De Ziua Internațională a Copilului, Guvernul Copiilor 3D va fi lansat în premieră națională.

Proiectul reunește 100 de copii români care au fost invitați să își imagineze cum ar arăta țara noastră în următorii 100 de ani, dacă ar fi chiar ei parte dintr-un Guvern al viitorului. Filmul va putea fi urmărit în cinematografele 3D și 2D din întreaga țară. 

În contextul în care țara noastră a sărbătorit centenarul, copiii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani au încercat să descrie România următorilor 100 de ani, cu toate dimensiunile ei: educaționale, economice, arhitecturale, sociale, tehnologice, civice, spirituale, constituționale, ori societale. Cum percep copiii problemele lumii de astăzi? Cum ar imagina ei alternative sau soluții? Cum ar putea fi arhivate, ascultate și, poate, implementate opiniile lor la nivelul societății?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pentru care găsim un răspuns în cadrul documentarului. Potrivit copiilor, unele dintre cele mai mari defecte ale societăților de astăzi sunt poluarea, defrișarea pădurilor, depresia, războaiele, dar și obsesia adulților de a face bani. Protagoniștii vin cu soluții urgente, dar și cu viziuni creative care ar putea fi o reală sursă de inspirație pentru decidenții și adulții din zilele noastre. 

Tehnica de filmare stereoscopică - un element de pionierat național 

Guvernul Copiilor 3D este un proiect unic în România, atât ca experiment de imaginație civică, cât și ca abordare cinematografică inovatoare, devenind primul documentar stereoscopic românesc.

Această tehnologie este una aparte, întrucât s-a folosit pentru prima dată în lume rig-ul Alpha 3D Rig pentru un lung-metraj dezvoltat de către stereographerul și directorul de imagine 3D Zsolt Magyari: “Alpha 3D Rig este un rig foarte compact, precis și egonomic care face posibiă și filmarea din mână în 3D, fiind   echipat cu oglindă semitransparentă unică în lume, care a fost creată de către Stereographer din Budapesta în colaborare cu cercetătorii Institutului Central de Fizică a Academiei Maghiare de Știintă."

Echipamentul tehnologic complementar rig-ului a fost facilitat de către CINETic, centrul de cercetare al UNATC axat pe noi tehnologii. La nivel global, Guvernul copiilor 3D se alătură unor documentare 3D precum Pina (Wim Wenders, 2011) sau Cathedrals of Culture (Wim Wenders, Robert Redford & co).

“Am folosit tehnica de filmare 3D în premieră în țara noastră pentru a surprinde portretul fiecărui copil cât mai expresiv cu putință. Primul moment care ne-a inspirat să gândim filmul 3D a fost o vizită la un muzeu din Washington DC, în care majoritatea statuilor expuse portretizau adulții vizionari din istoria umanității. Atunci ne-am întrebat - de ce nu am recunoaște, oare, și meritul unui copil vizionar? Tehnologia 3D se folosește, de cele mai multe ori, în filme de acțiune, însă provocarea pentru noi a fost să o folosim în așa fel încât să  redea umanul, cât mai autentic.”, a declarat regizoarea Ioana Mischie.

Despre primul documentar 3D românesc:

Guvernul Copiilor 3D face parte dintr-un univers transmedia inedit (film 3D, website participativ, VR), gândit pe termen lung. Filmul se adresează nu doar copiilor și adulților, ci și instituțiilor educaționale și civice din România:

Guvernul Copiilor este mult mai mult decât un proiect cinematografic inovator, este un demers educațional, social, civic, filosofic, vizionar. Cred că este vital să încurajăm copiii să își construiască lumea în care vor locui. Când eram copil, mi-am imaginat guvernul ca un spațiu liber în care oameni de toate vârstele, genurile și profesiile își pot exprima o opinie și se pot ajuta reciproc pentru a o pune în practică. 

