In sezonul doi al emisiunii Supravietuire extrema cu Ed Stafford / Naked And Marooned With Ed Stafford, Ed porneste singur in noi misiuni, fara nici un fel de ajutor, in cateva dintre cele mai ostile medii de pe glob. 

De fiecare data, are asupra lui doar un telefon pentru situatii de urgenta, o trusa medicala de prim-ajutor si camera cu care isi filmeaza aventurile. 

Urmareste premiera noului sezon duminica, 19 iunie, de la ora 21:00, pe Discovery Channel.

Filmat in cele mai izolate locuri de pe Pamant, de la nisipurile aride si stancoase din Desertul Gobi (Mongolia), pana in junglele tropicale din Guatemala si intinderile de tufisuri marunte din Namibia, Ed isi propune nu doar sa supravietuiasca in fiecare dintre aceste locuri, ci si sa duca o viata fara griji.

Dupa ce a parcurs integral pe jos lungimea fluviului Amazon, intr-o calatorie incredibila de 860 de zile si dupa ce a petrecut singur 60 de zile pe o insula pustie, avand la el doar camera de filmat, Ed Stafford se intoarce acum punandu-si din nou viata in pericol si demonstrand ca e capabil sa supravietuiasca in absolut orice tip de mediu.

Ed Stafford detine recordul mondial ca urmare a faptului ca a parcurs pe jos lungimea fluviului Amazon, intr-o calatorie prezentata in seria Discovery Channel Walking The Amazon. Aventurier si expert in tehnici de supravietuire, Ed este deja cunoscut drept una dintre vedetele Discovery, prezentand si filmand el insusi serii de referinta precum Supravietuire extrema cu Ed Stafford si Ed Stafford: Misterele lumii.

Prin amabilitatea Discovery, va prezentam un interviu exclusiv cu Ed Stafford.

De ce si cum ai inceput sa lucrezi pentru televiziune, filmand programe despre tehnici de supravietuire si expeditii?

Ed Stafford: Ca membru al armatei britanice, lucram la diverse proiecte de expeditii, ajutand cercetatori sau companii de televiziune sa ajunga in zone indepartate din jungla sau in diverse locatii izolate de pe glob, unde sa poata filma in conditii de siguranta. 

Eu insa visam in sinea mea sa fac proiecte mult mai mari in domeniu. Imi doream sa fac ceva de care sa-mi pot aminti cu mandrie, iar cand am descoperit ca nimeni, niciodata in istoria omenirii, nu parcursese pe jos traseul fluviului Amazon, ideea a inceput sa ma obsedeze. 

In final, am decis ca voi face asta, iar cand am inceput sa fac pregatirile, cineva mi-a sugerat sa iau cu mine si o camera de filmat, ca sa inregistrez intreaga expeditie, fiindca avea sa fie o experienta extraordinara si un subiect de televiziune excelent. 

Asa ca am luat cu mine o camera de filmat, am inregistrat acest traseu parcurs in doi ani si jumatate, apoi, dupa ce m-am intors, am avut norocul sa le vand materialul celor de la Discovery Channel. 

De fapt, asa a inceput cariera mea TV. Nu e ca si cum mi-as fi propus sa fac o cariera in domeniu, dar asa s-au intamplat lucrurile. Totul a inceput cu visul meu de a face ceva ce toata lumea considera ca este imposibil.

Ce anume s-a schimbat in seria Supravietuire extrema, in acest al doilea sezon?

Fundamental, Sezonul 2 al seriei Supravietuire Extrema Cu Ed Stafford este cam la fel ca Sezonul 1, desi as spune ca a evoluat in anumite privinte. Nu ofera doar tot ce te-ai astepta sa gasesti intr-un program TV despre tehnici de supravietuire, ci transmite mesaje pe mai multe niveluri. 

Minunat este ca Discovery imi acorda foarte multa libertate in realizarea acestei serii: eu filmez totul, asa incat nu prezint neaparat imagini despre ce mananc, cum aprind un foc sau cum imi construiesc un adapost, ci mai degraba as spune ca ofer publicului un program TV despre viata. 

Este vorba despre motivele de stres, grijile si problemele care apar in viata – lucruri cu care ne confruntam cu totii, de fapt. Si sper ca publicul va vedea in aceasta serie un fel de instantaneu de viata, un mod de a surprinde problemele cu care ne confruntam cu totii. Astfel, putem vorbi mai degraba de niste mici filmulete care pot fi considerate de sine statatoare, iar eu sunt chiar mandru de ele, recunosc. 

