Filmele vor rula cu subtitrare în limba română sau engleză.
Invităm publicul cinefil să urmărească, de joi până duminică la Cinema Arta, o selecție bogată de filme documentare, scurt metraje, lung metraje și animație. Vom deschide joi seria de filme de la Cinema Arta cu o proiecție specială a filmului documentar Ultra, în prezența protagonistului și regizorului filmului, Simonyi Balázs, o dramă unică despre atleţi amatori care se înscriu într-o competiţie de maraton extrem.
Un alt autor prezent la întâlnirea cu publicul tîrgumureșean este regizorul Zágoni Balázs care, la rându-i, va susține o sesiune de Q&A cu ajutorul profesorului Haller Béla, după proiecția de sâmbătă a documentarului Micul-dejun al episcopului. Primii 50 de ani ai lui Márton Áron, în care regizorul se interoghează public despre personalitatea discretă dar profundă a episcopului transilvănean.
Copiii au și în acest an o proiectie dedicată lor, Aventurile regelui Solomon, o coproducție Ungaria-Israel din anul 2017, care familiarizează cu umor și un aer contemporan, condimentat cu aventuri și magie, figura legendară a regelui omonim.
În programul de lung metraje publicul va avea ocazia să vadă două filme reflectând asupra a două momente istorice din secolul XX: Iarnă eternă în regia lui Szász Attila, care cinstește memoria celor 250.000 de cetăţeni maghiari deportaţi în Uniunea Sovietică, din care 100.000 nu s-au mai întors acasă niciodată și Febră în zori de Gárdos Péter, un film care constituie o pildă emoționantă a voinței pasionale de a trăi, capabilă să depășească ororile Holocaustului.
Zilele Filmului Maghiar La Tîrgu Mureș, editia 2019, se încheie duminică cu două filme diametral opuse: Gastronomia unei iubiri, în regia lui Madarász Isti, o producție plină de umor despre un fenomen în vogă, și un film mai tenebros, o dramă istorică plasată într-o “perioadă care fierbe pe muchia unui război iminent”, Sunset, cel mai recent film semnat de Nemes Jeles László, film care va fi lansat pe parcursul acestui an și în România, prin Voodoo Films.
În ultimii ani Zilele Filmului Maghiar (ZFM) la Târgu Mureș a încurajat o serie de evenimente conexe care își propun să celebreze diversitatea culturală locală și să valorifice o parte din spațiile creative din oraș.
Astfel, și ediția din 2019 ia startul cu două evenimente conexe: miercuri, 27 martie la Camera K’ARTE va fi vernisată expoziţia de fotografii (Lét)állapotok / Ipsotaze al bine-cunoscutului artist fotograf tîrgumureșean Fekete Zsolt, iar la G Caffé va rula un bloc de scurt metraje în care veți putea vedea noul scurtmetraj al lui Deák Kristóf (Cel mai bun joc), câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film de scurt metraj în 2018 (Sing).
Pe parcursul proiectului, alte două momente inedite vor îmbogăți programul ZFM 2019: vineri va fi lansarea numărului 13 al revistei Infinitezimal, un număr dedicat gândirii maghiare prodigioase (Balassi Bálint, Barabás Miklós, Bolyai Farkas, Radnóti Miklós, Ligeti György, Kurtág György, Hamvas Béla, Bartis Attila, Bocsárdi László și alții).
Redactorul șef al revistei, Sebastian-Vlad Popa, moderatorul serii, va invita publicul la discuții libere împreună cu actorul târgumureșan Sebestyén Aba, Török István, directorul Teatrului Spectrum, Horațiu Mihaiu, poet, architect și scenograf, precum și Gavril Țărmure, directorul publicației din Bistrița. Seara va fi completată la violoncel de Márkos Albert.
Duminică vă invităm la Jazz&Blues Club, la un recital cameral susținut de Kondorosi Karolina – vioară, Matsunaga Minami – pian şi Bodor Ágnes – violoncel, studente ale Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, reprezentante ale clasei de muzică de cameră a profesorului Kováts Péter.
