Actrița Maria Dinulescu a reușit să se remarce într-un nou domeniu important: industria de real estate din Dubai.

După numeroase roluri în teatru și film care i-au adus recunoaștere națională și internațională, acum inspiră clienți din întreaga lume să aleagă cele mai bune investiții imobiliare, în funcție de cerințele și resursele lor.

Într-o piață competitivă și în continuă dezvoltare pe care a ajuns să o cunoască foarte bine, în special în timpul pandemiei, Maria știe că poate ajuta și investitorii români, în calitate de consultant, să ia decizii care să le crească veniturile și nivelul de trai, ajutându-i să se dezvolte și să-și finanțeze visele.

Posibilitatea de a primi o rezidență de 10 ani în Emiratele Arabe Unite la achiziția unei proprietăți de peste 500.000 de dolari, indiferent de forma de plată, este una din cele mai atractive modalități prin care țara încearcă să atragă turiști și investitori, deopotrivă. Flexibilitatea Golden Visa și noile construcții în plină dezvoltare, sistemul zero de taxare, lumea cosmopolită alcătuită din peste 207 naționalități, posibilitățile multiple de investiție și stilul de viață sunt plusurile care determină antreprenori din întreaga lume, indiferent de domeniu, să opteze pentru o proprietate în Dubai.

„În pandemie am început cu vânzarea unei case, am continuat cu construcția altor două, apoi am venit în Dubai unde am înțeles că există un potențial fantastic de business și am învățat cum funcționează acest Hollywood al imobiliarelor cu investiții de peste 25 de miliarde de dolari numai în anul 2021. Colaborând cu profesioniști de top din Dubai, am descoperit cât de importantă este, pe lângă mentalitatea de investitor, încrederea care se naște din expertiză și responsabilitate.

Pentru că aici nu este vorba doar de achiziția unei proprietăți și de cunoașterea sistemului pentru a face cea mai buna investiție, ci și de o relație de încredere cu clientul - devii mâna lui dreaptă peste hotare. Având la dispoziție o plajă largă de opțiuni și un plan de plată avantajos, clientul are nevoie de un consultant care știe să asculte, să pună întrebările corecte, să explice sistemul de investiții din Dubai, să ajute clientul să-și formuleze noi întrebări, sa îi clarifice neclaritățile și în mod special să facă dovadă de o foarte mare transparență.

În calitate de consultant profesionist mă ocup de tot traseul investiției: de la alegerea celei mai bune oferte, achiziția, mobilarea și închirierea proprietății, toate acestea fără niciun cost pentru client. În tot acest proces sunt ajutată de o echipă întreagă de manageri, avocați, resurse umane, media care sunt parte din compania la care lucrez plus o întreagă echipă de consultanți din partea dezvoltatorului.”, spune Maria Dinulescu.

Impresionată de felul în care autoritățile și mediul de afaceri caută mereu soluții pentru a oferi cea mai bună calitate de viață și creștere financiară, cunoscuta actriță a ales să se implice în acest domeniu pentru a-și finanța ulterior proiectele artistice.

„Îmi doresc ca pentru scurt metrajul pe care doresc să îl regizez și pentru alte viitoare proiecte pe care doresc să le dezvolt, să am independență creativă și financiară, să pot avea alături cei mai buni oameni, plătiți la adevărata lor valoare.”, completează Maria.

Această experiență, care vine la pachet cu înțelegerea unei culturi diferite și a unei industrii efervescente și competitive, reprezintă pentru ea o decizie extrem de valoroasă: „Informația este cea mai buna investiție. Dacă știi unde și când să investești, profitul este garantat. Ai nevoie de omul potrivit în locul potrivit. Îmi place să fiu consultantul perfect pentru clienții mei".

Maria locuiește în Dubai, dar își petrece sărbătorile de Paște în România.


Din aceeasi categorie...

Peste 56.000 de oameni s-au bucurat weekendul trecut la Comic Con 2024

Peste 56.000 de oameni s-au bucurat weekendul trecut la Comic Con 2024

În weekendul ce s-a încheiat, a avut loc la Romexpo în București, o nouă ediție Comic Con România.

Challengers o aduce pe Zendaya în turneu pe marile ecrane din 26 aprilie

Challengers o aduce pe Zendaya în turneu pe marile ecrane din 26 aprilie

Totul pentru tenis, performanță și succes! Zendaya revine pe marile ecrane cu un rol ambițios și fără precedent, din 26 aprilie în filmul Challengers.

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2 va putea fi vizionat din 26 aprilie în 22 de orașe din țară

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2 va putea fi vizionat din 26 aprilie în 22 de orașe din țară

Cabinetul de miniștri din Guvernul Copiilor 2 / Government of Children 2 vă dă întâlnire din 26 aprilie în cinematografele din 22 de orașe din țară.

