Seria de evenimente lansată de Televiziunea Română Noptea albă a filmului românesc continuă cu regizorul Marian Crișan.

Morgen, Orizont, sau Rocker sunt doar câteva dintre producţiile semnate de invitatul lunii aprilie al Nopţii albă a filmului românesc, regizorul Marian Crișan.
De sâmbătă, 30 aprilie şi până duminică, 1 mai, în intervalul orar 22:00 - 6:00, TVR 3 vă invită la un nou maraton cinematografic. Noaptea albă începe la ora 22:00, cu un interviu în exclusivitate cu Mircea Crişan, unul dintre cei mai apreciaţi şi premiaţi regizori din România.

Cu un Palme D'or la Cannes şi toate producţiile sale lansate şi recunoscute în festivaluri de categorie A - Locarno, Salonic, San Sebastian şi Tallinn, Marian Crișan crede că „premiile nu sunt un scop”. Regizor, scenarist şi producător, a debutat ca regizor la TVR în 2007 cu scurt metrajul Portret de familie.

Debutul în lung metraj și l-a făcut cu filmul Morgen (2010), peliculă pentru care a câștigat Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de la Locarno, precum și Premiul Juriului Ecumenic și Premiul Federației Internaționale a Societăților de Film. Mai mult, Morgen a fost propunerea României la premiile Oscar, categoria Film Străin.

Noaptea Albă a Filmului Românesc vă prezintă cele şapte titluri selectate şi orele de difuzare la TVR 3. Printre acestea şi două premiere, Berliner şi Orizont:

Ora 22.00 Interviu cu regizorul Marian Crişan

Ora 22.30 Megatron (audiență: AP)
Cu: Maxim Adrian Strinu, Gabriela Crișu, Damian Oancea
Este ziua lui Maxim. El are 8 ani. Locuiește împreună cu mama sa într-un sat, departe de cel mai apropiat oraș. De ziua lui, mama acestuia îl duce într-un restaurant McDonald’s. Și-ar dori să fie și tatăl lui la petrecere, dar părinții sunt divorțați. PREMII: Palme d’Or, Cel mai bun film de scurt metraj, Cannes

Ora 22.45 Berliner - premieră (audiență: 12)
Cu: Ion Sapdaru, Ovidiu Crișan, Maria Junghietu, Sorin Cociș, iOS Rușcuț, George Dometi, Petre Ghimbășan, Eugen Țugulea, Ioana Chițu
Mocanu, un politician în plină campanie electorală pentru un loc în Parlamentul European, rămâne blocat la Salonta, un mic orăşel de provincie. El este găzduit în casa lui Viorel un cetăţean obişnuit, tractorist de meserie. Politicianul îşi va continua campania electorală în micul orăşel punând la cale un plan cameleonic.

Ora 00.20 Amatorul (audiență: 12)
Cu: Erwin Simsensohn, Iulia Marcov, Andreea Grămoșteanu, Richard Bovnoczki, Lucia Maier, Mircea Teodorescu
Damian lucrează într-un supermarket. În secret, însă, are o cu totul altă slujbă… Chiar dacă la o primă vedere am putea spune că personajul principal este unul dintre cei mai ghinionişti oameni din lume, este posibil ca el să fie mai fericit decât mulţi dintre noi care suntem înjuraţi în trafic sau la serviciu fără să ne plăteasca nimeni. Una dintre subtemele filmului accentueaza ideea oamenilor care îşi păstrează puritatea în ciuda mizeriilor aruncate de ceilalţi asupra lor.

Ora 00.45 Rocker (audiență: 15)
Cu: Dan Chiorean, Alin State, Ofelia Popii, Răzvan Corneci, Ionuț Niculae, Crina Semciuc, Alexandru Aron
Dragostea lui Victor, un rocker la 45 de ani, pentru fiul său Florin depășește limitele a ceea ce e social și moral acceptat. Viața de zi cu zi a tatălui orbitează în jurul fiului său, dependent de droguri. Disperat și gata de a depăși orice obstacol pentru a-i asigura fericirea, Victor ajunge să fure și să se umilească. Pe lângă legătura de sânge, ceea ce îi unește și mai mult pe cei doi e muzica. Muzica rock.

