"In anul 1960 aparea in librariile americane Sa ucizi o pasare cantatoare. Romanul avea sa devina peste noapte un succes, castigator al Premiului Pullitzer si intrat imediat in patrimoniul clasicilor americani.

Autoarea, Harper Lee, era prietena si confidenta a nu mai putin celebrului Truman Capote, care a daruit literaturii americane o alta perla, Mic dejun la Tiffany. Despre romanul lui Harper Lee, bibliotecarii britanici spuneau in 2006 ca ar trebui sa fie o carte de capatai, chiar mai recomandata decat Biblia. 

Cand am vazut prima oara filmul eram o copila. Televizoarele color nu aparusera inca, iar faptul ca il vedeam in alb-negru nu constituia pentru mine nimic iesit din comun. Mult mai tarziu, revazandu-l la PRO-TV, impactul filmului alb-negru in cacofonia de transmisiuni, show-uri de televiziune si filme, toate in culori, a fost coplesitor. O asemenea poveste nu putea fi spusa decat in alb si negru. 

Capul de afis si greutatea filmului sunt sustinute de un actor deja consacrat la vremea aceea in zeci de filme - Tunurile din Navarone, Zapezile de pe Kilimanjaro, Vacanta la Roma, sint doar o mica parte dintre ele - Gregory Peck. Partenera lui, Mary Badham, o fetita de numai 10 anisori, in rolul fiicei, Scout.

Atticus, personajul intrepretat de Gregory Peck, este un avocat respectat in micul orasel din Alabama, este vaduv si isi creste cei doi copii, pe Scout, o fetita voluntara, curajoasa si capoasa, si pe Jem, fratele ei mai marisor, cu ajutorul credincioasei Calpurnia, o negresa care ii educa pe copii cu mana de fier si cu frica de Dumnezeu. Sunt anii '30, cand America suferea in urma marelui Crah, cand sudul era inca prizonier al rasismului si discriminarii nerusinate. 

Filmul in sine este o bijuterie. Intro-ul este fascinant. Este ca si cum cineva ar filma cadru cu cadru toate gandurile, toate uimirile, toate bucuriile si placerile unui copil. 

Pe fundalul unui proces de viol, in care presupusul faptuitor este un barbat de culoare, iar victima o tanara alba, Atticus este avocatul apararii. Dialogurile lui cu Scout si Jem sunt adevarate perle de intelepciune parinteasca pusa la incercare de iscoditoarea minte a celor doi frati, carora li se alatura si un baietel venit in vacanta la matusa lui. 

Este un film despre fragilitatea copilului, despre ura si rasism, despre capacitatea fundamentala a majoritatii oamenilor de-a-si trata semenii ca fiind egali, despre raul ireparabil provocat de o minte ingusta si capacitatea infinita a copilului de a ierta, despre valori pe care societatea incearca din rasputeri sa le pastreze, despre lupta cu ignoranta si despre curajul nemasurat al unor copii de a infrunta prejudecatile, de a-si forta limitele si de a indrazni sa afle! 

Cred ca nu aveam mai mult de 10 ani cand am vazut prima oara filmul. Si nici nu stiu cat am priceput la momentul acela din el. Dar stiu ca ani de zile dupa aceea, anumite scene m-au urmarit, mai cu seama una desfasurata spre final. A fost dragoste la prima vedere. Am iubit acest film inainte de a-l intelege, inainte de a citi cartea, inainte de a-l revedea cu alti ochi. E un film de iubit. 

Cum sa furi un milion? Simplu, veti spune, mai ales in contextul actual... Dar cum sa furi un milion in anii '60, din ratiuni pur...artistice, sa le spunem? La fel de simplu, dar cu o tusa atat de suav-comica, atat de fermecatoare, incat hotia devine pur si simplu cuceritoare.

Iar cand "hotul" este un Peter O'Toole in floarea tineretii, iar "complice" la infractiune este Audrey Hepburn, delicatete si feminitate, mister ascuns in doi ochi imensi si eleganta respirata prin toti porii, chiar si atunci cand umbla desculta prin casa, omul iubitor de film va fremata de bucurie cu sentimentul anticiparii. 

Pentru cei ce cunosc "marfa", va fi o bine-meritata revizionare. Pentru cei foarte tineri si mai putin avizati, o surpriza, o revelatie. Am vazut Cum sa furi un milion pentru prima oara intr-o varianta copiata, tradusa dupa ureche si aterizata intamplator intr-o seara de video, pe vremea cand cozile la benzina insemnau cel putin doua zile pierdute. Stiti... serile acelea cand ne strangeam la cate unul mai pricopsit acasa, si vedeam toata noaptea filme - orice, numai sa nu fie cu Sergiu Nicolaescu, sau cu eternul inginer agronom care alege sa se stabileasca la Cuca Macaii! Dupa multi ani, filmul in varianta DVD se afla in mica mea colectie de cinefil fara pretentii. 

Tineri, frumosi, transmitand o chimie delicioasa inca de la primul cadru turnat impreuna, cei doi ajung, printr-un banal concurs de imprejurari, sa faca echipa in comiterea unui mic "jaf". Reteta este simpla. Un pictor ratat care executa reproduceri dupa Van Gogh, Matisse, sau cine se mai nimereste, o lucrare asigurata pentru fabuloasa suma de un milion de dolari, si expusa intr-un muzeu din Paris, o fiica ingrozita de faptul ca bietul ei tata ar putea ajunge dupa gratii din cauza apucaturilor artistice ale batranului pisicher si un expert angajat sa demaste falsul. 

Premiza filmului fiind dezvaluita inca de la primele secventele, gandesc ca nu am devoalat prea mult ce are sa urmeze. Daca nu l-ati vazut inca, pregatiti-va pentru un regal. Veti descoperi un Peter O'Toole dezarmant de tanar, ravasitor de frumos, cu un umor de-o finete aproape nobila, si o Audrey Hepburn aflata deja in propria ei liga, dupa Mic dejun la Tiffany, Sarada si My Fair Lady. De vazut, cu sotul si copilul sau cu prietenele la o seara in pijamale. De vazut. Oricum!!!"