Joi 12 mai 2022 a avut loc la Cineplexx Băneasa Premiera de Gală a filmului Dosarul 631 regizat de Marius Th. Barna.

O poveste antrenantă și complicată ce are la bază întâmplări reale, Dosarul 631 este un film românesc inspirat dintr-un fapt real. Producția, filmată în plină pandemie, în toamna lui 2020, prezintă investigația jurnalistică a unui reporter de televiziune, Dinu (Iosif Paștina) pe marginea existenței în țara noastră a presupuselor ”închisori zburătoare” americane.

Printr-un concurs de împrejurări, urmărind un misterios Dosar 631, Dinu descoperă o scurgere de informații dintr-o baza NATO din România. Evenimentul de presă agită, provocă, tentează diferite medii de presă, politicieni de vârf, servicii, atât interne, cât și externe, provocând drame atât hilare, cât și absurde.

Demersul jurnalistic al reporterului ”recent” devenit  de investigații, este o probă dură, deloc facilă, pentru a-și păstra demnitatea profesională, dar și caracterul, pentru Iosif Paștina, interpretul lui Dinu, rolul este o reală provocare.

"M-am simțit norocos să pot participa la aceste filmări, având în vedere situația pandemică de la finalul anului 2020, când virusul circula foarte mult. În plus, a fost o bucurie să pot juca alături de numeroși actori, atât consacrați, cât și din generațiile mai tinere. Trebuie să recunosc ca Dinu a fost un personaj greu de interpretat. Fiind obișnuit de la Moromeții 2 cu rolul lui Niculae, unde aveam o partitură foarte clară și un punct de sprijin de unde să pornesc, aici a fost exact opusul. A trebuit să construiesc personajul pornind de la mine, lucru care a solicitat repetiții înainte de filmări."

Diana Sar debuteză pe marele ecran cu rolul Valentina. “M-am simțit foarte bine la filmări și a fost o plăcere să lucrez cu domnul Marius Th. Barna, mi-a plăcut că am discutat mult pe text și am putut aprofunda personajul. Iosif a fost un partener extraordinar care m-a ajutat mult în secvențele dificile, cum ar fi cea din dormitor sau cea în care a trebuit să conduc. Chiar dacă știam că sunt un șofer bun, fiind prima oară când conduceam la o filmare, am avut emoții destul de mari, aproape la fel de mari că la secvența de amor."
 
Bogdan Ficeac, scenaristul filmului Dosarul 631, a declarat la avanpremiera de aseară de la Cineplex Băneasa că s-a bucurat să scrie un scenariu inspirat de realitate. “Ideea filmului a apărut acum mai bine de un deceniu, într-o discuție cu regizorul și prietenul meu Marius Barna. Trecând în revistă mai multe posibile genuri și subiecte de film, el mi-a zis că i-ar plăcea să facă un thriller cu spioni, operațiuni secrete internaționale, servicii de informații. Un film pornind, spre exemplu, de la controversa cu “închisorile zburătoare” ale CIA, caz vechi, dar care apare la lumină periodic și încinge spiritele în societatea românească, sau, mă rog, în acele straturi ale societății care au tangență cu subiectul. Pentru mine, ca fost ziarist, era clar că personajul principal ar trebuie să fie un ziarist, sau un grup de ziariști. Am scris mai multe versiuni ale scenariului, dar nu erau ce trebuie, așa că l-am lăsat la dospit, sau, mai degrabă, l-am abandonat. În 2018, mă sună un fost coleg de la România liberă și-mi spune că a câștigat la CEDO procesul privind arestarea lui abuzivă din 2006, în cazul ”CD-ului Afganistan”, caz care a produs un adevărat cutremur la vremea respectivă în MApN și în serviciile secrete. Am înțeles atunci că putea fi punctul de pornire pe care l-am tot căutat fără succes pentru scenariul meu.”

Pentru regizorul filmului, Marius Th. Barna, filmările au fost o adevărată provocare, de la secvențele trase în plină pandemie până la scenele de sex dintre Valentina (Diana Sar) și Dinu (Iosif Paștină), dar și dintre Sorin Popa (Marius Florea Vizante) și Gina (Diana Cavallioti).

„Filmul este inspirat dintr-un fapt real, dar este ficțiune. Este, însă, extrem de actual.  Distribuția a fost o miza incitantă. Sorin Popa, patronul televiziuni, care îi da 'job'-ul cu închisorile americane lui Dinu, pare a fi un Danny de Vito autohton. Marius Vizante, a fost extrem de vivace și  creativ. Am filmat în plină pandemie de COVID 19 și asta a făcut ca totul să fie muult mai dificil, însă experiența Paradox Film din producțiile anterioare, dar și disponibilitatea tuturor membrilor echipei de filmare au fost de un imens ajutor. Au fost momente tensionate: am umblat mult să găsim un subsol, pe care l-am găsit la Ana Aslan, am filmat în redacția România TV noaptea.”

