CineStuff

Filmul documentar realizat de Marius Th Barna, după scenariul lui Bogdan Ficeac, va avea premiera pe data de 26 ianuarie 2020, la Cinema Eforie, strada Eforie Nr.2, București, începând cu ora 19:00.

Filmul prezintă nostalgia după fostul regim, care la câteva decenii de la prăbușirea sistemului comunist, a ajuns la proporții de neimaginat în aproape toate țările foste comuniste europene. 

Documentarul Nostalgia Dictaturii nu se limitează doar la prezentarea acestui veritabil sindrom al „dorului de dictatură”, ci, în paralel cu opiniile și motivațiile cetățenilor obișnuiți, trăitori în spațiul fost comunist, avansează explicații ale cercetătorilor din diverse domenii, sociologi, psihologi, politologi, etologi etc., referitoare la motivațiile intime ale unui asemenea sentiment paradoxal. 

Documentarul are un prolog, trei capitole și un epilog.

În capitolul 1, ERA MAI BINE ÎNAINTE, sunt prezentate argumentele nostalgicilor în favoarea respectivei aserțiuni, argumente postate pe site-ul oficial și pe contul de Facebook al lui Nicolae Ceaușescu (deși dispărut fizic, acesta supraviețuiește în spațiul virtual). 

Capitolul 2, NU ERA MAI BINE ÎNAINTE, este dedicat adversarilor totalitarismului argumentelor acestora privind nocivitatea sistemului comunist.

Capitolul 3, ACUM ESTE MAI BINE?, prezintă principalele motive de nemulțumire ale unor importante segmente de cetățeni față de situația generală din perioada postcomunistă actuală. Explică, în principal pe baza teoriei frustrării și deprivării relative, motivele nemulțumirilor, respectiv ale nostalgiei după dictatură din spațiul fost comunist. 

EPILOGUL, NEFERICIȚI ÎNTRE LUMI, este dedicat concluziilor. Nefericiții tranziției, respectiv nostalgicii comunismului, par a se afla undeva într-un no man’s land dintre două lumi reale, cea totalitară şi cea democratică, şi una imaginară, lumea utopică inoculată de-a lungul deceniilor de propaganda comunistă. 

Premiera filmului va avea loc pe data de 26 ianuarie 2020, la Cinema Eforie, strada Eforie Nr.2, București, începând cu ora 19:00 -  intrare liberă, de asemenea vă invităm și pe data de 29 ianuarie începând cu ora 19:00 la premiera de la Muzeul Țăranului Român, vizionarea documentarului va fi urmată de o sesiune de Q&A – intrarea este liberă.

Pentru mai multe detalii sau informații ne puteți contacta la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

Filmul Balanța (1992), prima producție românească restaurată în format digital 4K de către Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale, va avea premiera de gală pe data de 4 februarie, la ora 20:00, în Sala Mare a Teatrului Național București, în prezența actorilor și apropiaților marelui regizor Lucian Pintilie.

Luni, 13 ianuarie a.c., la ora 15 a României, s-au anunțat nominalizările pentru cea de-a 92-a ediție a celebrelor Premii ale Academiei Americane de Film. Producțiile distribuite de studiourile Sony Pictures numără nu mai puțin de 20 de nominalizări la Oscar.

Wonder 2

Evenimente

Prima TV difuzeaza interviul integral cu Meghan Markle si Printul Harry realizat de catre Oprah Winfrey

Duminică, 21 martie, de la ora 12.00, Prima TV va difuza interviul integral care a făcut furori în lumea întreagă, cel al cuplului Meghan Ma...

Noutati Home Entertainment

Tenet pe Blu-ray (STEELBOOK și plastic) și DVD

Pro Video ne aduce Tenet cel mai nou film al lui Christopher Nolan pe Blu-ray (STEELBOOK și plastic) și DVD.  ...

Ultimele Stiri

Editie aniversara a Zilelor Filmului Romanesc, cu …

Şapte dintre cele mai apreciate filme româneşti recente, printre care documentarul Colectiv (2019), nominalizat la două premii Oscar, Malmkrog (2020), premiat la Berlinale, şi La Gomera (2019), inclus în competiţia...

09-04-2021 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Serban Huidu vine la Poezie si delicateturi, noua …

Noua emisiune semnată Mircea Dinescu se poate vedea în fiecare duminică, de la ora 14:00, doar la Prima TV. 

09-04-2021 | TV & Online | CineFan.ro

Cozmin Gusa, invitat la 40 de intrebari cu Denise …

Cozmin Gușă, politician, jurnalist, personalitate foarte activă pe scena publică romanească, este invitatul ediției de marți, 13 aprilie, al emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, ce va fi difuzată...