Program:
miercuri, 27 martie, 18.00, Camera K’Arte
FEKETE Zsolt: Ipostaze – expoziție de fotografii
vernisaj
miercuri, 27 martie, 20.00, G. Caffé
Scurtmetraje
2016-2018, 108 min., subtitrat în limba engleză
Csoma Sándor: Nu s-a întâmplat nimic / 2017, 25 min.
Simó Ibolya: Feşăn de comună / 2018, 22 min.
Szilágyi Fanni: Vârsta vărsătorilor / 2016, 21 min.
Deák Kristóf: Cel mai bun joc / 2018, 20 min.
Groșan Cristina: Schimbare în derulare / 2017, 20 min.
joi, 28 martie, 19.00, Cinema Arta: Sala Mare
SIMONYI Balázs: Ultra
2017, documentar, 83 min., subtitrat în limba română
Q&A: Simonyi Balázs
vineri, 29 martie, 16.00, Cinema Arta: Sala Flora
Scurtmetraje: Filme premiate ale SZFE (Universitatea de Teatru şi Film din Budapesta)
2017-2018, 109 min., subtitrat în limba engleză
Fatér Ambrus: Pneumotorax / 2017, 27 min.
Kis Hajni: Last Call / 2018, 27 min.
Szentpéteri Áron: Invizibil / 2017, 32 min.
Kovács István: Asediu / 2018, 23 min.
vineri, 29 martie, 19.00, Teatrul Spectrum
Infinitezimal 13
Invitați: Sebastian-vlad Popa, Sebestyén Aba, Török István, Horațiu Mihaiu, Gavril Țărmure, Márkos Albert
vineri, 29 martie, 20.00, Cinema Arta: Sala Flora
SZÁSZ Attila: Iarnă eternă
2018, dramă istorică, 110 min., subtitrat în limba română
sâmbătă, 30 martie, 16.00, Cinema Arta: Sala Flora
PÁLFI Zsolt – A.H. KAMINSKI: Aventurile regelui Solomon
2017, 80 min., animație pentru copii, subtitrat în limba română
sâmbătă, 30 martie, 18.00, Cinema Arta: Sala Flora
ZÁGONI Balázs: Micul dejun al episcopului. Primii cincizeci de ani ai lui Márton Áron
2007-2018, 53 min., documentar, subtitrat în limba română
Q&A: Zágoni Balázs, Haller Béla
sâmbătă, 30 martie, 20.30, Cinema Arta: Sala Flora
GÁRDOS Péter: Febră în zori
2014, film artistic, coproducție Ungaria-Suedia-Israel, 114 min., subtitrat în limba română și engleză
duminică, 31 martie, 16.00, Cinema Arta: Sala Flora
BREIER Ádám: Havanna, doar dus
2016, 52 min., documentar, subtitrat în limba engleză
duminică, 31 martie, 17.00, Cinema Arta: Sala Flora
ZÁGONI Bálint: Pe urmele Mânzului Șarg
2016, 50 min., documentar, subtitrat în limba română
duminică, 31 martie, 17.00, Jazz&Blues Club
Recital cameral: Kondorosi Karolina (vioară), Matsunaga Minami (pian) și Bodor Ágnes (violoncel) (Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta)
duminică, 31 martie, 18.00, Cinema Arta: Sala Flora
MADARÁSZ Isti: Gastronomia unei iubiri
2017, 88 min., comedie romantică / gastro-musical, subtitrat în limba română
duminică, 31 martie, 20.30, Cinema Arta: Sala Flora
NEMES Jeles László: Sunset
2018, 142 min., dramă, subtitrat în limba română
Program detaliat:
miercuri, 27 martie, 18.00, Camera K’Arte
FEKETE Zsolt: Ipostaze – expoziție de fotografii
Ipostazele lui Fekete Zsolt, selecții din trei serii fotografice ale autorului, descriu portrete și stări ale apropiaților săi din proiecte realizate în ultimii ani. În fotografiile lui Lovacska (Fekete Zsolt) substanța spirituală (emoții, intelect, ceea ce numim suflet) a celor portretizați, și uneori a autorului însuși, domină și bulversează uneori prezența/silueta materială a subiectului fotografiat.
miercuri, 27 martie, 20.00, G. Caffé
Scurt metraje
2016-2018, 108 min., subtitrat în limba engleză
Csoma Sándor: Nu s-a întâmplat nimic / 2017, 25 min.
