TV & Online

Cristi Hogas, unul dintre actorii cu rol principal din noul sezon Cu un pas inainte, care va fi difuzat de Pro TV din 4 octombrie de la orele 23,15, a intrat in pielea personajului pasind foarte hotarat cu dreptul pe platourile de filmare.

Desi, de obicei acest lucru este un semn bun, lui Cristi i-a adus o accidentare din cauza careia a pierdut trei saptamani de filmari.

Accidentarea s-a produs la o repetitie pentru o scena de dans intitulata Furia, in timpul careia Cristi s-a lovit la piciorul drept. Se pare ca am fost mult prea furios si m-am accidentat. Nimic grav; dar a trebuit sa fac o pauza de trei saptamani. Abia asteptam sa incep iar repetitiile de dans. A fost frustrant sa fiu scos din cateva coregrafii dar colegii au fost foarte draguti cu mine, m-au sunat cat am stat acasa sa ma intrebe cum ma simt sau daca am nevoie de ceva, a marturisit Cristi.

Pentru colegii sai a existat si o bucurie in toata aceasta intamplare In tot raul a existat si o parte buna si anume ca le-am facut colegilor cadou o vacanta de doua saptamani.

Tanarul actor a trecut peste accident si nu l-a privit ca pe un ghinion, fiind mult prea entuziasmat de rolul pe care il joaca.

Cristi Hogas il interpreteaza in serial pe Matei cu care considera ca are destule in comun, deoarece se vede pe el atunci cand a venit pentru prima data la Bucuresti. Personajul sau este un tip ingenuu, corect si ambitios dar fara experienta de viata care nu reuseste sa inteleaga nedreptatile si rautatile gratuite.

Desi este obisnuit cu castingurile inca din timpul facultatii si nu isi face iluzii dupa probe, Cristi a avut multe emotii la castingul pentru serialul Pro TV. Sunt multe probe si daca mi-as face iluzii pentru fiecare, as ajunge la multe dezamagiri. Incerc sa uit de ele dupa, ca sa nu ma las surprins de un esec. Castingul pentru Cu un pas inainte a fost o reala provocare pentru ca se punea accent in egala masura si pe partea de actorie si pe cea de dans. Un casting dificil....

Cristi Hogas are superstitia de a pastra secretul unei reusite pana nu incepe lucrul efectiv la acel rol dar de data aceasta a facut o exceptie Totusi, de data asta s-a-ntamplat sa fiu la mare in Vama Veche atunci cand am primit vestea. Eram cu prieteni dragi, ma simteam excelent, asa ca nu m-am putut abtine sa nu le spun. A fost o noapte lunga... mai ales ca a doua zi trebuia sa plec deja la Buftea sa incep filmarile.

La filmari, Cristi s-a integrat foarte repede in atmosfera desi primele zile au fost foarte solicitante. Am fost incantat sa simt practic ideea de echipa. Desi era foarte mult de munca, totul curgea cumva. Era o energie buna, asa ca m-am integrat repede.

Cu un pas inainte i-a oferit ocazia sa fie coleg cu actori mari precum Oana Pellea sau Razvan Vasilescu, iar Cristi nu reuseste sa scape de emotii atunci cand are de filmat cadre cu acestia.

Cand stiu ca in ziua urmatoare ma intalnesc la cadru cu actorii mari, oricat de mult mi-as pregati secventele respective, tot am senzatia ca nu mi-am facut temele bine, a marturisit tanarul actor.

Cristi Hogas considera ca fiecare rol pe care il primeste este rolul visurilor sale, se implica maxim si neconditiont pentru a iesi un lucru bun dar isi doreste sa nu imbatranesca inainte de a prezenta Hamlet-ul sau.

Toamna aduce cu ea, ca de obicei, noul sezon al televiziunilor americane. Implicit, o multime de show-uri deja celebre, precum si cateva noi-noute, gata sa se ia la tranta cu toti adversarii pentru a strange audiente cat mai mari. Vom avea sezoane noi din Prison Break, Grey's Anatomy, Heroes, CSI, Weeds sau ER, vom avea seriale noi, dintre care unui, Californication, a debutat luna trecuta, si pare sa-si fi format deja un numar mare de fani.

