Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Patronatul Societăţilor de Producţie din Cinematografie şi Televiziune cu sprijinul Centrului Naţonal al Cinematografiei şi al Arhivei Naţionale de Film – Cinemateca Româna organizează între 17-19 decembrie 2015 cea de-a zecea ediţie a IPIFF - FESTIVALUL INDIE AL PRODUCĂTORILOR DE FILM INDEPENDENŢI.

Timp de trei zile cinefilii din Bucureşti vor avea ocazia să vizioneze la Cinemateca Eforie cele mai noi premiere INDIE ale producătorilor de film independenţi, filme de lung şi scurt metraj (producţii Indie fărăsprijin financiar din partea CNC), precum şi o serie de scurt metraje ale Şcolilor de Film.

Încă de la prima ediţie din 2006, IPIFF a urmărit promovarea filmului românesc şi a identităţii şi personalitătii producătorului de film. 

IPIFF abordează astfel fenomenul cinematografic mutând accentul pe un element mai puţin discutat în mod obişnuit, dar absolut esential – producţia de film şi oamenii angrenaţi în această meserie. Astfel, la fiecare ediţie, la majoritatea producţiilor prezentate au urcat pe scenă şi producătorii filmelor, alături de regizor şi actori.

IPIFF – LOCUL DE ÎNTÂLNIRE AL FILMELOR INDIE.

Pentru Trofeele IPIFF 2015 vor concura următoarele filme:

Lung metraj: Alt Love Building (r. Iulia Rugină), Autoportretul unei fete cuminţi (r. Ana Lungu), Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase), Bucureşti Non Stop (r. Dan Chişu), Aliyah DaDa (r. Oana Giurgiu), Bucureşti, unde eşti? (r. Vlad Petri), Paşaport de Germania (r. Răzvan Georgescu) şi Poveste de dragoste (r. Cristina Iacob). 

Scurt metraj: Nu există-n lumea asta (r. Andreea Vălean), Ramona (r. Andrei Creţulescu), Vera (r. Dorian Boguţă), Verigheta (r. Gabriel Achim), Cangurul Singuratic (r. Camelia Popa), Lingura veche (r. Mick Davis).

Filme produse de Şcolile de Film: Acordajul profesorului Octav (r. Germain Kanda, producţie UNATC), Echilibru (r. Alexandru Badea, producţie UNATC), In the house (r. Ana Maria Comănescu, producţie UNATC), Black Friday (r. Roxana Stroe, producţie UNATC), Lecţia despre cerc (r. Ştefan Morozan, producţie UNATC, animaţie), Lucky (r. Alexandra Botău, producţie UNATC, animaţie), Imobil (r. Katalin Besenyei, producţie SAPIENTIA).

La acestea se adaugă şi palmaresul Festivalului CineMAiubit (scurt metraje premiate la ediţia 2015): Birthday Present (Austria, r. Guy Lichtenstein), Chat with Alice (România, r. Isabela Tent), Bucla (România, r. Claudia Ilea), Matei (România, r. Andreea Simion), Razor (Rusia, r. Alexey Belyakov), Toate fluviile curg în mare (România, r. Alexandru Badea), Traces of Absence (Spania, r. Ana Monras).

Intrarea la toate proiecţiile este liberă!

Program IPIFF 2015

Joi 17 decembrie 2015

13,00 Scurt metraje independente (104 min): 

Nu există-n lumea asta (r. Andreea Vălean, 10 min), Ramona (r. Andrei Creţulescu, 21 min), Vera (r. Dorian Boguţă, 27 min), Verigheta (r. Gabriel Achim, 9 min), Cangurul Singuratic (r. Camelia Popa, 22 min), Lingura veche (r. Mick Davis, 15 min).

15,00 Bucureşti, unde eşti? (r. Vlad Petri, documentar, 80 min.)

17,00 Autoportretul unei fete cuminţi (r. Ana Lungu, 81 min)

19,00 Concert Trio Jazz Cari Tibor. 

Gala de deschidere IPIFF 2015 urmată de proiecţia filmului Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase, 104 min)

Vineri 18 decembrie 2015

13,00 Scurt metraje Şcoli de Film (126 min): 

Acordajul profesorului Octav (r. Germain Kanda, producţie UNATC, 34 min), Echilibru (r. Alexandru Badea, producţie UNATC, 28 min), In the house (r. Ana Maria Comănescu, producţie UNATC, 17 min), Black Friday (r. Roxana Stroe, producţie UNATC, 21 min), Lecţia despre cerc (r. Ştefan Morozan, producţie UNATC, animaţie, 2 min), Lucky (r. Alexandra Botău, producţie UNATC, animaţie, 7 min), Imobil (r. Katalin Besenyei, producţie SAPIENTIA, 17 min).

15,15 Paşaport de Germania (r. Răzvan Georgescu, documentar, 89 min)

17,00 Alt Love Building (r. Iulia Rugină, 115 min)

19,00 Bucureşti Non Stop (r. Dan Chişu, 86 min)

Sâmbătă 19 decembrie 2015

13,00 Palmares CineMAiubit 2015 (scurt metraje premiate la ediţia 2015, 118 min):

Birthday Present (Austria, r. Guy Lichtenstein, 26 min), Chat with Alice (România, r. Isabela Tent, 22 min), Bucla (România, r. Claudia Ilea, 4 min), Matei (România, r. Andreea Simion, 11 min), Razor (Rusia, r. Alexey Belyakov, 16 min), Toate fluviile curg în mare (România, r. Alexandru Badea, 20 min), Traces of Absence (Spania, r. Ana Monras, 19 min).

15,00 Aliyah Dada (r. Oana Giurgiu, documentar, 116 min)

17,00 Poveste de Dragoste (r. Cristina Iacob, 97 min)

19,30 Colinde de Crăciun cu corul “Symbol”. Dirijor Jean Lupu.

Gala decernării Premiilor IPIFF 2015

Detalii pe site-ul www.ipiff.ro


Din aceeasi categorie...

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, în selecția Festivalului de la Cannes 2024

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, în selecția Festivalului de la Cannes 2024

Nasty, documentarul despre viața și cariera tenismenului român Ilie Năstase a fost inclus în selecția celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lum...

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, va avea premiera mondială în Competiția Oficială la Cannes 2024

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, va avea premiera mondială în Competiția Oficială la Cannes 2024

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat în Competiția Oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes care va avea loc între 14 și 25 mai. ...

Lynx Festival 2024 va avea loc între 4 - 9 iunie

Lynx Festival 2024 va avea loc între 4 - 9 iunie

Prima ediție a festivalului de fotografie și film documentar, dedicat exclusiv naturii, a fost sold-out.