Nu ma multumesc doar sa explic cum se aprinde un foc sau cum se cladeste un adapost. Fiecare episod aresi segmente contemplative – si asta ar fi elementul de noutate in acest sezon. Intr-un fel, am evoluat cu aceasta parte a programului.

Au existat si momente cu adevarat inspaimantatoare in acest sezon?

In Desertul Gobi am fost surprins ca era atat de cald! Mi-as dori sa pot spune ca am talpile atat de aspre si de calite incat pot sa merg pe oriunde fara probleme, inclusiv pasind pe cioburi de sticla, dar adevarul e ca am picioare destul de moi, de londonez, asa incat dupa ce am fost dus in mijlocul Desertului Gobi, efectiv nu am mai reusit sa ma misc din pozitia in care eram. 

Nu puteam sa merg pe nisip fiindca era prea fierbinte, asa incat faceam un fel de salturi ca de broasca intre camera de filmat si suportul pe care o asez, de obicei… A fost o scena ridicola. 

In final, am fost nevoit sa tai bridele husei de la camera de filmat, ca sa-mi fac din ele o pereche de incaltari, fiindca nu as fi reusit altfel sa pornesc spre munti si sa ies din desert. Asa incat aici, trebuie sa recunosc, am avut un moment de esec.

M-am intors din Argentina, din Patagonia, acum aproximativ o luna. Fiindca am filmat in munti si era frig, nu mi-am dat seama cat de puternic era soarele si m-am ars oribil. Pe spate aproape ca m-am ales cu arsuri de gradul al doilea, asa incat am fost nevoit sa chem medicul, care se afla la aproximativ 8 km distanta. 

Echipa de sustinere a venit si mi-a lasat intr-o cutie – avem o cutie speciala prin intermediul careia, fara sa fie nevoie si de o prezenta umana, pot primi carduri sau baterii pentru camera. 

De aceasta data, echipa mi-a lasat insa in cutie o camasa, fiindca soarele ma arsese prea tare… Deci da, au existat si cateva momente cand am fost prins cu garda jos.

Cum te simti cand trebuie sa ceri ajutorul echipei?

Sincer sa fiu, e oarecum umilitor. Dar in egala masura recunosc ca, daca ar fi sa musamalizez lucrurile si sa le acopar cumva – scuzati figura de stil, caci de data asta chiar am cerut o camasa cu care sa ma acopar, ca sa nu ma arda de tot soarele – deci daca am ascunde aceste lucruri, daca nu le-am include in program, atunci s-ar putea spune ca facem doar lucruri de fatada. Nimeni nu crede cu adevarat ca tot ce vei face acolo va fi placut si interesant, tot timpul, sau ca vei avea succes in toate! 

Dimpotriva, ce imi place cel mai mult la acest program este ca prezinta cu sinceritate toate “infrangerile”, toate momentele in care ma fac de ras – si pot spune ca am reusit si asta, de vreo cateva ori! In felul asta, programul devine mai autentic, seamana mai mult cu viata reala… 

Recunosc ca ma crispez uneori cand vad filmele, fiindca ma obliga sa retraiesc acele momente de esec, insa imi place aceasta onestitate: in felul asta, oferim publicului un film sincer, autentic, si pot spune ca sunt multumit ca includem in film toate aceste elemente.

De ce crezi ca publicul e atras de acest program?

Cred ca sinceritatea si autenticitatea sunt foarte apreciate. Nu cred ca publicul simte nevoia sa ma vada ca pe un supraom. Dimpotriva, cred ca vrea sa vada lucruri spuse in mod onest – si atunci va rezona mai usor cu ele. 

Eu m-am pregatit mai intai ca militar si abia apoi am plecat in expeditii adevarate. Iar cand m-am reorientat in cariera si am inceput sa lucrez pentru televiziune, am spus clar ca nu vreau sa fac programe TV care sa aiba scenariu si echipe de filmare numeroase. Vreau sa fac lucruri reale, pe care sa le prezint pe masura ce se intampla, exact asa cum se intampla, iar aceasta prezentare autentica nu presupune doar momente de succes, ci si multe esecuri. 