Vom avea noi serii ale minunatiilor animate cu care deja ne-am obisnuit, The Simpsons ajungand la impresionantul sezon 19, iar South Park continuand sezonul 11 dupa o lunga pauza.

Multe seriale din lista de mai jos nu pot fi vazute inca si pe televizoarele noastre, insa unele da, asa ca nu ratati mai ales Prison Break, in serile de luni la ProTV. Si nu uitati, Lost si 24 nu sint in lista pentru ca se reiau abia la anul. CineFan.ro va prezinta in continuare cele mai interesante si importante seriale TV cu care americanii (si nu numai ei) se vor delecta in aceasta toamna, si va invita in sectiunea speciala dedicata serialelor, de pe forumul nostru. Luni Prison Break (Fox, sezonul 3, din 17 septembrie) (Romania: ProTV, sezonul 1, in fiecare luni) Chuck (NBC, sezonul 1, din 24 septembrie) How I Met Your Mother (CBS, sezonul 3, din 24 septembrie) Two and a Half Men (CBS, sezonul 5, din 24 septembrie) Heroes (NBC, sezonul 2, din 24 septembrie) CSI: Miami (CBS, sezonul 6, din 24 septembrie) (Romania: ProCinema, in fiecare sambata) Journeyman (NBC, sezonul 1, din 24 septembrie) Weeds (Showtime, sezonul 3, din 13 august) (Romania: HBO Comedy, sezonul 2, in fiecare sambata) Californication (Showtime, sezonul 1, din 13 august) Marti Bones (Fox, sezonul 3, din 25 septembrie) NCIS (CBS, sezonul 5, din 25 septembrie) (Romania: Prima TV, in fiecare vineri) House (Fox, sezonul 4, din 25 septembrie) Boston Legal (ABC, sezonul 4, din 25 septembrie) Nip/Tuck (FX, sezonul 5, din 23 octombrie) Miercuri Pushing Daisies (ABC, sezonul 1, din 3 octombrie) Bionic Woman (NBC, sezonul 1, din 26 septembrie) Criminal Minds (CBS, sezonul 3, din 26 septembrie) Life (NBC, sezonul 1, din 26 septembrie) CSI: NY (CBS, sezonul 4, din 26 septembrie) (Romania: ProTV, sezonul 2, in fiecare joi; AXN, sezonul 3, in fiecare joi) South Park (Comedy Central, sezonul 11, continua din 3 octombrie) Joi Smallville (The CW, sezonul 7, din 27 septembrie) (Romania: ProCinema, sezonul 4, in fiecare luni) The Office (NBC, sezonul 4, din 27 septembrie) Grey's Anatomy (ABC, sezonul 4, din 27 septembrie) CSI (CBS, sezonul 8, din 27 septembrie) (Romania: PrimaTV, in fiecare vineri) Supernatural (The CW, sezonul 3, din 4 octombrie) (Romania: ProTV, marti-joi) Scrubs (NBC, sezonul 7, din 25 octombrie) ER (NBC, sezonul 14, din 27 septembrie) Without a Trace (CBS, sezonul 6, din 27 septembrie) (Romania: ProCinema, sezonul 3, in fiecare joi si vineri) Law & Order: Criminal Intent (USA, sezonul 7, din 4 octombrie) (Romania: Hallmark, sezonul 6, luni-joi) Vineri Ghost Whisperer (CBS, sezonul 3, din 28 septembrie) Friday Night Lights (NBC, sezonul 2, din 5 octombrie) Numb3rs (CBS, sezonul 4, din 28 septembrie) Stargate Atlantis (Sci Fi, sezonul 4, din 28 septembrie) Duminica The Simpsons (Fox, sezonul 19, din 23 septembrie) Family Guy (Fox, sezonul 6, din 23 septembrie) Desperate Housewives (ABC, sezonul 4, din 30 septembrie) (Romania: TVR1, miercuri-joi) Dexter (Showtime, sezonul 2, din 30 septembrie) American Dad (Fox, sezonul 3, din 30 septembrie) Curb Your Enthusiasm (HBO, sezonul 6, din 9 septembrie)

Duminica noaptea au fost decernate Premiile Emmy pentru cele mai bune show-uri de televiziune din sezonul 2006-2007. La noi, postul AXN a transmis in direct si in exclusivitate Gala Premiilor Emmy.

