Din 15 noiembrie veți putea viziona în cinematografe un candidat serios la Oscar: Ford vs Ferrari.

E un film care celebrează un spirit ce ar trebui să ne domine pe toţi, cel al perseverenţei şi al încrâncenării în atingerea unui ţel. Dar înainte de receniza filmului aș vrea să vă spun câte ceva despre Fort GT 40, Carroll Shelby și Ken Miles, „stelele” acestui film.

Ford GT40 este o mașină de curse care a ieșit învingătoare patru ani consecutiv în circuitul de la Le Mans, începând cu anul 1966. Numele provine de la clasa în care a fost încadrata, Grand Touring, iar 40 reprezintă înalțimea automobilului în inci (echivalentul a 1.02 metri). 

În total, între 1964 și 1968, au fost construite 134 de exemplare. Participarea Ford în circuitul de la Les Mans are la bază o bătălie a orgoliilor. Henry Ford al II-lea a vrut să-i demonstreze lui Enzo Ferrari că și mașinile sale sunt „material de curse” (Ferrari înregistrase 6 victorii consecutive la Les Mans) și să-și ia revanșa pentru eșecul suferit în tentativa de a achiziționa producătorul italian în anul precedent (eveniment care este foarte bine reconstruit în film). 

Pentru că cei mai buni ingineri și designeri de mașini de curse puteau fi găsiți la momentul respectiv doar în Marea Britanie, acolo va trimite Ford o echipă de recrutare din care făceau parte Roy Lunn, Ray Geddes și Carroll Shelby (celebrul american, pilot de curse și constructor de mașini). 

Celor trei li se vor alătura John Wyer, fostul racing team manager al Aston Martin și, mai ales, Eric Broadley, fondatorul Lola Cars, cu care Ford semnează un contract pe doi ani și de la care cumpără două prototipuri. 

Primul model Ford GT40 se bazează pe unul dintre prototipurile Lola, ce avea deja un design similar, și este propulsat de un motor V8, cu o capacitate de 4,7 litri și capabil de o viteză maximă de 321,8 km/h. 

În ciuda tuturor eforturilor, GT40 nu va câștiga la Les Mans în 1964, anul în care apare primul model și nici anul următor, când Shelby preia conducerea echipei, deși ia marele premiu la Daytona și argintul la Sebring. 

1966 este momentul de început al dominației Ford la Les Mans, ce va dura patru ani. Participantul din acel an este o versiune modificată, cu un motor de 7 litri și un șasiu tip fagure, din aliminiu, produsă în SUA. 

Pe locul al II-lea va termina cursa tot un GT40, după o serie de momente de tensiune, în care conducerea echipei încearcă să ia cea mai bună decizie în privința învingătorului. La doar câteva secunde distanță de Finish, pilotul de top al Ford, Ken Miles ia o decizie neașteptată... Nu voi mai continua cu ce s-a întamplat în realitate, pentru ca asta ar însemna să vă ruinez finalul filmului....

Și acum despre film...

Regizat de James Mangold, după un scenariu scris de Jez Butterworth, John Henry Butterworth și Jason Keller, Ford vs Ferrari îi are în rolurile principale pe Matt Damon (Caroll Shelby) și Christian Bale (Ken Miles). 

Deși știam adevărata istorie a acestor evenimente am râs și am plâns la acest film. E imposibil să nu îndrăgești aceste personaje. Meritul e doar al actorilor care au reușit să ne transpună în lumea curselor automobilistice din anii ‘60.

Ford în 1963 are parte de cele mai scăzute vânzări. Tot în acel an are loc o negociere de achiziţie eşuată între compania Ford, lider mondial în producţia de maşini, şi Ferrari, creatorul câtorva dintre cele mai celebre bijuterii pe patru roţi ale epocii (Enzo Ferrari a investit toți banii în mașini și acum e falimentar). 

Acest refuz îl determină pe Henry Ford al II-lea să declare război total companiei italiene. 

Confruntarea nu se dă în tabelele cu vânzări, pe care Ford oricum ar fi câştigat-o, ci la cursele de maşini pe care Ferrari le domină incontestabil. 

Aici intră în joc Carroll Shelby (un foarte un formă Matt Damon) care e fost câștigător al cursei de 24 de ore de la Le Mans şi Ken Miles (excepționalul Christian Bale), care primesc bani grei de la Ford pentru a produce, împreună cu echipele lor, o maşină de curse suficient de rapidă pentru a sfârşi dominaţia Ferrari. 

Să vă spun cinstit nici nu mi-am dat seama cum au trecut cele 150 de minute ale filmului. 

De fapt filmul explorează viața unor oameni care fac orice pentru a depăși orice obstacol pe care îl au în faţă. E incredibil cum scenariul abordează două mentalităţi din două perspective diferite. 

Mai întâi avem două perspective asupra modului de a face afaceri, una de masă şi cealaltă concentrată pe excelenţă. 

Mult mai incitant şi captivant în film este conflictul dintre eroi şi o parte a echipei Ford „the suits”, aşa cum peiorativ îi numesc Shelby şi Miles. Este un conflict perpetuu între specialistul în marketing şi creatorul unui produs. 

În distribuție îi veți mai recunoaște pe exceptionalul Remo Girone (Enzo Ferrari) (dacă vă aduceți aminte, el l-a interpretat pe Tano Cariddi - mafiotul care ordonă uciderea lui Corado Cattani în serialul italian La Piovra), Jon Bernthal (Lee Iacocca) vice președinte la Ford Motors, Tracy Letts (Henry Ford II) patronul Ford Motors și Josh Lucas (Leo Beebe) șeful care răspunde de curse (strategie și piloți).

Damon si Bale fac un tur de forță și livrează spectatorilor emoție și suspans (mai ales Bale care ne amintește de un alt rol magnific al său - cel din The Machinist). Sunt tare curios câte nominalizări la Oscar primește acest film, și mai ales câte va câștiga din ele!

Regizorul cameleonic James Mangold reușește și de această dată să ne surprindă, abordând un alt gen cinematografic, dupa succese precum Cop Land (acțiune), Girl, Interrupted (dramă), Identity (thriller), Kate & Leopold (comedie romantică), Walk the Line (biografic), 3:10 to Yuma  (western), Knight and Day (comedie) sau Logan - mult lăudata ecranizare a benzilor desenate de succes Marvel. 

Am senzația că am spus deja prea multe... Dar vă las să urmăriți trailer-ul și să vă faceți o impresie. Dacă adorați cursele de mașini (și nu numai) e un film care trebuie văzut pe marele ecran.

Marea provocare: Le Mans ’66 ajunge in cinematografe din 15 noiembrie, fiind distribuit de Odeon Film.