Anii au trecut, pofta de cârcoteală a rămas. Cronica Cârcotașilor a ajuns la 22 de ani de emisie și rămâne cea mai longevivă emisiune de satiră din România.

Vineri, 15 aprilie, de la ora 20.00, la Prima TV, Ioana și Codruț Kegheș, alias Dezbrăcatu, gazdele Cronicii, alături de bebeluse, îi așteaptă pe fani cu o ediție incendiară. Mister Bâlbuță rămâne în continuare Most Wanted iar cârcotașii au lansat cea mai amplă operațiune de căutare.

Șerban Huidu, cel care a transformat o idee într-un brand în televiziunea din România, își amintește cum a început povestea. “Ideea am avut-o pentru emisiunea de radio în 1997. La TV m-au chemat și mi-au arătat niște casete. A fost drum lung până am ajuns acolo. Dar am ajuns și sunt mândru de asta. Și da, mă așteptam ca, dacă era făcut bine, formatul ăsta să scrie istorie.”

De 22 de ani, echipa Cronicii aduce pe micul ecran satiră de calitate și un produs media de top.  Cei mai importanți realizatori ai emisiunii rămân, ca de fiecare dată, fanii cârcotași, cei care trimit imagini și semnalează bâlbele. “22 de ani de cârcoteală, ce nebunie! La mulți ani nouă, dar în special vouă, celor care în toți acești ani ne-ați trimis, fără întrerupere, bâlbe și gafe adunate de pe la televizor. Datorită vouă, Cronica Cârcotașilor este cea mai longevivă emisiune de satiră și divertisment din România. Mulțumesc că m-ați primit în casele și inimile voastre și că ați râs cu mine săptămână de săptămână. Sunteți cei mai tari cârcotași! La mulți ani!”, spune Ioana Petric.

Ediția de vineri, 15 aprilie, a Cronicii, din seara rasului romanesc la Prima TV, este o întoarcere în timp, presărată cu nostalgii, dar și multe bucurii. “Pentru că azi avem o ediție aniversară, ne întoarcem în timp să vedem de unde am pornit și cum am evoluat, dar nu ne lăsăm copleșiți de nostalgie și emoții, ci cu multă voie bună, cârcotim mai cu drag și spor ca niciodată! N-avem tort și șampanie (din păcate), dar distracția, muzica și dansul sunt cadoul nostru pentru voi, cei de acasă!” , spune cârcotașa Ioana.  

Relaxarea de după pandemie a venit cu multe bâlbe, cu situații amuzante, cu texte unice și personaje spumoase la Cronica Cârcotașilor. “Orice ar fi, noi continuam a zâmbi. Pentru că zâmbetul și voia bună nu vor fi niciodată desuete. Cronica este o bornă în televiziunea din România si noi o vom păstra memorabilă. Și asta datorită vouă, cârcotași de pretutindeni”, spune Codruț Kegheș, aka Dezbrăcatu. 

Personaj celebru și înregistrat la OSIM, Dezbrăcatu face show și în ediția de vineri, 15 aprilie. “Editia aniversară e...aniversară. Are și zâmbete, are si o lacrimă de nostalgie în colțul ochiului, dar mai ales are bucuria reîntâlnirii timp de 22 de ani cu cei mai dragi oameni, telespectatorii noștri”, spune Codruț

Echipa Cronicii, emisiune ce scrie an de an istorie în televiziunea din România, este completată de actori talentari, precum Gabriela Marin, Traian Măicănescu și Răzvan Dragu, care dau viață unor personaje deja celebre. “Denise Pilafai și ale sale 40 de întrebări haioase a devenit foarte iubită de publicul cârcotaș. Este un personaj pe care îl fac cu plăcere în fiecare săptămână, iar pentru asta îi mulțumesc doamnei Rifai, dar și lui Silviu Iliuță, cel care face rubrica să fie atât de savuroasă”, spune Gabriela Marin

Vineri, 15 aprilie, de la 20.00, nu ratați la Prima TV o ediție unică a Cronicii Cârcotașilor.


Din aceeasi categorie...

