Lady Gaga și Bradley Cooper formează cel mai iubit cuplu de pe marile ecrane, în acest moment. Cei doi au reușit să îi emoționeze pe fani, în timpul unui concert susținut de cântăreață.

În Las Vegas, Lady Gaga l-a invitat pe actorul regizor Bradley Cooper pe scenă și cei doi au cântat împreună piesa Shallow, momentul fiind unul extrem de emoționant, îmbrățișându-se. Lady Gaga s-a pus în genunchi în fața lui Bradley Cooper și apoi a continuat să interpreteze melodia la pian. Momentul a fost apreciat din plin de public. Oamenii au mărturisit că nu s-ar fi așteptat vreodată ca așa ceva să se întâmple în timpul unui show live. Mai jos puteți urmări această scenă.

A Star is Born e cel mai bun film din acest an din punctul meu de vedere. Mi-a plăcut mai mult decât Bohemian Rhapsody (film care a luat Globul de Aur pentru cea mai bună dramă).

Pentru acest rol, Lady Gaga, în vârstă de 32 de ani, a decis să renunțe la machiajul care o caracterizează. Dar nu pentru că și-ar fi dorit asta neapărat, ci pentru că însuși Bradley Cooper i-a cerut să nu poarte machiaj. „Personajul meu vorbește despre cât de urâtă se crede – asta a fost real”, spunea cântăreața actriță. „Sunt foarte nesigură pe mine. Îmi place să dau lecții despre asta, dar nu practic întotdeauna”, a adăugat vedeta. Deși i-a fost greu să fie complet naturală, Lady Gaga nu s-a supărat pe Bradley Cooper. De fapt, cei doi au spus că și-au făcut un prieten pe viață.

Jackson e un rocker care luptă cu demonii lui interiori, problemele din copilărie și cele medicale (țiuitul din ureche), dependența de alcool și droguri care-i bântuie viața. Ally, e o cântăreață care și compune. Jackson rămane surprins să constate că aceasta are puțină încredere în capacitatea ei de a-și construi o carieră în muzică, căci, mulți producători i-au apreciat vocea, însă i-au spus că are nasul prea mare. Datorită lui Jackson, Ally își învinge treptat teama și acceptă să-l însoțească în concerte, începând, totodată, o relație tumultoasă care se zbate să supraviețuiască.

Trebuie să recunosc că nu-mi plăcea deloc cum cânta Lady Gaga. Dar o dată cu acest film, am început să ador melodiile ei. Din păcate, distribuitorul filmului în Romania, Vertical Entertainment, a luat decizia neinspirată de a nu traduce melodiile din film (care sunt superbe). Mi-au plăcut melodiile, dar nu sunt sigur că am înțeles toate cuvintele (mesajul pe care-l transmit acestea cu siguranță l-am înțeles). Îmi pare rău, pentru ca acest film ar fi meritat și melodiile subtitrate. Dar e o treabă făcută a la români numit fușăreală. Lasă că merge și așa. Alte state cum ar fi Rusia și Spania au știu să le subtitreze, dar noi nu.

Sincer, recunosc că am văzut deja acest film de 4 ori și în UHD iar detaliile în 4K și sunetul Dolby Atmos merită toți banii. Ai senzația că melodiile sunt cântate chiar în camera în care vizionezi filmul. A Star is Born s-a lansat la noi în format 4K UHD, Blu-ray (Steelbook și plastic) și DVD și îl puteți achiziționa de AICI

„Tot ceea ce trebuie să faci e să ai încredere în mine. E tot ceea ce trebuie să faci.”, Jackson Maine.


Din aceeasi categorie...

Debbie Rochon, vedeta genului Horror, omagiata la Dracula Film Festival 2020

Acordarea titlului onorific de Conte Dracula la fiecare ediție a Dracula Film Festival de la Brașov a devenit o tradiție iar printre cei care au primit trofeul se numără regizorul Lamberto Bava, actorul Armand Assante și maestrul efectelor speciale S...

Alter-Native 2020: Alta locatie, alta data, dar aceeasi calitate

În pofida pandemiei de Coronavirus Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native nu se anulează, doar se transformă, adaptându-se reglementărilor şi măsurilor impuse de situaţia epidemiologică. ...

Cinematografele se redeschid pe 11 septembrie cu Blockbusterul After We Collided

After We Collided / După ce ne-am cerat continuă povestea lui Hardin Scott (Hero Fiennes Tiffin) și Tessa Young (Josephine Langford) începută în After / După ce ne-am întâlnit (2019). Pentru cei care nu au vizionat încă primul film al seriei îl pot a...

Licenta de difuzare filme in spatiul public

Dragi cinefani, răspândirea rapidă a pandemiei de COVID-19 în lumea întreagă a avut un impact major, afectând toate sectoarele artistice.

Universul Bad boys prinde viata pe micul ecran

Din 11 mai vom putea viziona pe AXN de la ora 22:00 un serial a cărui acțiune se petrece în universul Bad Boys, LA's Finest / Detectivele din LA. ...