Acţiunea se întâmplă într-un cartier din Ungaria, unde într-o zi, micuţului Peti i se întâmplă ceva îngrozitor, iar părinţilor le stă la dispoziţie o singură seară pentru a decide cum să reacţioneze.
2017: Cea mai bună actriță – Láng Annamária, Festivalul Internațional de Scurtmetraje Friss Hús, Budapesta
Simó Ibolya: Feşăn de comună / 2018, 22 min.
Filmul prezintă un mediu social existent, autentic, şi dinamica acestuia, uşor idealizat, unde „maimuţăreala modei” le ajută pe femei să-şi regăsească feminitatea.
Szilágyi Fanni: Vârsta vărsătorilor / 2016, 21 min.
Un road movie distractiv despre călătoria ezoterică a patru femei total diferite.
Deák Kristóf: Cel mai bun joc / 2018, 20 min.
Un musical despre cea mai întunecată şi mai înspăimântătoare latură a dezvoltării tehnologice, unde profesionalismul maşinilor inteligente pune în pericol ştiinţa omului. (Jánossy Villő)
Groșan Cristina: Schimbare în derulare / 2017, 20 min.
O comedie romantică despre deciziile vitale ale unei femei, în timp ce se confruntă cu stereotipiile sociale legate de bătrâni.
joi, 28 martie, 19.00, Cinema Arta: Sala Mare
SIMONYI Balázs: Ultra
2017, documentar, 83 min., subtitrat în limba română
Filmul este un documentar motivațional creativ despre oameni care își dedică viața alergării, testându-și propria mortalitate și întrecând limitele rezistenței atât fizice, cât și psihice.
Q&A: Simonyi Balázs
vineri, 29 martie, 16.00, Cinema Arta: Sala Flora
Scurtmetraje: Filme premiate ale SZFE
2017-2018, 109 min., subtitrat în limba engleză
Universitatea de Teatru şi Film din Budapesta este unul dintre cele mai bine cotate instituţii de învăţământ din Europa, atât din punctul de vedere al calităţii actului educaţional, cât şi al varietăţii domeniilor abordate. Lucrările, respectiv studenţii Institutului de Film şi Media din cadrul universităţii sunt adesea premiate la festivaluri internaţionale. În acest calup prezentăm o selecţie dintre cele mai recente filme artistice de scurtmetraj premiate.
Fatér Ambrus: Pneumotorax / 2017, 27 min.
Într-o zi, un medic singuratic, de vârstă mijlocie, îngrijeşte, din obligaţii de serviciu, un refugiat sirian în vârstă, grav bolnav, şi prin această prietenie de circumstanţă îşi reevaluează întreaga sa viaţă.
2017: Marele premiu, Festivalul de Film Euroshorts, Gdansk, Polonia
2017: Mențiune specială, Festivalul Internațional de Scurtmetraje Friss Hús, Budapesta
Kis Hajni: Last Call / 2018, 27 min.
Calvarul unei zile în viaţa unei femei de şaizeci, care încearcă să-şi rezolve treburile înainte de a se urca în avion pentru a se muta la fiica sa în străinătate. Filmul prezintă reţinut, cu umor fin şi multe momente emoţionante, povestea unei femei ajunse la marginea unei foi de caiet.
2018: Cel mai bun film studențesc, Festivalul de Film Sarajevo, Bosnia-Herțegovina
2018: Marele premiu - cel mai bun film, Festivalul Internațional de Scurtmetraje Friss Hús, Budapesta
Szentpéteri Áron: Invizibil / 2017, 32 min.
Povestea unei întâlniri, despre limitele instabile şi invizibile ale relaţiilor umane.
2017: Mențiune specială, Festivalul Internațional de Scurtmetraje Friss Hús, Budapesta
2017: Cinéfondation, Festivalul Internațional de Film Cannes, Franța
2018: Premiul pentru cel mai bun film, Festivalul Internațional de Filme Studențești TAU, Tel-Aviv, Israel
Kovács István: Asediu / 2018, 23 min.
1994. Sarajevo. O femeie bosniacă porneşte în căutarea apei, pentru a se spăla pe cap înainte de mult aşteptata întâlnire.