09-04-2021 | TV & Online | CineFan.ro

Cristina Jacob a inceput filmarile pentru Stormy N…

Cristina Jacob, regizoarea comediilor de succes Oh, Ramona, Selfie 69, Love is a Story și Selfie, anunță un nou film - Stormy Nights.

05-04-2021 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Cristian Popescu Piedone vine marti, la 40 de int…

Marți, 6 aprilie, de la 23:15, Cristian Popescu Piedone vine la 40 de întrebări cu Denise Rifai, pentru a face lumină în controversatele scandaluri în care a fost protagonist, unul...

02-04-2021 | TV & Online | CineFan.ro

Prima TV difuzeaza interviul integral cu Meghan Ma…

Duminică, 21 martie, de la ora 12.00, Prima TV va difuza interviul integral care a făcut furori în lumea întreagă, cel al cuplului Meghan Markle și Prințul Harry.

18-03-2021 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

colectiv - primul film romanesc nominalizat la Pre…

colectiv, documentarul regizat de Alexander Nanau, scrie istorie, fiind primul film românesc nominalizat la 2 categorii la Gala Premiilor Oscar 2021: Pentru Cel mai bun film documentar şi Cel mai...

15-03-2021 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Babardeala cu bucluc sau porno balamuc castiga Urs…

Lungmetrajul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc regizat de Radu Jude este marele câștigător al celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, fiind recompensat cu...

05-03-2021 | Eveniment | CineFan.ro

Ziua Indragostitilor pe Netflix: Cele mai indragit…

Ești un romantic incurabil? Ai o pasiune pentru filmele romantice? Sau le urmărești doar pentru că vrea iubi?

11-02-2021 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Ana Ularu, in serialul Netflix Tribes of Europe

Serialul original german Triburile Europei / Tribes of Europa se lansează exclusiv și la nivel mondial pe Netflix pe 19 februarie.

11-02-2021 | CineStuff | CineFan.ro

Mircea Dinescu si emisiunea Poezie si delicateturi…

Din martie, celebrul Mircea Dinescu va prezenta emisiunea Poezie și delicatețuri la Prima TV.

11-02-2021 | TV & Online | CineFan.ro

In aceasta seara, la Survivor Romania, se disputa …

Echipa câștigătoare va întra în posesia premiului ales de fani, în urma votului exprimat pe pagina oficială de Instagram a emisiunii – coșul cu legume sau felia de cheescake.

11-02-2021 | TV & Online | CineFan.ro

Babardeala cu bucluc sau porno balamuc va avea pre…

Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Radu Jude, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (Bad Luck Banging or Loony Porn), va avea premiera mondială la Berlinale.

11-02-2021 | CineStuff | CineFan.ro

Actorul Christopher Plummer a murit la varsta de 9…

Actorul canadian Christopher Plummer, câștigător al Premiului Oscar, a murit la vârsta de 91 de ani.

06-02-2021 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Tenet pe Blu-ray (STEELBOOK și plastic) și DVD

Pro Video ne aduce Tenet cel mai nou film al lui Christopher Nolan pe Blu-ray (STEELBOOK și plastic) și DVD. 

02-12-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Mario Puzo's The Godfather, Coda: The Death of Mic…

Pro Video ne aduce pe Blu-ray al treilea film al seriei Nașul, dar versiunea lui Mario Puzo, Mario Puzo's The Godfather, Coda: The Death of Michael Corleone / Nașul, Coda: Moartea lui Michael Corleone. Această nouă...

02-12-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Isn't it Romantic pe DVD

Pro Video ne aduce pe DVD comedia romantică Isn't it romantic / Cât romantism!. 

02-12-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Chernobyl pe Blu-ray (Steelbook si plastic)

Pro Video ne aduce miniseria HBO Chernobyl / Cernobîl în format Blu-ray (STEELBOOK și plastic). 

20-11-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Filmul 5 Minute, in regia lui Dan Chisu - la cinem…

Lung-metrajul 5 Minute, în regia lui Dan Chișu va fi lansat oficial în România pe 20 noiembrie și va fi proiectat în șase cinematografe din țară.

17-11-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

GreenTech Film Festival 4: Acces la evenimente si …

GreenTech Film Festival, eveniment dedicat educaţiei și promovării unui stil de viaţă sustenabil, grija faţă de mediu şi tehnologiile verzi, se mută anul acesta în mediul online.

16-11-2020 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Benzi desenate

Romanul grafic Watchmen, disponibil in Romania la Editura Art

In colectia Grafic (Editura Art) a fost lansat volumul de banda desenata Watchmen. ...