Lung metrajul Ivana cea Groaznică, producție România-Serbia regizată de Ivana Mladenović, a fost inclusă în competițiile festivalurilor de la Angers, Trieste și Göteborg.

La Festival Premiers Plans d’Angers (Franța), care va avea loc între 17 și 26 ianuarie, Ivana cea Groaznică a fost selectat în competiția de lung metraje, la fel și la Trieste Film Festival (Italia), care va avea loc între 17 și 23 ianuarie, iar la Göteborg Film Festival (Suedia), între 24 ianuarie și 3 februarie, în competiția „Ingmar Bergman”. 

Filmul Ivanei Mladenović va fi prezentat la Kustendorf International Film & Music Festival din Serbia, între 13 și 18 ianuarie, și la Tromsø International Film Festival din Norvegia, în aceeași perioadă.

În cinematografele din România, lungmetrajul va avea premiera din 13 martie fiind distribuit de Hi Film Productions.

După ce a fost recompensată cu Premiul special al juriului secţiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno 2019, producţia a câştigat și trofeul Golden Pram pentru cel mai bun lungmetraj la Zagreb Film Festival. Filmul a fost prezentat în mai multe festivaluri internaționale, iar în România a avut avanpremiera la Les Films de Cannes à Bucarest.

Ivana cea Groaznică este al doilea lung metraj al regizoarei. Filmul este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe.

Actriţa sârbă Ivana lucrează şi trăieşte în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, oraşul natal, înconjurată de familie. Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local - festivalul de muzică Podul Prieteniei - şi, deşi nu foarte convinsă, Ivana acceptă. Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la Bucureşti şi pe măsură ce bârfele legate de povestea ei de dragoste cu un bărbat mult mai tânăr se împrăştie în oraş, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase.

Familia şi prietenii sunt invitaţi să aducă pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.

Rolul principal e interpretat de Ivana Mladenović, iar din distribuţie fac parte Luka Gramić, părinţii Ivanei: Gordana Mladenović şi Miodrag Mladenović, fratele Kosta Mladenović, bunica Zivka Sorejević, Andrei Dinescu şi regretata artistă Anca Pop.

Scenariul şi regia sunt semnate de Ivana Mladenović, coscenarist este Adrian Schiop, regia artistică a fost realizată de Ana Szel şi Andrei Rus, imaginea - de Carmen Tofeni, montajul - de Patricia Chelaru şi Cătălin Cristuţiu, costumele - de Iulia Popescu, de scenografie au fost responsabile Radmila Simić, Rada Dronjak şi Gordana Mladenović, de machiaj - Iulia Popescu şi Dejana Petrucić. Producători sunt Ada Solomon şi Ivana Mladenović.

Ivana cea Groaznică este o producţie microFILM România şi Dunav 84 Serbia, în asociere cu Televiziunea Română, nomada.solo, Verde Stop Arena, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Film Centre Serbia. Cu sprijinul financiar al Hollywood Multiplex şi United Romanian Breweries Bereprod.

Facebook: https://www.facebook.com/ivanaceagroaznica/

Trailer:

Secvență 1:

Secvență 2:


Din aceeasi categorie...

Peste 56.000 de oameni s-au bucurat weekendul trecut la Comic Con 2024

Peste 56.000 de oameni s-au bucurat weekendul trecut la Comic Con 2024

În weekendul ce s-a încheiat, a avut loc la Romexpo în București, o nouă ediție Comic Con România.

Challengers o aduce pe Zendaya în turneu pe marile ecrane din 26 aprilie

Challengers o aduce pe Zendaya în turneu pe marile ecrane din 26 aprilie

Totul pentru tenis, performanță și succes! Zendaya revine pe marile ecrane cu un rol ambițios și fără precedent, din 26 aprilie în filmul Challengers.

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2 va putea fi vizionat din 26 aprilie în 22 de orașe din țară

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2 va putea fi vizionat din 26 aprilie în 22 de orașe din țară

Cabinetul de miniștri din Guvernul Copiilor 2 / Government of Children 2 vă dă întâlnire din 26 aprilie în cinematografele din 22 de orașe din țară.

Capodopere ale cinematografiei italiene, în proiecţii speciale la Timişoara

Capodopere ale cinematografiei italiene, în proiecţii speciale la Timişoara

Cinci capodopere ale cinematografiei italiene clasice, realizate de regizori celebri precum Federico Fellini, Vittorio De Sica, Pier Paolo Pasolini, Michelangelo Antonioni şi Roberto Rossellini, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecţii specia...