În timp, am conștientizat că societatea are cu totul alte configurații, care ne pot aliena. Copiii nu au drept de vot în societatea de astăzi, însă dacă viziunea lor ar fi ascultată și luată în serios măcar uneori, ar putea avea un impact constructiv în comunitatea din care fac parte și în societate, pe termen scurt, mediu și lung”, a adăugat Ioana Mischie, regizor.

Producția valorifică din plin umorul vizual și sonor și se axează pe o formă de joie-de-vivre molipsitoare, însă și pe viziuni care ne pot pune serios pe gânduri. Abordarea vizuală a filmului, axată pe cromatici-statement, a fost personalizată în funcție de preferințele copiilor - fiecare fundal cromatic reprezentând o culoare preferată de protagonist. Totodată, o parte dintre elementele vizuale au fost alcătuite în colaborare cu protagoniștii, ori folosind obiecte aduse de ei.

Despre realizarea documentarului 3D Guvernul copiilor

Government of Children / Guvernul Copiilor este unul dintre cele mai ambițioase filme independente, parte dintr-o franciză transmedia. Conceptul a fost inițiat de Ioana Mischie în cadrul bursei Fulbright oferită de University of Southern California - School of Cinematic Arts în Los Angeles, California și dezvoltat ca proiect doctoral în România, în colaborare cu UNATC-CINETic, avându-i ca producători pe Studioset și Storyscapes. Proiectul a fost evaluat de publicații de prestigiu precum The Hollywood Reporter drept o formă de pionierat transmedia.

Proiectul este relevant nu doar la nivel național, ci și la nivel global. Pe termen lung, proiectul poate fi extins atât temporal (urmărind copiii an de an și modul în care fiecare abordare a lor evoluează în timp), cât și spațial (extinzând proiectul în numeroase alte țări pentru a compara viziunile copiilor în funcție de contextul din care provin) sau tehnologic (utilizând platforme tehnologice multiple pentru a reda aceste viziuni într-o manieră interactivă). 

Echipa proiectului Guvernul Copiilor 3D

Copiii protagoniști provin predominant din București și din împrejurimile Capitalei, urmând ca pentru segmentele viitoare ale proiectului să poată participa copii din întreaga țară. Echipa proiectului reunește tineri cineaști multi-premiați. Ioana Mischie este scenaristă și regizoare de origine română, a semnat până în prezent filme, webseries, proiecte transmedia și proiecte VR selectate la peste 70 de festivaluri din întreaga lume.

Filmul îi aduce împreună pe directorul de imagine 3D - Zsolt Magyari, directorul de imagine 2D Radu Voinea, set design-ul și costume design-ul sunt semnate de Retro Future (Anca Miron, Sonia Constantinescu), sound design-ul și muzica au fost realizate de Cristi Vieriu, în timp ce sound mix-ul și muzica intro de Mihai Gheorghiu, montajul a fost realizat de Mălin Stana și Delia Oniga, DIT-ul a fost facilitat de Alexandru Platon.

Producția filmului a fost asigurată Studioset, unul dintre cele mai mari studio-uri de producție și post-producție din București, axat pe branded content/film/VR și de Storyscapes - o asociație axată pe crearea de universuri transmedia.

Filmul este produs de Sorin Baican și Dan Mateescu (producători naționali), cu aportul Ioanei Țurcan (producător creativ) și al Ioana Mischie (producător transmedia global), iar coordonarea de distribuție este realizată de Ana Maria Pîrvan.

Proiectul a fost realizat cu sprijin tehnologic UNATC-CINETic. Printre parteneri se numără asociații precum Outer și școli bucureștene. Distribuția este realizată de Studioset și Cinema Infinit, cu sprijin oferit din partea Centrului Național al Cinematografiei și Uniunea Cineaștilor din România. 

Distribuitorul va organiza o caravană naţională de promovare a Government of Children, cu participarea realizatorilor și o serie de dezbateri pe tema imaginației civice în România. Filmul va fi difuzat 3D și 2D în orașe precum: București, Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Ploiești, Brașov, Arad, Bistrița, Botoșani, Gura Humorului, Reșița, Oravița, Petroșani. Pentru spectatorii filmului din primul week-end (31 mai - 2 iunie) vor exista numeroase concursuri, tombole și bonusuri inedite. 

