Apariție editorială inedită la Editura Humanitas Fiction: A fost odată la Hollywood de Quentin Tarantino.

A fost odată la Hollywood, debutul ca romancier al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment apărută în traducerea Iuliei Gorzo în luna mai la Editura Humanitas Fiction - colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, este disponibilă acum în toate librăriile din București și din țară și online, pe site-ul lanțurilor de distribuție partenere.

După cum declară Tarantino, romanul A fost odată la Hollywood este „o regândire totală a întregii povești din film“– distins cu două premii Oscar, cu Brad Pitt, Leonardo di Caprio și Margot Robbie în rolurile principale – comică, savuroasă dar și uneori dură. Avem în roman anul 1969, muzica, mașinile, filmele și spectacolele TV ale epocii. Și, mai ales, avem Hollywoodul, cu minciuna feerică și realitatea brutală, așa cum ni le livrează un maestru al povestirii care-l cunoaște ca pe propriile buzunare.

Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) și sâmbătă, 4 iunie, ora 12.00 în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).

Iulia Gorzo, traducătoarea cărții prezintă A fost odată la Hollywood aici:

„În acest roman, Tarantino reușește cel mai dificil truc din lume, ca povestea sa să fie fluidă și să se citească pe nerăsuflate.“ –  New York Times

Quentin Tarantino adaugă în carte detalii diferitelor secvențe și personaje, dezvoltând în mai multe capitole latura aventuroasă și sinistră a cascadorului Cliff Booth (personaj interpretat în film de Brad Pitt), introducând o paranteză narativă despre demonul hipiot Charles Manson și noi întâmplări al căror protagonist este steaua pălind Rick Dalton (personaj interpretat în film de Leonardo DiCaprio).

Pe scurt, tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul de Oscar, adică imensul volum al aisbergului de dincolo de peliculă: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate.

Rezultatul: o epopee a culturii americane din anii ’60, ai cărei zei și eroi descind din și aspiră la Olimpul de pe Coasta de Vest – fabrica de visuri de pe colinele Hollywoodului, o reușită stilistică extraordinară a unui geniu care dovedește că nu cunoaște bariere în modalitatea de expresie, fie că este voba de film sau de literatură.

De la debutul cu Reservoir Dogs (1992), urmat de Pulp Fiction (1994; Palme d’Or 1995), regizorul-cult Quentin Tarantino nu mai are nevoie de nici o prezentare.

S-a născut în 1963 în Knoxville, Tennessee, dar a crescut în Los Angeles. De la vârsta de 29 de ani, când Reservoir Dogs a fost proiectat la festivalul Sundance, cariera lui de regizor, scenarist și producător – Jackie Brown (1997), Kill Bill: Volume 1 (2003), Kill Bill: Volume 2 (2004), Death Proof (2007), Inglorious Basterds (2009), Django Unchained (2012), The Hateful Eight (2015), Once Upon a Time in Hollywood (2019) – a fost jalonată de premii Oscar, Globul de Aur și BAFTA, filmele sale având un enorm succes de critică și de public.

Filmul A fost odată la Hollywood a avut, printre altele, zece nominalizări la Oscar, cinci la Globurile de Aur (unde a fost desemnat cel mai bun film musical sau comedie, iar Tarantino a primit premiul pentru scenariu) și douăsprezece la Critics’Choice Awards. Pentru interpretarea rolului lui Cliff Booth, Brad Pitt a primit un Oscar și un premiu BAFTA.

În 2021 Tarantino debutează ca romancier cu A fost odată la Hollywood, rescriind și îmbogățind povestea fascinantă din film. În săptămâna când a fost lansat, romanul lui Tarantino a intrat direct pe primul loc în New York Times Bestsellers List și în topul vânzărilor de pe Amazon.

hollywood carte


Din aceeasi categorie...

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează o nouă ediție a Caravanei Noului Cinema Românesc în Polonia în perioada 17 aprilie – 1 decembrie 2024.

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Premiera documentarului Nasty, despre viața și cariera lui Ilie Năstase, a adus împreună unii dintre cei mai importanți sportivi români din istorie, personalități internaționale, vedete și mii de fani. ...

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera / La Chimera, o incursiune în universul fermecător al cineastei italiene Alice Rohrwacher, pe urmele unui englez îndrăgostit ce explorează tezaure antice și iubiri pierdute, va avea premiera în cinema de vineri, 19 aprilie. ...

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde o au ca invitată pe Regizoarea Ana-Maria Comănescu. ...

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

La cea de-a 4-a ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), Animest continuă parteneriatul cu Animation Festival Network și deschide programul de mentorat dedicat cineastelor din lumea animației către alte două țări. ...