Ora 02.20 Portret de familie (audiență: 12)
Cu: Gabriel Diehl, Tania Musina, Andreas Petrescu, Alexandru Drăgoi, Maria Junghietu, Ana Maria Pâslaru, Alexandru Molico, Radu Dan
Mihai şi Alina sunt doi tineri care se vor diferiţi şi teribilişti. Ei se căsătoresc sfidând obiceiurile nunţii la români (costumul de ginerică, muzica populară, tortul miresei, dansul de deschidere etc.).

Ora 02.45 Morgen (audiență: 12)
Cu: Andras Hathazi, Elvira Rîmbu, Richard Balint, Petre Ghimbășan, Yilmaz Yalcin, Jozsef Brio, Molnár Levente
Nelu lucrează ca agent de pază într-un supermarket dintr-un orășel de pe granița româno-ungară. Pentru el zilele trec la fel: în zori pescuiește, apoi merge la lucru, iar seara se întoarce acasă. Nelu trăiește împreună cu soția într-o casă izolată pe un câmp în afara orașului. Problema lor în aceste zile e repararea acoperișului. Într-o zi, Nelu pescuiește ceva neobișnuit: un emigrant care vrea sa treacă granița ilegal... Emigrantul îi oferă lui Nelu bani pentru a-l ajuta sa treacă dincolo. Fără să înțeleagă exact ce îi comunică emigrantul, Nelu ia banii și îi promite că îl va ajuta să treacă granița mâine... Morgen...

Ora 04.25 Orizont - premieră (audiență: 12)
Cu: Andras Hathazi, Rodica Lagăr, Bogdan Zsolt, Maria Seleș, Valeriu Andriuță, Ioan Paraschiv, Elena Purea
Încercând să îşi găsească „norocul’, Lucian (András Hatházi) şi Andra (Rodica Lazăr) – soţ şi soţie, preiau în adminstrare o cabană pierdută undeva în Munţii Apuseni. Lucrurile par să meargă bine până când Lucian realizează că tot ce se întâmplă pe munte şi la cabană e controlat de Zoli (Bogdan Zsolt), un cap al mafiei tăierilor ilegale de păduri.


Din aceeasi categorie...

Pro TV anunta startul filmarilor pentru un nou serial: Clanul, din aceasta toamna!

Începutul verii coincide cu una dintre cele mai așteptate vești ale sezonului: PRO TV anunță achiziționarea și startul filmărilor pentru un nou serial! Un clasic... care aduce acel twist mereu surprinzător. Clanul este formatul care îi va face pe ce...

Disney+ este disponibil de azi in Romania!

Abonații vor putea viziona cele mai îndrăgite producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, toate într-un singur loc.

Fascinanta miniserie Years and Years va fi difuzata de Focus Sat TV din 16 iunie

Focus Sat TV va difuza din 16 iunie aclamata miniserie Ani și Ani / Years and Years (2019) în serile de luni și joi, de la ora 21:30.

Batem palma? Intrebarea care va sta pe buzele tuturor romanilor, in curand, la PRO TV!

Cunoscutul show internațional Deal of no Deal ajunge la Pro TV în curând!

Disney+ anunta titlurile disponibile in Romania din 14 iunie

Disney+ anunță producțiile disponibile din ziua lansării în România: peste 700 de filme și 900 de seriale de portofoliu, plus alte 150 de titluri originale.

Welcome Home Nikki Glaser? - Din 5 iunie la E! Entertainment

Noua emisiune o urmărește pe Nikki Glaser în timp ce renunță la viața de la Hollywood și se mută înapoi în orașul ei natal, St. Louis, Missouri.

Madalina Ghenea si Jude Law in weekend la Warner TV

Lung metrajele Light Sleeper, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și Dom Hemingway, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. ...

Alexandru Delea este castigatorul Survivor Romania 2022!

Cinci luni. 60 de ediții. 30 de concurenți. 2 triburi. Cea mai puternică competiție din lume. Un sezon mai puternic ca niciodată! Aseară, în direct pe PRO TV, s-a încheiat Survivor România 2022!

