Primul instinct atunci cand ma intreaba cineva care este filmul meu preferat (si repet, este doar primul care imi vine in minte) sau ce film as recomanda este Nu te misca / Non ti muovere / Don’t move in regia lui Sergio Castellito, adaptare dupa cartea lui Margaret Mazzantini. Este pentru prima oara cand filmul a avut un impact mai mare asupra mea decat atunci cand am citit cartea. 

A fost primul film in care am vazut-o pe Penelope Cruz intr-un rol aparte si nu in cel de femeie fatala. Un personaj real, o femeie pe langa care (poate) am trecut candva pe strada. Penelope exceleaza in interpretarea “Italiei”. Ceilalti actori italieni nu sunt mai prejos, printre ei se numara si Sergio Castellito (regizorul), care ma face sa ma minunez, de fiecare data cand revad filmul, si acum imi vine in minte scena in care isi resusciteaza fetita. Pentru mine acea scena care dureaza maxim un minut este o lectie nesfarsita de actorie.

Un film, o poveste simpla, aparent banala, un doctor are probleme cu masina si este nevoit sa ramana la periferia orasului, o femeie care se ofera sa-l ajute cu un telefon, niste pahare de vodca, un viol, o vila superba, o casnicie plafonata, o pasiune pentru ultimul om pe care te-ai fi asteptat sa-l iubesti, un copil si unul la care s-a renuntat inainte de a se naste, dar cu doua femei diferite.

Un film crud, pe alocuri cu umor, brodat fin, cu simboluri, pastrand ritmul vietii, ca atunci cand esti in imposibilitatea de a-ti urla sentimentele si tot ce spui este: Nu te misca.

Dar daca as zabovi cateva secunde in plus, as recomanda si induiosatoarea si savuroasa comedie Tais-toi! cu Gerard Depardieu si Jean Reno, filmele lui Darren Aronofsky, in frunte cu The Fountain, animatia Les Triplettes de Belleville, Venuto al mondo / Twice Born, Shutter Island, si mai bine ma opresc… si… si ma bag la Pieta a lui Kim Ki-Duk.