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Vineri 12 aprilie și sâmbătă 13 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti are loc premiera piesei de teatru Dragoste şi Progres regizată de Cătălin Saizescu, o piesa de teatru care face o radiografie a cenzurii din pe...

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024).

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Lungmetrajul Marele jaf al tramvaiului / The Great Tram Robbery semnat de regizorul sârb Slobodan Šijan, producție cu participare românească, are premiera în cinematografele din România pe 12 aprilie 2024. ...

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Guvernul Copiilor 2, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie.

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est, trupa fenomen care a cucerit topurile muzicale de-a lungul timpului, aduce în playlisturile de vară În camera ta.

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania (Muestra de Cine Rumano), în perioada aprilie - decembrie 2024.

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Pe data de 12 aprilie 2024 suntem invitati în Sala Mare a Muzeului de Istorie „Teodor Cincu”, pentru o seară de scurtmetraj documentar.

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde il au ca invitat pe Regizorul și producatorul Claudiu Mitcu. ...

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Aflată la debutul său cu filmul de lungmetraj Kingdom of Judas, Sabina Lisievici va putea fi văzută pe marele ecran, alături de echipa formată din artiști, atât cunoscuți cât și debutanți, începând cu 12 aprilie. ...

Au început înscrierile la Let's Go Digital! 2024

Au început înscrierile la Let's Go Digital! 2024

Adolescenții pasionați de film, fotografie sau editare video sunt așteptați să se înscrie într-unul dintre cele mai longevive programe dedicate lor din țară: Let’s Go Digital! (LGD!) din cadrul Festivalului Internațional de Film...

Un an dificil: umor, prietenie și un strop de nebunie, într-o savuroasă comedie, din 5 aprilie, la cinema

Un an dificil: umor, prietenie și un strop de nebunie, într-o savuroasă comedie, din 5 aprilie, la cinema

Éric Toledano și Olivier Nakache, duoul de regizori francezi care a cucerit publicul în 2011, cu Intouchables, revin pe marile ecrane cu o comedie de actualitate: Un an dificil. ...

Weekend de vis, noul film regizat de Ovidiu Georgescu, din 31 mai în cinematografe

Weekend de vis, noul film regizat de Ovidiu Georgescu, din 31 mai în cinematografe

Weekend de vis, un film plin de umor, în regia lui Ovidiu Georgescu, va putea fi văzut în cinematografele din România, începând din 31 mai.

Proiecții speciale ale filmului Horia - de azi, în cinematografele din marile orașe

Proiecții speciale ale filmului Horia - de azi, în cinematografele din marile orașe

Din 10 aprilie, filmul Horia va rula în cinematografele din toată țara.

Serie de filme online, în aprilie, la Institutul Cervantes: Povești de rezistență. În căutarea unui loc în lume

Serie de filme online, în aprilie, la Institutul Cervantes: Povești de rezistență. În căutarea unui loc în lume

Luna aprilie vine cu o nouă serie de filme online în programul Institutului Cervantes.

Ilie Năstase lansează discul Globe Trotter Lover

Ilie Năstase lansează discul Globe Trotter Lover

În 1987, aflat în plină glorie internațională, tenismenul român Ilie Năstase a primit propunerea de a înregistra două melodii în Franța.

Noi filme în seria Thrillerele de joi seara, la Diva

Noi filme în seria Thrillerele de joi seara, la Diva

Seria de filme thriller difuzate în premieră, în fiecare seară de joi, continuă și în luna aprilie la DIVA cu un nou calup de povești TV cât se poate de intense.

Moartea lui Iosif Zagor va fi proiectat în avanpremieră în deschiderea Festivalului One World 2024

Moartea lui Iosif Zagor va fi proiectat în avanpremieră în deschiderea Festivalului One World 2024

Moartea lui Iosif Zagor, documentarul de debut în regia lui Adi Dohotaru, se va vedea pentru prima dată în această săpămână pe 5 și 6 aprilie în cadrul Festivalului de film One World Romania. ...

Video: Actrița Judith State - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Actrița Judith State - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde o au ca invitată pe actrița Judith State. ...

Pe 17 aprilie, începe la Varșovia Caravana Noului Cinema Românesc 2024

Pe 17 aprilie, începe la Varșovia Caravana Noului Cinema Românesc 2024

În perioada 17-21 aprilie, Institutul Cultural Român de la Varșovia și Kino Muranów vă invită la o incursiune cinematografică în România.

Mrs. Buică - două nominalizări la Premiile Gopo - acum în cinematografe

Mrs. Buică - două nominalizări la Premiile Gopo - acum în cinematografe

După o perioadă intensă în care stârnit multe dezbateri, documentarul lui Eugene Buică se regăsește pe lista nominalizărilor la doua importante Gale.