Cred ca asta e unul dintre motivele pentru care programul are succes la public. Eu nu ma prefac, nu pretind chestii care nu sunt adevarate, ci prezint toate momentele bune si mai putin bune ale vietii, asa cum apar ele in realitate. 

Deci, pe langa faptul ca prezentam locatii uimitoare, din tot felul de colturi indepartate ale lumii, cred ca publicul apreciaza mult faptul ca totul e real, autentic, si prezentam tot ce se intampla, pas cu pas.

Crezi ca seria educa publicul cu privire la problemele de mediu si conservare a planetei? 

Cred ca fiecare episod are si anumite mesaje indirecte, subintelese, motiv pentru care mie inca mi se pare interesant sa filmez aceste lucruri. Personal, cred ca m-as fi plictisit sa filmez doar imagini despre cum se prind anumite animale sau cum se construieste un adapost. 

De pilda, cand am fost in Guatemala, ca sa putem filma in jungla – in episodul 2 din actualul sezon – a trebuit sa obtinem permisiunea indigenilor din zona. Ei au organizat o ceremonie, un fel de ritual prin care cereau binecuvantarea stramosilor lor si totodata permisiunea ca eu sa intru intr-o zonasacra pentru ei. In timpul acestei ceremonii, samanul care coordona intregul ritual a inceput sa planga si mi-a povestit apoi mai multe lucruri despre mine… 

Intuitia l-a facut sa vada ce trebuie sa fac eu, ca sa raman pe drumul meu, dar sa fiu mereu un om bun si sa duc o viata lunga si sanatoasa. Cred ca asta e unul dintre elementele forte ale programului nostru. 

Nu te-ai astepta sa vezi asa ceva intr-un program despre tehnici de supravietuire. Au fost acolo niste mesaje despre viata, despre cum putem trai in mod sustenabil si ce ar trebui sa facem ca sa protejam mediul. 

Nu intentionez sa tin predici nimanui, ci efectiv vreau sa transmit asemenea mesaje, izvorate din experientele pe care le traiesc. Sunt experiente destul de dure, fiindca ajung in fiecare noua locatie fara mancare, fara apa si fara niciun fel de echipamente care m-ar putea ajuta sa supravietuiesc – si toate astea ma obliga sa traiesc mai intens fiecare noua situatie. 

Se amplifica astfel toate acele mici probleme cu care ne confruntam cu totii in viata, fiindca programul este, de fapt, o versiune mult mai intensa a vietii in sine. Asa incat sper ca reusesc sa transmit mesaje indirecte despre mediul inconjurator si despre viata, in general, pe parcursul intregului program.

Crezi ca programele despre tehnici de supravietuire pot contribui si la promovarea eforturilor de conservare?

Dupa parerea mea, programele TV de aventura si supravietuire pot oferi publicului motive ca sa tina cont de aceste aspecte, daca vorbim despre conservarea unor regiuni indepartate ale lumii sau despre ecosisteme in pericol de disparitie. 

Oamenii vad la TV lucruri frumoase, specii foarte diverse de plante si animale, urmaresc momente incitante… Cred ca multi cercetatori care abordeaza tema conservarii mediului – desigur, spun asta cu tot respectul din lume pentru oamenii de stiinta – nu stiu cum sa-si incite publicul, cum sa-i starneasca entuziasmul. 

E foarte bine insa ca programele TV despre tehnici de supravietuire sunt programe de divertisment. E o formula foarte buna, fiindca publicul se simte astfel atras si ajunge sa simta ca are o conexiune cu natura si cu planeta... Daca aceste programe reusesc sa transmita un asemenea mesaj, chiar si la un nivel minor, este extraordinar!

Care au fost cele mai bune si cele mai putin bune momente din acest sezon?

Primul episod din Sezonul 2 e filmat in Desertul Gobi, unde m-am asteptat ca totul sa fie extrem de dificil. 

Cand mi s-a spus ca urma sa ajung acolo, chiar m-am speriat oarecum. Nu credeam ca e posibil sa supravietuiesti singur acolo. Dar am mers pe jos pana la munti si, in final – nu vreau sa dezvalui foarte multe din acest episod – am ajuns intr-o mica oaza, aproape de munti. Acolo am gasit apa, copaci si urme care aratau ca in zona ar fi animale care traiesc in subteran. In final le-am si gasit vizuinile. 