Serialul Vinovaţi de iubire, o poveste despre puterea vindecatoare a dragostei, în curând, la Kanal D

Serialul Vinovaţi de iubire, o poveste despre puterea vindecatoare a dragostei, în curând, la Kanal D

Urmând tradiţia de a oferi telespectatorilor săi cele mai bune seriale turceşti, Kanal D aduce, în curând, în faţa publicului o nouă producţie emoţionantă, Vinovaţi de iubire / Masumlar Apartimani, în care dragostea şi puterea sa vinde...

Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol în Brigada Nimic - un nou serial, din 20 mai, la PRO TV și pe VOYO!

Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol în Brigada Nimic - un nou serial, din 20 mai, la PRO TV și pe VOYO!

Un nou serial începe luni, 20 mai, la PRO TV și pe VOYO. Brigada Nimic este o comedie savuroasă în care patru polițiști luptă împotriva lumii interlope din București.

În luna mai, seria polițistă Crimă în... continuă la Diva, cu 4 filme în premieră

În luna mai, seria polițistă Crimă în... continuă la Diva, cu 4 filme în premieră

Amatorii de povești polițiste și detectivi cu mintea brici au motive de bucurie în luna mai.

Paramount va reprezenta în exclusivitate vânzările de publicitate ale SkyShowtime

Paramount va reprezenta în exclusivitate vânzările de publicitate ale SkyShowtime

SkyShowtime continuă să fie un lider bazat pe valoare, lansând pe 23 aprilie un nou abonament susținut de reclame.

Diseară, în Clanul, Sergiu, omul de bază a lui Bebe Măcelaru, e gata să-l trădeze

Diseară, în Clanul, Sergiu, omul de bază a lui Bebe Măcelaru, e gata să-l trădeze

A început numărătoarea înversă! Sunt ultimele episoade din CLANUL și fiecare trebuie să-și găsească drumul și să-și plătească păcatele.

Barbra Streisand va lansa un single pentru serialul The Tattooist of Auschwitz

Barbra Streisand va lansa un single pentru serialul The Tattooist of Auschwitz

SkyShowtime ne eanunță că Barbra Streisand, cântăreață, compozitoare, actriță, scriitoare și regizoare, câștigătoare a premiilor Emmy®, Grammy®, Oscar® și Tony®, a înregistrat o melodie nouă intitulată Love Will Survive, dedicat...

Viasat History difuzează al treilea sezon din seria Bettany Hughes' Treasures of the World

Viasat History difuzează al treilea sezon din seria Bettany Hughes' Treasures of the World

Bettany Hughes, istoric, autor, prezentator și profesor premiat, revine la Viasat History cu un nou sezon al seriei documentare Bettany Hughes: Comori / Bettany Hughes' Treasures of the World. ...

Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității

Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității

Unificarea. Momentul atât de așteptat de către toți cei rămași în competiție.

James Cameron și Paul Rudd ne aduc un serial captivant: Secretele caracatiței

James Cameron și Paul Rudd ne aduc un serial captivant: Secretele caracatiței

Folosesc instrumente, gândesc creativ, comunică cu alte specii și probabil pot visa. Veți putea vedea scene incredibile din viața unor nevertebrate unice în cea mai recentă producție Secretele caracatiței avându-l ca producător executiv pe...

Nimic nu mai este cum a fost în Clanul! Serialul a fost, aseară, în topul preferințelor celor de acasă

Nimic nu mai este cum a fost în Clanul! Serialul a fost, aseară, în topul preferințelor celor de acasă

În episodul de aseară, toate lucrurile au luat o întorsătură neașteptată!

Diseară, are loc UNIFICAREA la Survivor All Stars

Diseară, are loc UNIFICAREA la Survivor All Stars

Au luptat 13 săptămâni cu toate puterile. Au demonstrat că merită să fie printre cei mai buni și au depășit fiecare provocare.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Au inspirat milioane de români prin gastronomie, au dărâmat granițele bucătăriei de acasă și, cu pasiune, au transformat fiecare farfurie într-o adevărată operă de artă.

SkyShowtime lansează trailerul pentru miniseria A Gentleman in Moscow

SkyShowtime lansează trailerul pentru miniseria A Gentleman in Moscow

Seria limitată, în care joacă Ewan McGregor, este bazată pe romanul bestseller scris de Amor Towlesși va fi disponibilă în exclusivitate pe SkyShowtime din 18 aprilie.