Birds of Prey are cele mai slabe incasari dintre filmele DC Extended Universe

Birds of Prey (and the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn) a avut un succes moderat şi nu și-a acoperit nici bugetul de producție cu încasările de la debut.

Oscar 2020. Cine sunt castigatorii?

Parasite face istorie devenind prima producție în altă limbă decât engleza care ia prestigiosul Oscar pentru Cel mai bun film. Cu patru premii câștigate: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu original și cel mai bun film interna...

A inceput Survivor Romania

Ieri 18 ianuarie, ora 20:00 a început pe Kanal D emisiunea concurs Survivor România.

Premiile Oscar 2020: Nominalizarile editiei 92

John Cho (Searching) si Issa Rae (Insecure) au anuntat azi nominalizarile la cea de-a 92-a editie a Galei Premiilor Oscar.  Ceremonia decernarii Premiilor Oscar va avea loc pe 9 februarie la Dolby Theater in Hollywood, si pentru al doilea an consecu...

Au inceput in forta inscrierile pentru a doua editie a Wallachia Int’l Film Festival

Au început pregătirile pentru a doua ediție a Wallachia Int’l Film Festival care se va desfășura în perioada 27 august - 2 septembrie 2020, în București, deja peste 50 de proiecte din 21 de țări, incluzând SUA, Canada, Israel, Marea Britanie, Austral...

Globurile de Aur 2020: Castigatorii

Globurile de Aur 2020, o gală ajunsă la a 77-a ediție, a avut loc duminică noapte, la Los Angeles, şi a dat startul sezonului marilor premii cinematografice de la Hollywood. 

Incepe IPIFF 2019!

Festivalul Internațional al Producătorilor de Film Independenți - IPIFF, organizat de Uniunea Producătorilor de Film si Audiovizual din România - UPFAR ARGOA, este primul festival de acest gen din România.  ...

Incepe a doua editie a Festivalului Filmului Palestinian in Romania

A doua ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe joi la Cinema Muzeul Țăranului din București cu proiecția în premieră în România a puternicei drame Mafak  /Şurubelniţa (2018), în prezenţa tinerei actriţe Mariam Basha. ...

GreenTech Film Festival 2019: Tarile nordice, lideri europeni in inovatie si combaterea schimbarilor climatice, vin la Bucuresti si Cluj-Napoca

În perioada 11-17 noiembrie se desfăşoară la Bucureşti şi pe 22 noiembrie la Cluj-Napoca, cea de-a treia ediţie a GreenTech Film Festival

Incepe cea de-a XI-a editie KINOdiseea 2019

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea va avea loc la București, între 8 și 13 noiembrie, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, Teatrul Apollo 111, Happy Cinema și Muzeul Antipa – Sala Multimedia. ...

Mafak deschide a doua editie a Festivalului Filmului Palestinian 2019

Drama multipremiată Mafak / Şurubelniţa, care a avut anul trecut premiera mondială la Festivalul de la Veneţia, va deschide a doua ediţie a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) ce va avea loc între 21 şi 24 noiembrie la Cinema Muzeului Ţăranului d...

KINOdiseea 2019: Filme cu tematici sociale si politice, in sectiunea Youth, adresata tinerilor

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr va avea loc la București, între 8 și 13 noiembrie, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, Teatrul Apollo 111, Happy Cinema și Muzeul Antipa – Sala Multimedia. ...

KINOdiseea 2019 aduce la Bucuresti cele mai premiate filme ale anului si o retrospectiva Marvel

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr va avea loc la București, între 8 și 13 noiembrie, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, Teatrul Apollo 111, Happy Cinema și Muzeul Antipa – Sala Multimedia. ...

Incepe Dracula Film Festival 2019: Filme in premiera, evenimente speciale si invitati de marca

Cea de-a șaptea ediție a festivalului dedicat filmelor horror și fantasy, Dracula Film Festival, va avea loc în perioada 16 – 20 octombrie, la Brașov.

Debutul Astra Film 2019, sarbatorit cu sali pline, invitati de marca si proiectii sold-out

Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film de la Sibiu s-a deschis luni, 14 octombrie, și încă din prima zi se anunță a fi un real succes de casă.

Cele mai bune filme pentru publicul tanar, in premiera la KINOdiseea 2019

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr va avea loc la București, între 8 și 13 noiembrie.

Gemini Man: La cinema in format 3D HFR

De vineri, 11 octombrie 2019, vizionarul regizor Ang Lee (Crouching Tiger, Hidden Dragon; Hulk; Brokeback Mountain; Life of Pi, Billy Lynn's Long Halftime Walk) ne aduce în noul format 3D HFR cel mai nou film al său, Gemini Man. ...

The Lighthouse - in premiera la Dracula Film Festival 2019

The Lighthouse (SUA, 2019), cel mai recent film al regizorului  american Robert Eggers, câștigător al premiului FIPRESCI la Cannes, va fi proiectat în exclusivitate în România la Dracula Film Festival. Timp de cinci zile, pasionații de filme horror ...

Sacose Disney

Pe lângă filme Pro Video au început și distribuția unor produse originale Disney. ...

