Filmele din selecția Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea, ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție, au putut fi urmărite la Tulcea, la Teatrul Jean Bart, între 14 și 17 noiembrie.  

Timp de zece ani, KINOdiseea a adus în atenția publicului bucureștean și din mai multe orașe din țară, cele mai noi filme pentru copii, în premieră în Europa de Sud-Est sau România, apreciate de publicul internațional și de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaționale precum Berlin sau Sundance, producții cu tematici educative și sociale  care nu intră în rețeaua de distribuție clasică. 

Anul acesta, KINOdiseea a avut loc pentru a doua oară la Tulcea, cu 6 titluri internaționale aflate în competiția de lung metraje pentru copii între 3 și 14 ani, familie și profesori. Pe lângă proiecțiile de filme, copiii au participat la ateliere de actorie, regie și animație stop-motion, coordonate de Paul Grec

Proiecțiile și atelierele au adunat 1.800 de persoane. 

KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, co-finanțat din bugetul local al Primăriei Municipiului Tulcea, acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Tulcea, în parteneriat cu Teatrul Jean Bart, în parteneriat cu Institutul de cercetări eco-muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea, Esplanada Hotel, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Palatul Copiilor Tulcea.

Parteneri media: Music Channel, Europa FM, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Radio Delta, Adevărul, Ziare.com, Click pentru femei, Catchy, TLnews, eva.ro, acasa.ro, Zile și Nopți, Romania Journal, Iqads, PRwave, Iqool, România Pozitivă, Cinemap, MovieNews, Blog de Cinema, AARC, Cinefan, suntparinte.ro, copilul.ro, clopotel.ro, Feeder, Goingout.

Despre KINOdiseea

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA - European Children's Film Association. În cele 11 ediții precedente, festivalul a avut peste 122.000 de participanți.


Din aceeasi categorie...

Trei filme romanesti participa la cel mai important Festival de Film din Scandinavia

România este una dintre cele 70 de țări care vor participa la Festivalul Internațional de Film de la Göteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, care se va desfășura în perioada 24 ianuarie - 3 februarie. ...

Radu Jude, primul regizor roman cu trei productii la Berlinale 2020

Filmele Tipografic Majuscul și Ieșirea trenurilor din gară, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internațională în secțiunea Forum a Festiv...

Dolittle: O risipa de talent

Din data de 17 ianuarie veți putea urmări la cinema ecranizarea romanului The Voyages of Doctor Dolittle scris de Hugh Lofting.

Bad Boys for Life: We ride together. We die together. Anul incepe cu un film epic!

Din data de 17 ianuarie veți putea urmări la cinema mult așteptata continuare Băieţi răi pe viaţă / Bad Boys for Life.

The Grudge: Fiori pe sira spinarii

Pe data de 3 ianuarie s-a lansat în cinematografe filmul horror The Grudge / Bestemul. 

Star Wars Episode IX: The Rise of Skywalker - Saga ajunge la final

Anul trecut pe 20 decembrie s-a lansat ultimul capitol din saga Războiul Stelelor, Star Wars Episode IX: The Rise of Skywalker / Star Wars - Episodul IX: Ascensiunea lui Skywalker. ...

Louis C.K. - Live in Bucharest la Sala Palatului

La mai puțin de un an după trei spectacole sold out la Cluj-Napoca, Louis C.K. va susține la Sala Palatului, luni, 18 mai, primul său show în București. 

Mizerabilii - din 24 ianuarie la cinema

Filmul-protest al lui Ladj Ly, premiat la Cannes și nominalizat la Oscar, ajunge pe marile ecrane din 24 ianuarie.

Adina Pintilie revine la Berlinale cu noul sau proiect de lung metraj

La doi ani de la câștigarea Ursului de Aur și a Premiului pentru cel mai bun debut cu Touch Me Not la Berlinale 2018, regizoarea Adina Pintilie revine în atenția profesioniștilor de cinema din întreaga lume cu următorul său proiect de lung metraj: ...

Nostalgia Dictaturii va avea premiera pe 26 ianuarie, la Cinema Eforie din Bucuresti

Filmul documentar realizat de Marius Th Barna, după scenariul lui Bogdan Ficeac, va avea premiera pe data de 26 ianuarie 2020, la Cinema Eforie, strada Eforie Nr.2, București, începând cu ora 19:00. Filmul prezintă nostalgia după fostul regim, care...

Balanta, de Lucian Pintilie, revine in cinematografele din Romania, restaurat in format digital 4K

Filmul Balanța (1992), prima producție românească restaurată în format digital 4K de către Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale, va avea premiera de gală pe data de 4 februarie, la ora 20:00, în Sala Mare a Teatrului Național București, în prez...