M-am chinuit o vreme, dar pana la urma am reusit sa le scot din vizuini, afumandu-le. Fumul le-a obligat sa iasa la lumina, chiar daca n-am reusit sa fac asta din prima si eram chiar putin dezamagit. Dar daca te tii serios de o treaba si ii acorzi timpul cuvenit, pana la urma reusesti ce ti-ai propus. 

Asa mi-am dat si eu seama ca nu intra suficient de mult fum in vizuini, asa ca am aprins focul mai jos, intr-un tunel subteran. In final, dupa ce in cea de-a cincea zi am facut o a treia incercare de tipul asta, am reusit sa afum toata reteaua de tuneluri si sa scot cateva dintre rozatoarele de acolo, pe care le-am si mancat… 

Uneori, simt ca, in asemenea momente, cel mai important este sa am suficient timp ca sa-mi gandesc serios fiecare miscare, fara sa ma grabesc sau sa ma panichez, fiindca asa stiu ca invariabil voi avea succes, in final.

Sigur, au fost si niste momente cand imprejurarile m-au facut sa ma simt umil. Am fost nevoit sa tai sacul de protectie al camerei ca sa-mi improvizez niste incaltari. Am fost obligat apoi sa cer sa mi se aduca o camasa, fiindca eram prea ars de soare. 

Cred ca momentul cel mai dificil l-am trait insa in Filipine. Nu am incercat niciodata sa ascund cat de greu mi-a fost, psihologic vorbind, atunci cand am lucrat la seriaSupravietuire extrema. Acela a fost un experiment de supravietuire de 60 de zile, in care am stat singur pe o insula din Fiji, in urma cu trei sau patru ani. Am stat atunci complet izolat timp de 60 de zile si trebuie sa recunosc ca a fost o experienta traumatizanta, dupa care am fost nevoit sa fac terapie. Iar acum, cand am ajuns in Filipine, aproape ca am retrait sentimentele de atunci. 

Brusc, eram pe o plaja, spargeam nuci de cocos si am simtit ca parca ma intorc in starea de neliniste pe care am avut-o pe acea insula, acum cativa ani. Ca urmare, mi-a fost foarte greu sa filmez episodul din Filipine. Nu stiu exact de ce… Banuiesc ca am asociat situatia respectiva cu perioada indelungata pe care am petrecut-o pe Olarua, insula aceea din Fiji.

Ai ajuns in situatia in care viata obisnuita, de fiecare zi, ti se pare plictisitoare?

Tanjesc dupa normalitate, dupa lucruri plictisitoare, de fiecare zi… Sincer sa fiu, as fi incantat daca Discovery Channelsi-ar deschide si un canal de proiecte casnice si as putea sa  lucrez la niste programe TV despre mici reparatii si amenajari prin casa, dar nu cred ca va fi cazul… 

Dupa parerea mea, elementul esential in viata este echilibrul. Ranulph Fiennes ma surprinde, fiindca este unul dintre acei exploratori care raman exploratori chiar si dupa ce se intorc acasa. In urma cu vreo trei ani, a facut un turneu, ca sa discute cu publicul larg in diverse locatii. O stiu pe doamna care a organizat respectiva serie de evenimente si am aflat ca Ranulph a refuzat sa i se rezerve camere la hotel. 

A zis ca nu voia sa cheltuiasca banii aiurea si, in schimb, a dormit in masina lui, cu bata de baseball la indemana. Acestom traieste efectiv o viata de aventura, mereu pe muchie de cutit… In schimb eu, cand ajung acasa, imi doresc toate elementele de confort posibile. 

Ma duc la pub, mananc ceva bun, imi asez niste asternuturi frumoase pe pat, ma cuibaresc si ma simt bine in patul meu. O sa ma insor in septembrie si ne-am cumparat impreuna o casa frumoasa, ne dorim sa avem copii… 

E foarte frumos sa ai parte de aventura in viata, dar cand aventura se transforma intr-un stil de viata permanent, cred ca ajungi sa pierzi din vedere anumite lucruri. Viata inseamna familie, oameni dragi de care sa ai grija, lucruri obisnuite, stat impreuna… 

Si cred ca e foarte important sa nu fii plecat tot timpul de acasa, in tot felul de aventuri, fiindca nimeni nu mai poate conta pe tine daca nu esti niciodata acasa. Viata inseamna echilibru, iar eu, in acest moment, incerc sa ajung in viata mea la echilibrul care sa ma ajute sa am parte de toate lucrurile pe care mi le doresc.