A inceput ce-a de-a 8-a editie Luna Plina 2019

24 de lung metraje și 18 scurt metraje selectate din peste 2300 de filme, un cine-concert trepidant, un workshop de machiaj îngrozitor, ture horror de pedalat, un escape room înspăimântător, un concert înfiorător, târg de produse handmade și petrecer...

Noutati Home Entertainment

The hunt pe blu-ray si DVD

Pro Video ne aduce The hunt / Vânătoare de oameni în format Blu-ray și DVD.  ...

Ultimele Stiri

The hunt pe blu-ray si DVD

Pro Video ne aduce The hunt / Vânătoare de oameni în format Blu-ray și DVD. 

30-10-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Debbie Rochon, vedeta genului Horror, omagiata la …

Acordarea titlului onorific de Conte Dracula la fiecare ediție a Dracula Film Festival de la Brașov a devenit o tradiție iar printre cei care au primit trofeul se numără regizorul...

14-10-2020 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Scoob pe 4K UHD, Blu-ray si DVD

Deși prima aventură animată de lungă durată a mult îndrăgitului Scooby-Doo nu a mai putut fi lansată în cinematografe, Pro Video ni-l aduce pe Scoob! direct în casele noastre în format 4K UHD, Blu-ray și DVD. 

08-10-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Galeria inimilor frante se expune la cinema

Din 23 octombrie 2020, InterComFilm Distribution aduce pe marile ecrane din toată țara Broken Hearts Gallery / Galeria inimilor frânte.

01-10-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Au inceput filmarile pentru RUXX noua drama HBO Eu…

Au început filmările pentru RUXX, nouă producție HBO Europe produsă în România, un serial cu opt episoade de 45 de minute fiecare, scris de Vera Ion și regizat de Iulia...

17-09-2020 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Alter-Native 2020: Alta locatie, alta data, dar ac…

În pofida pandemiei de Coronavirus Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native nu se anulează, doar se transformă, adaptându-se reglementărilor şi măsurilor impuse de situaţia epidemiologică.

17-09-2020 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Sonic the hedgehog pe 4K UHD (Steelbook și plastic…

Pro Video lansează pe 4K UHD (STEELBOOK și plastic), Blu-ray și DVD, adaptarea jocului SEGA Sonic the hedgehog. 

10-09-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Crawl pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD, un horror regiazat de Alexandre Aja, Crawl / Ape ucigașe. 

10-09-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Playing with fire pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD, comedia Playing with fire / Se-ncinge treaba. 

10-09-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Full Metal Jacket pe 4K UHD

Pro Video lansează pe 4K UHD, capodopera de război a lui Stanley Kubrick, Full metal jacket / Platoșa de oțel. 

10-09-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Like a boss pe DVD

Pro Video lansează pe DVD, comedia Like a boss. 

10-09-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Cinematografele se redeschid pe 11 septembrie cu B…

After We Collided / După ce ne-am cerat continuă povestea lui Hardin Scott (Hero Fiennes Tiffin) și Tessa Young (Josephine Langford) începută în After / După ce ne-am întâlnit (2019)...

09-09-2020 | Eveniment | Avramescu Alexandru Virgil

Serialul Alex Rider, cu Ana Ularu in distributie, …

Începând din 6 octombrie ora 23:00 (în fiecare marți) vom putea viziona un nou serial cu spioni Alex Rider.

09-09-2020 | TV & Online | Avramescu Alexandru Virgil

LA’s Finest - Sezonul 2 pe AXN

Începând cu 14 septembrie ora 22:00 (în fiecare luni) vom putea viziona câte două episoade din sezonul 2 din LA’s Finest / Detectivele din LA, spin-off-ul francizei Bad Boys, în...

09-09-2020 | TV & Online | Avramescu Alexandru Virgil

BIFF 2020: Panorama

Panorama este secțiunea BIFF ce aduce în prim plan filme premiate și consacrate la nivel mondial.

18-08-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Gemini Man pe 4K UHD, Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe 4K UHD, Blu-ray și DVD, un thriller cu 60 de cadre pe secundă, Gemini Man / Gemini: Conspirația. 

29-07-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Pet Sematary pe 4K UHD, Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe 4K UHD, Blu-ray și DVD, ecranizarea romanului lui Stephen King, Pet Sematary / Cimitirul animalelor. 

29-07-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Rocketman pe 4K UHD, Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe 4K UHD, Blu-ray și DVD, pelicula inspirată din viaţa legendarului muzician Elton John, Rocketman. 

29-07-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Top Gun pe 4K UHD

Pro Video lansează pe 4k UHD, filmul cu cei mai buni piloţi de vânătoare din lume, Top Gun. 

29-07-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Dora and the Lost City of Gold pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD, un film de aventură pentru întreaga familie Dora and the Lost City of Gold / Dora în căutarea orașului secret. 

29-07-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Benzi desenate

Romanul grafic Watchmen, disponibil in Romania la Editura Art

In colectia Grafic (Editura Art) a fost lansat volumul de banda desenata Watchmen. ...