National Geographic ne invită într-o călătorie fascinantă spre viitor odată cu lansarea NASA: Culisele Inovațiilor

National Geographic ne invită într-o călătorie fascinantă spre viitor odată cu lansarea NASA: Culisele Inovațiilor

National Geographic invită telespectatorii într-o călătorie fascinantă spre viitor odată cu lansarea seriei NASA: Culisele Inovațiilor. Premiera documentarului va avea loc pe 16 aprilie, ora 21:00.

Un documentar filmat în România, în premieră la Viasat Nature

Un documentar filmat în România, în premieră la Viasat Nature

Viasat Nature difuzează în premieră luni, 15 aprilie, de la ora 21.00 programul Transilvania: Urșii din spatele casei, un documentar filmat în pădurile din Transilvania, pe urmele celui mai fascinant mamifer omnivor: ursul brun. ...

Premieră Viasat History - Povestea Annei Frank: Capitolul neștiut

Premieră Viasat History - Povestea Annei Frank: Capitolul neștiut

Povestea Annei Frank: Capitolul neștiut / No Asylum: The Untold Chapter of Anne Frank's Story în premieră Viasat History, sâmbătă 13 aprilie.

History Channel pregătește serialul docu-reality Vânătorii de Comori: România

History Channel pregătește serialul docu-reality Vânătorii de Comori: România

HISTORY Channel România, parte din A+E Networks EMEA, anunță o nouă serie docu-reality de șase episoade, intitulată Vânătorii de Comori: România.

Lia - Soţia soţului meu de la Antena 1 a fost reînnoit pentru sezonul 4 și ultimul al seriei

Lia - Soţia soţului meu de la Antena 1 a fost reînnoit pentru sezonul 4 și ultimul al seriei

Vara aceasta, povestea din Camera 609 dezvăluie marele deznodământ.

Bebe Măcelaru mesaj dur pentru Costoiu, diseară, în Clanul

Bebe Măcelaru mesaj dur pentru Costoiu, diseară, în Clanul

Doar câteva ore ne despart de cel de-al 8-lea episod din serialul Clanul, unde lucrurile vor scăpa de sub control.

Star Trek, Jack Ryan şi The Rookie: Feds, în luna aprilie la AXN România

Star Trek, Jack Ryan şi The Rookie: Feds, în luna aprilie la AXN România

Momente pline de adrenalină, eroi din viața reală și noi episoade pline de acțiune, suspans și dramă vor fi difuzate în aprilie la AXN.

The Walking Dead: Daryl Dixon, în premieră la AMC în luna aprilie

The Walking Dead: Daryl Dixon, în premieră la AMC în luna aprilie

Unul dintre cele mai îndrăgite personaje din universul filmelor cu zombi, Daryl Dixon, are parte de propriile aventuri în noul serial în premieră la AMC, începând cu 8 aprilie, de la ora 22:00.

In Memoriam Amza Pellea la Cinemaraton

In Memoriam Amza Pellea la Cinemaraton

Duminică, 07 aprilie, și luni, 08 aprilie, televiziunea Cinemaraton, parte a  Grupului Clever, dedică memoriei lui Amza Pellea 2 zile și 2 nopți cu 25 de filme românești în care marele nostru actor a fost protagonist. ...

Megogo și Warner Bros. Discovery își extind parteneriatul și lansează un nou abonament cu televiziunile HBO și Cinemax

Megogo și Warner Bros. Discovery își extind parteneriatul și lansează un nou abonament cu televiziunile HBO și Cinemax

MEGOGO, un serviciu media specializat în televiziune online, își extinde biblioteca de canale TV.

Marius Manole prezintă o emisiune la Acasă

Marius Manole prezintă o emisiune la Acasă

În luna martie, postul ACASĂ a devenit program generalist, cu un conținut extins publicului larg.

Noaptea Albă a Filmului Românesc, alături de regizorul Corneliu Porumboiu

Noaptea Albă a Filmului Românesc, alături de regizorul Corneliu Porumboiu

În luna aprilie, Noaptea Albă a Filmului Românesc este dedicată unuia dintre cei mai titraţi regizori români contemporani, cu o anvergură internaţională. Corneliu Porumboiu.