Spre deosebire de ultimii ani, de aceasta data nu a existat niciun invingator clar, aproape toate categoriile importante fiind impartite intre mai multe seriale de mare succes in Statele Unite. CineFan.ro va prezinta in continuare lista castigatorilor premiilor Emmy 2007: Cel mai bun serial de comedie 30 Rock (alti nominalizati: Entourage, The Office, Two and a Half Men, Ugly Betty) Cel mai bun serial drama The Sopranos (alti nominalizati: Boston Legal, Grey's Anatomy, Heroes, House) Cel mai bun film TV Bury My Heart at Wounded Knee (regia: Yves Simoneau) Cea mai buna miniserie TV Broken Trail Cel mai bun actor intr-un serial de comedie Ricky Gervais (Extras) Cel mai bun actor intr-un serial drama James Spader (Boston Legal) Cea mai buna actrita intr-un serial de comedie America Ferrara (Ugly Betty) Cea mai buna actrita intr-un serial drama Sally Field (Brothers & Sisters) Cel mai bun actor in rol secundar intr-un serial de comedie Jeremy Piven (Entourage) Cel mai bun actor in rol secundar intr-un serial drama Terry O'Quinn (Lost) Cea mai buna actrita in rol secundar intr-un serial de comedie Jaime Pressly (My Name is Earl) Cea mai buna actrita in rol secundar intr-un serial drama Katherine Heigl (foto - Grey's Anatomy) Cel mai bun serial animat South Park

Echipa de criminalisti din CSI: New York, care nu se odihneste niciodata, se intoarce la Pro TV din septembrie, in cel de-al doilea sezon al serialului.

De marti pana joi, de la ora 23,15, detectivul Mac Taylor si echipa sa revin cu noi cazuri incitante in lupta impotriva criminalitatii new-york-eze.

In primul episod al celei de-a doua serii, Mac Taylor (Gary Sinise) investigheaza moartea inexplicabila a unui alpinist profesionist care, in timp ce escaladeaza Empire State Buidling din New York, aluneca si isi pierde viata. In cealalta parte a metropolei, Stella Bonasera (Melina Kanakaredes) se confrunta cu un alt caz misterios: moartea unui celebru creator de moda, care este gasit mort, imbracat in ultima sa creatie - un sutien acoperit de diamante.

Elitei de detectivi criminalisti de la Pro TV i se alatura in cel de-al doilea sezon CSI: New York personaje noi: Lindsay Monroe (Anna Belknap) si Adam Ross (A.J. Buckley) sunt cooptati in echipa lui Mac Taylor, unde isi vor dovedi profesionalismul si curajul de a se implica in cele mai dificile investigatii.

Schimbarile nu se opresc insa aici, pentru ca debutul sezonului 2 aduce si un nou decor, un laborator ultra-performant pentru echipa CSI: New York.

In exclusivitate in Romania, postul ACASA va difuza timp de 10 zile, incepand de vineri, 14 septembrie videoclipul piesei Besame sin miedo de pe albumul Celestial filmat de trupa RBD la castelul Bran.

Pentru prima data acest videoclip va putea fi urmarit in cadrul editiei de vineri 14 septembrie a emisiunii Povestiri de noapte de la orele 22,30. Tot ACASA, fanii trupei RBD ii pot urmari pe membrii formatiei si in ultimele episoade ale serialul RBD, familia.

Timp de 10 zile, pana pe 23 septembrie, zi in care si serialul RBD, familia ajunge la final, telespectatorii din Romania vor putea urmari acest videoclip doar ACASA.