2018: Oscar studențesc (în prezent este în lista scurtă pentru nominalizări la premiile din 2019), Los Angeles
vineri, 29 martie, 19.00, Teatrul Spectrum
Infinitezimal 13
Lansăm Infinitezimal 13, care se dedică gândirii maghiare prodigioase: Balassi Bálint, Barabás Miklós, Bolyai Farkas, Radnóti Miklós, Ligeti György, Kurtág György, Hamvas Béla, Bartis Attila, Bocsárdi László și alții. Redactorul șef al revistei, Sebastian-Vlad Popa, moderatorul serii, invită la discuții libere pe actorul târgumureșan Sebestyén Aba, pe Török István, directorul Teatrului Spectrum, pe Horațiu Mihaiu, poet, architect și scenograf, precum și pe Gavril Țărmure, directorul publicației din Bistrița. Seara va fi completată la violoncel de Márkos Albert.
vineri, 29 martie, 20.00, Cinema Arta: Sala Flora
SZÁSZ Attila: Iarnă eternă
2018, dramă istorică, 110 min., subtitrat în limba română
Noul film al regizorului Szász Attila şi al scenaristului Köbli Norbert cinstește memoria celor 250 000 de cetăţeni maghiari deportaţi în Uniunea Sovietică, din care 100 000 nu s-au mai întors acasă niciodată.
sâmbătă, 30 martie, 16.00, Cinema Arta: Sala Flora
PÁLFI Zsolt – A.H. KAMINSKI: Aventurile regelui Solomon
2017, 80 min., animație pentru copii, subtitrat în limba română
Povestea tânărului rege Solomon este un roman despre dezvoltarea personalității, din care aflăm cum era Solomon cel Înțelept pe când încă nu era înțelept, ci mai degrabă un dandy încrezut, cu gura mare și cu minte puțină, și care trebuia să se maturizeze pentru a putea domni. Imaginile specifice din film constituie sursă de mult haz și este plin de spiritualitate felul în care autorii reflectă asupra unor fenomene contemporane precum rețelele de socializare sau paginile matrimoniale online.
sâmbătă, 30 martie, 18.00, Cinema Arta: Sala Flora
ZÁGONI Balázs: Micul dejun al episcopului. Primii cincizeci de ani ai lui Márton Áron
2007-2018, 53 min., documentar, subtitrat în limba română
Filmul îl apropie pe episcopul Márton Áron de spectator, cu ajutorul unor fotografii şi secvenţe de film, fragmente din scrisori, prin povestirile unor interlocutori şi experţi. În acest film episcopul este prezentat în calitatea sa de om, ca până la sfârşitul filmului să recunoaştem sanctitatea acestei personalităţi clericale şi istorice.
Q&A: Zágoni Balázs, Haller Béla
sâmbătă, 30 martie, 20.30, Cinema Arta: Sala Flora
GÁRDOS Péter: Febră în zori
2014, film artistic, coproducție Ungaria-Suedia-Israel, 114 min., subtitrat în limba română și engleză
Gárdos Péter transpune în film povestea adevărată a întâlnirii părinților lui și a dragostei dintre aceștia, care învinge orice obstacol, în baza corespondenței lor descoperită după o jumătate de secol. Filmul romantic al cărui acțiune se desfășoară în Suedia de după cel de-al Doilea Război Mondial, constituie o pildă emoționantă a voinței pasionale de a trăi, capabilă să depășească ororile. Romanul de dragoste cu același titlu, în baza căruia s-a realizat filmul, a fost tradus în treizeci de limbi.
duminică, 31 martie, 16.00, Cinema Arta: Sala Flora
BREIER Ádám: Havanna, doar dus
2016, 52 min., documentar, subtitrat în limba engleză
Cum percepe un profesor de istorie care trăiește în socialism, fenomenul capitalismului din Cuba de astăzi, care se aseamănă cu schimbării de regim din Ungaria, o persoană a căror rude au părăsit deja insula din cauza imposibilității de atrăi în acest regim? Filmul documentar al lui Breier Ádám ne permite să pătrundem în viața a trei femei în vârstă, puternice și independente, ajunse la vârsta la care povestirea vieții lor se transformă și într-o dare de socoteală.