Urmărește parcursul proiectului Guvernul Copiilor 3D

Cei care îndrăgesc proiectul îl pot urmări pe Facebook, Instagram sau pe Website-ul interactiv. Totodată, copiii din întreaga țară pot participa pe platforma web a proiectului și pot contribui în timp real cu viziunile lor. 


Din aceeasi categorie...

SAF: din 5 iulie in cinematografe

Filmul SAF, al doilea lung metraj al regizorului Ali Vatansever, coproducție Turcia / Germania / România, va rula în cinematografele din țara noastră din 5 iulie 2019. ...

A inceput Festivalul Filmului European 2019!

Festivalul Filmului European a fost deschis, marți seara, la Teatrul Național „I.L. Caragiale“ din București, în prezența a numeroase personalități ale vieții culturale românești, înalți funcționari europeni, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, ...

Incasarile filmelor din MCU (Marvel Cinematic Universe)

Pe 26 aprilie 2019 s-a lansat Avengers: Endgame / Răzbunătorii: Sfârşitul jocului - cel de-al 22-lea film cu supereroi din seria MCU (Marvel Cinematic Universe / Universul Cinematografic Marvel).  ...

Burning: La cinema din 17 mai

Thriller-ul psihologic coreean Burning / In flacari, în regia lui Lee Chang-Dong se lansează în România din 17 mai.

Micile Vedete ne prezinta povestea lui Mos Craciun... dupa Craciun

Micile Vedete pornesc într-o nouă aventură în lumea fantastică a filmului pentru copii și vă prezintă povestea lui Moș Crăciun... după Crăciun.

Premiile UCIN 2019: Nominalizarile

Uniunea Cineaștilor din România a anunțat nominalizările celei de-a 47-a ediții a Galei Premiilor UCIN, unul dintre evenimentele marcante ale anului, care va reuni peste 500 de invitați de renume – personalități, vedete și oameni de cultură, cinema ș...

Celebrul scriitor norvegian Jo Nesbo vine in Romania!

Celebrul scriitor norvegian Jo Nesbø se va afla în România la începutul lunii mai. Autorul seriei crime Harry Hole se va întâlni cu publicul din București marți, 7 mai, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. ...

Paul Wesley din The Vampire Diaries vine la East European Comic Con 2019

Paul Wesley, cunoscut pentru rolul lui Stefan Salvatore din serialul care a atins un succes global, The Vampire Diaries, va participa la cea de-a șaptea ediție East European Comic Con. ...

Carice von Houten, Melissandre din Game of Thrones vine la East European Comic Con 2019

Carice von Houten, nimeni alta decât Melissandre, un personaj-cheie din fenomenul Game of Thrones, va participa la cea de-a șaptea ediție a East European Comic Con, care va avea loc în perioada 24-26 mai la Romexpo. ...

Shazam! este lider de box office in Romania pentru al doilea weekend consecutiv

Cel mai nou supererou din universul DC Comics, Shazam! s-a poziţionat din nou în fruntea box office-ului românesc pentru al doilea weekend. Shazam! a avut încasări în valoare de 624.673 lei, generaţi de cei 26.650 spectatori, care au ales să vizione...

Incepe American Independent Film Festival 2019

A treia ediție a American Independent Film Festival începe vineri 12 aprilie la Cinema PRO cu Gala de deschiderea a festivalului, urmată de proiecția în premieră, de la ora 20:00 a filmului The Sisters Brothers, în prezența regizorului Jacques Audiar...

Filme romanesti si cineasti invitati la Este Film Festival 2019

An de an, suntem mândri și ne bucură participarea realizatorilor din domeniul cinematografic la ESTE FILM Festival.

Jacques Audiard prezent la premiera romaneasca cu The Sisters Brothers, in deschiderea AIFF 2019

Cea de-a 3-a ediție a American Independent Film Festival și-a anunțat astăzi programul complet.