In aceasta toamna telespectatorii o vor vedea ACASA si pe Iuliana Luciu, in telenovela Inima de tigan, interpretand un personaj cu o poveste aparte. Dupa ce a trecut de un casting dificil, sora Nicoletei Luciu joaca rolul unei romance, Camelia, care este nepoata Senatorului (Dorel Visan).

Ea va fi rapita si va trece prin experiente traumatizante, pana cand va fi gasita de tigani. Ei o aduc in satra sa aiba grija de ea, iar fata nu mai vrea sa se intoarca acasa. Insa, cum nimeni nu reuseste sa o faca sa vorbeasca si sa-si spuna numele, vrajitoarea Sulfina (Virginia Rogin), care o vede tot timpul palida, ii spune Lamaia.

Sunt foarte incantata ca joc in aceasta telenovela si este cel mai mare proiect in care am fost cooptata pana acum. Rolul meu este dificil, dar repetitiile pe care le-am facut in aceasta vara sub indrumarea lui Iura m-au ajutat foarte mult sa-mi inteleg personajul si sa inteleg prin ce trece. Atunci cand ajunge in satra, fata este foarte traumatizata si nu vorbeste cu nimeni, mult timp. Nu mi-a fost usor sa interpretez toate aceste stari de spaima si de confuzie, dar cei din jur m-au ajutat foarte mult si ma indruma la fiecare secventa, povesteste Iuliana.

Daca pana acum cele doua surori nu se vedeau chiar atat de des, acum Nicoleta si Iuliana petrec mult timp impreuna in Buftea, inclusiv in pauzele de masa.

Elvira Deatcu s-a hotarat sa distruga linistea, armonia si disciplina din Academia de Arte ale Spectacolului Carmen Caragiu.

In cel de-al doilea sezon al serialului Cu un pas inainte care va incepe la Pro TV din 4 octombrie, Vera Maier, personajul insufletit de actrita Elvira Deatcu va intra cu naturalete malefica in conflict cu toata lumea, indiferent daca sunt profesori, studenti sau directori.

Pe cat de buna colega este Elvira pe platoul de filmare, pe atat de imposibila si de rea este Vera, personajul ei: Fiind capricioasa, cu siguranta frustrata profesional, face mult rau, de cele mai multe ori cu buna stiinta. Iar eu, Elvira Deatcu, sper ca ceva o va salva pe Vera Maier, pentru ca deocamdata este de rastignit in piata publica., marturiseste Elvira despre personajul sau.

Principalul adversar al Verei este chiar Carmen Caragiu, directoarea scolii interpretata de actrita Oana Pellea cu care aceasta este intr-un conflict deschis si intr-o contrazicere permanenta: Vera Maier este un personaj negativ, dar nu primul pe care-l interpretez. Este o femeie puternica, capricioasa, careia cred ca nu i s-au refuzat prea multe in viata. Este casatorita cu un om foarte bogat, se implica financiar in Academia Carmen Caragiu si implicit cuvantul ei incepe sa aiba greutate..

In scurt timp, Vera Maier va deveni Directorul Adjunct al Academiei si dusmanul tuturor in frunte cu Carmen Caragiu care suporta cu greu nedreptatile impuse de actionarul majoritar al scolii. Veridicitatea jocului actoricesc al celor doua vedete, Elvira Deatcu si Oana Pellea, ridica problema autenticitatii: Si eu si Oana suntem actrite si nu confundam lucrurile. Nu se pune problema unei stari conflictuale in realitate, ar insemna sa fiu in stare conflictuala cu toata lumea, pentru ca asa e personajul meu, explica actrita.

Chiar daca nu a jucat in primul sezon al serialului, Elvira a apreciat serialul ca telespectator pentru felul in care era filmat si pentru jocul actorilor, asa ca invitatia la castingul pentru al doilea sezon i-a facut placere: Sper ca telespectatorii sa fie alaturi de mine si pe mai departe, sa le placa povestea si personajele noi care au aparut in acest al doilea sezon. Produsul este foarte bun si nu o spun numai eu, asa spuneam si inainte de a fi implicata in proiect. Serialul acesta se duce mai mult spre film si asta se vede si in felul in care este filmat, in care este taiat fiecare episod, in care este montat. Sper sa ma indrageasca publicul, imi doresc foarte tare asta.