Productiile Sony Pictures obtin 20 de nominalizari la Premiile Oscar 2020

Luni, 13 ianuarie a.c., la ora 15 a României, s-au anunțat nominalizările pentru cea de-a 92-a ediție a celebrelor Premii ale Academiei Americane de Film. Producțiile distribuite de studiourile Sony Pictures numără nu mai puțin de 20 de nominalizări ...

Tranzit, selectat la Berlinale Co-Production Market

Tranzit, primul lung metraj al regizoarei Ana-Felicia Scutelnicu de după încheierea studiilor, a fost selectat pentru a participa în februarie, anul acesta, la Berlinale Co-Production Market. ...

Animation Worksheep 2020 a dat start inscrierilor

A paisprezecea ediție a Animation Worksheep, singurul atelier intensiv de animație din România, așteaptă o nouă generație de cursanți între 6 – 28 martie 2020, la Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETi...

Ivana cea Groaznica: In competitii la Angers, Trieste si Goteborg

Lung metrajul Ivana cea Groaznică, producție România-Serbia regizată de Ivana Mladenović, a fost inclusă în competițiile festivalurilor de la Angers, Trieste și Göteborg. ...

Atlantics si Those Who Remained in premiera pe marele ecran in Romania, la Oscar Weekend

Oscar Weekend aduce anul acesta șase din cele 10 filme rămase pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria Cel mai bun film într-o limbă străină, care va fi acordat în cadrul celei de-a 92-a ediții a Premiilor Academiei Americane de Film. ...

Frozen II: Aventuri in Padurea Fermecata

Au trecut șase ani de la primul film. Dar iată că așteptarea a luat sfârșit și Frozen II / Regatul de gheață II ajunge în sfârșit în toate cinematografele din întrega lume. ...

Jumanji: The Next Level - Nivelul urmator al distractiei!

Din 6 decembrie veți putea viziona în cinematografe al treilea film din seria Jumanji, intitulat Jumanji: The Next Level / Jumanji: Nivelul următor.

Zavera, de Andrei Gruzsniczki, premiera mondiala in competitia Festivalului International de Film de la Cairo

Lung metrajul Zavera, regizat de Andrei Gruzsniczki, cu Dorian Boguță, Șerban Pavlu și Ioana Flora în distribuție, va avea premiera mondială sâmbătă, 23 noiembrie, în competiția internațională a celei de-a 41-a ediții a Festivalului Internațional de ...

Incepe Festivalul Bucharest Best Comedy Film 2019

5 zile, 10 filme internaționale proiectate în premieră la București, un juriu de excepție, 12 masterclass-uri și 2 workshop-uri cu specialiști în cinematografie și actorie, și voie bună fără limite!

Zilele Filmului German 2019

Cele mai noi producţii germane vin la Bucureşti la cea de-a 14-a ediţie a ZILELOR FILMULUI GERMAN. Organizat de Goethe-Institut, evenimentul va avea loc între 21 şi 27 noiembrie la Bucureşti şi va fi găzduit, pentru al doilea an consecutiv, de Cinema...

GreenTech Film Festival la Cluj-Napoca

GreenTech Film Festival prezintă la Cluj-Napoca o ediţie specială vineri, 22 noiembie, la Centrul de Cultură Urbană – Cinema Dacia, cu sprijinul Primăriei Cluj Napoca.

Ford vs Ferrari: Cursa de 24 de ore de la Le Mans

Din 15 noiembrie veți putea viziona în cinematografe un candidat serios la Oscar: Ford vs Ferrari.

Michael Keaton, Samuel L Jackson si Maggie Q vin in Romania pentru a filma thrillerul The Asset

La începutul anului viitor Michael Keaton (Birdman, Batman, Robocop), Samuel L. Jackson (Jurassic Park, Good Fellas, Pulp Fiction) și Maggie Q (Designated Survivor, Divergent, Mission Impossible 3) vor filma în România pentru The Asset în regia lui M...

Incepe Saptamana Filmului Maghiar la Bucuresti, editia a 13-a

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează Săptămâna Filmului Maghiar (SFM) în perioada 10-18 noiembrie 2019.

Evenimente

A inceput Survivor Romania

Ieri 18 ianuarie, ora 20:00 a început pe Kanal D emisiunea concurs Survivor România. ...

Noutati Home Entertainment

It: Chapter 2 pe 4K UHD, Blu-ray (STEELBOOK si plastic) si DVD

Pro Video lansează pe 4K UHD (STEELBOOK și plastic), Blu-ray și DVD un film care a redefinit genul horror, devenind horror-ul cu cele mai ma...

Ultimele Stiri

Trei filme romanesti participa la cel mai importan…

România este una dintre cele 70 de țări care vor participa la Festivalul Internațional de Film de la Göteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, care se...

20-01-2020 | CineStuff | CineFan.ro

Radu Jude, primul regizor roman cu trei productii …

Filmele Tipografic Majuscul și Ieșirea trenurilor din gară, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera...