duminică, 31 martie, 17.00, Cinema Arta: Sala Flora
ZÁGONI Bálint: Pe urmele Mânzului Șarg
2016, 50 min., documentar, subtitrat în limba română
În 1913, odată cu revigorarea vieții cinematografice din Budapesta, și-a început activitatea studioul de film fondat de recunoscutul director de teatru clujean, Janovics Jenő. Filmul documentar își propune să prezinte activitatea atelierului clujean de film, în colaborare cu istoricii de film și cu ajutorul unor înregistrări și imagini de arhivă. De ce au supraviețuit secolului trecut doar 5% din filmele realizate aici? Cum au dispărut copiile filmelor din studioul lui Janovics de-a lungul deceniilor și dacă există speranța ca printr-un miracol să se descopere și alte pelicule din cinematografia mută clujeană, cum s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă cu filmul Escortata, realizat în 1914 de către Kertész Mihály? Este posibil ca în arhivele vreunei țări învecinate să se găsească filme mute maghiare? Sunt doar câteva din întrebările dezbătute de către protagoniști.
duminică, 31 martie, 17.00, Jazz&Blues Club
Recital cameral: Kondorosi Karolina (vioară), Matsunaga Minami (pian) și Bodor Ágnes (violoncel)
Datorită bunei colaborări dintre Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti şi Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, începând cu anul 2013 au loc anual două turnee în România susţinute de studenţii acestei prestigioase instituţii de învăţământ din Ungaria. Artiştii care evoluează în acest concert sunt studenți ai clasei de muzică de cameră a profesorului Kováts Péter. Kondorosi Karolina participă frecvent la cursuri de măiestrie, studiind cu Arkadij Winokurow, Anne Shih, Takács-Nagy Gábor, Pauk György, Bruno Canino şi Pierre Amoyal. Matsunaga Minami s-a născut în Japonia și în 2008 a fost admisă la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Pe parcursul carierei sale a obţinut numeroase premii la concursuri internaţionale organizate în Japonia (Tokio, Fukui, Osaka), Italia (Roma, Barletta), Ungaria (Budapesta, Vác, Debrecen), şi a concertat cu violonişti de marcă internaţională precum Román Mikola şi Szabadi Vilmos. Bodor Ágnes participă frecvent la cursurile de măiestrie susţinute de Gustav Rivinus, Frans Helmerson, Perényi Miklós, Josef Podhoransky și Rohmann Imre.
În program:
Cezar Frank: Sonata pentru vioară şi pian în La major
Bartók Béla: Adagio
Dmitri Şostakovici: Trio cu pian în mi minor, nr. 2 op. 67
duminică, 31 martie, 18.00, Cinema Arta: Sala Flora
MADARÁSZ Isti: Gastronomia unei iubiri
2017, 88 min., comedie romantică / gastro-musical, subtitrat în limba română
Eroul principal al filmului este un Chef excentric, independent, care este nevoit să recunoască importanța solidarității, a echipei și, evident, a iubirii. Realizatorii filmului invită publicul la o aventură ludică, lipsită de griji, care transpune o poveste memorabilă și atractivă în populara lume a gastronomiei.
duminică, 31 martie, 20.30, Cinema Arta: Sala Flora
NEMES Jeles László: Sunset
2018, 142 min., dramă, subtitrat în limba română
În filmul Sunset suntem martorii nașterii secolului XX, un film cu o atmosferă aparent idilică, dar care prevestește furtunile secolului XX. Protagonista filmului, Leiter Iris, își caută rudele, iar în fundalul imaginilor ce o însoțesc istoria prinde viață, uneori în imagini neclare, alteori înt-un orizont foarte clar. Nemes Jeles László are o capacitate extraordinară de a reprezenta autentic o perioadă istorică, fără a ne da seama că de fapt urmărim un film istoric: prin intermediul unei persoane și a misiunii ei, intrăm în atmosfera vremurilor trecute, unde facem cunoștință cu contextul istoric în care este pus acțiunea.
Premii:
2018: Premiul FIPRESCI, Festivalul Internațional de Film de la Veneția, Italia
Filmele vor rula cu subtitrare în limba română sau engleză.