Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Patronatul Societăţilor de Producţie din Cinematografie şi Televiziune cu sprijinul Centrului Naţonal al Cinematografiei şi al Arhivei Naţionale de FilmCinemateca Română a organizat între 17-19 decembrie 2015 cea de-a zecea ediţie a IPIFF - FESTIVALUL INDIE AL PRODUCĂTORILOR DE FILM INDEPENDENŢI.

Timp de trei zile cinefilii din Bucureşti au avut avea ocazia să vizioneze la Cinemateca Eforie cele mai noi premiere INDIE ale producătorilor de film independenţi, filme de lung şi scurt metraj (producţii Indie fără sprijin financiar din partea CNC), precum şi o serie de scurt metraje ale Şcolilor de Film.

IPIFF – LOCUL DE ÎNTÂLNIRE AL FILMELOR INDIE.

Juriul a decis sâmbătă seara unde vor merge Trofeele IPIFF 2015. Filmele câştigătoare din acest an sunt:

Anca Florescu a ridicat din partea DaKino premiul pentru Bucureşti Non Stop.

TROFEUL IPIFF 2015 pentru cea mai bună producţie INDIE de FILM de LUNG METRAJ FICȚIUNE: Bucureşti Non Stop (Regia: Dan Chişu).

Motivaţia juriului: Se acordă vârfului de lance al filmului indie românesc – Dan Chişu – pentru cel mai emoţionant şi mai complex film al său, care reuşeşte să jongleze cu virtuozitate poveşti de viaţă şi caractere memorabile. O menţiune specială pentru excelenta distribuţie din film.

Oana Giurgiu.

TROFEUL IPIFF 2015 pentru cea mai bună producție INDIE de FILM de LUNG METRAJ DOCUMENTAR: Aliyah DaDa (Regia: Oana Giurgiu).

 Motivaţia juriului: Pentru imensa muncă de documentare investită care a dus la realizarea unei veritabile fresce şi un adevărat document. Pentru curajul şi tenacitatea de a aborda un astfel de subiect dintr-o poziţie echidistantă.

Producatorul Claudiu Mitcu a ridicat premiul oferit filmului Ramona.

TROFEUL IPIFF 2015 pentru cea mai bună producţie INDIE de FILM de SCURT METRAJ FICTIUNE: Ramona (Regia: Andrei Creţulescu).

Motivaţia juriului: Pentru o excelentă si epatantă mostră de film de gen care se vede la fel de bine pe un ecran de la Cannes, dar şi pe un ecran de la IPIFF.

Imagine din scurt metrajul Nu există-n lumea asta.

MENTIUNEA SPECIALA A JURIULUI IPIFF 2015 - FILM de SCURT METRAJ FICTIUNE: Nu există-n lumea asta (Regia: Andreea Vălean).

Motivaţia juriului: Pentru un film la fel de viu şi spumos ca o manea de care nu poţi scăpa.

Actrita Ana Maria Guran si regizorul Nicoale Constantin Tanase au ridicat premiul pentru debut oferit lung metrajului Lumea e a mea.

TROFEUL IPIFF 2015 pentru DEBUT – LUNG METRAJ: Lumea e a mea (Regia: Nicolae Constantin Tănase).

Motivaţia juriului: Pentru un debut realizat cu siguranţa şi maturitatea unui cineast deja consacrat care îşi propune să oglindească cu naturaleţe lumea adolescenţilor de azi, reuşind să facă din nişte neprofesionişti personaje credibile.

Roxana Stroe.

TROFEUL IPIFF 2015 pentru CEL MAI BUN FILM STUDENȚESC: Black Friday (Regia: Roxana Stroe, producţie UNATC).

Motivaţia juriului: Pentru umorul negru, inventivitate şi prospeţimea discursului.

Poze cu castigatorii pot fi gasite pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Festivalul-INDIE-IPIFF-108268676012715/

De la stanga la dreapta: Directorul de imagine Mihai Tanase, actrita Ana Maria Guran, Directorul IPIFF Emanuel Lazarescu, Regizoarea Oana Giurgiu, Producatorul IPIFF Dinu Tanase si Regizorul Nicolae Constantin Tanase.

Organizator:

UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FILM ŞI AUDIOVIZUAL DIN ROMÂNIA - PATRONATUL SOCIETĂŢILOR DE PRODUCŢIE DIN CINEMATOGRAFIE ŞI TELEVIZIUNE cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Arhivei Naţionale de Film – Cinemateca Româna.

Parteneri: ACTORIEDEFILM.RO, TRANSILVANIA FILM, FREEMAN ENTERTAINMENT, MANDRAGORA, DAKINO, MICRO FILM, UNATC “I.L.Caragiale”.

Parteneri media: Radio România Cultural, CineFan.ro, Cinemagia.ro, CinemaRx.ro, CineAmator.ro, Edge and Back, MovieNews.ro, Aarc.ro, Cinemap, Zile si Nopti, Alt.Radio, Cooperativa Urbana, StarFilme.com.

Detalii pe site-ul www.ipiff.ro

Foto: Cristofor Lazarescu.


Din aceeasi categorie...

Azi începe Comic Con 2024: Evenimentul se desfășoară în acest weekend la Romexpo din București

Azi începe Comic Con 2024: Evenimentul se desfășoară în acest weekend la Romexpo din București

Cel mai mare eveniment dedicat pasionaților de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video și cosplay, Comic Con România deschide porțile celei de-a unsprezecea ediții vineri, 19 aprilie.

Actorul Dan Nuțu, omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala GOPO 2024

Actorul Dan Nuțu, omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala GOPO 2024

Cariera de peste cinci decenii a actorului Dan Nuțu va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor Gopo 2024, din 29 aprilie. 

Rodica Mandache, distinsă cu Premiul pentru Întreaga Carieră la Gopo 2024

Rodica Mandache, distinsă cu Premiul pentru Întreaga Carieră la Gopo 2024

Cariera de peste șase decenii a actriței Rodica Mandache va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor Gopo.