Echipa cu care lucreaza este un motiv in plus de placere pentru actrita: Sunt actori mari, cu foarte multa experienta si ma bucur sa fiu si langa cei tineri, pentru ca mai fur si eu din entuziasmul lor si ma mai incarc si eu cand mi se descarca bateriile. Insa nu prea avem timp de socializat, desi petrecem mult timp impreuna, e mult de lucru. Dar cel care se ocupa foarte tare de inveselirea atmosferei este domnul Virgil Ogasanu care ne amuza cu povestioarele pe care le stie si cu care de altfel am avut bucuria sa joc pe scena Teatrului Odeon, cu niste ani in urma. Cu ceilalti colegi nu am mai jucat pana acum nici in teatru, nici in film, asa ca din cele mai multe puncte de vedere este inedita experienta, povesteste cu entuziasm Elvira.

Cel de-al doisprezecelea sezon al sitcomului La bloc, ce revine la Pro TV duminica, 16 septembrie, de la ora 18,15, este sezonul nuntilor si al marilor impacari.

JR (Ionut Iftimoaie) se casatoreste cu Roxana (Tili Niculae) in Las Vegas, Fane (Gigi Ifrim) o ia de sotie pe Lili (Mariana Danescu) pentru ca are probleme cu Fiscul, iar Nelu (Mihai Coada) o convinge pe Bela (Alina Chivulescu) sa se impace cu el.

Din bloc s-au mutat tocmai in America Mimi (Dana Rogoz) si Adina (Laura Cosoi), dar au venit si doi vecini noi. Catalin Bordea il va interpreta pe George, un baiat de bani gata care isi va face un penthouse la ultimul etaj al blocului, iar Ioana Picos, fiica lui Felix, si cea mai sexi comunista dintre toate cite au existat vreodata.

A fost mai mult decat o surpriza sa aflu ca am luat castingul pentru acest rol. Eu de obicei merg la casting, iar dupa ce dau proba ma port ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Cand m-au sunat sa-mi spuna ca am luat rolul, m-am asezat pe canapea si am simtit ca nu mai pot sa scot niciun cuvant, povesteste Ioana Picos, adica Gina, fiica lui Felix.

In primul episod din sezonul 12 al sitcomului La bloc, Hartia va fi semnata?, Nelu are o misiune de care depinde tot restul vietii sale. Trebuie sa-i convinga pe toti cei carora le-a facut rau sau pe care i-a inselat sa-l ierte si sa-i dea asta in scris. Altfel va ajunge direct in iad, unde Diavolul are chipul lui Felix, numai ca este mult mai rau.

Fantasticul oras Gotham, un loc intunecat si periculos, aflat in grija celui mai corupt departament de politie, are nevoie cu disperare de un erou. Este misterios, apare intotdeauna la momentul potrivit si isi apara cu strasnicie secretul.

Acesta este Batman, venerabilul erou, care de 68 de ani se bucura de aceeasi celebritate. Incepand cu data de 9 septembrie, de la ora 20,20, telespectatorii Pro Cinema il pot pot intalni pe Batman, omul-liliac, care timp de o luna, in fiecare duminica, de la ora 20,20, va sosi cu punctualitate pentru o noua aventura din seria care l-a consacrat.

De aceasta data, eroul este adus pe micile si marile ecrane de Tim Burton, regizorul care, in 1989, avea sa dea lovitura la box-office impreuna cu popularul personaj al benzilor desenate. Considerat unul dintre filmele cu cel mai mare succes din istoria cinematografiei, Batman l-a transformat pe Tim Burton intr-unul dintre regizorii cu un cuvant greu de spus la Hollywood.

Cu un buget de numai 35 de milioane de dolari, Batman a avut incasari de peste 400 de milioane si a obtinut 750 de milioane de dolari din vanzarea produselor promotionale. Batman a cucerit nu numai telespectatorii, ci si Academia Americana de Film, fiind castigator al premiului Oscar, in 1990.

