Pelicam aduce si in acest an noutati la Tulcea, la cea de-a patra editie a festivalului. 

Pelicam Adventure este noua sectiune din festival care vine cu un strop de nebunie in plus. Anul acesta, continua seria retrospectivelor dedicate unor documentaristi remarcabili cu Dominique Marchais din Franta care vine la Tulcea special pentru Pelicam.

Povestile celor care se iau la intrecere cu natura sunt surse de inspiratie pentru noi toti. Cei care isi incearca limitele masurandu-si puterile cu mama natura sunt protagonistii unora dintre cele mai impresionante documentare. 

Unul dintre ele este Killer Slope / Versantul mortii (Olanda, 2014 - foto), film ce va fi proiectat in premiera nationala la Pelicam 2015. Regizorul si jurnalistul de investigatie Geertjan Lassche urmareste expeditia unor alpinisti in drumul lor spre varful Cho Oyu, al saselea cel mai inalt munte din lume. Ce-i motiveaza pe acesti oameni? Cat de nemilos trebuie sa fii? Cataratorii acestia sunt chiar asa aroganti precum par? Cu cat grupul se apropie mai tare de varf, cu atat ies la iveala tot mai multe dileme despre alpinism. Iar apoi, dupa sase saptamani, muntele insusi se intoarce impotriva alpinistilor. 

Killer Slope a fost nominalizat la titlul de cel mai bun documentar olandez la IDFA 2014. Geertjan Lassche, regizorul documentarului, va fi prezent la proiectia filmului impreuna cu Wilco van Rooijen, unul dintre protagonisti. 

Acesta din urma este un aventurier, alpinist si explorator polar. Wilco este singurul olandez care a escaladat pe cont propriu si fara oxigen suplimentar cele "Sapte Varfuri", respectiv cele mai inalte varfuri de pe fiecare continent. Li se va alatura Alex Gavan, alpinistul roman care a cucerit sase varfuri de peste 8.000 de metri. 

“Ma aflu printre optimistii care cred cu tarie ca nu este totul pierdut si care cred ca un film bun poate fi mai mult decat doar un film bun si are potentialul de a genera transformare pozitiva a unui status quo. Dar pentru ca aceasta transformare sa se intample, trebuie sa realizam ca bucati din cheie sunt la fiecare dintre noi si trebuie sa ne implicam”, spune Alex Gavan, invitat special Pelicam 2015.

Filmul va fi proiectat in premiera nationala in Piata Civica din Tulcea, sambata, 13 iunie, de la ora 20.30.

Tot in Piata Civica va avea loc concertul celor de la Robin and the Backstabbers, care isi lanseaza ultimul album la Tulcea, la invitatia Pelicam. Bacovia Overdrive vol. 2: Arhanghel’sk este cel mai recent material al celor de la RATB care va ajunge la doi pasi de Delta Dunarii, special pentru publicul Pelicam 2015. 

Pentru ca Pelicam inseamna conectarea la natura, am chemat Marea Hamaceala la Tulcea. 

20 de hamace vor fi instalate intr-o zona verde din Tulcea, unde cei care vor sa se relaxeze si sa se plimbe cu picioarele goale prin iarba se pot simti in largul lor. Campingul va fi si anul acesta la dispozitia celor care vor sa vina la festival cu cortul. 

Participantii la Festivalul International de Film despre Mediu si Oameni isi pot pune cortul pe malul lacului Ciuperca, unde spatiul este suficient pentru aproximativ 30 de corturi. Campingul cuprinde si o statie de inchiriere de biciclete la preturi speciale de festival. 

Retrospectiva Dominique Marchais, la Pelicam 2015

Dominique Marchais, regizor francez, recunoscut pentru documentarele sale de mediu, vine pentru prima data in Romania, la invitatia Pelicam pentru a prezenta doua dintre filmele sale in cadrul retrospectivei dedicate muncii de documentarist. 

Marchais este licentiat in filosofie la Sorbona si a debutat in cinematografie ca realizator de cronici. El s-a facut remarcat in 2003 cu scurt metrajul Lenz échappé, dupa care a realizat doua filme documentare premiate la festivaluri internationale: Le temps des graces (2009) si La ligne de partage des eaux (2014).

“La originea filmului Le temps des graces sta peisajul: o neliniste, ca sa nu spun un sentiment de angoasa, in fata transformarilor de mediu foarte rapide din mediul rural francez. Peisajul este cel care m-a dus, printr-o ancheta despre agricultura, la starea solurilor, a panzelor freatice, a raurilor, a biodiversitatii. De asemenea, La ligne de partage des eaux este un portret al Frantei prin intermediul peisajelor, rurale si urbane, asa cum l-ar putea face un Pictor: o pictura a peisajului, fara text, fara teorii, doar aratand cu ce seamana Franta in 2014. Daca suntem atenti, vedem ca peisajele ne arata cine suntem, in ce fel de societate traim, ce democratie avem si cu ce lejeritate trateaza ea natura. Aceste doua filme arata ca sunt multe feluri in care putem deprinde o constiinta ecologica”, spune Dominique Marchais

Le temps des graces / Vremea harului (2009) este o ancheta documentara despre lumea agricola din Franta de azi, realizata din povesti ale agricultorilor, cercetatorilor, agronomilor, scriitorilor. 

O lume care reuseste sa reziste schimbarilor la care este expusa – economice, stiintifice, sociale – si care incearca sa intretina legaturile dintre generatii. 

Documentarul a facut parte din selectia oficiala la Festivalul de la Locarno din Elvetia in 2009 si a castigat competitia internationala in cadrul Cine’Eco Portugalia, 2011 .

La ligne de partage des eaux / Cumpana apelor (Franta, 2014) este un film despre teritoriul national: teritoriu geografic, teritoriu ca peisaje in schimbare, dar si teritoriu politic. 

Povestea documentarului se inscrie in perimetrul bazinului versant al Loirei, din sursa ei de la Viena pe platoul Millevaches pana la estuarul ei. Asta inseamna totalitatea spatiului irigat, nu doar raul. Adica zonele de activitati si zonele umede, santurile si autostrazile, salile de reuniuni si santierele. 

Fiindca apa este peste tot: in sol, in panza freatica, in aer, circuland, infiltrandu-se, evaporandu-se peste tot si legand teritoriile intre ele, desemnand interdependenta dintre ele, facandu-ne pe noi sa visam la solidaritatea lor.

Pelicam este organizat de Asociatia Les Herbes Folles si are loc datorita sponsorilor BRD, VIASAT, NEXTGEN, UP Romania, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Primariei Municipiului Tulcea, Consiliului Judetean Tulcea, Institutul Cultural Roman.


Din aceeasi categorie...

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, în selecția Festivalului de la Cannes 2024

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, în selecția Festivalului de la Cannes 2024

Nasty, documentarul despre viața și cariera tenismenului român Ilie Năstase a fost inclus în selecția celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lum...

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, va avea premiera mondială în Competiția Oficială la Cannes 2024

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, va avea premiera mondială în Competiția Oficială la Cannes 2024

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat în Competiția Oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes care va avea loc între 14 și 25 mai. ...

Lynx Festival 2024 va avea loc între 4 - 9 iunie

Lynx Festival 2024 va avea loc între 4 - 9 iunie

Prima ediție a festivalului de fotografie și film documentar, dedicat exclusiv naturii, a fost sold-out.