Under The Silver Lake, McQueen si Wildlife - in premiera la American Independent Film Festival 2019

American Independent Film Festival anunță titluri noi din programul ediției a treia.

Dumbo - Invata sa crezi in imposibil

Din 29 martie poate fi vizionat la cinema noua adaptare live action a celor de la Disney, Dumbo, urechilă zburător.

Game Night - Un joc cu intorsaturi

Pro Video a lansat pe 20 iunie 2018 pe Blu-ray și DVD comedia neagră Game Night / Jocul de-a dectivii. ...

Este Film Festival: Cele mai bune productii europene, in premiera la Sibiu

ESTE FILM Festival aduce la fiecare ediție cele mai apreciate și premiate filme europene.

Transylvania Comic Con: Fenomenul Comic Con se extinde in Romania

East European Comic Con, cel mai amplu eveniment de acest gen din centrul și estul Europei se extinde anul acesta pentru prima dată cu o ediție în afara Capitalei.

Manu Bennett din Hobbit si Spartacus revine la East European Comic Con

Manu Bennett, cunoscut pentru rolul lui Crixus din serialul de succes Spartacus, a avut parte de un timp minunat in Romania cand a venit prima data la East European Comic Con, astfel incat a ales sa se intoarca in tara noastra si la editia din 2019. ...

Ne-a parasit criticul si istoricul de film Tudor Caranfil...

Criticul si istoricul de film Tudor Caranfil s-a stins din viata in cursul acestei zile la 87 ani, lansand lumea cinematografica din Romania mai saraca...

The Old Man and the Gun - Ultimul film al lui Robert Redford - in premiera la AIFF 2019

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival.

Captain Marvel: Carol Denvers si nostalgia anilor '90

Din 8 martie (de Ziua Femeii) veți putea urmări la cinema al 21-lea film MCU, Captain Marvel.

Adam Brown din The Hobbit si Pirates of the Caribbean vine la EECC 2018

Cea de-a șaptea ediție a celui mai așteptat eveniment dedicat pasionaților de filme, seriale, jocuri video, cosplay, East European Comic Con, va avea loc în perioada 24-26 mai la Romexpo.

Smallfoot: Legenda lui Bigfoot cu susul in jos

Din 1 martie puteți achiziționa de pe www.provideo.ro animația Smallfoot / Aventurile lui Smallfoot în format Blu-ray 3D, Blu-ray și DVD. ...

Sa nu ucizi: Din 1 martie la cinema

Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution anunță premiera în cinematografe a filmului Sa nu ucizi - semnat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru.

Evenimente

Retrospectiva Vivi Dragan Vasile si Cristian Niculescu la BIFF 2019

Directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile și scenograful Cristian Niculescu, doi dintre cei mai importanți oameni din cinematografia română, ...

Noutati Home Entertainment

Batman vs Teenage Mutant Ninja Turtules pe DVD

Pro Video lansează pe DVD animația care-i are pe Batman și broscuțele ninja în același film animat Batman vs Teenage mutant ninja tutules / ...

Ultimele Stiri

Ordinea in care sa va uitati la serialele Marvel/N…

Pe 14 iunie 2019 s-a lansat pe Netflix ultimul sezon (sezonul 3) din serialul cu supereroi Jessica Jones.

18-06-2019 | TV & Online | Avramescu Alexandru Virgil

SAF: din 5 iulie in cinematografe

Filmul SAF, al doilea lung metraj al regizorului Ali Vatansever, coproducție Turcia / Germania / România, va rula în cinematografele din țara noastră din 5 iulie 2019.

16-06-2019 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

A inceput Festivalul Filmului European 2019!

Festivalul Filmului European a fost deschis, marți seara, la Teatrul Național „I.L. Caragiale“ din București, în prezența a numeroase personalități ale vieții culturale românești, înalți funcționari europeni, reprezentanți ai misiunilor...