Michael Keaton a interpretat rolul lui Batman si s-a luptat cu costumul de 32 de kilograme pe care trebuia sa-l poarte. Pentru acest rol Keaton a invatat kickboxing si si-a realizat singur aproape toate cascadoriile. Jack Nicholson, care interpreteaza rolul lui Joker in acest film, a fost foarte inspirat atunci cand a insistat sa primeasca un procent din incasari. Datorita succesului pe care l-a avut Batman, Nicholson a incasat un salariu record pentru aceasta productie: 60 de milioane de dolari.

Michael Jackson a fost rugat sa compuna si sa interpreteze muzica pentru film, insa a refuzat, din cauza concertelor pe care le avea programate. A acceptat insa Danny Elfman, compozitor de trei ori nominalizat la premiul Oscar pentru muzica de film.

Pe 16 septembrie, de la ora 20,20, Batman revine / Batman Returns la Pro Cinema, in cel de-al doilea film din aceasta serie, nominalizat la premiul Oscar pentru cele mai bune efecte speciale sI machiaj. Lui Michael Keaton (care a acceptat rolul dupa o crestere serioasa a salariului) i se alatura Danny DeVito, interpretul Pinguinului, marele dusman al orasului Gotham.

Senzuala femeie-pisica interpretata de Michelle Pfeiffer, este cea care incearca sa-l prinda in mrejele farmecelor ei pe Batman. Pe parcursul celor sase luni de filmare, Pfeiffer a imbracat 60 de costume de pisica, primind pentru acest efort 3 milioane de dolari.

Toata constructia sumbrului oras Gotham era mobila, iar intre zilele de filmare, decorurile se schimbau, asa incat Michelle Pfeiffer avea reale probleme in a-si gasi colegii de platou. Michael Keaton, care interpreteaza rolul lui Batman in cel de-al doilea film din serie, a putut sa respire usurat: de data aceasta, costumul sau cantarea doar 23 de kilograme. Jack Nicholson a fost cel care l-a convins pe DeVito sa accepte rolul Pinguinului, convins ca el a luat potul cel mare prin aparitia in primul film din serie.

DeVito a trebuit sa indure o sedinta de machiaj de doua ore in fiecare zi si sa pastreze secretul asupra modului in care arata personajul sau chiar si fata de propria lui familie. Echipa a avut reale probleme sa filmeze scena in care o maimuta ii aduce Pinguinului o scrisoare de la Batman, caci animalul a fost ingrozit de felul in care arata DeVito.

Efortul a intrecut insa asteptarile, caci Batman revine figureaza in topul celor mai vizionate 20 de creatii cinematografice din toate timpurile. Cu un buget estimat de 80 de milioane, cel de-al doilea film din seria Batman a avut incasari de 163 de milioane de dolari numai in Statele Unite, plus inca 100 de milioane de dolari incasati numai din inchirieri. Batman revine a produs 47.7 milioane in numai trei zile, ceea ce reprezenta un record pentru acel timp.

Pe 23 septembrie, de la ora 20,20, telespectatorii Pro Cinema il pot urmari pe Batman in cea de-a treia sa aventura: Batman Forever. De trei ori nominalizat la premiul Oscar, dar primind si o nominalizare la Globul de Aur si premiile Grammy pentru cea mai buna muzica, Batman Forever reuneste o echipa aleasa de regizorul Joel Schumacher pe spranceana.

Val Kilmer interpreteaza de aceasta data rolul omului-liliac. El a primit vestea ca va fi noul Batman in timp ce se afla intr-o pestera plina de lilieci din Africa, unde se documenta pentru filmul Umbra si intunericul / The Ghost and the Darkness.

El a acceptat rolul pe loc, fara sa citeasca scenariul. Batman nu mai avea nevoie de nici o recomandare. Faima sa facuse inconjurul lumii, iar milioanele de fani garantau pentru faptul ca reprezinta o alegere buna.

Tommy Lee Jones si Jim Carrey sunt personajele negative din aceasta aventura cinematografica fantastica, in timp ce Nicole Kidman, dr. Chase Meridian, este un sprijin mai mult decat agreabil pentru Batman. Cu un buget estimat de 100 de milioane de dolari, Batman Forever a avut incasari de aproape 300 de milioane de dolari numai pe teritoriul Statelor Unite.