Dosarul 631 ii are in distribuție pe: Mircea Rusu, Dorel Vișan, Doru Ana, Maria Obretin, Diana Cavalioti, Ovidiu Nicolescu, Radu Botar, Andras Demeter, Constantin Tache Florescu, Gheorghe Visu, Iosif Paștina, Marius Florea Vizante, Diana Sar.

În prezența a sute de invitați, Dosarul 631 a avut premiera de gală la Cineplex Băneasa.

Din 13 mai filmul este distribuit în 40 de cinematografe din întreaga țară, în  25 de orașe și în 29 de mall-uri.

Imagini de la eveniment puteți găsi pe pagina noastra de Facebook.

Iar pe pagina noastră de Tik Tok (https://www.tiktok.com/@cinefan.ro) veti gasi cateva imagini exclusive precum si materiale video cu Diana Sar (disponibil de azi) si Marius Florea Vizante (disponibil de maine).

 


Din aceeasi categorie...

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 24 iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitoare la programul lor din rețeaua Cineplexx.

Lansari Valerian Sava si Emanuel Parvu la TIFF 2022

Festivalul Internațional de Film Transilvania și Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea cărților apărute în Colecția TIFF Cinefil:

Proiectie de film si picnic comunitar pe Insula Lacul Morii

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe Insula de pe Lacul Morii.

Uneori ninge cu zapada, alteori cu intuneric - in cinematografe din 1 iulie

Cel mai nou film semnat de Gabriel de Achim, Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric, va putea fi văzut din 1 iulie, în premieră, în cinematografe, imediat după proiecțiile din cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF. ...

Premiera la TIFF 2022: Aurica, viata de caine de Mihai Dragolea

Aurică, viață de câine - sau cum a ajuns un fost deținut personaj principal într-un film despre iubirea față de animalele abandonate.

Victor Rebengiuc la CineFan.podcast

CineFan.podcast v-a pregătit o surpriză! În curand veti putea vedea o editie specială a emisiunii noastre!

Caravana filmului romanesc - Cartea și filmul ajunge la Jimbolia

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul pornește din nou la drum și ajunge la Jimbolia.

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 17 iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitor are la programul lor din rețeaua Cineplexx.

Va urma: suspans, comedii si povesti inspirate din intamplari reale, in sectiunea TIFF dedicata serialelor

După succesul primei ediții, secțiunea Va urma / Coming Up Next, dedicată devoratorilor de seriale, revine în acest an cu opt titluri noi care au făcut furori în Finlanda, Israel, Norvegia, Polonia, Portugalia, Serbia, SUA și Suedia.

Jurrassic World: Dominion - finalul unei ere

Ultima parte a trilogiei noi Jurassic World ajunge în cinematografe din 10 iunie.

Jurassic Park: Recapitularea seriei

Jurassic Park e o serie de filme care se bazează pe romanul cu acelaşi nume scris de Michael Crichton.

Proiectii de film documentar spaniol la Institutul Cervantes

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare.

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 10 Iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitor are la programul lor din rețeaua Cineplexx.

De 3 ori mai multa distractie la TIFF in familie

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie. ...

CineFan.ro lanseaza primul video podcast de film din Romania

După 16 ani în care v-am oferit vouă, cititorilor, cele mai noi ştiri din domeniul cinematografiei dar şi interviuri şi corespondenţe de la festivaluri de film din toată lumea, site-ul CineFan.ro trece la nivelul următor, adăugând în portofoliul său ...

Apel inscrieri scurt metraje la Bucharest International Dance Film Festival

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival este singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans.

TIFF anunta un parteneriat cu TikTok

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok.

BIFF invita cineastii romani sa isi inscrie productiile la sectiunea Film Romanesc

Bucharest International Film Festival este cel mai longeviv și singurul festival de film din București cu o competiție internațională dedicată lung metrajului.

Simon Merrells din serialul The Lord of The Rings: Rings of Power si Spartacus vine la Comic Con in Bucuresti

Simon Merrells, interpretul generalului Marcus Licinius Crassus din serialul Spartacus, va fi prezent la Comic Con.

A treia editie a Festivalului de Film Romanesc de la Washington, D.C. incepe pe 3 iunie

Cea de-a treia ediție a Festivalului de Film Românesc de la Washington, cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naționale derulat în spațiul nord-american, debutează vineri, 3 iunie 2022.

Descopera Delta Bucurestiului la MARe din 6 iunie

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe).

Este Film 2022 la final: Castigatorii

Sâmbătă, 29 mai 2022, a avut loc gala de premiere a competiției ESTE FILM Festival.