Filme si seriale noi in luna iunie la HBO Max

Filme și seriale noi de excepție, alături de noi sezoane ale unor titluri consacrate fac parte din oferta bogată a lansărilor lunii iunie pe HBO Max.

Un nou serial Boomerang - Thomas si Prietenii sai: Toate motoarele pornite

Bine ați venit la bordul noului serial de televiziune care reimaginează franciza clasică Thomas & Prietenii săi™.

Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore - disponibil de azi pe HBO Max

Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore, cea mai nouă aventură din universul Wizarding World™ creat de J.K. Rowling, este disponibil de azi in premiera pe platforma de streaming HBO Max.

Posedare - O miniserie plina de mister si secrete, la Focus Sat din 26 mai

Focus Sat TV invită publicul într-o lume mistică și plină de secrete cu premiera miniseriei de 6 episoade, producție Canal+ Original, Posedare / Possessions (2020).

Actor din intamplare: Ovidiu Niculescu, din serialul de comedie Strada Sperantei

Ovidiu Niculescu, cel care îl interpretează pe Viorel Teodorescu, în serialul Strada Speranței, difuzat în fiecare seară de weekend, la Kanal D, este un actor complet.

Asia Express devine America Express

Cel mai dur reality show din România ajunge în cel de-al cincilea sezon pe un alt continent.

Serialul Cititorii de oase / Bones revine la AXN

Unul dintre cele mai îndrăgite seriale procedurale, Cititorii de oase / Bones, cu Emily Deschanel și David Boreanaz în rolurile principale, revine la AXN, începând din 16 mai, de luni până vineri, de la ora 19.15, cu episoade duble. ...

Hannah Dodd se alatura distributiei sezonului 3 din Bridgerton

Cel de-al treilea sezon al serialului creat de Netflix și Shondaland va intra în producție vara aceasta.

Miniseria Romania salbatica, din 12 mai pe HBO Max

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max.

Miercuri seara dezlegam Mistere in familie, la Diva

În luna mai, zilele de miercuri vin la DIVA cu mister la superlativ și filme în premieră, de la 21:00.

Abonamentul anual Disney+ disponibil acum la pret special, pe baza de preinregistrare

Începând de astăzi, fanii Disney+ din România se pot înregistra pe www.disneyplus.com pentru a beneficia de oferta exclusivă de lansare: 239,90 lei pentru abonamentul anual.

Maia Morgenstern vine la 40 de intrebari cu Denise Rifai

Actrița Maia Morgenstern vine duminică, 8 mai, la 40 de întrebări cu Denise Rifai, emisiune difuzată de la 21:30, imediat după serialul de comedie Strada Speranței.

Luptatorul Benny Adegbuyo joaca propriul rol in serialul Secretele Presedintelui

In noul episod din Secretele Președintelui, Pupăză (Grig Chiroiu) vrea să arate că este și el dur ca Putin, președintele care se antrenează cu campioni de judoka.

Cobra Kai - trailerul sezonului V

Netflix anuntă premiera sezonului V din Cobra Kai cu un trailer ce ne arată câte ceva din acest nou și mult asteptat sezon.

Interviu exclusiv: Afla toate detaliile despre noul sezon The Flight Attendant de la Steve Yockey si Natalie Chaidez

Prin amabilitatea HBO Max, CineFan vă prezintă un interviu exclusiv cu Steve Yockey și Natalie Chaidez (scenariști principali și producători executivi ai serialului The Flight Attendant). ...

Temptation Island – Insula Iubirii revine la Antena 1 cu sezonul sase

Insula iubirii îi primește din nou, începând din 2 şi 3 mai, în fiecare luni şi marţi, de la ora 20.30, la Antena 1, pe curajoșii pregătiți să plece pe drumul cunoașterii, știind că doar cei ce iubesc vor putea găsi calea inapoi spre partener. ...

Robert Turcescu, fata in fata cu Denise Rifai

Cum își motivează jurnalistul faptul că locuiește într-o clădire ANL, dar și alte răspunsuri la întrebări sensibile veți putea afla duminica aceasta, de la ora 22:00, urmărind un interviu de colecție marca 40 de întrebări cu Denise Rifai, la Kanal D...

