
Filmul românesc ocupă un loc important în cadrul ESTE FILM Festival, iar ediția de anul acesta nu face excepție.

Trăim vremuri tulburi. La doar câteva sute de kilometri de granița României, un conflict armat e în plină desfășurare.

Scurt metrajul Potemkiniștii, scris și regizat de Radu Jude, va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pe 25 mai 2022, în prezența echipei.

Cinci filme de la Cannes, printre care si Final Cut, filmul care deschide cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, vor fi distribuit în România de Independența Film.

Joi 12 mai 2022 a avut loc la Cineplexx Băneasa Premiera de Gală a filmului Dosarul 631 regizat de Marius Th. Barna.

Șase dintre cele mai apreciate scurt metraje recente ale cineastului Radu Jude vor fi lansate pe 1 iulie pe marile ecrane din România sub titlul Almanah Cinema. Șase filme scurte.

European Film Promotion (EFP) a anunțat oficial care sunt filmele europene participante în cadrul ediției din 2022 a Europe! Voices of Women in Film.
...

Scenariștii și producătorii români care au un proiect de serial sau mini-serie în dezvoltare sunt așteptați să își înscrie proiectele în programul Drama Room, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022).
...

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitoare la programul lor din rețeaua Cineplexx.

A 6-a ediție ESTE FILM Festival va fi deschisă de un film românesc, Imaculat, în avanpremieră la Sibiu.

La mai bine de 13 ani de la premiera filmului Avatar, James Cameron revine cu al doilea film din serie.

Vincent Vermignon (Chronicles of the Sun, Cut, Luther) și Tim Guinee (Inventing Anna, Homeland, Elementary) fac parte din excepționala distribuție a seriei The Staircase, care a debutat în 6 mai pe HBO Max.
...

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală...

Paramount Pictures a lansat videoclipul oficial al piesei de pe coloana sonora a filmului Top Gun: Meverick.

Devenit faimos în întreaga lume la finalul anilor ’90 ca membru fondator al grupului Buena Vista Social Club, Eliades Ochoa este „unul dintre cei mai buni chitariști ai generației sale” (The Guardian), o figură emblematică a muzicii latino-americane...

Doctor Strange in the Multiverse of Madness / Doctor Strange în Multiversul Nebuniei ni-l readuce pe regizorul Sam Raimi la filmele cu super eroi.

ESTE FILM Festival revine în forță la Sibiu cu cinci zile de festival în trei locații, o competiție și un trofeu gata să fie câștigate și peste treizeci de proiecții.

Seria CinePolitica Nights revine, în perioada 10-12 mai, la Cinema Muzeul Țăranului, cu șapte proiecții de documentare și lungmetraje de ficțiune, majoritatea în premieră națională.

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitoare la programul lor din rețeaua Cineplexx.

UNATC Press, editura Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, organizează la finalul săptămânii viitoare un eveniment inedit.

Iata premierele din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitoare la programul lor din rețeaua Cineplexx. In plus o veste buna: s-au pus deja in vanzare biletele la Jurassic World: Dominion.
...

Scurt metrajul Potemkiniștii regizat de Radu Jude va avea premiera mondială luna viitoare în cadrul celei de-a 75-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (17-28 mai 2022).
...

Actrița Maria Dinulescu a reușit să se remarce într-un nou domeniu important: industria de real estate din Dubai.

Încă din 2019, Festivalul Internațional de Film Transilvania aplică o strategie de sustenabilitate integrată la nivel de conținut, echipă, consum de resurse sau parteneriate.

Sore și Grațiano, Oase și Andreea și Jean Gavril și Ana vor dansa live în finala primului sezon Dancing on Ice – Vis în doi.
...