Exista si locuri unde inca nu ai ajuns, dar unde ti-ai dori sa filmezi?

Sigur, exista multe asemenea locuri. Dupa cum am spus si mai devreme, facem un experiment in ultimul episod din acest sezon si mergem in nordul Norvegiei, ca sa vedem daca intr-un mediu cu temperaturi foarte scazute mai functioneaza conceptul programului nostru. 

Daca functioneaza, daca va avea succes, iar telespectatorii nu vor fi prea frustrati ca nu port haine, cred ca vom reusi sa deschidem astfel o poarta catre ceva complet nou. Sunt multe locuri absolut uluitoare in lume si mi-as dori foarte mult sa ajung sa fac si acolo astfel de experimente de supravietuire, dar pana acum au fost in afara regiunilor unde puteam filma noi, fiindca sunt locuri cu temperaturi scazute, extreme, iar un astfel de mediu ar ridica prea multe dificultati. 

Dupa cum am spus insa, am deschis aceasta poarta care ne poate trimite spre tot felul de alte locuri: zona arctica, Antarctica, apoi Patagonia, Alaska si multe alte asemenea locuri. Pentru mine va fi foarte interesant, fiindca pana acum m-am limitat doar la zonele tropicale. 

Ne poti da cateva sfaturi utile pentru supravietuirea in salbaticie?

E foarte greu sa oferi sfaturi general valabile, fiindca totul depinde foarte mult de locul unde te afli. Daca as fi in Londra, totul s-ar reduce la bani, iar daca as fi in jungla, elementele principale ar fi cu totul altele. 

De pilda, un adapost.  Cele patru elemente prioritare pe care le enumar de fiecare data cand este vorba despre supravietuire, sunt: apa, hrana, foc si adapost. Daca ai apa, poti supravietui. Apa e cea mai importanta, indiferent unde te-ai afla. Dar importanta celorlalte elemente difera de la un tip de mediu la altul. 

Cand ma duc in Norvegia, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le am de facut in prima zi este sa aprind un foc, fiindca evident ca acolo temperatura scade cumplit pe timp de noapte si, daca nu reusesc sa fac focul, s-ar putea sa fiu nevoit sa ma dau batut din prima noapte, ceea ce ar fi un dezastru. 

Deci focul va fi foarte important acolo, pe cand in alte tipuri de mediu s-ar putea ca adapostul sa devina mai important, fiindca, sa zicem, ploua neincetat si risc sa intru in hipotermie daca nu pot sta intr-un loc ferit de umezeala. 

Cum spuneam, celelalte elemente mai urca si coboara in lista de prioritati, in functie de particularitatile locului unde te afli, dar apa ramane intotdeauna pe primul loc. Fara mancare poti sa rezisti vreo trei-patru zile fara probleme, fiindca in intervalul asta incepi sa arzi din propriile rezerve de grasime din organism.

Dar, in concluzie, ar fi foarte dificil sa oferi cuiva niste sfaturi general valabile pentru supravietuirea in orice loc din lume. Eu incep intotdeauna prin a enumera aceste patru elemente prioritare, pe care apoi le ordonez in functie de conditiile specifice ale locatiei respective.

Mai exista un aspect foarte important legat de supravietuire. Eu as spune ca e un fel de psihologie a supravietuirii: e foarte important ce atitudine ai si cum abordezi problema. Sigur, ai nevoie de cele patru lucruri pe care le-am enumerat, insa daca te panichezi, daca o iei razna, asta iti va submina orice incercare de a obtine cele patru elemente de baza ale supravietuirii. 

E foarte important sa stai un moment linistit, sa te aduni… Poate suna ciudat, dar eu aproape ca incerc sa ma gandesc ca, de fapt, e un soi de joc. Cand te afli intr-o asemenea situatie, in mijlocul pustietatii, cand trebuie sa te descurci pe cont propriu ca sa scapi cu viata, intervine in forta adrenalina. 

Daca mi-as da voie sa ma gandesc la gravitatea reala a situatiei, cred ca m-as panica, dar daca ma gandesc ca totul e un simplu joc – si nu vreau sa para ca iau lucrurile prea usor – dar daca ma gandesc ca totul e doar un joc, situatia se transforma si devine ceva placut, pozitiv, nu un moment plin de spaima si de emotii negative. 

