propus de Palestina pentru Premiile Oscar, va putea fi văzut la Festivalul Filmului Palestinian (FFP) din România, în prezența regizorului Raed Andoni. ...

Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald, cine e Credance?

Studiourile Warner se întorc cu o nouă aventură din universul Harry Potter (cea mai profitabilă franciză din portofoliu), din acest weekend la cinema.

Ne-a parasit Legendarul STAN LEE, parintele super-eroilor MARVEL

Ziua cea mai neagră a fanilor Marvel, a benzilor desenate și a filmelor cu super-eroi a sosit: ne-a părăsit STAN LEE.

Overlord: Al doilea razboi mondial cu zombie

Overlord este unul din cele mai bune filme horror ale acestui an. Caracterul criminal al Holocaustului şi cruzimea trupelor SS îşi găsesc corespondentul în caracterul inuman al zombilor. Din 9 noiembrie poate fi vizionat la cinema. ...

The Girl in the Spider's Web: Justitiara hacker Lisbeth Salander se intoarce

Hackerul de geniu Lisbeth Salander, justiţiara din populara trilogie Millennium a lui Stieg Larsson revine pe marile ecrane din 9 noiembrie, în The Girl in the Spider's Web / Prizonieră în pânza de păianjen. ...

Incepe Saptamana Filmului Maghiar 2018!

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București organizează în perioada 11-18 noiembrie 2018 Săptămâna Filmului Maghiar, gala filmelor maghiare în București.

Cele mai bune filme pentru copii la editia aniversara KINOdiseea 2018

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea va avea loc la București, în perioada 8-13 noiembrie.

Bohemian Rhapsody: They will rock you!

Dragi prieteni cinefani, am deosebita onoare de a va vorbi astazi de un film epic, o capodopera a genului biografic și unul din cele mai emotionale pe care le-am vazut in ultimii ani, respectiv Bohemian Rhapsody. ...

Goosebumps 2: Haunted Halloween - Maleficul Slappy se intoarce

Goosebumps 2: Haunted Halloween / Goosebumps 2: Halloween bântuit e continuarea filmului cu acelaşi nume lansat în 2015.

Hunter Killer: Actiune si suspans la cote inalte

Va salut, dragi prieteni cinefani! Iata mai jos review-ul meu pentru o surpriză destul de plăcuta a acestui an, respectiv Hunter Killler.

Iulia Vantur debuteaza la Bollywood

Iulia Vantur debuteaza la Bollywood in rolul principal din filmul Radha Kyun Gori Main Kyun Kaala, regizat de Prem Soni.

Singura la nunta mea: Din 2 noiembrie in cinematografele romanesti

Lung metrajul de debut al regizoarei Marta Bergman, Singură la nunta mea/ Seule à mon mariage, va rula începând de vineri, 2 noiembrie 2018, în cinematografe din mai multe orașe românești, iar proiecții speciale, în prezența protagonistei Alina Șerba...

Noaptea Devoratorilor De Publicitate 2018

Noaptea Devoratorilor de Publicitate este un proiect care promovează arta advertising-ului ca pe o formă neconvențională de divertisment, pentru o categorie importantă de consumatori: ”the trend setters” sau cei ce aspiră să devină inovatori. ...

Hunter Killer: Provoaca o batalie pentru a castiga razboiul

Hunter Killer / Operaţiunea Hunter Killer e cel mai nou film cu submarine, care-l are în rol principal pe Gerard Butler. E un thriller cu o distribuţie din 5 stele şi veţi avea ocazia să-l revedeţi pe actorul suedez Michael Nyqvist în ultimul său rol...

A Star Is Born: Omida transformata in Fluture

A Star Is Born / S-a născut o stea alături de Bohemian Rhapsody sunt două musical-uri pe care le aștept de foarte mult timp. A Star Is Born poate fi urmărit în cinematografe din acest weekend. ...

Pup-o, ma!: Comedia anului se lanseaza din 26 octombrie la cinema!

Comedia ardelenească a anului, Pup-o, mă! regizata de Camelia Popa se lansează in cinematografele din toata tara din 26 octombrie.

Halloween: Michael Myers revine in forta

Halloween alături de The Nun a fost unul din cele mai așteptate filme horror ale anului. Îl vom putea viziona din 19 octombrie doar la cinema.

Din 26 octombrie, Tedy Necula ne invita sa Coboram la prima

Primul film inspiraţional românesc ajunge în cinematografele din România!

Superproductia Bollywoodiana Thugs of Hindostan ajunge la cinema in Romania

Cea mai așteptată producție de la Bollywood a anului, Thugs of Hindostan / Rebelii din Hindostan ajunge si pe marile ecrane din Romania.

We are Venom

Salutare, Cinefani! Iata ca anul 2018 ne aduce unul dintre cele mai asteptate filme bazate pe caractere din benzi desenate, respectiv Venom. Mai jos, cate ceva despre acest personaj si istoria lui: ...

Evenimente

Wajib, in premiera in Romania la deschiderea primei editii a Festivalului Filmului Palestinian

Drama multipremiată Wajib – Invitație la nuntă (2017), regizată de Annemarie Jacir, va putea fi văzută în premieră în România la deschiderea...

Noutati Home Entertainment

The Meg pe Blu-ray 3D, Blu-ray si DVD

Pro Video lansează cel mai bun film cu rechini de la Jaws încoace pe Blu-ray 3D, Blu-ray și DVD - The Meg: Confruntare în adâncuri. ...