Pentru ultimul film din serie, Batman si Robin / Batman & Robin, pe care telespectatorii Pro Cinema il pot urmari duminica, 30 septembrie, de la ora 20,20, regizorul Joel Schumacher a strans o distributie atat de buna, incat nici chiar el nu se astepta. Arnold Schwarzenegger, George Clooney, Chris ODonnell, Uma Thurman, Alicia Silverstone si Elle Macpherson au spus da acestui proiect imediat ce li s-a propus.

George Clooney a fost ales pentru rolul lui Batman dintr-o pura intamplare. Joel Schumacher a desenat celebra masca a lui Batman pe o reclama la filmul De la apusul la rasaritul soarelui / From dusk till dawn in care aparea Clooney si si-a dat seama cat de potrivit ar fi pentru acest rol.

Noul Batman s-a simtit in pielea lui interpretand acest personaj, chiar daca tot costumul cantarea nu mai putin de 45 de kilograme. Intr-un interviu acordat imediat dupa lansarea filmului, mai multi actori si-au exprimat dorinta de a pastra cate ceva care sa le aminteasca de Batman.

Schwarzenegger a spus ca el ar pastra colectia de arme, Thurman si-ar fi oprit tronul lui Ivy, iar Macpherson, masca lui Batman. Numai George Clooney a marturisit ca, in ceea ce-l priveste, ar opri-o, ca amintire de pe platourile de filmare, pe Elle Macpherson.

Batman si Robin incheie epopeea inceputa in 1989 de studiourile Warner Bros. Insa popularul personaj, care si-a castigat celebritatea de la prima sa aparitie in benzile desenate, in 1939, continua sa starneasca fantezia cineastilor din intreaga lume, in 2005 aparand productia Batman Begins / Batman Begins si anul viitor, The Dark Knight.

Sarcina actritei Poppy Montgomery a dat mari batai de cap producatorilor serialului Disparuti fara urma, difuzat de Pro Cinema in fiecare joi si vineri de la ora 20,20.

Vedeta in varsta de 35 de ani este insarcinata in luna a cincea, urmand sa nasca un baietel in decembrie. Acest eveniment atat de frumos din viata ei a pus insa in mare dificultatea intreaga echipa a serialului, si asta pentru ca scenariul noului sezon a trebuit sa fie complet schimbat.

Montgomery a declarat pentru TV Guide ca, dupa indelungi discutii, scenaristii au decis ca agentul FBI Sam Spade, pe care ea o interpreteaza, va fi de asemenea insarcinata. Personajul ei va fi pus in situatii foarte dificile, de viata si de moarte, care insa vor avea un grad si mai mare de risc avand in vedere starea actritei.

Fanii serialului au fost luati prin surprindere de aceste modificari, mai ales ca identitatea barbatului cu care Sam a asteapta un copil nu a fost inca dezvaluita.

Trebuie sa imi musc limba de cate ori cineva ma intreaba de acest subiect, pentru ca abia astept sa le spun tuturor cum vor evolua lucrurile. Tot ce pot sa dezvalui este faptul ca sunt implicate mai multe personaje si cu siguranta va fi ceva surprinzator, a declarat Poppy.

Evenimente

Actrita Maia Morgenstern, Premiul de Excelenta la TIFF 2022

Simbol al cinematografiei și scenei autohtone, îndrăgită și aplaudată de generații întregi de spectatori, actrița Maia Morgenstern va fi oma...

Noutati Home Entertainment

The Matrix Resurrections pe 4K UHD (Steelbook si plastic), Blu-ray si DVD

Pro Video ne aduce al patrulea film din seria Matrix după Matrix (1999), The Matrix Reloaded (2003) și The Matrix Revolutions (2013). The Ma...

Ultimele Stiri

Interviu exclusiv cu regizorii Dan Dinu si Cosmin …

Dan Dinu și Cosmin Dumitrache sunt realizatorii celui mai amplu documentar dedicat naturii din țara noastră: România sălbatică.  