12-06-2019 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Incasarile filmelor din MCU (Marvel Cinematic Univ…

Pe 26 aprilie 2019 s-a lansat Avengers: Endgame / Răzbunătorii: Sfârşitul jocului - cel de-al 22-lea film cu supereroi din seria MCU (Marvel Cinematic Universe / Universul Cinematografic Marvel). 

11-06-2019 | CineStuff | Cinefan.ro

Batman vs Teenage Mutant Ninja Turtules pe DVD

Pro Video lansează pe DVD animația care-i are pe Batman și broscuțele ninja în același film animat Batman vs Teenage mutant ninja tutules / Batman vs țestoasele ninja.

04-06-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Mary Queen of Scots pe Blu-ray și DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray şi DVD filmul biografic Mary Queen of Scots / Mary regina Scoției.

04-06-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Retrospectiva Vivi Dragan Vasile si Cristian Nicul…

Directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile și scenograful Cristian Niculescu, doi dintre cei mai importanți oameni din cinematografia română, vor avea parte de un focus cu trei filme la care...

03-06-2019 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Rabbit School pe DVD

Empire Film lansează în format DVD animația, Rabbit school / Școala iepurașilor.

31-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Ozzy: Fast and furry pe DVD

Empire Film lansează în format DVD animația, Ozzy: Fast and furry / Ozzy: Marea evadare.

31-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The Gruffalo pe DVD

Empire Film lansează în format DVD animația, The Grufallo / Grufallo și prietenii lui. Patru povești drăguțe în același film.

31-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Anchors up pe DVD

Empire Film lansează în format DVD animația, Anchors up / Sus ancora.

31-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The Karate kid pe 4K UHD fara subtitrare in romana

Empire Film lansează în format 4k UHD ediția aniversară de 35 de ani, The Karate kid, fără subtitrare în română, dar cu dublaj și subtitrare în maghiară.

31-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The Possession of Hannah Grace pe Blu-ray si DVD

Empire Film lansează în format Blu-ray și DVD horror-ul, The possession of Hannah Grace / Diavolul în carne și oase.

30-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

A dog's way home pe Blu-ray si DVD

Empire Film lansează în format Blu-ray și DVD un film bazat Bazat pe îndrăgitul bestseller A Dog’s Purpose, A dog's way home / Drumul unui câine către casă.

30-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

White boy Rick pe Blu-ray si DVD

Empire Film lansează în format Blu-ray și DVD ecranizarea inspirată din fapte reale, White boy Rick / Rick.

30-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Holmes and Watson pe Blu-ray si DVD

Empire Film lansează în format Blu-ray și DVD povestea super-detectivului Sherlock Holmes și a asistentului său, dr. Watson, inspirată de romanul best-seller al lui Sir Arthur Conan Doyle, Holmes and Watson / Holmes și Watson.

30-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Premiile UCIN 2019: Castigatorii

Cea de-a 47-a ediție a Galei Premiilor UCIN și-a desemnat căștigătorii în cadrul celei mai longevive și mai importante gale din lumea filmului care a avut loc pe 27 mai...

28-05-2019 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

How to Train Your Dragon 3 pe Blu-ray 3D, 4K UHD, …

Pro Video lansează pe Blu-ray 3D, 4K UHD, Blu-ray şi DVD cea mai aşteptată animaţie a anului How to Train Your Dragon 3 / Cum să-ţi dresezi dragonul 3.

25-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Godzilla pe 4K UHD

Empire Film lansează în format 4K UHD primul film produs de Hollywood care-l are în rol principal pe regele monștrilor, Godzilla.

24-05-2019 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The Dark Crystal: Age of Resistance pe Netflix

Din 30 august 2019 vom putea viziona un nou serial animat pe Netflix, The Dark Crystal: Age of Resistance

22-05-2019 | Eveniment | Avramescu Alexandru Virgil

Benzi desenate

Romanul grafic Watchmen, disponibil in Romania la Editura Art

In colectia Grafic (Editura Art) a fost lansat volumul de banda desenata Watchmen. ...