Piesa Dragoste şi Progres, o comedie spumoasă în regia lui Cătălin Saizescu a avut premiera la Piteşti

Piesa Dragoste şi Progres, o comedie spumoasă în regia lui Cătălin Saizescu a avut premiera la Piteşti

Sâmbătă 13 aprilie la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti a avut loc premiera piesei de teatru Dragoste şi Progres, scrisă de Bogdan Adrian Tomas şi regizată de Cătălin Saizescu - o piesă care face o radiografie amuzantă a cenzurii din p...

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează o nouă ediție a Caravanei Noului Cinema Românesc în Polonia în perioada 17 aprilie – 1 decembrie 2024.

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Premiera documentarului Nasty, despre viața și cariera lui Ilie Năstase, a adus împreună unii dintre cei mai importanți sportivi români din istorie, personalități internaționale, vedete și mii de fani. ...

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera / La Chimera, o incursiune în universul fermecător al cineastei italiene Alice Rohrwacher, pe urmele unui englez îndrăgostit ce explorează tezaure antice și iubiri pierdute, va avea premiera în cinema de vineri, 19 aprilie. ...

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde o au ca invitată pe Regizoarea Ana-Maria Comănescu. ...

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

La cea de-a 4-a ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), Animest continuă parteneriatul cu Animation Festival Network și deschide programul de mentorat dedicat cineastelor din lumea animației către alte două țări. ...

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Vineri 12 aprilie și sâmbătă 13 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti are loc premiera piesei de teatru Dragoste şi Progres regizată de Cătălin Saizescu, o piesa de teatru care face o radiografie a cenzurii din pe...

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024).

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Lungmetrajul Marele jaf al tramvaiului / The Great Tram Robbery semnat de regizorul sârb Slobodan Šijan, producție cu participare românească, are premiera în cinematografele din România pe 12 aprilie 2024. ...

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Guvernul Copiilor 2, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie.

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est, trupa fenomen care a cucerit topurile muzicale de-a lungul timpului, aduce în playlisturile de vară În camera ta.

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania (Muestra de Cine Rumano), în perioada aprilie - decembrie 2024.

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Pe data de 12 aprilie 2024 suntem invitati în Sala Mare a Muzeului de Istorie „Teodor Cincu”, pentru o seară de scurtmetraj documentar.

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde il au ca invitat pe Regizorul și producatorul Claudiu Mitcu. ...

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Aflată la debutul său cu filmul de lungmetraj Kingdom of Judas, Sabina Lisievici va putea fi văzută pe marele ecran, alături de echipa formată din artiști, atât cunoscuți cât și debutanți, începând cu 12 aprilie. ...

Au început înscrierile la Let's Go Digital! 2024

Au început înscrierile la Let's Go Digital! 2024

Adolescenții pasionați de film, fotografie sau editare video sunt așteptați să se înscrie într-unul dintre cele mai longevive programe dedicate lor din țară: Let’s Go Digital! (LGD!) din cadrul Festivalului Internațional de Film...

Un an dificil: umor, prietenie și un strop de nebunie, într-o savuroasă comedie, din 5 aprilie, la cinema

Un an dificil: umor, prietenie și un strop de nebunie, într-o savuroasă comedie, din 5 aprilie, la cinema

Éric Toledano și Olivier Nakache, duoul de regizori francezi care a cucerit publicul în 2011, cu Intouchables, revin pe marile ecrane cu o comedie de actualitate: Un an dificil. ...

Weekend de vis, noul film regizat de Ovidiu Georgescu, din 31 mai în cinematografe

Weekend de vis, noul film regizat de Ovidiu Georgescu, din 31 mai în cinematografe

Weekend de vis, un film plin de umor, în regia lui Ovidiu Georgescu, va putea fi văzut în cinematografele din România, începând din 31 mai.

Proiecții speciale ale filmului Horia - de azi, în cinematografele din marile orașe

Proiecții speciale ale filmului Horia - de azi, în cinematografele din marile orașe

Din 10 aprilie, filmul Horia va rula în cinematografele din toată țara.

Serie de filme online, în aprilie, la Institutul Cervantes: Povești de rezistență. În căutarea unui loc în lume

Serie de filme online, în aprilie, la Institutul Cervantes: Povești de rezistență. În căutarea unui loc în lume

Luna aprilie vine cu o nouă serie de filme online în programul Institutului Cervantes.

Ilie Năstase lansează discul Globe Trotter Lover

Ilie Năstase lansează discul Globe Trotter Lover

În 1987, aflat în plină glorie internațională, tenismenul român Ilie Năstase a primit propunerea de a înregistra două melodii în Franța.