19-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

O poveste despre femei care au schimbat lumea desc…

Rețeaua Jane / Call Jane, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF.

19-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Actor din intamplare: Ovidiu Niculescu, din serial…

Ovidiu Niculescu, cel care îl interpretează pe Viorel Teodorescu, în serialul Strada Speranței, difuzat în fiecare seară de weekend, la Kanal D, este un actor complet.

18-05-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Imaculat si Grindul Sacalilor la Este Film Festiva…

Filmul românesc ocupă un loc important în cadrul ESTE FILM Festival, iar ediția de anul acesta nu face excepție.

18-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Actrita Maia Morgenstern, Premiul de Excelenta la …

Simbol al cinematografiei și scenei autohtone, îndrăgită și aplaudată de generații întregi de spectatori, actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film...

17-05-2022 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

TIFF 2022 anunta tema campaniei de imagine

Trăim vremuri tulburi. La doar câteva sute de kilometri de granița României, un conflict armat e în plină desfășurare.

17-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Scurt metrajul Potemkinistii, de Radu Jude, premie…

Scurt metrajul Potemkiniștii, scris și regizat de Radu Jude, va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pe 25 mai 2022, în prezența echipei.

17-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Independenta Film aduce pe ecranele din Romania 5 …

Cinci filme de la Cannes, printre care si Final Cut, filmul care deschide cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, vor fi distribuit în România de...

17-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Asia Express devine America Express

Cel mai dur reality show din România ajunge în cel de-al cincilea sezon pe un alt continent.

16-05-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Serialul Cititorii de oase / Bones revine la AXN

Unul dintre cele mai îndrăgite seriale procedurale, Cititorii de oase / Bones, cu Emily Deschanel și David Boreanaz în rolurile principale, revine la AXN, începând din 16 mai, de luni...

16-05-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Hannah Dodd se alatura distributiei sezonului 3 di…

Cel de-al treilea sezon al serialului creat de Netflix și Shondaland va intra în producție vara aceasta.

16-05-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Dosarul 631 - Premiera de Gala la Cineplexx Baneas…

Joi 12 mai 2022 a avut loc la Cineplexx Băneasa Premiera de Gală a filmului Dosarul 631 regizat de Marius Th. Barna.

13-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Almanah Cinema. Sase filme scurte de Radu Jude, di…

Șase dintre cele mai apreciate scurt metraje recente ale cineastului Radu Jude vor fi lansate pe 1 iulie pe marile ecrane din România sub titlul Almanah Cinema. Șase filme scurte.

13-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Focus Polonia la TIFF 2022: Productii contemporane…

A 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță Focus Polonia.

13-05-2022 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Miniseria Romania salbatica, din 12 mai pe HBO Max

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max.

12-05-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Crai nou de Alina Grigore - selectat in cadrul Voi…

  European Film Promotion (EFP) a anunțat oficial care sunt filmele europene participante în cadrul ediției din 2022 a Europe! Voices of Women in Film.

12-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

TIFF 2022: Parteneriat cu Netflix pentru Drama Roo…

Scenariștii și producătorii români care au un proiect de serial sau mini-serie în dezvoltare sunt așteptați să își înscrie proiectele în programul Drama Room, la Festivalul Internațional de Film Transilvania...

12-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 13 Mai

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitoare la programul lor din rețeaua Cineplexx.

12-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Imaculat in deschiderea Este Film Festival 2022

A 6-a ediție ESTE FILM Festival va fi deschisă de un film românesc, Imaculat, în avanpremieră la Sibiu.

12-05-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Miercuri seara dezlegam Mistere in familie, la Div…

În luna mai, zilele de miercuri vin la DIVA cu mister la superlativ și filme în premieră, de la 21:00.

11-05-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Benzi desenate

A aparut vol. 32 al colectiei Marvel Must-Have - Gardienii Galaxiei

Libertatea in parteneriat cu Editura Litera continua editarea colectiei inedita de benzi desenate: Marvel Must-Have. Săptămâna aceasta a apă...