20-01-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Dolittle: O risipa de talent

Din data de 17 ianuarie veți putea urmări la cinema ecranizarea romanului The Voyages of Doctor Dolittle scris de Hugh Lofting.

20-01-2020 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

A inceput Survivor Romania

Ieri 18 ianuarie, ora 20:00 a început pe Kanal D emisiunea concurs Survivor România.

19-01-2020 | Eveniment | Avramescu Alexandru Virgil

Bad Boys for Life: We ride together. We die togeth…

Din data de 17 ianuarie veți putea urmări la cinema mult așteptata continuare Băieţi răi pe viaţă / Bad Boys for Life.

18-01-2020 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil, Emanuel Lazarescu

The Grudge: Fiori pe sira spinarii

Pe data de 3 ianuarie s-a lansat în cinematografe filmul horror The Grudge / Bestemul. 

18-01-2020 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Star Wars Episode IX: The Rise of Skywalker - Saga…

Anul trecut pe 20 decembrie s-a lansat ultimul capitol din saga Războiul Stelelor, Star Wars Episode IX: The Rise of Skywalker / Star Wars - Episodul IX: Ascensiunea lui Skywalker.

18-01-2020 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Louis C.K. - Live in Bucharest la Sala Palatului

La mai puțin de un an după trei spectacole sold out la Cluj-Napoca, Louis C.K. va susține la Sala Palatului, luni, 18 mai, primul său show în București. 

17-01-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Mizerabilii - din 24 ianuarie la cinema

Filmul-protest al lui Ladj Ly, premiat la Cannes și nominalizat la Oscar, ajunge pe marile ecrane din 24 ianuarie.

17-01-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Seri de duminica legendare, in ianuarie, la AMC

Elizabeth: Epoca de aur / Elizabeth: The Golden Age (2007) și Alexander / Alexandru (2004) vor rula duminica seară aducând în atenția telespectatorilor spadasini nemuritori, monarhi de legendă, genii militare.

17-01-2020 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

HBO prezinta Avenue 5 - un serial de comedie SF, c…

Primul episod al noii producții HBO, Avenue 5, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie. 

16-01-2020 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Adina Pintilie revine la Berlinale cu noul sau pro…

La doi ani de la câștigarea Ursului de Aur și a Premiului pentru cel mai bun debut cu Touch Me Not la Berlinale 2018, regizoarea Adina Pintilie revine în atenția...

16-01-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Nostalgia Dictaturii va avea premiera pe 26 ianuar…

Filmul documentar realizat de Marius Th Barna, după scenariul lui Bogdan Ficeac, va avea premiera pe data de 26 ianuarie 2020, la Cinema Eforie, strada Eforie Nr.2, București, începând cu...

16-01-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Balanta, de Lucian Pintilie, revine in cinematogra…

Filmul Balanța (1992), prima producție românească restaurată în format digital 4K de către Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale, va avea premiera de gală pe data de 4 februarie...

16-01-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Batalia pentru titlul de Survivor Romania incepe s…

Reality-ul va fi difuzat patru zile consecutiv, de sambata pana marti, de la ora 20:00! Cei 20 de concurenti s-au imbarcat deja in aeronava catre Republica Dominicana.

16-01-2020 | TV & Online | CineFan.ro

Productiile Sony Pictures obtin 20 de nominalizari…

Luni, 13 ianuarie a.c., la ora 15 a României, s-au anunțat nominalizările pentru cea de-a 92-a ediție a celebrelor Premii ale Academiei Americane de Film. Producțiile distribuite de studiourile Sony...

16-01-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Tranzit, selectat la Berlinale Co-Production Marke…

Tranzit, primul lung metraj al regizoarei Ana-Felicia Scutelnicu de după încheierea studiilor, a fost selectat pentru a participa în februarie, anul acesta, la Berlinale Co-Production Market.

16-01-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

The Outpost - sezonul 2: Interviu cu Jake Stormoen…

Serialul de tip fantasy, Avanpostul / The Outpost, revine la DIVA cu al doilea sezon, în premieră în România, luni, 20 ianuarie, de la 21:00.

15-01-2020 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Schimbari in grila Kanal D - Ce productii vom pute…

Kanal D le-a pregatit telespectatorilor surprize uriase, pentru aceasta iarna.

15-01-2020 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Animation Worksheep 2020 a dat start inscrierilor

A paisprezecea ediție a Animation Worksheep, singurul atelier intensiv de animație din România, așteaptă o nouă generație de cursanți între 6 – 28 martie 2020, la Centrul Internațional de Cercetare și Educație...

15-01-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Benzi desenate

Romanul grafic Watchmen, disponibil in Romania la Editura Art

In colectia Grafic (Editura Art) a fost lansat volumul de banda desenata Watchmen. ...