Capodopere ale cinematografiei italiene, în proiecţii speciale la Timişoara

Capodopere ale cinematografiei italiene, în proiecţii speciale la Timişoara

Cinci capodopere ale cinematografiei italiene clasice, realizate de regizori celebri precum Federico Fellini, Vittorio De Sica, Pier Paolo Pasolini, Michelangelo Antonioni şi Roberto Rossellini, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecţii specia...

Piesa Dragoste şi Progres, o comedie spumoasă în regia lui Cătălin Saizescu a avut premiera la Piteşti

Piesa Dragoste şi Progres, o comedie spumoasă în regia lui Cătălin Saizescu a avut premiera la Piteşti

Sâmbătă 13 aprilie la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti a avut loc premiera piesei de teatru Dragoste şi Progres, scrisă de Bogdan Adrian Tomas şi regizată de Cătălin Saizescu - o piesă care face o radiografie amuzantă a cenzurii din p...

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează o nouă ediție a Caravanei Noului Cinema Românesc în Polonia în perioada 17 aprilie – 1 decembrie 2024.

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Premiera documentarului Nasty, despre viața și cariera lui Ilie Năstase, a adus împreună unii dintre cei mai importanți sportivi români din istorie, personalități internaționale, vedete și mii de fani. ...

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera / La Chimera, o incursiune în universul fermecător al cineastei italiene Alice Rohrwacher, pe urmele unui englez îndrăgostit ce explorează tezaure antice și iubiri pierdute, va avea premiera în cinema de vineri, 19 aprilie. ...

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde o au ca invitată pe Regizoarea Ana-Maria Comănescu. ...

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

La cea de-a 4-a ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), Animest continuă parteneriatul cu Animation Festival Network și deschide programul de mentorat dedicat cineastelor din lumea animației către alte două țări. ...

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Vineri 12 aprilie și sâmbătă 13 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti are loc premiera piesei de teatru Dragoste şi Progres regizată de Cătălin Saizescu, o piesa de teatru care face o radiografie a cenzurii din pe...

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024).

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Lungmetrajul Marele jaf al tramvaiului / The Great Tram Robbery semnat de regizorul sârb Slobodan Šijan, producție cu participare românească, are premiera în cinematografele din România pe 12 aprilie 2024. ...

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Guvernul Copiilor 2, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie.

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est, trupa fenomen care a cucerit topurile muzicale de-a lungul timpului, aduce în playlisturile de vară În camera ta.

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania (Muestra de Cine Rumano), în perioada aprilie - decembrie 2024.

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Pe data de 12 aprilie 2024 suntem invitati în Sala Mare a Muzeului de Istorie „Teodor Cincu”, pentru o seară de scurtmetraj documentar.

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde il au ca invitat pe Regizorul și producatorul Claudiu Mitcu. ...

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Aflată la debutul său cu filmul de lungmetraj Kingdom of Judas, Sabina Lisievici va putea fi văzută pe marele ecran, alături de echipa formată din artiști, atât cunoscuți cât și debutanți, începând cu 12 aprilie. ...

Au început înscrierile la Let's Go Digital! 2024

Au început înscrierile la Let's Go Digital! 2024

Adolescenții pasionați de film, fotografie sau editare video sunt așteptați să se înscrie într-unul dintre cele mai longevive programe dedicate lor din țară: Let’s Go Digital! (LGD!) din cadrul Festivalului Internațional de Film...

Un an dificil: umor, prietenie și un strop de nebunie, într-o savuroasă comedie, din 5 aprilie, la cinema

Un an dificil: umor, prietenie și un strop de nebunie, într-o savuroasă comedie, din 5 aprilie, la cinema

Éric Toledano și Olivier Nakache, duoul de regizori francezi care a cucerit publicul în 2011, cu Intouchables, revin pe marile ecrane cu o comedie de actualitate: Un an dificil. ...

Weekend de vis, noul film regizat de Ovidiu Georgescu, din 31 mai în cinematografe

Weekend de vis, noul film regizat de Ovidiu Georgescu, din 31 mai în cinematografe

Weekend de vis, un film plin de umor, în regia lui Ovidiu Georgescu, va putea fi văzut în cinematografele din România, începând din 31 mai.

Proiecții speciale ale filmului Horia - de azi, în cinematografele din marile orașe

Proiecții speciale ale filmului Horia - de azi, în cinematografele din marile orașe

Din 10 aprilie, filmul Horia va rula în cinematografele din toată țara.

Serie de filme online, în aprilie, la Institutul Cervantes: Povești de rezistență. În căutarea unui loc în lume

Serie de filme online, în aprilie, la Institutul Cervantes: Povești de rezistență. În căutarea unui loc în lume

Luna aprilie vine cu o nouă serie de filme online în programul Institutului Cervantes.

Ilie Năstase lansează discul Globe Trotter Lover

Ilie Năstase lansează discul Globe Trotter Lover

În 1987, aflat în plină glorie internațională, tenismenul român Ilie Năstase a primit propunerea de a înregistra două melodii în Franța.