E bine sa tii ochii larg deschisi, sa fii atent la tot ce e in jur, ca sa profiti de orice ocazie ti se iveste: diverse tipuri de hrana, lucruri care te ajuta sa-ti construiesti un adapost etc. In felul asta, indiferent de situatia in care te afli, vei fi mai atent la tot ce e in jur, mai activ si mai pozitiv.

Ai avut inclinatii de aventurier inca din copilarie?

Oarecum. Am crescut la tara, asa ca tot timpul construiam baraje sau casute in copaci… Pe atunci, copiii puteau sa zburde pe afara toata ziua, cu prietenii lor, iar noi organizam un fel de “vanatori” care puteau sa dureze si cate doua-trei zile. Alegeam un prieten care se ascundea, iar noi, ceilalti, trebuia sa-l gasim. 

Din punctul asta de vedere, am avut o copilarie cu adevarat libera si fericita. Apoi am devenit cercetas si mi-am dezvoltat toate aceste abilitati care se bazau pe ceea ce invatasem deja, in joaca. 

La Cercetasi am invatat cum sa ma orientez cu busola, cum sa citesc o harta, cum sa-mi fac rucsacul si alte asemenea chestii. In final, am intrat in armata, unde evident ca am continuat sa ma bazez pe asemenea cunostinte si abilitati. 

Cand eram mic, nu am stat inchis in casa, citind carti despre Shackleton sau Scott, ci am trait o copilarie foarte activa, in aer liber, si cred ca asta m-a condus, putin cate putin, pana in locul unde ma aflu acum.

Ceva sfaturi neconventionale, legate de supravietuire?

Daca discutam la modul general, deci nu despre o anumita locatie sau un anumit tip de mediu, totul se reduce la intrebarea anterioara, la care am raspuns vorbind despre psihologia supravietuirii. 

Cred ca, intr-o situatie de supravietuire, starea de spirit conteaza in proportie de 80% pentru reusita, in timp ce cunostintele sau experienta anterioara se reduc la vreo 20%. Am povestit deja cum abordez acum fiecare proiect. 

Dar cand am fost lasat pe o insula pustie, in Fiji, timp de 60 de zile, fara sa inteleg cu adevarat aceasta psihologie, am trait in acele 60 de zile un adevarat razboi care se derula in creierul meu. Nu reuseam sa-l controlez nicicum… Dimpotriva, cu cat incercam sa-mi controlez mai mult creierul si ceea ce i se intampla, cu atat simteam ca problemele se agraveaza.

In final, am ajuns sa adaug in trusa mea pentru supravietuire unul dintre cele mai utile instrumente intr-o asemenea situatie: meditatia. 

Acum, meditez in fiecare zi, si cand sunt plecat intr-o expeditie, la filmari, dar si cand sunt acasa, in viata mea de zi cu zi. Cred ca meditatia ma ajuta sa-mi creez un spatiu in care pot sa fac un pas inapoi, sa ma distantez de gandurile si emotiile mele, ba chiar sa ma detasez usor de ele. 

Nu ma mai las apasat de frustrare si ingrijorare, nu mai accept aceste emotii, ci fac doar un pas inapoi si le contemplu. In felul asta, castig o dimensiune in plus, am si alte optiuni in viata – desi nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa fac asa ceva si sa ma folosesc de asemenea instrumente. Pot spune cu certitudine ca, atunci cand am plecat din armata, eram la un milion de kilometri distanta de asemenea idei si imi gandeam viata cu totul altfel. 

Acum apelez la meditatie doar ca sa-mi acord acel spatiu in care pot sa iau decizii bune, fara sa ma las influentat de tot ce se intampla in jurul meu si fara sa mai reactionez imediat. 

Cred ca asta e aspectul cel mai important. Incerc sa fiu constient de tot ce se intampla in jur, dar fac un pas inapoi, ma distantez de gandurile si emotiile mele. 

In felul asta, capat o perspectiva mai clara asupra a tot ce se intampla si reusesc sa iau decizii mai bune – in loc sa alerg bezmetic, ca o gaina fara cap, incercand sa fac mai multe lucruri deodata si ajungand in final doar sa ma poticnesc si sa am probleme.

Urmareste premiera noului sezon Supravietuire extrema cu Ed Stafford duminica, 19 iunie, de la ora 21:00, numai pe Discovery Channel.