Rondul de noapte, regizat de Iosif Demian, din 17 iunie în cinematografe

Rondul de noapte, cel mai nou film semnat de cunoscutul cineast român, Iosif Demian, va putea fi văzut în premieră în cinematografele din România începând din 17 iunie.

Animatia romaneasca Merge si-asa va rula in 41 de orase din tara

Un film de animație românesc, tonic și amuzant, Merge și-așa, în regia lui Valentin Urziceanu, va rula din 3 iunie pe ecranele a peste 65 de cinematografe din 41 de orașe din România.

Top Gun: Maverick - Primul Blockbuster adevarat al verii

Înainte de a vorbi despre Top Gun: Maverick aș vrea să povestim puțin despre primul film din serie lansat în 1986.

Evenimente

12 scurt metraje romanesti in competitia Anonimul 2022

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 8 - 14 august 2022, la Sfântu Gheorgh...

Noutati Home Entertainment

The Matrix Resurrections pe 4K UHD (Steelbook si plastic), Blu-ray si DVD

Pro Video ne aduce al patrulea film din seria Matrix după Matrix (1999), The Matrix Reloaded (2003) și The Matrix Revolutions (2013). The Ma...

Ultimele Stiri

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 24 iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitoare la programul lor din rețeaua Cineplexx.

23-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Lansari Valerian Sava si Emanuel Parvu la TIFF 202…

Festivalul Internațional de Film Transilvania și Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea cărților apărute în Colecția TIFF Cinefil:

23-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Proiectie de film si picnic comunitar pe Insula La…

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe Insula de pe Lacul Morii.

23-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Uneori ninge cu zapada, alteori cu intuneric - in …

Cel mai nou film semnat de Gabriel de Achim, Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric, va putea fi văzut din 1 iulie, în premieră, în cinematografe, imediat după proiecțiile...

22-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Premiera la TIFF 2022: Aurica, viata de caine de M…

Aurică, viață de câine - sau cum a ajuns un fost deținut personaj principal într-un film despre iubirea față de animalele abandonate.

22-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Victor Rebengiuc la CineFan.podcast

CineFan.podcast v-a pregătit o surpriză! În curand veti putea vedea o editie specială a emisiunii noastre!

17-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Pro TV anunta startul filmarilor pentru un nou ser…

Începutul verii coincide cu una dintre cele mai așteptate vești ale sezonului: PRO TV anunță achiziționarea și startul filmărilor pentru un nou serial! Un clasic... care aduce acel twist mereu surprinzător...

16-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Caravana filmului romanesc - Cartea și filmul ajun…

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul pornește din nou la drum și ajunge la Jimbolia.

15-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 17 iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitor are la programul lor din rețeaua Cineplexx.

15-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Va urma: suspans, comedii si povesti inspirate din…

După succesul primei ediții, secțiunea Va urma / Coming Up Next, dedicată devoratorilor de seriale, revine în acest an cu opt titluri noi care au făcut furori în Finlanda, Israel...

15-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

12 scurt metraje romanesti in competitia Anonimul …

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 8 - 14 august 2022, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

15-06-2022 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Disney+ este disponibil de azi in Romania!

Abonații vor putea viziona cele mai îndrăgite producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, toate într-un singur loc.

14-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Jurrassic World: Dominion - finalul unei ere

Ultima parte a trilogiei noi Jurassic World ajunge în cinematografe din 10 iunie.

12-06-2022 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Jurassic Park: Recapitularea seriei

Jurassic Park e o serie de filme care se bazează pe romanul cu acelaşi nume scris de Michael Crichton.

12-06-2022 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Proiectii de film documentar spaniol la Institutul…

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare.

11-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Fascinanta miniserie Years and Years va fi difuzat…

Focus Sat TV va difuza din 16 iunie aclamata miniserie Ani și Ani / Years and Years (2019) în serile de luni și joi, de la ora 21:30.

11-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 10 Iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitor are la programul lor din rețeaua Cineplexx.

10-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

De 3 ori mai multa distractie la TIFF in familie

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca...

10-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Batem palma? Intrebarea care va sta pe buzele tutu…

Cunoscutul show internațional Deal of no Deal ajunge la Pro TV în curând!

10-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

CineFan.ro lanseaza primul video podcast de film d…

După 16 ani în care v-am oferit vouă, cititorilor, cele mai noi ştiri din domeniul cinematografiei dar şi interviuri şi corespondenţe de la festivaluri de film din toată lumea, site-ul...

09-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Benzi desenate

Red Goblin si 101 Figurine te invita la prima editie May Fair 2022

Citesti comics? Ai o colectie impresionanta de figurine? Iti plac super-eroii? Avem o super veste pentru tine!