Evenimente

12 scurt metraje romanesti in competitia Anonimul 2022

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 8 - 14 august 2022, la Sfântu Gheorgh...

Noutati Home Entertainment

The Matrix Resurrections pe 4K UHD (Steelbook si plastic), Blu-ray si DVD

Pro Video ne aduce al patrulea film din seria Matrix după Matrix (1999), The Matrix Reloaded (2003) și The Matrix Revolutions (2013). The Ma...

Ultimele Stiri

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 24 iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitoare la programul lor din rețeaua Cineplexx.

23-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Lansari Valerian Sava si Emanuel Parvu la TIFF 202…

Festivalul Internațional de Film Transilvania și Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea cărților apărute în Colecția TIFF Cinefil:

23-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Proiectie de film si picnic comunitar pe Insula La…

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe Insula de pe Lacul Morii.

23-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Uneori ninge cu zapada, alteori cu intuneric - in …

Cel mai nou film semnat de Gabriel de Achim, Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric, va putea fi văzut din 1 iulie, în premieră, în cinematografe, imediat după proiecțiile...

22-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Premiera la TIFF 2022: Aurica, viata de caine de M…

Aurică, viață de câine - sau cum a ajuns un fost deținut personaj principal într-un film despre iubirea față de animalele abandonate.

22-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Victor Rebengiuc la CineFan.podcast

CineFan.podcast v-a pregătit o surpriză! În curand veti putea vedea o editie specială a emisiunii noastre!

17-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Pro TV anunta startul filmarilor pentru un nou ser…

Începutul verii coincide cu una dintre cele mai așteptate vești ale sezonului: PRO TV anunță achiziționarea și startul filmărilor pentru un nou serial! Un clasic... care aduce acel twist mereu surprinzător...

16-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Caravana filmului romanesc - Cartea și filmul ajun…

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul pornește din nou la drum și ajunge la Jimbolia.

15-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 17 iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitor are la programul lor din rețeaua Cineplexx.

15-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Va urma: suspans, comedii si povesti inspirate din…

După succesul primei ediții, secțiunea Va urma / Coming Up Next, dedicată devoratorilor de seriale, revine în acest an cu opt titluri noi care au făcut furori în Finlanda, Israel...

15-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

12 scurt metraje romanesti in competitia Anonimul …

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 8 - 14 august 2022, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

15-06-2022 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Disney+ este disponibil de azi in Romania!

Abonații vor putea viziona cele mai îndrăgite producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, toate într-un singur loc.

14-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Jurrassic World: Dominion - finalul unei ere

Ultima parte a trilogiei noi Jurassic World ajunge în cinematografe din 10 iunie.

12-06-2022 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Jurassic Park: Recapitularea seriei

Jurassic Park e o serie de filme care se bazează pe romanul cu acelaşi nume scris de Michael Crichton.

12-06-2022 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Proiectii de film documentar spaniol la Institutul…

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare.

11-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Fascinanta miniserie Years and Years va fi difuzat…

Focus Sat TV va difuza din 16 iunie aclamata miniserie Ani și Ani / Years and Years (2019) în serile de luni și joi, de la ora 21:30.

11-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 10 Iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitor are la programul lor din rețeaua Cineplexx.

10-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

De 3 ori mai multa distractie la TIFF in familie

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca...

10-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Batem palma? Intrebarea care va sta pe buzele tutu…

Cunoscutul show internațional Deal of no Deal ajunge la Pro TV în curând!

10-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

CineFan.ro lanseaza primul video podcast de film d…

După 16 ani în care v-am oferit vouă, cititorilor, cele mai noi ştiri din domeniul cinematografiei dar şi interviuri şi corespondenţe de la festivaluri de film din toată lumea, site-ul...

09-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Benzi desenate

Red Goblin si 101 Figurine te invita la prima editie May Fair 2022

Citesti comics? Ai o colectie impresionanta de figurine? Iti plac super-eroii? Avem o super veste pentru tine!