Ultimele Stiri

The Possession of Hannah Grace: Moartea e doar inc…

Din 30 noiembrie veți putea viziona în cinematografe filmul horror The Possession of Hannah Grace / Diavolul în carne şi oase.

07-12-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

The Meg pe Blu-ray 3D, Blu-ray si DVD

Pro Video lansează cel mai bun film cu rechini de la Jaws încoace pe Blu-ray 3D, Blu-ray și DVD - The Meg: Confruntare în adâncuri.

05-12-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Trilogia Snow Queen pe DVD

Având în vedere că pe 11 ianuarie 2019 se lansează al patrulea film din seria Snow Queen / Crăiasa Zăpezii, Pro Video ne face o surpriză și de Moș Nicolae ne lansează...

05-12-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Cinema Calimani din Toplita se redeschide dupa 12 …

Consiliul Local al Municipiului Topliţa şi Primăria Municipiului Topliţa împreună cu SC Cine & Film Concept SRL inaugurează miercuri 5 decembrie 2018 Cinematograful Călimani din Topliţa, după 12 ani în...

04-12-2018 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

The Nutcracker and the Four Realms: Magia Craciunu…

Din 30 noiembrie poate fi urmărit în cinematografe adaptarea povestirii The Nutcracker and the Mouse King scrisă de E. T. A. Hoffmann.

02-12-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Creed II: Mostenirea e pe umerii lui

Studiourile Warner se întorc cu o nouă aventură din universul Rocky Balboa, din 24 noiembrie la cinema.

30-11-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Mission: Impossible - Fallout pe 4K UHD STEEKBOOK…

Nu a existat niciodată o misiune mai periculoasă sau cascadorii mai impresionante decât în acest film, pe care criticii îl consideră cel mai bun din seria Misiune Imposibilă. Odeon Film lansează cel...

25-11-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Darkest minds pe Blu-ray STEEKBOOK, Blu-ray si DVD

De la producătorii serialului Stranger things Odeon Film lansează povestea impresionantă a unor tineri ce dezvoltă în mod misterios noi abilități puternice fiind considerați o amenințare de către Guvern pe Blu-ray STEELBOOK, Blu-ray și DVD, The Darkest minds/Minți primejdioase.

25-11-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Love, Simon pe DVD

De la producătorii filmului The Fault in Our Stars/Sub Aceeași Stea Odeon Film lansează această poveste emoționantă despre maturizare și experiența de a te descoperi și de a te îndrăgosti...

25-11-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Charming pe DVD

De la producătorii Shrek, Odeon Film lansează în format DVD, animația Charming/Prințul fermecător.

25-11-2018 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Rocky / Creed: Recapitularea seriei

Din 23 noiembrie are premiera in cinematografe Creed II - cel mai nou film al seriei Rocky. Motiv cu care, ca propunem o recapitulare a celebrei serii de filme.

21-11-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Propunerea Palestinei la Premiile Oscar ajunge la …

Documentarul Ghost Hunting (2017), premiat la Berlin și propus de Palestina pentru Premiile Oscar, va putea fi văzut la Festivalul Filmului Palestinian (FFP) din România, în prezența regizorului Raed Andoni.

21-11-2018 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald, cine …

Studiourile Warner se întorc cu o nouă aventură din universul Harry Potter (cea mai profitabilă franciză din portofoliu), din acest weekend la cinema.

18-11-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Wajib, in premiera in Romania la deschiderea prime…

Drama multipremiată Wajib – Invitație la nuntă (2017), regizată de Annemarie Jacir, va putea fi văzută în premieră în România la deschiderea primei ediții a Festivalului Filmului Palestinian (FFP). 

18-11-2018 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Franco Nero vine la Bucuresti pentru intalnirea ju…

În perioada 22 - 25 noiembrie, Asociația CulturALL în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB pregătește la București prima ediție a Bucharest Best Comedy Film Festival, ce va avea loc...

13-11-2018 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Ne-a parasit Legendarul STAN LEE, parintele super-…

Ziua cea mai neagră a fanilor Marvel, a benzilor desenate și a filmelor cu super-eroi a sosit: ne-a părăsit STAN LEE.

12-11-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil, Emanuel Lazarescu

Overlord: Al doilea razboi mondial cu zombie

Overlord este unul din cele mai bune filme horror ale acestui an. Caracterul criminal al Holocaustului şi cruzimea trupelor SS îşi găsesc corespondentul în caracterul inuman al zombilor. Din 9...

10-11-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

The Girl in the Spider's Web: Justitiara hacker Li…

Hackerul de geniu Lisbeth Salander, justiţiara din populara trilogie Millennium a lui Stieg Larsson revine pe marile ecrane din 9 noiembrie, în The Girl in the Spider's Web / Prizonieră...

10-11-2018 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Incepe Saptamana Filmului Maghiar 2018!

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București organizează în perioada 11-18 noiembrie 2018 Săptămâna Filmului Maghiar, gala filmelor maghiare în București.

09-11-2018 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Cele mai bune filme pentru copii la editia anivers…

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea va avea loc la București, în perioada 8-13 noiembrie.

08-11-2018 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Benzi desenate

Romanul grafic Watchmen, disponibil in Romania la Editura Art

In colectia Grafic (Editura Art) a fost lansat volumul de banda desenata Watchmen. ...